În fiecare an, la 50 de zile după Paşti, ortodocşii sărbătoresc Rusaliile sau Cincizecimea, adică Pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor şi ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu. Biserica Ortodoxă Română din Deta, la această sărbătoare care întotdeauna este duminica,  serbează hramul bisericesc.

Pentru a marca un astfel de eveniment, atât de important pentru comunitatea locală, Primăria și Consiliul Local al oraşului Deta, alături de Casa de cultură Deta,  a organizat mult așteptata Rugă Bănăţeană. La sârșitul lunii iunie, timp de 2 zile, familiile din Deta și invitații lor s-au bucurat de jocul si balul tradiţional, în compania cunoscutului interpret de muzică populară Tinu Veresejan, iar muzica populară cântată de solişti şi instrumentişti din Deta si localităţile învecinate le-au încântat sufletele. Distracţia a fost pentru toate gusturile si toate vârstele, dar cei mici au fost cei mai fericiti deoarece au avut ocazia să se plimbe cu maşinuţele electrice, să se dea în carusele topogane sau să-și convingă părinții să le cumpere câte ceva de la tarabele cu jucării. Obosiţi de la joc, toţi cei prezenţi s-au putut delecta cu bere, mici si grătare, puse la dispoziţie de mai multe societăţi comerciale prezente cu standuri la eveniment. Ovidiu Ivancea,  director Casa de Cultură Deta

În luna iunie 2013, a avut loc la Timişoara, în sala Constantin Jude, competiţia sportivă de arte marţiale de contact „Luptă Timişoara” ediţia a VIII-a. La secţiunea kick-boxing au participat şi sportivi de la secţia de arte marţiale a Asociaţiei Sportive Orăşeneşti Deta. Aceştia s-au prezentat meritoriu reuşind să obţină două locuri I prin Bogdan Papp (categoria 80 kg) şi Bogdan Beleuţă (categoria 60 kg), precum  şi  două locuri II prin Flavius Vrânceanu (categoria 80 kg) şi Cristi Liber (categoria 60 kg). Dănuţ Pantiş, antrenor Secţie arte marţiale A.S.O. Deta

Pentru a nu deveni una dintre victimele infracţiunilor, Poliţia oraşului Deta vă recomandă:

  •  evitaţi zonele rău famate şi anturajele din care fac parte persoane “certate cu legea”;
  • nu vă afişaţi în mod ostentativ cu bijuterii sau alte obiecte de valoare deoarece acestea  reprezintă o atracţie puternică pentru răufăcători;
  • evitaţi consumul de băuturi alcoolice. Atunci când vă aflaţi sub influenţa alcoolului,  capacitatea de reacţie şi percepţia voastră vor fi mult diminuate şi nu veţi putea evita  o posibilă situaţie periculoasă;
  • nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor străine, indiferent de motivele invocate de   către acestea;
  • atenţie la buzunare şi/sau poşete, atât pe stradă cât şi în mijloacele de transport în  comun. Puneţi  banii şi obiectele de valoare în buzunarele interioare ale hainei;
  • dacă sesizaţi persoane dubioase în vecinătatea unităţilor de învăţământ, anunţaţi cadrele didactice sau personalul de pază;
  •  într-o relaţie de prietenie, stabiliţi de la început limitele. Aveţi grijă la acţiunile pe care  le întreprindeţi, este bine ca decizia să vă aparţină. Nu vă lăsaţi influenţaţi de alţii;
  • ori de câte ori aveţi probleme sau vă găsiţi într-o situaţie periculoasă nu ezitaţi să cereţi   ajutorul celor din jur, părinţilor sau organelor de ordine (poliţişti, jandarmi sau poliţişti locali) 

În atenția părinţilor:

  • implicaţi-vă în viaţa copii­lor dumneavoastră, cunos­când atât situaţia şcolară cât şi cercul de prieteni al acestora;
  • îndrumaţi-vă copiii să vă comunice problemele pe care le pot avea, pentru a găsi împreuna rezolvarea acestora;
  • învăţaţi-vă copiii:
– să aibă curajul să spună nu necunoscuţilor, trebuie să ştie că, pentru a scăpa de un peri­col care îi ameninţă, pot ţipa sau fugi;
– să nu se apropie sau să urce în autoturismele unor per­soane necunoscute, indife­rent de ce le spun sau le oferă aceste persoane;
– să nu primească jucării, dul­ciuri sau bani de la persoane necunoscute;
– să respingă orice apropiere sau atingere din partea necu­noscuţilor;

  • încurajaţi-vă copiii să aibă încredere în reprezentan­ţii organelor de ordine (poliţişti, jandarmi sau poliţişti locali) precum şi în profesorii şi celelalte cadre didactice din cadrul unităţii de învăţământ din care fac parte. Aceste persoane pot interveni ori de câte ori copiii dumnea­voastră se află în pericol. 
Șeful Poliției orașului Deta, comisar șef poliție, Glăvan Cornel

Acum şi în oraşul Deta, TBI CREDIT acordă împrumuturi angajaţilor şi pensionarilor, inclusiv  celor pe caz de boală, până la vârsta de 75 ani. TBI CREDIT Deta, str. Mihai Eminescu nr. 12, tel 0725.401.158.

Conform regulamentului votat de Consiliul Local, zonele publice unde se pot desfășura activități comerciale se stabilesc și se delimitează de Consiliul Local, prin hotarâre, sau de către Primar, printr-o dispoziție. În toate cazurile sunt interzise activitățile comerciale:
a) pe spații verzi amenajate;
b) în apropierea intersecțiilor și trecerilor de pietoni pe o rază mai mica de 5 m.;
c) în parcuri, în locuri care ocupate fiind de comercianți, ștrangulează circulația pietonală sau blochează accesul în incinte de construcții;
d) pe locurile de joacă pentru copii;
e) în parcari;
f) pe trotuare.

Cauze principale:
– necurăţarea  periodică  a  coşurilor,  fapt care  a  condus  la depunerea  de  cantităţi  mari  de  funingine  pe  canalele  de fum şi producerea de scântei;
– nerepararea, premergător sezonului rece şi ori de câte ori este necesar, a crăpăturilor, fisurilor şi altor degradări apărute în structurile coşurilor de fum;

 Atenție!

Fumatul în magazii, şoproane, fânare, poduri, depozite de furaje şi  alte locuri neamenajate, alături de obiceiul de a lăsa ţigara  nestinsă sau  aruncată  la  întâmplare  pe  materiale combustibile pot conduce la incendii devastatoare și cu pierderi de vieți omenești.

  • BANU GHEORGHE, 62 ani, decedat la data de 10 iunie 2013.
  • TOADER CONSTANTIN, 82 ani, decedat la data de 21 iunie 2013.
  • BUTU IULTINA, 81 ani, decedată la data de 27 iunie 2013.
  • CODRIN MARINA, 84 ani, decedată la data de 28 iunie 2013.
Primăria orașului Deta transmite famiilor îndoliate, sincere condoleanțe!
Ruga catolica 2013

Consiliul Local al Orasului Deta si Primaria Orasului Deta organizeaza RUGA CATOLICA, care va avea loc in data de 27 iulie 2013, incepand cu orele 18, pe scena amplasata in parcul orasului. Canta Formatia ASZINKRON 4+2. Intrarea este libera.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support