Orașul Deta a fost reprezentat cu succes la Campionatul Național de Kickboxing Gherla, eveniment
sportiv care s-a desfășurat la sfârșitul lunii aprilie. Între cei 400 de participanți din peste 40 de cluburi din România și Republica Moldova, sportivii noștri s-au remarcat prin pregătirea fizică de excepție, dedicarea și fairplay-ul menținute pe tot parcursul competiției. „Rezultatele meritorii obținute la Campionatul Național de Kickboxing Gherla sunt rezultatul muncii unei echipe. Sportivii au dat tot ce au avut mai bun, dar merită menționată imensa contribuție a antrenorului Pantiș Dănuț. Secția de kickboxing a Asociației Sportive din orașul nostru este un motiv de mândrie, vom continua să o susținem deoarece iată, ce rezultate frumoase adaugă palmaresului din Deta” a spus Călin Roman, președintele ASO Deta. După Gherla, sportivii au intrat într-un program special de pregătire, șase dintre ei urmând să participe la sfârșitul lunii mai, la Campionatul național de la Pitești desfășurat sub egida Federației Române de Arte Marțiale de Contact.

Rezultate obținute la Campionatul Național de Kickboxing Gherla

Locul I Campioni naționali :
– Dragoș Alexandru cat. -47 kg
– Iovana Lorena cat.-55 kg
– Pavel Ionuț cat.-35 kg

Locul II Vicecampioni naționali
– Chereș Ionuț cat. +75 kg
– Irimia Maria cat .-45 kg

Locul III
– Pădureleanu Andrei cat.-30 kg

Absolvenții claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta au fost oaspeții Primăriei unde s-au întâlnit cu primarul Petru Roman și cu conducerea instituției. A fost, ca în fiecare an, un moment emoționant și plin de semnificații. “Închideți poarta liceului și deschideți drumul vietii” le-a spus primarul orașului Deta, Petru Roman. “De acum încolo numai voi veți decide care este acest drum, dar eu v-aș spune că e bine să țineți cont și de părerile părinților, profesorilor sau ale prietenilor. Ascultați pe toată lumea, după care decideți singuri. Sunt sigur că veți face alegerea cea mai bună pentru voi. Aveți în față o mulțime de posibilități și depinde numai de voi să o alegeți pe cea care vi se potrivește cel mai bine. Eu vă spun doar atât: fiți corecți, munciți cinstit și rezultatele vor fi vizibile foarte repede. Faceți ca acest oraș, această comunitate, această școala să fie mândre că v-au format și v-au ghidat primii pași în viață. Și nu uitați nicio clipă de unde ați plecat. Întoarceți-vă ori de câte ori aveți posibilitatea aici, acasă, și povestiți-ne ce realizări aveti” le-a mai spus primarul absolvenților din acest an. 

·        La sfârșitul lunii aprilie, seniorii din Deta au organizat tradiționalul „Balul al Primăverii”, eveniment la care au participat 138 membri ai asociației alături de o delegație de 20 persoane a Organizației pensionarilor din comuna Plandiște, Serbia. Ca de obicei, atmosfera a fost una de sărbătoare, cu tangouri, vals, ceardaş, hore şi jocuri populare româneşti și sârbești. Mulţumim primarului Petru Roman pentru cuvintele frumoase adresate în cadrul balului și pentru sprijinul asigurat în desfăşurarea acţiunilor, mulţumim Consiliului Local, directorului Centrului Cultural al Orașului Deta şi tuturor membrilor din biroul asociaţiei care şi-au adus contribuţia la buna desfăşurare a „Balului Primăverii”. Mulțumirile noastre se îndreaptă de asemenea către Florin Chiteală – Loco DJ, cel care a asigurat muzica în cadrul evenimentului.
·        Asociația Seniorilor Deta răspunde de fiecare dată „prezent” la chemarea Primăriei pentru acțiunile de gospodărire și înfrumusețarea a parcului și a mediului înconjurător din orașul Deta, astfel că mai mulți membri au participat la o acțiune de plantare pomi în Zona Țiglărie pe locul fostei gropi de gunoi. Felicitări seniorilor care s-au implicat: Drăgan Nicolae, Sculean Dorin, Voiculescu Alexandru, Tușineanu Maria, Buhaș Irina,  Drăguț Rodica, Lungu Florica, Sculean Dorina, Banga Ana, Matiș Maria, Baniaș Nicolae, Roman Petru, Radici Bertalan, Veronica Dorina, Ciocan Antoniu, Frunțeanu Ioan, Stoica Alexandru, Spâng Cornel, Kovacs Petru, Miuți Nada, Neda Iovanca, Bistriceanu Petru.
·        Anunțăm pubic că, în luna iunie, vom organiza prima excursie prevăzută în programul nostru de activități pe anul 2018. (Preşedinte A.S.D.  Alexandru Voiculescu)

Devenită deja o tradiție, vizita la Primărie a absolvenților de la Liceul din Deta mi-a adus și în acest an multă bucurie și optimism. Absolvirea liceului este un moment de entuziasm dar și de tristețe în același timp. După anii de școală petrecuți alături de colegi, tinerii locuitori ai orașului nostru, absolvenți de clasa a XII-a, intră fiecare pe un drum nou. Le-am urat mult succes și îmi doresc ca fiecare dintre ei să reprezinte cu cinste și onoare comunitatea din care au plecat. Familia și școala i-au pregătit pentru drumul care îi așteaptă de aici încolo și îmi doresc ca toți să reușească ce și-au propus, să trăiască o viață frumoasă și plină de împliniri. Pentru mine nu există bucurie mai mare decât să văd că tinerii formați la Deta reușesc în viață. Aceste întâlniri îmi dau speranță și mă fac să mă gândesc că ne așteaptă și lucruri bune în anii care vin. Felicitări absolvenților din acest an, succes la BAC și multe reușite în viață!

Duminică 6 mai, Ansamblul “Sveti Nikola” Deta a participat la ”Sărbătoarea Liliacului” din comuna Ponoarele, județul Mehedinți.Sărbătoarea este cunoscută atât pentru cadrul deosebit în care se desfăşoară, Pădurea de liliac – rezervaţie unică în ţară, dar mai cu seamă datorită spectacolelor de muzică populară desfăşurate aici. Ansamblul “Sveti Nikola” Deta a fost invitat de către organizatori să se alăture galeriei impresionante de artiști de valoare care au evoluat pe scena sărbătorii de pe Valea Prisopului.
Ansamblul nostru a adus în fața publicului o suită de dansuri și cântece sârbești din zona Centrală a Serbiei, iar apoi au prezentat coregrafia „Zelen Bagrem”, cea care a adus ansamblului și orașului Deta premiul I la concursul județean Lada cu Zestre 2018. Peste 3000 de persoane prezente la eveniment au aplaudat cu admirație prestația artiștilor noștri, iar jurnaliștii s-au arătat interesați de prestația, evoluția și costumele purtate de membrii ansamblului “Sveti Nikola”. Pe lângă frumoasa misiune de reprezentare a orașului Deta, pentru Ansamblul “Sveti Nikola”, acest festival a fost o experiență din care a cules multă împlinire profesională, având bucuria să împartă scena cu Angelica Stoican, una dintre marile interprete de muzică populară  ale Olteniei. (Diana Tătărușanu)

Primăria și Consiliul Local Deta în colaborare cu Centrul Cultural al orașului Deta au organizat în data de 9 mail,  comemorarea eroilor căzuți în lupte pentru apărarea patriei. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor din fața Muzeului orașului Deta. Ziua de 9 Mai are pentru poporul român o triplă semnificație. Pe lângă Ziua Independenței proclamată în 1877, românii sărbătoresc deopotrivă victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial și Ziua Europei.
 

Adina Mateescu, viceprimarul orașului Deta, a deschis evenimentul, iar  Tedeumul și slujba de pomenire a celor care și-au dat viața pentru apărarea gliei strămoșești au fost oficiate de către protopopul Ioan Prisacean și preotul paroh Ciprian Blagoe. Evocarea istorică a fost realizată de Diana Tătărusanu. Corul Mixt al Centrului Cultural al orașului Deta a interpretat Imnul Național al României și Imnul Eroilor sub bagheta profesorului Dan Oroșan. Au fost depuse coroane de către principalele instituții, partide politice și asociații: Primăria Deta, Veteranii de război, Poliția orașului Deta, Poliția de frontieră Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Spitalul orășenesc Deta, Liceul Tehnologic “Sf.Nicolae”, Grădinița Deta, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, Forumul German, ALDE, UDMR, Uniunea sârbilor, Uniunea Bulgarilor din Banat, Asociația Seniorilor din Deta și jerbe de flori din partea copiilor de la Grădinița din Deta. (Ovidiu Ivancea, director al Centrului Cultural al orașului Deta

Badminton Club Deta a reușit clasarea pe primul loc în rândul cluburilor participante la cea de-a noua ediție a  Cupei “Bârzava”- Bocșa la Badminton 2018. Clubul din orașul nostru a obținut 7 medalii în cadrul unui eveniment care a aliniat la start 87 de sportivi din Timișoara, Arad, Lugoj, Vršac, Deva și Bocșa. Felicitări tuturor sportivilor care au reprezentat Deta, în special celor care au îmbogățit palmaresul clubului. ( Radu Rotar)
Rezulte în urma participării la Cupa “Bârzava” la Badminton
Sara Palfi – campioană
Suciu Melisa Edina – campioană
Mario Cazacincu – locul II
Razvan Glavan – locul II
Pluștea Raul – locul III
Palinceac Razvan- locul III
Livadariu Mihnea- locul III
Măguț Ștefan – cel mai tânăr jucător al turneului.

·         Eleva Oana Herişanu s-a calificat și a participat la faza naţională a Olimpiadei de Biologie (Piatra Neamţ, 1- 6aprilie) unde a ocupat locul 28 din 60 de participanţi. Oana a dovedit cunoştinţe în ceea ce priveşte funcţiile fundamentale ale corpului omenesc, dar şi abilităţi de lucru cu microscopul și folosirea unor tehnici de laborator.
·         Eleva Camelia Cărăbaş din clasa a VI-a B, coordonată de prof. Szabo Francisc, a participat la olimpiada gimnaziilor, faza naţională, organizată de Ministerul Educației Naționale, unde a obţinut locul 22 din 38 de participanţi. Camelia a fost sustinută material de colectivul de profesori și de locuitori ai orașului, cheltuielile de deplasare fiind asigurate de școală. Pe viitor, Camelia își va putea depăși performanța deoarece mai are trei ani de concurs în aceeași categorie.
·         În cadrul Târgului Regional al Firmelor de Exerciţiu, organizat în 26 aprilie la Arad, tinerii „economişti” din clasa a XI-a S, coordonaţi de directoarea Letiţia Morariu şi profesoara Cleopatra Jîţa, au obţinut Premiul I pentru cel mai reprezentativ slogan şi Premiul IIpentru siglă. Ei au înfiinţat o firmă de exerciţiu, FE Dolce Decor Art SRL, care simulează activitatea reală şi se ocupă cu fabricarea produselor de patiserie şi cu organizarea de evenimente. Elevii au deprins competenţe de întocmire a documentaţiei necesare înfiinţării unei societăţi comerciale şi realizării de tranzacţii, negocieri și angajări.
·         Elevii Armina Botorea, Andreea Mîţu, Lorena Radu şi Zoltan Iuhasz au participat, în data de 7 mai, la activităţi de voluntariat în cadrul centrului educaţional ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” contribuind astfel la prevenirea eşecului şi abandonului şcolar pentru elevii cu vârstele cuprinse între 7 şi 14 ani.
            (Prof. Letitia Morariu)

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support