Colegiul Director şi Comitetul executiv al Asociaţiei Seniorilor din Deta l-au sărbătorit pe domnul Ciocan Antoniucu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani și i-au înmânat o diplomă de merit pentru contribuţia avută în cadrul asociaţiei. Îi dorim multă sănătate, fericire, voie bună şi putere de muncă, alături de un sincer La mulţi ani din partea întregului colectiv al Asociației Seniorilor din Deta. Alexandru Voiculescu.



Hristos a Înviat!
În omilia (cuvântul)de Paşti a Sf. Ioan Gura de Aur, suntem chemaţi cu toţii la ospăţul credinţei. El ne îndeamnă ca nimeni să nu lipsească de la acest mare ospăţ. Nimeni să nu întârzie, nimeni să nu zăbovească. Toţi să se adune astăzi la Sfânta Biserică, toţi să se bucure, toţi să prăznuiască, toţi să cânte învierea lui Hristos – atât cel sărac cât şi cel bogat; atât cel simplu cât şi cel înţelept; atât cel suferind cât şi cel sănătos; toţi să vină să vadă mărirea învierii Lui, mărire ca a Unuia născut din Tatăl. Nimeni să nu fie astăzi trist, căci astăzi e ziua bucuriei. Nimeni să nu fie tulburat, căci astăzi împăcarea între cer şi pământ s-a întemeiat. Nimeni să nu plângă, căci astăzi Iisus Hristos a şters lacrima de pe toată faţa. Nimeni să nu mai umble în întuneric, căci astăzi Lumina a biruit întunericul. Nimeni să nu sufere de foame, căci Hristos cu trupul Său ne-a hrănit. Nimeni să nu mai zacă în pat, nimeni să nu se lenevească, nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu se îngreuneze astăzi de somn, ci cu toţii – mici şi mari, tineri şi bătrâni bogaţi sau săraci să venim la ospăţul lui Hristos, să ne veselim, să cântăm, să ne împăcăm.
Toţi să ne bucurăm, toţi să ne veselim, toţi să ne hrănim din ospăţul cel mare al învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua. Iar dacă cineva dintre noi mai este încă întristat sau lipsit, bolnav sau cu cineva certat, să mergem în casa lui ca să-l mângâiem, să-l hrănim, să-l împăcăm pentru că astăzi sunt Paştele Domnului cele mari şi preamărite.
Fie ca Lumina Sfântă a acestui mare praznic să ne lumineze casele, trupurile şi sufletele noastre, să ne călăuzească paşii, să ne aducă sănătate şi fericire care să dăinuie veşnic în preajma noastră! Vă doresc tuturor un Paşte fericit alături de cei dragi! Preot paroh Ioan Ciprian Blagoe, Parohia Ortodoxă Română Deta.

Sfintele Sărbători ale Învieri Domnului să vă găsească cu sufletul curat şi înălţat la Acelaşi Domn Isus Cristos, să vă aducă fericire şi ceea ce este cel mai important, sănătate şi pace sufletească. Cu drag Pr. Lokodi Attila, paroh. CRISTOS A ÎNVIAT!

Şi în acest an ne pregătim să întâmpinăm  Sărbătoarea Învierii lui Hristos.  Sfintele Paşti să aducă liniştea şi pacea printre noi şi în lume. Învierea Domnului nostru Isus Hristos să dăinuie în inimile noastre, să ne lumineze viaţa şi să fie învierea credinţei, speranţei şi a bucuriei noastre în Dumnezeu.  În această zi sfântă bunătatea şi căldura din sufletele noastre să o dăruim celor dragi. PAȘTE FERICIT! HRISTOS A ÎNVIAT! Preot paroh Biserica ortodoxă sârbă, Boghicevici Liubodrag.

HRISTOS E VIU
„Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia Lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.” (Isaia 53: 10,11).
A sosit din nou vremea să sărbătorim moartea şi învierea Domnului nostru Isus Hristos. Atunci când ne gândim la moarte, ne cuprinde un sentiment de teamă, de nesiguranţă şi de căutare a unor răspunsuri care să ne dea curaj, să ne resemnăm în faţa acestui duşman nemilos. Moartea nu iartă pe nimeni. Nici un om oricât de bun sau de puternic ar fi nu poate ţine piept morţii, nu poate lupta împotriva morţii. Deşi unii oameni trăiesc şi se poartă în această lume ca şi când nu ar muri niciodată, totuşi trebuie să înţelegem că majoritatea oamenilor au început să trăiască cu adevărat abia atunci când şi-au dat seama că trebuie să moară.
Trebuie să mulţumim Lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a dat şi anume pentru Domnul Isus, care la vremea împlinirii a venit să facă voia Tatălui ceresc şi ne-a arătat o dragoste care nu poate fi descrisă în cuvinte. El a învins moartea şi a pironit-o pe cruce, pentru ca noi oamenii să avem viaţă prin viaţa Lui şi să putem trăi în această lume fără frica că într-o zi vom muri. El a biruit şi ne cere nouă, oamenilor, să trăim în această lume ca şi biruitori şi să purtăm în sufletele noastre semnul biruinţei şi anume să arătăm prin viaţa pe care o trăim zi de zi că El nu a murit şi a înviat în zadar.
Vom reuşi să arătăm acest lucru prin viaţa noastră, dacă în inimile noastre se pregăteşte calea pentru Domnul, dacă păcatul dispare şi dacă acceptăm dragostea Lui Dumnezeu Tatăl. Dragostea nu trebuie să devină o mască pentru păcat sau pentru o trăire nesfântă. Ea nu trebuie să devină un pretext pentru un comportament lipsit de curăţie; ea nu poate deveni o scuză atunci când am greşit. Dragostea iubeşte totul necondiţionat, cu excepţia păcatului. Oricât de paradoxal ar suna, dragostea urăşte păcatul. Noul testament ne cheamă în mod repetat să fim treji. Nu trebuie să-L minimalizăm pe Domnul Isus. El este Domnul, iar noi trebuie să venim la El cu o dragoste plină de reverenţă.
În Numele aceluia care a murit, a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi, vă salutăm cu toată dragostea şi vă îndemnăm să-L onoraţi şi să-L cinstiţi numai pe El.
Biserica creştină baptistă „BERACA” din Deta, doreşte ca Dumnezeu să vă binecuvinteze cu tot felul de binecuvântări cereşti şi pământeşti şi să-şi reverse Harul său peste casele dumneavoastră. Hristos a înviat! Diacon, Belciug Aurel.

Cu ocazia Învierii Domnului Isus, vă doresc tuturor să petreceţi Sărbătorile Pascale în linişte, sănătate, fericire si armonie. Director Casa de cultură orăşenească Deta, Ovidiu Ivancea.

Merită tot respectul nostru, al bărbaţilor. Fie că sunt mame, fiice, soţii, soacre, bunici au contribuit, în felul lor, la evoluţia fiecăruia dintre noi dar şi a comunităţii în care trăim. La începutul lunii lui Mărţişor, doamnele şi domnişoarele sunt în atenţia tuturor. 1 si 8 martie sunt zilele lor, în care, noi, bărbaţii, trebuie să le dovedim cât de mult înseamnă şi cât sunt de importante pentru noi. Zilele de 1 Martie şi 8 Martie, sunt cele mai bune ocazii pentru ca ele să ştie că, au acolo, în inimile şi în sufletele noastre, un colţişor numai al lor. Un colţişor în care nu mai există orgolii şi mândrii trecătoare, în care suntem cu toţii tineri şi frumoşi, buni şi înţelegători. Urăm, tuturor doamnelor şi domnişoarelor orașului Deta să aibă parte de sănătate şi fericir ealături de cei dragi. La Mulţi Ani!

                                                        ,,Astăzi s-a născut Hristos
                                                             Mesia chip luminos
                                                             Lăudaţi şi cântaţi
                                                             Şi vă bucuraţi”.
Nu este credincios care să nu tresalte de bucurie în această noapte sfântă şi să nu-şi reverse bucuria în imnele noastre bisericeşti şi în colindele străbune. Bucuria aceasta ne leagă cu înaintaşii noştri, cu fraţii noştri de credinţă de pe plaiurile româneşti şi cu toţi credincioşii care preamăresc pe Cel ce ,,trup s-a facut” (Ioan 1,14) pentru mântuirea tuturor.
           
Bucuria luminoasă a Crăciunului izvorăşte din faptul că Dumnezeu s-a făcut om pentru ca „lumea
viaţă să aibă şi mai multă să aibă” (Ioan 10,10) Bucuria ajută şi întăreşte puterile sufleteşti. Credinţa în Hristos naşte în suflet bucuria, liniştea şi pacea. În vremea încercărilor şi necazurilor care apar în viaţă, credinţa dă putere de a le învinge. Ea dă tărie sufletului să biruiască necazul şi să-şi făurească un viitor luminos. Ea dă vieţii bucuria. Domnul nostru Iisus Hristos a spus ucenicilor săi:,,În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”.(Ioan 16,33) Când se aflau apostolii cu corabia pe valurile furtunoase ale lacului Ghenizaret, Iisus le-a spus:,,Nu vă temeţi, Eu sunt cu voi”. Dar nu-i destul să ne bucurăm şi să cântăm, să preamărim pe Hristos. Se cuvine să păşim pe urmele Lui, să ne străduim să vieţuim aşa cum a vieţuit El. Aşa ne învaţă Sfântul Apostol Ioan:,,Cine zice că petrece în El dator este precum Acela a umblat şi el aşa să umble”. (I Ioan 2,6) Mai cu seamă astăzi când în faţa credincioşilor apar tot mai multe încercări prin care se urmăreşte îndepărtarea de credinţă sau impunerea unor obiceiuri străine de Ortodoxia noastră, să fim mărturisitori ai credinţei creştine prin cuvânt şi prin faptă, prin rugăciune continuă şi dragoste generoasă faţă de fraţii noştri, mai ales faţă de cei aflaţi in  nevoi. Să ne amintim şi să ne lăsăm pătrunşi de porunca pe care Iisus a lăsat-o ucenicilor Săi:,, Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul”. (Ioan 13,34) Să facem ca în fiecare casă, de sărbători, să fie bucurie, pace și bună înţelegere. Să nu reducem sărbătorile numai la îmbrăcăminte mai frumoasă sau la mâncăruri mai alese, ci să ne gândim că şi acum, în această zi de mare praznic, Pruncul dumnezeiesc îşi caută sălaş în mijlocul nostru. El bate la poarta inimii fiecăruia dintre noi.
El ne caută căci vrea să se nască în sufletul fiecărui creştin, ca să ne sfinţească prin prezenţa Sa şi să ne mântuiască prin harul Său. Dacă în Betleem n-a găsit un locaş primitor, a aflat totuşi în peştera unde păstorii I-au oferit găzduire cu toată dragostea sufletului lor curat şi s-au sârguit să-I slujească. Să păstrăm şi noi curăţenia sufletului şi să deschidem larg porţile inimii ca să primim cuvântul lui Hristos şi harul care se revarsă astăzi cu binecuvântare peste toţi cei credincioşi şi îi ajută spre tot lucrul bun. Cu aceste gânduri şi simţăminte rog pe bunul Dumnezeu să vă învrednicească să petreceţi sfintele sărbători ale Naşterii Domnului, ale Anului Nou si ale Bobotezei cu deplină sănătate, în pace şi îndestulare cu toţi cei dragi. ,,Bucuraţi-vă, desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (II Cor.13,11). Protopop Pr. Ioan Prisăcean.


„Gyermek született, Fiú adatott nekünk, az ő vállára kerül az uralom. Így fogják hívni: Isten örök terveinek hírnöke.” (Izaj 9,6) Ezen gondolatok jegyében kívánok mindenkinek kegyelemteljes Karácsonyt és Boldog Újévet!
„Un prunc ni s-a născut nouă, un Fiu ni s-a dat nouă şi domnia a fost pusă pe umerii lui, iar numele lui este Sfetnic minunat.” (Isaia 9,6) Prin aceste gînduri doresc tuturor Crăciun plin de har şi An Nou Fericit!
„Ein Licht strahlt heute über uns auf, denn geboren ist uns der Herr. Und man nennt ihn: Starker Gott, Friedensfürst, Vater der kommenden Welt.“(Izaja 9,6) Mit diesen Gedanken wünsche ich Ihnen gesegnete Weinachten und ein Gutes Neues Jahr.
Na sate verni Zéla sas moglu milusti palni Koladni praznici i idna srécna no va Gudina!
P.c.Lokodi Attila preot-paroh

Sărbătoarea Crăciunului se apropie, ocazie cu care fiecare dintre noi îşi aduce aminte de cei dragi. Naşterea Domnului şi sărbătorile de  iarnă, să umple sufletele noastre cu bucurie, încredere, speranţă şi iubire. Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, când cu toţii aşteptăm şi ne bucurăm de Naşterea Pruncului Hristos. Dumnezeul nostru se naşte, aducând nouă oamenilor pace şi bunăvoinţă.

Anul Nou care se apropie, să fie mai bun, mai fericit şi mai îmbelşugat, decât cel vechi.

Crăciun Fericit! La Mulţi Ani 2014!

Preot paroh Boghicevici Liubodrag

Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” (Luca 2:10-12).
Vestea bună care a fost adusă de îngeri pentru noi oamenii, este că Dumnezeu, la vremea împlinirii, a trimis în lumea noastră pe singurul Lui Fiu, care prin trăirea, ascultarea şi jertfirea Lui să ne împace cu Tatăl. Pentru aceasta a venit El aici jos în valea plângerii, pentru ca să ne salveze de sub robia şi povara păcatului şi să ne strămute în Împărăţia Lui Dumnezeu.

Atunci când Domnul Isus a venit, lumea era cuprinsă de teamă, disperare şi înfăşurată în întuneric. La vederea semnelor care au precedat naşterea Domnului oamenii au reacţionat diferit. Păstorii din câmp s-au înfricoşat, dar după ce la îndemnul îngerilor au mers în locul indicat şi au văzut că ceea ce li s-a spus este adevărat ei au plecat slăvind şi lăudând pe Dumnezeu. Magii când au văzut steaua în răsărit au venit să i se închine, i-au adus daruri Celui născut în iesle şi au plecat înapoi plini de bucurie. Tot aşa astăzi, când din nou sărbătorim pe Cel născut în iesle, oamenii vor reacţiona diferit. Unii vor fi plini de frică, alţii vor încerca să dea o semnificaţie aparte acestor sărbători pentru a putea să se simtă bine, iar alţii care înţeleg adevărata semnificaţie a naşterii Domnului Isus Hristos i se vor închina, vor slăvi, vor lăuda şi se vor bucura cu adevărat, pentru că Dumnezeu, atât de mult a iubit lumea, încât a trimis pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Şi acum Domnul Isus doreşte să aducă bucurie într-o lume întristată, într-o lume care confundă pe Cel care trebuie sărbătorit cu sărbătoarea, lumină pentru omenirea care se află în întuneric, iertare şi viaţă veşnică pentru fiecare păcătos lipsit de speranţă. Pentru fiecare om pierdut în negura păcatului, Isus Hristos reprezintă singura cale de salvare. Oricât de departe v-aţi afla de Dumnezeu, prin Isus Hristos Îl puteţi găsi pe Dumnezeu, puteţi veni la El pentru a fi apoi umpluţi de bucuria veşnică.


Biserica creştină Baptistă „Beraca” din Deta, vă doreşte sărbători pline de pace, bucurie, sănătate şi multe binecuvântări cereşti şi pământeşti, din partea celui ce este pururi veşnic. Diacon,BELCIUG AUREL.

Mesaj din partea doamnei Klara Stanciu:
AM ÎMPLINIT UN AN DE CÂND SUNTEM ÎMPREUNĂ. Un an pentru Ansamblul de dansuri populare maghiare Margaretta înseamnă mult deoarece am reuşit să dovedim că aparţinem unei comunităţi de valoare. Acest lucru se datorează unor copii minunaţi, unor oameni cu suflet dispuşi oricând şi oriunde pentru a dezvolta spiritul de echipă promovând obiceiurile şi tradiţii comunităţii. La moment aniversar, felicitări părinţilor, care sprijină şi susţin acest ansamblu şi mulţumiri d-lui Petru Roman pentru susţinerea acordată în vederea promovării obiceiurilor şi tradiţiilor din comunitate.

În fiecare an, pe 21 mai, creștinii celebrează una dintre cele mai mari sărbători religioase și îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Tuturor locuitorilor orașului Deta care și-au sărbătorit onomastica, Primăria și Consiliul Local Deta, le urează multă bucurie, sănătate și prosperitate! Fie ca Sfinții Constantin și Elena să ne ocrotească mereu!
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support