Licitație pentru stabilirea constructorului blocului ANL

Agenția Națională pentru Locuințe București a organizat licitația pentru desemnarea firmei care va construi blocul ANL destinat tinerilor din orașul nostru. Imobilul va avea 32 de apartamente de 2 camere și va fi ridicat în zona Termal. Licitația s-a desfășurat în baza cererii de finanțare și a documentației depusă de Primăria Deta.

La mulţi ani 2019!

Editorial Petru Roman

Se încheie un an plin de provocări şi încercări, dar în acelaşi timp un an cu realizări şi proiecte finalizate. Aşa cum e în viaţă, am avut greutăţi dar şi multe bucurii. Anul 2018 a fost însă mai special pentru că am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire şi noi, aici la Deta, am trăit intens aceste momente deosebite. Din punct de vedere administrativ am avut un an destul de greu, dar cred că am reuşit să duc la bun sfârşit aproape tot ce mi-am propus. Acum, la sfârşit de an, am deosebita plăcere de a vă mulţumi în primul rând dumneavoastră, locuitorilor din Deta pentru contribuţia la schimbarea în bine a oraşului. Fie ca bunul Dumnezeu să aducă în casele tuturor, sănătate, bucurie şi multă fericire. Nu în ultimul rând mă gândesc la toţi cei pe care i-am avut alături, funcţionari din Primărie, consilieri locali, colaboratori, toţi cei care prin efortul lor de zi cu zi au pus umărul la efortul nostru comun de a face din Deta un oraş frumos şi prosper. Crăciunul e aproape şi sufletul se primeneşte să primească cu pace şi voie bună vestea Naşterii Domnului nostru. În prag de sărbătoare, pregătiti-vă casa pentru colindători şi sufletul pentru bucuriile ce îl asteaptă în seara de Ajun. Crăciun fericit şi un An Nou 2019 îmbelşugat!

La umbra piramidelor din Egipt (II) 

După vizitarea celebrului muzeu din Cairo, toropit de căldură printre palatele vechi cu lei de calcar dormind afară, printre taxiuri grăbite într-o circulație infernală, dincolo de peisajele ultimilor palmieri în deșertul arid, mi-au apărut deodată în față, pe platoul Ghiza, piramidele Keops, Kefren și Mikerinos. Mașina cu care am călătorit a devenit brusc banca mea de la școala din Deta, unde profesorul meu drag și mult stimat DANI BÉLA mi-a (și ne-a) povestit despre tainele piramidelor din Egiptul antic.

Dragii mei copii, ne-a explicat, să știți că piramidele erau deja vechi când în ELADA (Grecia) se nășteau primele cântece de HOMER din Iliada și Odiseea. Întâile mărturii despre ele ni le-a furnizat HERODOT, dar călătorul din HELIACARNAS le-a văzut abia la 23 de secole după ce a fost ridicate, așa cum unul dintre voi ar vedea COLOSSEUMUL sau COLUMNA LUI TRAIAN din Roma într-o câmpie goală și ar trebui să înțeleagă din ele istoria Romei antice sau GENEZA ȘI LUPTA POPORULUI ROMÂN. Dragii mei, sunt sigur că fantezia voastră țese în jurul următoarelor enigme: cum și prin ce mijloace au fost construite, dar înainte de toate de ce? Piramida Keops este cea de-a șaptea minune a lumii, construită de 100.000 de oameni din 2.300.000 de blocuri de calcar cu greutate mai mare de două tone jumătate. S-a lucrat la ea mai mult de 20 de ani și a rămas vreme de patru mii de ani cea mai înaltă construcție din lume, până când săgeata catedralei din Koln i-a depășit performanța cu 13 metri. Ca turist neconvențional care în timpul excursiilor mele am urcat în cupola Bazilicii San Pietro din Vatican visată de Michelangelo, a celei din Florența lui Brunellesch,i mai apoi în turnurile amețitoare ale lui Gaudi – Sagrada familia din Barcelona, eu care nu puteam să nu admir Pisa din turnul ei înclinat, sau cel mai frumos salon cu aer liber cum numea Napoleon Piața San Marco din orașul lagunelor Veneția, am hotărât să ajung în vârful celei de a șaptea minune a lumii. Intrând în marea  piramidă mai întâi cu capul aplecat pe coridorul îngust apoi ghemuit să nu mă lovesc de tavan, am reușit să ajung în vârful ei. Aerul era cald, stătut și dificil de respirat. Îmi simțeam plămânii zdrobiți de stâncile atât de desăvârșit îmbinate încât între ele nu se putea duce nici o foaie de țigară. Am ajuns în vârful ei, într-o cameră goală doar cu un sarcofag  gol, poate al faraonului Keops. Aici am înțeles EU, OMUL DE RÂND care a atins vârful piramidelor, că nu e un punct final ci locul unde piatra – sufletului omului se transformă în IDEE TRANSCEDENTALĂ CĂTRE BUNUL DUMNEZEU. (Libuș Endre)

Dumnezeu să îi odihnească în pace!

  • ŞTEFAN CONSTANTIN-SILVIUS, decedat  la data de 19.11.2018 -74 ani
  • LĂUDAT MISIRCA,  decedată  la data de 22.11.2018 – 74 ani
  • VIDEKI MATEI, decedat  la data de 26.11.2018 – 60 ani
  • DALEA ASPAZIA, decedată  la data de 28.11.2018 – 82 ani
  • RUJAN AUREL, decedat la data de 01.12.2018 – 81 ani
  • IVANOVICI LIONORA, decedată la data de 02.12.2018 – 82 ani
  • TURI FRANCISC, decedat la data de 05.12.2018 – 70 ani
  • STOICI DUŞAN, decedat la data de 06.12.2018 – 76 ani
Mare bucurie în inimile chimiștilor de la Liceul Tehnologic ,,Sf. Nicolae” Deta

Oana Victoria Herișanu, clasa a XII-a R, coordonată de doamna profesoară Ana Jilavu, a obținut 100 de puncte din 100 (premiul I) la Concursul Interjudețean de Chimie ,,Memorial Octavian Larionescu”. La același concurs s-a remarcat și elevul Dvorac Adrian, coordonat de doamna profesoara Ana Jilavu, care a obținut premiul al II-lea cu 91 de puncte din 100 de puncte.

“La ediția din acest an a concursului au participat 399 de elevi din clasele VII-XII, de la școli din județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, însoțiți de profesorii care i-au pregătit. Le urăm mult succes și la viitoarele concursuri” a spus director prof., Morariu Letiția Ana.

LocoDJ lansează primul album-playlist din carieră, la aproape un an de la realizarea primului single

Încă din primul an al carierei muzicale, LocoDJ a lucrat intens, cu mulți producători din studiourile de producție românești și din străinătate, printre care îi amintim pe Alex Tabacaru (Banger Music), GeoDaSilva (Cat Music), Emanuela Oancea, Lukinich Attila (DsPro), Faouez Laamouri (Tunisia), Grzegorz Combo Tarnik (Polonia) și Jose Luis Bustos (Spania). Producătorii oficiali ai proaspătului albumului ,“This is Love”, sunt chiar LocoDJ și Geo Da Silva, prin casa lui de producție, Big Hit Production, în parteneriat cu Cat Music România și Planeta Dance Music Spania. Videoclipurile albumului au fost realizate de Ciprian Cash Brian Budeanu, LocoDJ, Lukinich Attila și Geo Da Silva.

LocoDj Florin și-a început carieră în anul 2000 ca DJ rezident în cadrul unor evenimente de clubbing din zona de vest a României. (Radu Rotar)

Aniversarea Ansamblului Sveti Nikola Deta, succes deplin

Duminică, 16 decembrie 2018, Ansamblul Sveti Nikola din Deta a umplut sala Centrului Cultural din orașul nostru! Peste 300 de spectatori au urmărit cu interes Spectacolul aniversar al Ansamblului, artiștii oferind momente cu adevărat unice. În orașul Deta există o mișcare culturală vie, mereu în dezvoltare, avem tineri artiști, copii deosebiți deja obișnuiți cu scena, și avem artiști consacrați apreciați peste hotare. Membrii Ansamblului Sveti Nikola Deta sunt unii dintre cei mai activi promotori ai identității etniei sârbe la nivel național, dar în primul rând sunt reprezentanți de seamă ai orașului nostru.

“Din tot sufletul mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, atât invitaților, spectatorilor, cât și oaspeților noștri, Ansamblului Lira Folklor din Belgrad, Serbia și Ansamblului de tamburași Batini Becari din Sânnicolau Mare!” a spus Diana Tătărușanu, coordonatoarea evenimentului.

Cupa ” Sfântul Nicolae” la handbal feminin

Conform tradiției, odată cu Ziua Școlii, în orașul nostru se organizează Cupa ”Sfântul Nicolae” la handbal feminin. Ediția din  2018, cea de-a zecea, a avut un caracter interjudețean astfel că au participat două asociații sportive cu secție de handbal din Reșița și Bocșa, Școala Gimnazială Jamu Mare și echipa gazdă din partea Liceului Tehnologic ”Sf. Nicolae” și a A.S.O. Deta. Toate jocurile au avut un ridicat nivel tehnic, jucătoarele fiind susținute de o galerie plină de entuziasm. Dorința de victorie, atmosfera a fost una de o adevărată finală europeană. La finalul jocurilor, echipele au fost răsplătite cu premii, diplome, cupe.

Clasamentul :                       Locul I Liceul Tehnologic ”Sf. Nicolae” – A.S.O. Deta

Locul II A.C.H. ”Golden Kids” Bocșa

Locul III A.S. ”Colț Alb” Reșița

Locul IV Școala Gimnazială Jamu Mare

“În ceea ce privește handbalul, liceul din Deta este unul cu tradiție, având echipe de handbal încă din anii 1950-1960 când a câștigat finala pe țară a Cupei Agriculturii. La Deta a trăit și a jucat Simona Arghir, componentă a echipei naționale a României, care a făcut istorie în handbalul mondial fiind cel mai bun inter drept din lume. Avem tinere speranțe și astăzi: handbalistele Gulea Mihaela (portar), Samoilă Magda (coordonator de joc) și Ghervan  Patricia (inter stâng) au fost declarate cele mai bune jucătoare pe posturi, alături de echipa din Deta. Felicitări ! Mulțumirile noastre pentru sprijinul acordat la organizare se îndreaptă către A.S.O Deta, Liceul Tehnologic ”Sf. Nicolae” și doamna Anda Mitan în calitate de arbitru. Felicitări încă o dată și multe mulțumiri părinților fetelor noastre” a spus Francisc Szabo.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support