Invitație la fotbal!

Sâmbătă, 26 martie, de la ora 16, vă așteptăm pe stadionul CSO Deta la meciul de Divizia D dintre echipa noastră de fotbal și CS Flacăra Parța! Echipa are nevoie de susținerea noastră!

Căutăm recenzori!

Primăria orașului Deta recrutează 3 persoane, recenzori care asigură autorecenzarea asistată (ARA) pentru colectarea datelor, precum și personal de rezervă.

Modalitatea de Angajare:

Contract de prestare servicii de autorecenzare asistată pentru colectarea datelor – recrutarea și plata persoanelor selectate se face de către Primărie.

Perioada – 14 martie – 15 mai 2022

Atribuțiile Recenzorilor:

  • Muncă predominant în locațiile stabilite de Primăria Deta
  • Disponibilitatea de a lucra cel puțin 8 ore/zi (posibil două schimburi)
  • Disponibilitatea de a lucra în weekend (sâmbătă și/sau duminică)

Plata:

În perioada de autorecenzare (14.03-15.05.2022), plata recenzorilor ARA se face în funcţie de numărul de chestionare pentru care se asigură asistența populației, chestionarul fiind compus din mai multe secțiuni cu grade de complexitate diferite.

Tarife:

  • 7 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea persoanei”
  • 3,5 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea locuinței”

Condiții de angajare:

  • Vârsta minimă de 18 ani împliniți la data selecției
  • Să aveți cel puțin studii medii absolvite (diplomă absolvent liceu)
  • Să nu aveți cazier judiciar
  • Să aveți abilități de utilizare a tabletelor
  • Să dispuneți de un telefon mobil pe care să-l utilizați pentru comunicare
  • Să aveți următoarele abilități – de a comunica într-o manieră civilizată, cordială și plăcută, de a avea capacitatea de a stabili contacte inter-personale, de a fi metodici și riguroși, de a fi rezistenți la stres și lucru sub presiune

Pașii de urmat pentru a deveni recenzor:

  1. Completați și depuneți modelul de cerere înscriere – Cerere recenzor ARA
  2. O copie a actului de identitate și copie a diplomei care atestă ultima școală absolvită (conform cu originalul)
  3. Transmiteți documentele:
  4. online: la adresa de email: primaria_deta@net69.ro
  5. fizic – la Registratura Primăriei orașului Deta (program de lucru: Luni-joi: 8:00 – 16:00, Vineri: 8.00-13:30).

 

ShoeBox – faceți un gest caritabil cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Consiliul Școlar al Elevilor în parteneriat cu Asociația ”More than a S.M.I.L.E” și cu susținerea Primăriei Orașului Deta demarează campania ShoeBox care vă încurajează să faceți un gest caritabil, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Tot ce trebuie să faceți este să luați o cutie de pantofi, să o ambalați în hârtie de cadou și să introduceți în ea mici obiecte, în așa fel încât, la final, cutia să reprezinte un cadou de Crăciun, care va avea ca destinație copii dintr-un mediu defavorizat (dulciuri, produse de igienă, hăinuțe, rechizite, jucării, etc.).
Pe cutie trebuie menționat OBLIGATORIU genul și vârsta copilului pentru care este cadoul. Aceste cutii pot fi aduse până pe data de 17 decembrie 2021, la unul dintre corpurile Liceului Tehnologic ”Sf Nicolae” Deta, sau la sediul Primăriei Orașului Deta, str. Victoriei, nr. 32 (Compartimentul Asistență Socială și Relații cu Publicul).
Scapă legal de electronicele vechi!

Procedura de desfasurare a campaniei de ridicare a deseurilor electrice si electrocasnice este foarte simpla: cetatenii care detin acest tip de deseuri si doresc sa se debaraseze gratuit de ele trebuie doar sa sune la 0751302120, sa se inregistreze cu adresa de unde trebuie ridicate deseurile respective, iar vineri in data de 12.11.2021, echipajele se vor deplasa la adresele indicate si le vor ridica gratuit!

AJUTOR ÎNCĂLZIRE  ȘI STIMULENT ENERGIE 2021-2022

Acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2021 – martie 2022 și a stimulentului de energie

Dosarele cu documentația necesară obținerii ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a stimulentului de energie se pot depun la sediul Primăriei orașului Deta, str. Victoriei, nr 32 – compartimentul ”Asistență socială și Relații cu publicul”.
De asemenea dosarele pot fi depuse și online la adresa de e-mail ajutoareincalzire@detatm.ro

Termenele lunare de depunere a solicitărilor noi de ajutor de încălzire și a stimulentului de energie sunt: până pe data de 20 a fiecărei luni pentru a putea fi luați în evidență cu luna respectivă (pentru a beneficia începând cu luna noiembrie 2021, cererile se depun până pe data de 20 noiembrie inclusiv)!!!!

Formularele tip, dar și informații suplimentare cu privire la acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și pentru suplimentul de energie le găsiți dând click pe documentele de mai jos:

Informatii ajutor incalzire locuinta

1-_cerere-ajutor-incalzire-2021-2022

2-_cerere-modificare-2021-2022

 

Anunţ depunere dosare ANL

Pentru întocmirea listelor de priorităţi privind repartizarea locuinţelor disponibile, destinate închirierii specialiştilor din sănătate, blocul „ANL”, dosarele se depun la Primăria oraşului Deta, până la data de 15 septembrie 2021 (inclusiv).

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support