Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului are 40 de zile, începând la data de 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie. Postul Crăciunului a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării marelui Praznic al naşterii Domnului. La început, creştinii nu posteau toţi la fel şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni, unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul local din Constantinopol ţinut la anul 1166 a uniformizat durata postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie. Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Abia după aceste 40 de zile de post şi rugăciune, creştinii se pot bucura pe deplin de Naşterea Domnului, de pe 25 decembrie. Ultima zi a postului Crăciunului ( 24 decembrie) este numită şi ajunul Crăciunului şi este o zi în care se obişnuieşte a se ţine un post ceva mai aspru decât în celelalte zile.

COJOCARU FLOREA, 72 de ani, decedat la data de 26 octombrie 2010.
ŞTEFAN ECATERINA, 77 de ani, decedată la data de 31 octombrie 2010.
UNGUREANU GHEORGHE, 95 ani, decedat la data de 3 noiembrie 2010.
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Anunt concurs

GRUPUL SCOLAR ”SFANTU` NICOLAE” DETA organizeazã în data de 22.11.2010, orele 1000 concurs pentru ocuparea postului de muncitor II-sofer transport scolar.

 

                           Conditii de participare la concurs:

 

                -Vechime minima în muncã, ca sofer – 3 ani

                -Posesor permis de conducere categoriile B si D

                -Atestat transport persoane vizat la zi

                -Card transport

                -Fisa medicalã conducãtor auto

                               

                           Dosarul de înscriere la concurs va contine :

 

          -Cerere de angajare

                -Copie C.I. sau B.I.

                -Curiculum – vitae

                -Copii acte studii

                -Copie carte de muncã

                -Cazier

                -Recomandare de la ultimul loc de muncã

                -Copie permis de conducere

                -Copie  atestat transport persoane

                -Fisã medicalã

 

Înscrierile au loc panã în data de 19.11.2010, orele 1200 la Secretariatul scolii.

Informatii suplimentare la Secretariatul scolii, Str. Mihai Viteazul nr. 12, tel. 0256390252

Anunt concurs

GRUPUL SCOLAR ”SFANTU` NICOLAE” DETA ORGANIZEAZÃ ÎN DATA DE 22.11.2010,ORELE 1000 CONCURS PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE MUNCITOR II-SOFER TRANSPORT SCOLAR.

 

                           CONDITII DE PARTICIPARE LA CONCURS:

 

            -VECHIME MINIMÃ ÎN MUNCÃ, CA SOFER – 3 ANI

            -POSESOR PERMIS DE CONDUCERE CATEGORIILE B SI D

            -ATESTAT TRANSPORT PERSOANE VIZAT LA ZI

            -CARD TRANSPORT

            -FISA MEDICALÃ CONDUCÃTOR AUTO

 

DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS VA CONTINE :

 

            -CERERE DE ANGAJARE

            -COPIE C.I.SAU B.I.

            -CURICULUM – VITAE

            -COPII ACTE STUDII

            -COPIE CARTE DE MUNCÃ

            -CAZIER

            -RECOMANDARE DE LA ULTIMUL LOC DE MUNCÃ

            -COPIE PERMIS DE CONDUCERE

            -COPIE  ATESTAT TRANSPORT PERSOANE

            -FISÃ MEDICALÃ

 

ÎNSCRIERILE AU LOC PÂNÃ ÎN DATA DE 19.11.2010, ORELE 1200 LA SECRETARIATUL SCOLII

INFORMATII SUPLIMENTARE LA SECRETARIATUL SCOLII, STR. M. VITEAZUL NR. 12, TEL. 0256390252

 

 

Anunt PUG

Primaria orasului Deta titulara a proiectului Plan Urbanistic General – Orasul Deta, judetul Timis anunta publicul interesat urmatoarele:

                  Decizia de analiza a calitatii raportului de mediu este de emitere a avizului de mediu.

                  Urmatoarele documente pot fi consultate la sediul Primariei orasului Deta, Birou urbanism de luni pana joi intre orele 900-1400:

·        Planul adoptat;

·        O declaratie privind modul in care consideratiile privind mediul au fost integrate in plan, modul in care raportul de mediu a fost pregatit, modul in care opiniile exprimate de public si de alte autoritati au fost luate in considerare in luarea deciziei de emitere a avizului de mediu, motivele pentru alegerea alternativei de plan avizate, in comparatie cu alte alternative prezentate;

·        Masurile decise privind monitorizarea efectelor asupra mediului.

Compania are 160 de angajaţi, dar poate ajunge la 400
TRW s-a mutat într-un nou spaţiu de producţie la Deta. Compania multinaţională şi-a deschis în luna octombrie un nou punct de lucru şi intenţionează să îşi crească activitatea în oraşul nostru. La ceremonia de deschidere a noului punct de lucru a fost invitat primarul Petru Roman care a spus că această nouă investiţie privată este un motiv de bucurie pentru administraţia locală. “Oraşul Deta are oameni harnici şi competenţi, care sunt căutaţi şi apreciaţi de firmele serioase care doresc să investească. TRW este o astfel de firmă, cu care Deta se poate mândri, atât în judeţ cât şi în întreaga ţară. În momente dificile pentru economia internaţională, şi pentru România în particular, TRW a reuşit să se dezvolte şi să creeze noi locuri de muncă. Echipa de conducere a TRW a pus pe picioare un model de eficienţă, demn de urmat atât de alte firme, şi de ce nu, chiar de administraţia locală. Sunt deschis în faţa unor astfel de modele de succes din domeniul privat, învăţ din ele şi încerc să le adaptez pentru a putea fi aplicate în sectorul public local”, a spus primarul oraşului la deschiderea halei de producţie a TRW. Conducerea companiei multinaţionale a anunţat că, în acest moment, fabrica de la Deta are 160 de angajaţi, iar în următoarea perioadă, în funcţie de evoluţia pieţei şi de creşterea comenzilor, se vor mai putea angaja peste 200 de muncitori. Noul punct de lucru al TRW are o suprafaţă de 1500 metri pătraţi, aici urmând să fie produse volane şi sisteme de siguranţă auto. TRW este o companie multinaţională cu sediul central în Statele Unite ale Americii, care are peste 66 de mii de angajaţi în fabrici din 27 de ţări în lume. În România, TRW are peste 3000 de angajaţi şi este în continuă dezvoltare.

Parteneriat public-privat
Atunci când au apărut problemele la Eybel, oraşul, locuitorii, chiar şi Primăria Deta, au fost pe punctul de a intra într-un moment de criză. M-am gândit cum putem trece peste acest moment greu şi am căutat soluţii deoarece eu consider că, într-o comunitate, asigurarea locurilor de muncă este întotdeauna o prioritate. Dincolo însă de asigurarea unor locuri de muncă şi a stabilităţii financiare pentru locuitorii din Deta, firmele reprezintă o componentă esenţială pentru administraţia locală. Firmele private plătesc taxe şi impozite, bani din care, primăria asigură cheltuielile pentru şcoală, spital sau alte servicii gratuite oferite cetăţenilor. Cred într-un parteneriat între primărie şi firmele private, deoarece avem exemple chiar în judeţul Timiş, că astfel de colaborări în interesul comunităţii, funcţionează cu adevărat. M-am bucurat să văd cum mai multe firme importante şi-au deschis sau şi-au dezvoltat afacerile în Deta. Eybel, Takata şi iată, acum TRW, sunt adevăraţi piloni ai dezvoltării locale. Îi invit pe cei care conduc aceste societăţi, ca împreună cu mine şi cu Consiliul Local, să gândim acţiuni în sprijinul locuitorilor oraşului. În acelaşi timp îi asigur că îi voi ţine la curent cu toate planurile de dezvoltare ale oraşului. Primăria şi aceste mari companii care investesc în Deta trebuie să lucreze împreună în interesul cetăţenilor.

Deta a a fost gazdă primitoare la mijlocul lunii octombrie pentru întâlnirea primarilor din colegiul 10 cu autorităţile locale din zona Vrsac. Partea tehnică a discuţiilor s-a desfăşurat la Timişoara, în sala mare a Consiliului Judeţean Timiş. Participanţii au vizitat apoi oraşul Ciacova, unde după un popas la casa memorială Dositei Obradovici, atât sârbii cât şi românii, s-au declarat impresionaţi de noul centru pentru suferinzii de boala Alzheimer. Următorul punct din program celor două delegaţii a fost mănăstirea Sângeorge, un bun prilej de reculegere, urmat de întâlnirea de la Deta, unde s-au tras concluziile acestei acţiuni.
Organizată de deputatul colegiului 10, Gheorghe Ciobanu, întâlnirea a reprezentat o continuare a a acţiunii care a avut loc la Vrsac în luna martie a acestui an. Între locuitorii din Banatul românesc şi cel sârbesc există relaţii excelente de mai mulţi ani. Există tradiţii comune, obiceiuri similare, locuitorii din cele două regiuni ale Banatului împărtăşesc aceleaşi valori, de aceea legăturile cu Serbia în general, şi cu Vojvodina şi regiunea Vrsac în special, au fost şi sunt foarte bune. Serbia se află acum în plin proces de preaderare la Uniunea Europeană şi fondurile europene pot constitui adevărate oportunităţi de dezvoltare în această zonă.
Deta are o experienţă importantă în privinţa proiectelor europene
“De fiecare dată când trec graniţa în Serbia, mă simt ca acasă. Suntem apropiaţi şi ne înţelegem foarte bine. Ne-am ajutat reciproc de câte ori a fost nevoie. Acum a venit momentul să lucrăm împreună, să facem în aşa fel încât să trăim mai bine de ambele părţi ale graniţei. Fondurile europene care pot fi accesate prin programe transfrontaliere nu sunt de neglijat. Sunt bani mulţi care pot fi folosiţi inteligent pentru a aduce bunăstare atât în Serbia cât şi în România. Deta are experienţa proiectelor IPA, iar în zona în care funcţionează Asociaţia Timiş Torontal, după întâlnirea de la Vrsac din primăvara acestui an, s-au semnat deja 10 parteneriate”, a spus primarul oraşului Deta, Petru Roman. “Colaborarea are un potenţial imens, însă depinde doar de noi dacă vom reuşi să-l scoatem la lumina şi să facem această relaţie funcţională. Prietenia care ne leagă de fraţii noştri sârbi, ne va ajuta să ducem mai departe buna colaborare şi chiar să o dezvoltăm” a mai spus primarul Petru Roman.
15 milioane de euro pentru proiecte transfrontaliere
“Traversăm o perioadă destul de dificilă dar eu unul nu sunt omul care să se plângă, prefer să caut soluţii şi să găsesc variante de finanţare a proiectelor autorităţilor locale. Am văzut că integrarea Serbiei în UE ne poate oferi o astfel de şansă. Trebuie doar să ştim să accesăm fondurile europene transfrontaliere care nu sunt deloc puţine. De aceea m-am gândit la începutul acestui an să organizez o primă întâlnire între primarii din colegiul pe care îl reprezint în Parlamentul României şi cei din regiunea Vrsac. Unii primari se ştiau, alţii aveau deja proiecte comune dar totul se făcea greoi pentru că nu exista un sprijin oficial. Practic am instituţionalizat o relaţie de prietenie şi i-am dat valoare. Acum am avut la Timişoara şi la Deta a doua întâlnire de acest tip. Vrem să organizăm cel puţin două astfel de întâlniri pe an şi să reuşim astfel să creăm un pol de dezvoltare în zona Deta -Vrsac”, ne-a declarat deputatul colegiului 10 Gheorghe Ciobanu, iniţiatorul acestei colaborări. Din cele 20 de localităţi ale colegiului, 14 comune şi oraşe au semnat parteneriate cu localităţi din regiunea Vrsac. Aceste parteneriate sunt foarte importante pentru că, pe fondurile IPA de preaderare, proiectele se pot depune doar în parteneriate transfrontaliere. Există deja 5 proiecte de infrastructură scrise, cum ar fi proiectul privind modernizarea pieţelor din centrele istorice ale oraşelor Ciacova şi Vrsac, dar şi proiectele de modernizare a unor drumuri din Livezile, Birda, Moraviţa şi Pădureni. Mai există 5 proiecte culturale aproape finalizate, de exemplu Voiteg şi Gudurica, vor depune un proiect de reînviere a tradiţiei kirweiului, iar Moraviţa şi Jamu Mic, Deta şi Coştei, Giera şi Şuşara, Ghilad şi Coştei au proiecte legate de şcoli şi de tradiţii şi obiceiuri. Toate aceste proiecte vor fi depuse pentru finanţare încă în acest an, aşa că se poate spune că efortul primarilor nu a fost în zadar. În această primă etapă se pot obţine peste 15 milioane de euro pe proiecte transfrontaliere.

Merite deosebite în dezvoltarea relaţiei dintre oraşul Deta şi comuna Bordany, Ungaria. Acesta a fost motivul pentru care, în cadrul şedinţei extraordinare din 30 septembrie, Consiliul Local al oraşului Deta a acordat două diplome de onoare, domnului Balogh Ferec, primarul comunei Bordany din Ungaria şi domnului Zádori Imre, fostul viceprimar al comunei Bordany. Autorităţile locale din Deta şi Bordany sunt implicate într-un proiect comun, finanţat din fonduri europene, cu scopul declarat de a apropia cele două comunităţi. Cei doi premiaţi ai consiliului local au promis că se vor dedica în continuare promovării tradiţiilor şi obiceiurilor maghiare şi româneşti.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support