Deşi a intrat în memoria colectivă a românilor ca şi Zi a Europei, 9 mai simbolizează mai mult decât data la care Robert Schuman, Ministrul de Externe al Franţei, a rostit declaraţia care avea să stea la baza construcţiei Uniunii Europene. În 9 mai, România sărbătoreşte Ziua independenţei de stat. In 9 mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat independenţa de stat a României. De la tribuna Parlamentului, Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, declara: ,,Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. Suntem o naţiune liberă şi independentă”. Un alt eveniment la care se referă data de 9 mai este momentul în care Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste. Nu în ultimul rând, 9 mai reprezintă Ziua Mamei, sărbătoare introdusă de Biserica Catolică pentru a aduce un omagiu Maicii Domnului şi mamelor în general. Profesoara Balogh Zenkő şi preotul Lokodi Attila s-au pregătit pentru a întâmpina cum se cuvine Ziua mamelor, astfel că dimineaţa, după slujba de la Biserica Catolică, copiii au avut cadrul şi atmosfera potrivită pentru a recita poezii şi a cânta cele mai frumoase cântece. În a doua parte a zilei, copiii de la Clubul Piticilor şi cei ai secţiei maghiare de la Şcoala Generală din Deta au prezentat un moment artistic adorabil, cu cântece şi poezii în limba maghiară, germană şi romană. László Edit

Tradiţia celebrării Zilei Europei a fost respectată şi anul acesta în oraşul nostru. Însă spre deosebire de anii precedenţi, în 2010, Deta a sărbătorit şi a salutat Europa, în felul ei specific, adevărat românesc. În locul simpozioanelor, a expoziţiilor sau a concursurilor, de Ziua Europei, Deta s-a bucurat de un spectacol folcloric intitulat „Cântec, joc şi voie bună”. Spectatorii, în număr foarte mare, au ascultat cântece populare autentice şi au admirat diferite suite de dansuri populare româneşti, sârbeşti sau bulgăreşti. Ca de obicei, cei mai apreciaţi artişti au făcut parte din Formaţia de dansuri populare a Casei de cultură din Deta, aplaudaţi în repetate rânduri de spectatorii dornici să îi revadă cât mai curând. Publicul a oferit o primire la fel de caldă şi oaspeţilor din Serbia, mai precis Ansamblului Luceafarul din Vîrşeţ. Ovidiu Ivancea.

Inţiativa colaborării româno-sârbe a fost lansată de deputatul Gheorghe Ciobanu
La iniţiativa deputatului colegiului 10 Deta, Gheorghe Ciobanu, la Vrsac, a fost organizată o întâlnire între primarii din colegiul 10 şi cei ai localităţilor aparţinătoare oraşului Vrsac. Deta a fost reprezentată de primarul Petru Roman şi o delegaţie de la Primărie, oraşul nostru fiind “motorul” întâlnirii şi un exemplu de bună practică pentru celalalte localităţi din zonă. Scopul acestei întâlniri a fost stabilirea de relaţii între administraţiile locale din cele două regiuni pentru accesarea fondurilor europene şi dezvoltarea unor proiecte comune. Serbia se află în plin proces de preaderare şi există multe oportunităţi de finanţare pentru proiectele transfrontaliere pe programul IPA. Alături de cei peste 40 de primari din cele două regiuni de frontieră, s-au aflat consulul general al României la Vrsac, Gabriel Nicola, preşedintele comunei Vrsac, Cedomir Zivkovic, preşedintele Adunării Comunei Vrsac, Stevica Nazarcic, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, subprefectul de Timiş, Marossy Zoltan şi deputaţii minorităţilor sârbe şi bulgare din Parlamentul României, Dusan Popov şi Nicolae Mircovici.
Programul întâlnirii
În prima zi a întâlnirii, cele două delegaţii au vizitat biserica românească din Vrsac, unde arhimandritul Longhin a punctat importanţa acestei întâlniri pentru minoritatea românească din Banatul Sârbesc. A urmat o vizită în localitatea Coştei, unde primarii au stabilit primele contacte în cadrul unei întâlniri de suflet. Sâmbătă dimineaţă, la Primăria din Vrsac a avut loc întâlnirea oficială a delagatiilor. “Această acţiune reprezintă un prim pas în direcţia dezvoltării relaţiilor dintre localităţile din colegiul 10 Deta şi cele aparţinătoare regiunii Vrsac” a spus Petru Roman, primarul oraşului Deta.
Deta si Vrsac pot lua bani europeni
Serbia se află acum în procesul de preaderare la UE, iar experienţa părţii române îi poate ajuta. Există fonduri europene destinate acestui proces, iar proiectele transfrontaliere pot să se bucure de un real succes. Un prim pas s-a şi făcut deja în acest sens. Oraşul Deta şi Vrsac au depus un proiect de 1 milion de euro, în câteva săptămâni urmând să se afle dacă proiectul va primi această finanţare. “Există o relaţie de bună înţelegere veche între aceste două regiuni şi sunt convins că întâlnirea de la Vrsac a pus bazele unei colaborări care va aduce avantaje concrete ambelor parti”, a continuat primarul Petru Roman. Preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc a anunţat că toate proiectele vor fi coordonate tehnic de ADETIM, iar în următoarea perioadă, se vor crea doi poli importanţi de dezvoltare a regiunii, la Deta şi la Vrsac. “Colaborarea în acest pol de dezvoltare Deta-Vrsac se va face atât în plan economic cât şi prin proiecte comune de dezvoltare a infrastructurii şi în plan cultural şi chiar social”, a spus Constantin Ostaficiuc. Preşedintele comunei Vrsac, Cedomir Zivkovic a confirmat că relaţiile bune de colaborare în domeniul culturii şi al sportului vor fi dezvoltate, iar proiectele comune de infrastructura vor constitui o prioritate pentru ambele părţi. La finalul întâlnirii de la Primăria Vrsac, deputatul Gheorghe Ciobanu a anunţat că în septembrie, la Deta se vor discuta primele realizări ale colaborării, într-o întâlnire similară, la care vor fi invitate autorităţile din Vrsac. “M-aş bucura să fiu solicitat, să sprijin în Parlamentul României, în calitatea mea de preşedinte al grupului de prietenie România – Serbia, proiectele transfrontaliere propuse spre finanţare de primarii din colegiul 10, împreună cu cei din zona Vrsac”, a precizat deputatul Gheorghe Ciobanu.

Prietenia dintre sârbi şi români este binecunoscută în oraşul nostru, de această dată, buna colaborare a luat forma unui eveniment important pentru copii de naţionalitate sârbă din oraşul Deta care au primit ca donaţie manuale pentru învăţarea limbii sârbe. Directoarea Şcolii superioare de studii pentru instruirea educatorilor din Vrsac, prof. dr. Grozdanka Goicov a înmânat manualele preşedintelui Organizaţiei orăşeneşti Deta a U.S.R, Milutin Goicov, dânsul fiind persoana care se ocupă de predarea limbii sârbe pentru copii comunităţii sârbe. Întâlnirea a avut loc la Grupul Şcolar „Sfântul Nicolae” Deta în prezenţa profesorului Ion Jinaru, directorul acestei instituţii, a profesorului dr. Milin Miodrag de la Universitatea de Vest Timişoara şi a reporterului Borko Ilin, de la „Informatorul”, publicaţie în limba sârbă şi la Radio Timişoara-secţia sârbă. Directoarea Şcolii din Serbia, Grozdanka Goicov, s-a arătat bucuroasă să ofere elevilor de naţionalitate sârbă din Deta, manualele care urmează să le îndrume paşii în învăţarea limbii lor materne. „Cred în colaborarea dintre oraşul Vrsac şi oraşul Deta. Donaţia de carte din partea Şcolii superioare de studii din Vrsac, este dincolo de toate un semnal că sârbii de peste graniţă sunt interesaţi de Deta şi de copiii din comunitatea sârbă de aici. Dorim o colaborare între Şcoala din Vrsac şi Grupul Şcolar Sf. Nicolae din Deta şi sunt convinsă că vom face multe acţiuni transfrontaliere împreună” a declarat Grozdanka Goicov, directoarea Şcolii superioare din Vrsac, Serbia. Milutin Goicov

Spectacolul de Paşte susţinut de Clubul Piticilor a stârnit ropote de aplauze
A doua duminică după Paşte, Casa de cultură din Deta a devenit neîncăpătoare pentru invitaţii speciali ai Clubului Piticilor. Părinţi, bunici, vecini şi oficialităţi ale oraşului, au venit cu drag, să urmărească spectacolul oferit de de micuţii coordonaţi de Edith Laszlo. Deşi aflaţi la prima reprezentaţie, unii dintre ei fiind copleşiţi de emoţiile începutului de drum, copiii au încântat întregul public. Munca depusă de micuţii artişti a fost extrem de serioasă, programul prezentat de ei fiind consistent şi format din elemente diferite. Invitaţii Clubului Piticilor s-au putut bucura de două piese de teatru, „Credinţa mută munţii din loc” şi „Împăratul surd şi privighetoarea” şi două scenete comice, „Râsete în hohote” şi „Povestea Julietei moderne”. Spectacolul atât de apreciat de părinţi şi de familiile copiilor, s-a încheiat cu un recital de poezie în toate limbile naţionalităţilor conlocuitoare din oraşul nostru. „Programul a fost minunat. Am remarcat şi efortul depus de copii, dar şi dăruirea cu care doamna coordonatoare Edith Laszlo a reuşit să organizeze totul în cel mai impecabil mod. Sunt convinsă că vorbesc în numele tuturor părinţilor atunci când mulţumesc doamnei Laszlo, Casei de Cultură şi autorităţilor locale, care au făcut posibil acest spectacol extraordinar” a declarat pentru Monitorul Primăriei, una dintre mămicile participante la eveniment. Atmosfera spectacolului a fost întregită de decorarea scenei cu desene, jucării de pluş, coşuri cu ouă şi chiar iepuraşi vii. Spectacolul a fost un real succes, drept pentru care doresc să felicit copiii care au fost implicaţi în derularea programului, pe doamna Edith Laslo care i-a instruit şi coordonează întrega activitate a Clubului piticilor, şi nu în ultimul rând vreau să mulţumesc tuturor celor care au participat şi ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment. Ovidiu Ivancea

Ziua Pământului a fost sărbătorită în oraşul nostru prin acţiuni inedite, menite să atragă atenţia asupra mesajului transmis de tinerii din Deta
Succesul şi priza la public al unui mesaj depinde în mare parte de felul în care transmiţi ce ai de spus. Aşa s-au gândit elevii Grupului Şcolar Sf Nicolae care au decis ca în acest an, să abordeze Ziua Pământului într-un mod cu totul nou. „Acţiunile clasice de ecologizare au importanţa lor, însă din păcate adulţii sunt din ce în ce mai puţin atenţi la ce încercăm să le transmitem noi, tinerii. Am simţit nevoia să organizăm ceva deosebit, care să atragă atenţia şi celor mai ocupaţi oameni” spune unul dintre elevii participanţi la Ziua Pământului. Ecologia şi respectul faţă de mediul înconjurător există în tot ce ne înconjoară, astfel că liceeni de la Grupul Şcolar Sf Nicolae au pus la punct un concurs de design pe teme ecologice. Alături de tinerii noştri s-au întrecut în creaţia de haine din materiale reciclabile şi elevii Licelui Teoretic Recaş, care au fost încântaţi de ideea sărbătoririi Zilei Pământului. Pe lângă vestimentaţia ecologică, fetele şi băieţii de la Sf. Nicolae au promovat sportul curat. „De Ziua Pământului am vrut să jucăm handbal şi fotbal curat, atât la propriu cât şi la figurat, pentru a arăta întregului oraş că tinerii din Deta sunt preocupaţi de curăţenie, în toate sensurile posibile” declară o tânără implicată în organizarea Zilei Pământului. Pentru a păstra tradiţia ecologizării, in 22 aprilie, clasele primare şi gimnaziale, alături de membrii clubului „Pro Eco Deta” au plantat flori şi s-au ocupat de aranjarea spaţiilor verzi din oraş. Ion Jinaru

Pe 27 martie 2010, de Ora Pământului, între orele 20.30-21.30, un miliard de persoane din peste 1000 de oraşe ale lumii, au fost aşteptate să stingă lumina, ca semnal de alarmă cu privire la încălzirea globală. La iniţiativa membrilor Clubului Pro Eco Deta, acest eveniment internaţional a fost marcat şi în oraşul nostru. Deşi dimensiunile acţiunii au fost mai mici în Deta, orice gest, oricât de mic, este de apreciat. Inimoşii ecologişti de la Grupul Şcolar „Sf. Nicolae” au organizat o campanie stradală şi au împărţit 300 de fluturaşi, prin care au informat locuitorii oraşului despre Ora Pământului şi i–au îndemnat să se alinieze celorlalte oraşe ale lumii. Pentru că viaţa pe această planetă, existenţa noastră şi a generaţiilor viitoare depinde de faptele fiecăruia dintre noi, doresc să mulţumesc tuturor celor care au înţeles şi au îmbrăţişat iniţiativa elevilor! Szabo Francisc

De Paşte, proiectul “Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta (România) şi Bordany (Ungaria)” a luat una dintre cele mai interesante şi atractive forme. Organizatorii proiectului transfrontalier au gândit un schimb de experienţă la nivelul elevilor claselor V-VIII din Deta şi Bordany, la care au participat 45 de elevi şi 5 cadre didactice din fiecare localitate. Sărbătoarea atât de dragă nouă, Paştele Ortodox, a fost pentru elevii şi profesorii din Ungaria, o bună ocazie să înveţe despre obiceiurile şi traditile româneşti. Oaspeţii maghiari au avut ocazia să participe la vopsitul şi încondeiatul ouălelor, la bătutul toacei sau stropitul fetelor. Deşi întâlnirea cu vecinii de peste graniţă a fost în pricipal un prilej de bucurie şi veselie, participanţii la schimbul de experienţă au luat vizita la Deta în serios, au participat la slujba religioasă şi au învăţat dansurile specifice românilor, bulgarilor şi sârbilor din Banatul românesc. Partenerii maghiari s-au arătat încântaţi de obiectivele turistice din Deta şi Timişoara şi au impresionat gazdele române prin atitudinea corectă, de fair play atunci când a venit vorba de jocuri sau întreceri sportive. “Ne-am atins scopul cu acest schimb de experienţă. Am reuşit să dezvoltăm relaţiile cu vecinii de peste graniţă, atât la nivel personal cât şi la nivel de comunitate” spune primarul oraşului Deta, Petru Roman. Gheorghe Duţă
Proiectul “Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta (România) şi Bordany (Ungaria)” este finanţat de către Uniunea Europeană, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Hungaria-România 2007-2013. Activităţile proiectului sunt cofinanţate de către Guvernul României şi oraşul Deta şi sunt derulate împreună cu partenerul tradiţional cu care suntem înfrăţiţi instituţional, localitatea Bordany (Ungaria). Valoarea totală a proiectului este de 108.590 euro.

La Clubul Piticilor, pregătirile pentru sărbătoarea Paştelui sunt în toi. Copiii sunt emoţionaţi, iar coordonatoarea clubului Lazlo Edit, aranjează ultimele detalii pentru ca spectacolul pregătit de micuţi pentru săptămâna de după Paşte, să fie absolut perfect. “Anul acesta, catolicii şi ortodoxii sărbătoresc Paştele în aceeaşi zi, de aceea încărcătura emoţională este şi mai mare. Prin spectacolul pe care îl pregătim vrem să facem dovada talentului copiilor din clubul nostru, iar în plus să atragem cât mai mulţi micuţii în activităţile pe care le vom desfăşura în viitor” ne-a spus coordonatoarea Clubului Piticilor, Lazlo Edit. Scenete comice, cântece, poezii şi două piese de teatru, aceasta este reţeta succesului artistic, consideră membrii clubului. Spectacolul poate fi urmărit de către toţi iubitorii de momente artistice, în data de 11 aprilie, la ora 16:00. Persoanele interesate de activităţile Clubului Piticilor, sunt aşteptate la Casa de Cultură (fostul sindicat). L.L.

,,Veniţi de luaţi lumină! Lumina lui Hristos luminează tuturor”
Minunea sfântă a învierii din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos să rămână trează în inimile noastre, în înţelesul ca noi să fim vii, în Hristos. Aceasta înseamnă ca noi să-L primim pe El ca stăpân al vieţii noastre, să avem o legătură strânsă de iubire cu El şi să-L urmăm oriunde am merge, în orice înprejurare am trăi, când ne rugăm şi când muncim, când primim Sfintele Taine, dar mai ales când ne arătăm milostivi şi cu îndurare faţă de semenii noştri aflaţi în nevoi. Fiecare dintre noi este dator să fie un ,,martor” al Învierii Domnului prin felul cum luptă şi reuşeşte să calce pe urmele Fiului lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi are datoria să păstreze mereu aprinsă în suflet candela vieţii veşnice. Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi-vă cu dragostea care este împlinirea desăvârşirii. Acesta sunt Paştile cele adevărate. Pe acestea vi le dorim şi vouă tuturor, din toată inima. Hristos a înviat! Preot paroh, Ioan Ciprian Blagoe, Parohia Ortodoxă Română Deta
* * *
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, Biserica Romano Catolică Deta vă urează
Sărbători fericite! CHRISTOS A INVIAT! ALDOTT HUSVETOT! FROHE OSTER FEIERTAGE! Preot Paroh, Lokodi Attila
* * *
Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse asupra voastră sănătate, belşug şi bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfântă să vă lumineze sufletele. Biserica Ortodoxă Sârbă din Deta vă doreşte un Paşte fericit alături de cei dragi. Hristos a înviat! Preot paroh, Boghicevici Liubodrag
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support