Comunitatea sârbă din Deta a celebrat şi anul acesta sărbătorile de iarnă după calendarul Iulian, conform tradiţiilor bătrâneşti. Pe 6 ianuarie, Ajunul Crăciunului a fost marcat aşa cum spune obiceiul.
După ce de-a lungul zilei gospodinele au pregătit mâncărurile tradiţionale de post specifice acestei zile, precum: peşte, „rebranaţ” (ciuşpais de fasole) şi „ghibaniţe” (plăcintă cu dovleac), locuitorii sârbi ai oraşului nostru au asistat la aprinderea tradiţională a „Badnjak”-ului (un trunchi de stejar), la Biserica Ortodoxă sârbă din Deta, foc care simbolizează sănătate, putere şi speranţa dătătoare de viaţă.
Focul a fost unul mare, plin de scântei, ceea ce înseamnă că va fi un an cu bucurie, sănătate şi belşug. În jurul focului s-au strâns copiii ansamblului „Sveti Nikola” din Deta, care au cântat colinde tradiţionale. După oficierea vecerniei, ansamblul a oferit un program special de Crăciun format din colinde şi recitări închinate pruncului Isus, iar la finalul programului copiii au primit pachete de dulciuri, oferite de familia Rotariu, în timp ce părinţii şi credincioşii s-au încălzit cu vin fiert , covrigi şi prăjituri de post. Fiecare creştin a primit crenguţe de stejar şi un spic de grâu.
Alături de comunitatea sârbă a fost ca de fiecare dată şi primarul oraşului Deta, Petru Roman. Prima zi de Crăciun a început cu oficierea Liturghiei de către preotul paroh Ljubodrag Bogicevic, în timp ce, de pe mesele sârbilor nu a lipsit tradiţionala „cesniţă”, paiele împrăştiate prin casă şi bucatele cât mai alese şi bogate. Imediat după masa festivă de Crăciun, copiii ansamblului au plecat să colinde casele sârbeşti, spre marea bucurie şi mulţumire a gazdelor, care i-a primit cu mere, nuci şi dulciuri, conform tradiţiei.
Nici, sărbătorirea Noului An pe rit vechi nu a fost omisă în oraşul nostru, sârbii au petrecut până în zori aşa cum le este lor specific, cu orchestră sârbească şi bucate alese, urându-şi „Srecna Nova Godina!” Sărbătorile de iarnă s-au încheiat pe data de 27 ianuarie cu ocazia prăznuirii marelui sfânt şi protector al poporului sârb „Sfântul Sava”. În cinstea sa, la Biserica Ortodoxă sârbă din Deta s-a tăiat colacul, iar copiii i-au închinat cântece şi au fost răsplătiţi cu dulciuri de către naşii din acest an, familia Ene. (Diana Tătăruşanu)

Ziua de 24 Ianuarie este momentul în care sărbătorim în fiecare an Unirea Principatelor Române. Moldova si Tara Românească s-au unit la 24 ianuarie 1859 sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Pe această temelie s-a înălţat apoi, întreg edificiul unităţii noastre naţionale, consfinţit în 1918 la Alba Iulia.
Anul acesta, ziua unirii a fost sărbătorită la Deta cu mare fast, printr-un spectacol folcloric extraordinar, de o mare anvergură, organizat de către Primăria și Consiliul Local Deta cât și de Casa de cultură orășenească Deta, care a avut loc în Sala Multifuncțională din parcul orașului, în data de 24 ianuarie, începând cu orele 18.00.
Programul închinat acestei zile a început cu evocarea evenimentului realizat de cinci fete minunate din orașul nostru, după care ne-am putut bucura de formațiile artistice ale Casei de cultură orășenești Deta și anume Formația de dansuri populare românești și Formația de dansuri populare sârbești „Sf.Nikola”, fiecare prezentând câte trei suite de dansuri populare din diferite zone folclorice ale țării noastre. Pe lângă dansurile populare, am putut urmări și alți copii de diferite vârste din Deta, care ne-au prezentat câteva dansuri de societate.
Pentru acestă seară deosebită am avut ca invitați Formatia de muzică populară Proamiciția din Timișoara. Orchestra de muzică populară a fost condusă de profesorul Adrian Scorobete, același care de doi ani de zile conduce orchestra de muzică populară la Zilele orașului. Alături de orchestră au participat interpreți de muzică populară care ne-au încălzit sufletele prin modul lor de interpretare, prin vocea lor și prin ceea ce au transmis prin cânt pentru fiecare din cei prezenți.
Iustina Span a interpretat cântece din zona Ardealului, Luminița Istodor, realizator emisiuni tv la TVT89, a interpretat cântece din zona Olteniei, Codruța Moldovan, director adjunct al Centrului de cultură și artă a județului Timiș, care a prezentat cele două ediții ale Zilelor orașului Deta, prin repertoriul său bogat și bine ales ne-a făcut să ne simțim cu adevărat bănățeni și să nu uităm că „Tot Banatu-i fruncea”. Mariana Susca a interpretat cântece din zona Maramureșului iar Doru Moldovan, o voce superbă specifică zonei pe care a reprezentat-o prin cântec-Ardealul a încântat publicul.
Prezentarea programului a fost realizată de către Diana Tătărușanu. Doresc să mulțumesc tuturor pentru eforturile depuse în realizarea acestui program artistic de amploare, membriilor formațiilor de dansuri, instructorilor, părinților, și tuturor celor care și-au făcut timp să fie alături de noi în această seară minunată. Nimic din cele menționate nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul primarului orașului Deta, Petru Roman, întotdeuna deschis la tot ce înseamnă cultură, sprijind și animând totodată viața culturală din oraș. (OVIDIU IVANCEA-director al Casei de cultură orăsenesti Deta)

Anul 2011 a fost un an foarte intens pentru personalul din cadrul Serviciului de dezvoltare economico-socială şi pentru proiecte cu finanţare internaţională, implementând trei proiecte cu o valoare totală de peste 1,3 milioane euro în programe transfrontaliere, din care 360 mii pentru oraşul Deta.
Proiectul prin care s-au iluminat arhitectural patru obiective turistice din oraşul Deta şi trei din oraşul Vîrşet, partenerul nostru în cadrul proiectului, s-a finalizat în luna decembrie, proiectul atingându-şi obiectivele propuse. A fost un proiect cu opt parteneri, patru de partea română şi patru de partea sârbă şi care s-a bucurat de un succes mare atât în rândul locuitorilor cât şi a vizitatorilor şi a presei.
La final este şi proiectul derulat de oraşul Deta în parteneriat cu comuna Plandişte. Prin acest proiect s-a reuşit să se pună bazele unui parc industrial în Deta, realizându-se o parte din documentaţiile necesare. De asemenea în proiect au avut loc o serie de schimburi de experienţă în diferite domenii industriale, participarea la târguri şi expoziţii. Zilele acestea va avea loc conferinţa de promovarea a parcului industrial din Deta cu tema “Oportunităţi de afaceri în oraşul Deta”, iar in data de 5 martie la Plandişte în Serbia se va derula activitatea de încheiere a proiectului. Ambele proiecte s-au derulat în cadrul Programului IPA Romania Serbia.
Un alt proiect aflat la final este cel derulat cu partenerul din Ungaria, Bordany, un proiect cu activităţi în domeniul culturii şi a sportului, în care peste 200 de persoane din Deta s-au deplasat la Bordany şi tot atâţia din Bordany la Deta şi foarte important este faptul că aproape 100 de fiecare parte au fost tineri, cei care vor continua relaţiile stabilite în urma cu 18 ani între cele două localităţi. Tot în cadrul proiectului au fost semnate 5 parteneriate între instituţii şi organizaţii din cele două localităţi, parteneriate prin care şi-au propus sa colaboreze pe domenii specifice. (Ioan Iovan)

Dacă aducem în discuţie iarna şi zăpada de anul acesta, categoric ne ducem cu gândul la avertizările metorologice, la lopeţi şi problemele cauzate de nămeţi sau polei. Însă ceea ce nu ne dăm seama este că fiecare fulg de nea are o poveste, o poveste care începe din împărăţia cerului şi doar cei care cred în ea pot face cunoştinţă cu bucuria şi fericirea ce o poate aduce zăpada.
Aşa a pornit la drum Primăria oraşului Deta în căutarea celor care cred cu adevărat în bucuriile zăpezii, şi nu a fost deloc greu să îi găsim pe cei care abia asteaptă primii fulgi de nea. A fost necesar doar să fixăm o întâlnire, vineri 17 februrarie, de la orele 14:00 pentru ca micuţii din oraşul Deta să pună stăpânire pe parcul oraşului şi să descoperim împreună bucuriile iernii.
Micuţii şi-au “parcat” grijuliu săniile în faţa sălii de conferinţe a oraşului Deta, ca mai apoi să inaugurăm activitatea cu o proiecţie a fulgului de nea şi am întâlnit copii extrem de inteligenţi, interactivi, pentru care era o plăcere să descopere şi mai ales să împărtăşească toate cunoştinţele lor. Dar ceea ce a urmat după… a confirmat faptul că zăpada cu adevărat îi fascinează.
Jocurile pregătite pentru ei: aruncarea la ţintă cu bulgări, trasul cu funia, construirea unui zid puternic din zăpadă, “bătaia” cu bulgării, desenatul în zăpadă şi realizarea celui mai frumos om de zăpadă, au fost primite cu recunoştinţă, fairplay şi mare satisfacţie că se pot bucura de ultima zăpadă al acestui an. Toată această activitate a adus zâmbetul pe buze până şi părinţiilor care îi priveau cu drag şi parcă nu mai erau “îngroziţi” atunci când îşi vedeau copilaşii “plutind” prin zăpadă.
În pauze s-au încălzit cu ceai cald, iar după 3 ore au plecat acasă cu biscuiţi mere, săniuţa din parcare şi mai ales cu bucuria şi fericirea creată de zăpadă. Vineri după-amiaza a fost scrisă la Deta o nouă poveste, de către copiii oraşului nostru care au arătat că iubesc fulgii de nea în adevăratul sens al cuvântului, iar anul viitor va ninge si mai frumos, pentru că ştim să respectăm şi să ne bucurăm de ceea ce ne este oferit din împărăţia cerului! (Diana Tătăruşanu)

Dacă în vară s-au bucurat de drumeţii şi foc de tabără, iarna, copiii Centrului Educaţional Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş au vizitat muntele pentru a se bucura de zăpadă, ceai şi fursecuri la gura sobei. Nasul roşu, ghetele ude, chiotele de bucurie de la derdeluş au fost doar câteva piese din mini vacanţa în staţiunea Crivaia, judeţul Caraş Severin. Trei zile, copiii s-au bucurat de săniuş, au făcut oameni de zăpadă şi îngeraşi, s-au bulgărit şi au vizitat împrejurimile staţiunii. Pe lângă această minunată vacanţă, piticii au primit nenumărate cadouri, jucării, hăinuţe, alimente, consultaţii oftalmologice şi ochelari, multe gânduri şi cuvinte de bine. S-au bucurat de multe excursii şi au participat la concursuri de colinde, anul trecut fiind plin de activităţi interesante şi benefice unei dezvoltări sănătoase. Este important pentru aceşti copilaşi să fim alături de ei, sa fim uniţi, să colaborăm pentru ai ajuta.
Toate acestea au putut fi posibile datorită oamenilor de bine din localitate şi din împrejurimi. Mulţumim pe această cale pentru ajutor: B.N.P. CIOBANU ANA-ŞTEFANIA; B.N.P. LACATUŞU CAMELIA; MERIDIANUL DETA; FAM. ZIFCEAK; DETA FARM; NIADAL ABATEX; OPTICA ENE; Doamnei ADINA HORA BLAGA; AGRO SAS; FAM.ORGA; PIZERIA LORIS; SC OPTIPLAZA SRL; Fam.DRAGHICI; Fam.PENCIU; Fam.NICOLA; DOMNII LASCHESCU şi LAUER; TAKATA PETRI; Fam.ROBU; Fam.ROTARU; FABRICA GOTTLOB; SEDOR SRL; WIPRO; Fam.PADURARIU; AFUZ-ALI; Fam.GAL; Fam.PLUŞTEA; Domnul DAMATO; Fam.BELEA; Fam.CINTEAN; Dr.OSMAN şi OPTOMETRIST BOCŞAN; Fam.MAGHEŢ; FAM.VERTOPAN ZORAN; DOAMNA LOIAR; Doamna GALAMBOŞ; Doamna LACATUŞU; Doamna RADOI.
Activitatea noastră se desfaşoară în cele mai bune condiţii şi avem colaborarea şi susţinerea excelentă a celor două instituţii: Primăria Deta şi Şcoala Generală Sfântul Nicolae Deta. Cu această ocazie mulţumim pentru “uşa mereu deschisă” a domnului primar Petru Roman şi a domnului director al şcolii, domnul Ion Jinaru şi nu în ultimul rând cadrelor didactice. Centrul Educaţional funcţioneaza în baza unui proiect finanţat de Fondul Social European POSDRU (/91/2.2/9/61137) prin AMPOSDRU, accesat de Arhiepiscopia Timişoarei, conducerii căreia îi mulţumim pentru existenţa noastră ca unitate.

(As.social Dumitru Ştefania-Coordonator Centru Educaţional Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş)

Un frumos obicei al bulgarilor este “Fărşangul”, o sărbătoare plină de voie bună şi veselie, cu mult râs, cantece, dansuri, glume şi măşti. Este ultima distracţie înainte de a intra in postul Paştelui catolic. Cei dornici să se veselească şi să uite pentru moment de problemele şi grijile cotidiene, invitaţi de preşedintele Filialei Deta al Uniunii Bulgare din Banat – România domnul Boboiciov Ioan (Bobi), s-au adunat la Casa Bulgară din Deta, duminică 19 februarie, ora 17. Distracţia a inceput cu un carnaval al măştilor şi costumelor. Cei mascaţi, însoţiţi de acordurile muzicale a doi instrumentişti, la acordeon şi saxofon, au străbătut centrul oraşului şi au fost aplaudaţi de cei prezenţi in acele momente pe străzi. Distracţia a continuat cu mult dans şi voie bună. Nu a lipsit nici momentul scoaterii bănuţului cu limba dintr-o farfurie cu apă, moment care a stârnit râsete, dar şi incurajări pentru cei mici, care în final au fost răsplătiţi de preşedintele filialei primind pentru moneda scoasă o bancnotă cu valoare inzecită. Un alt moment de bucurie, pentru cei norocoşi, a fost tombola, cu o mare diversitate de produse. Bulgarii din Deta au petrecut câteva ore bune, au dansat, s-au bucurat, au băut şi au mâncat şi împreună s-au simţit foarte bine. Primarul oraşului, domnul Petru Roman a fost prezent la acest frumos eveniment si s-a bucurat alături de participanţii la eveniment aşa cum spune cântecul: “acum fraţilor e Fărşangul, petreceţi şi vă veseliţi şi după trei zile vă opriţi”. (Petronela Şehabi)

Sâmbătă,18.02.2012, la restaurantul “Turist” din Deta, s-au adunat în număr important de maghiari care, alături de prieteni români, dornici de distracţie, înainte de intrarea în Postul Paştelui au sărbătorit împreună tradiţionalul Farsang. Spre marea bucurie a organizatorilor, U.D.M.R Deta și Organizaţia Culturală “Bakalovitch Emma” s-a creat o atmosferă plăcută in care distracţia şi-a spus cuvântul. Punctul culminant a fost tombola organizată cu această ocazie. Glumele nu au contenit iar servirea promptă și impecabilă a mulţumit lumea. În concluzie a fost o seară reuşită! (László Edit)

În 27 februarie, creştinii ortodocşi încep Postul Paştelor, până în data de 14 aprilie. Duminică, în 15 aprilie, ei vor sărbători Învierea Domnului. În 2012, creştinii catolici au Sfintele Paști în data de 8 aprilie. Postul Paştilor, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. El a fost rânduit ca un mijloc de pregătire trupească şi sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a Patimilor şi a Învierii Domnului. Este timpul în care se spovedesc ce mai mulţi credincioşi, în vederea împărtăşirii din ziua Paştilor.

·         BALOGH FRANCISC, 83 de ani, decedat la data de 20 ianuarie 2012.

·         KŐNIG IOSIF, 85 de ani, decedat la data de 23 ianuarie 2012.

·         FRANK MARIA, 62 de ani, decedată la data de 2 februarie 2012.

·         MACSANY IOAN, 77 de ani, decedat la data de 3 februarie 2012.

·         ŞUTU MIRCEA, 60 de ani, decedat la data de 8 februarie 2012.

·         BODZSAR ANA, 75 de ani, decedată la data de 14 februarie 2012.

·         BALAZS IOAN, 82 de ani, decedat la data de 15 februarie 2012.
Primaria Deta transmite sincere condoleante familiilor indoliate.
Cupa orasului la tenis de masa

  Cupa orasului la tenis de masã, editia 2012 se va desfãsura în data de 24 martie 2012, începand cu ora 930, în sala de sport a orasului Deta

Toti cei care doresc sã participe la aceastã competitie, sunt rugati sa se inscrie la d-l. Pelin Florin, administrator la sala de sport a orasului Deta, panã cel tarziu miercuri 21 martie 2012, orele 1600. Înscrierile se fac pe trei categorii, copii (pana la 14 ani împliniti), începãtori si avansati.

Organizatori: CONSILIUL LOCAL AL ORASULUI DETA, PRIMARIA ORASULUI DETA, Participantii. 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support