SAN PIETRO IN VINCOLI
La moartea împăratului Nero, survenită în anul 68, succesorii romani au distrus faimosul palat DOMUS AUREA de pe colina Esquilina, iar înlocul lui, în secolul al V-lea, împărăteasa Eudoxia, soţia lui Valentin al III-lea, a cerut ridicarea măreței biserici SAN PIETRO IN VINCOLI (Sfântul Petru în lanţuri). Dacă aveți oportunitatea să vizitați capodoperele din oraşul Roma, după ce pătrundeți misterele Colosseumului, Pantheonului, Forului Roman, Columnei lui Traian şi Lupoaicei cu Romulus şi Remus, v-aş invita negreșit în biserica atât de dragă mie de pe colina romană. Ea a fost construită de împărăteasă pentru a adăposti lanţurile cu care a fost legat Sfântul Petru când a fost închis la Ierusalim şi mai apoi la Roma, lanțuri care s-au unit în mod miraculos. După o altă variantă, acestea ar fi lanţurile cu care Sfântul Petru a fost legat la Carcera Mamertina din Roma.
Împărăteasa Eudoxia a depus unul dintre lanţuri într-o bisericî din Constantinopol, iar pe celălalt l-a dat fiicei sale din Roma, care l-a predat Papei Leon I, să îl depună în biserica San Pietro in Vincoli . Câţiva ani mai târziu a fost adusă la Roma şi cealaltă bucată de lanţ, iar aici miracolul unirii lanţurilor s-a produs. Lanţurile sunt păstrate până astăzi în tabernacol din bronz aurit şi fac ca acest loc să fie un loc de pelerinaj . Sunt convins că aceste lanţuri care au luat putere tămăduitoare de la apostolul nostru vindecă sufletele şi le unesc, transformându-ne în oameni mai buni, respectuoşi, empatici şi mai înţelegători unii cu alţii .
În imediata vecinătate a altarului principal al sicristie,i în transeptul drept al bisericii, descoperim monumentul funerar al Papei Iuliu al II-lea. În anul 1504, Papa Iuliu al II- lea i-a oferit genialului sculptor Michelangelo Bonarotti comanda unui monument funerar în această biserică, în care el slujise ca şi cardinal. Momentul este un asamblu arhitectural cu doua etaje. La primul nivel, în mijloc, tronează Moise având de o parte şi de altă parte pe Rasela şi pe Lia, simbolizând viaţa contemplativă şi viaţa activă, iar la nivelul superior ne întâmpină Papa Iuliu al II-lea într-o poziţie nu prea reuşită, sprijinit într-un cot ( opera lui Montelupo). Deasupra papei, într-o nişă. este Madona cu pruncul, iar de o parte şi cealaltă a ei, între pilaştri, statuia unui profet şi a unei sibile,
Moise în centrul ansamblului arhitectural, viguros, într-o tensiune reţinută, vibrând de mânie şi pasiune, cu piciorul stâng puţin retras, este pe punctul de a se ridica indignat de idolatria evreilor săi pe care i-a găsit închinându-se viţelului de aur (Vechiul testament – Iesirea 32) atunci când a coborât de pe munte cu tablele legilor pe care le tine în braţul stâng. Privindu-l, ne minunăm, dar totodată conştientizăm că prin limbajul artei sculpturale avem în faţa o SINTEZA A SENTIMENTELOR UMANE ŞI DIVINE.
Alaturi de Moise, Lia şi Rasela făurite tot de marele artist, au fost inspirate din versetele lui Dante din poemul Purgatoriul. Dacă Rasela, cu viaţa contemplativă, în veşminte monahale, cu mâinile împreunate cu privirea înspre cer, aspiră spre eternitate, Lia este încarnarea vieţii active cu trupul plin al belşugului, ne priveşte cu o blândeţe pe care i-a dat-o satisfacţia împlinirilor sale, purtând parcă un dialog despre viaţa şi moarte spunând: „Viaţă! Tu eşti atât de frumoasă dacă TE trăim cum ne-a spus Creatorul şi ne eşti răpită de cruda şi nemiloasa moarte. Dar spre dezamăgirea morţii, de fapt ea ne îndreptă spre viaţa veşnică dăruită tot de bunul Dumnezeu”. (Endre Libuş)
Alaturi de Moise, Lia şi Rasela făurite tot de marele artist, au fost inspirate din versetele lui Dante din poemul Purgatoriul. Dacă Rasela, cu viaţa contemplativă, în veşminte monahale, cu mâinile împreunate cu privirea înspre cer, aspiră spre eternitate, Lia este încarnarea vieţii active cu trupul plin al belşugului, ne priveşte cu o blândeţe pe care i-a dat-o satisfacţia împlinirilor sale, purtând parcă un dialog despre viaţa şi moarte spunând: „Viaţă! Tu eşti atât de frumoasă dacă TE trăim cum ne-a spus Creatorul şi ne eşti răpită de cruda şi nemiloasa moarte. Dar spre dezamăgirea morţii, de fapt ea ne îndreptă spre viaţa veşnică dăruită tot de bunul Dumnezeu”. (Endre Libuş)
