După un debut ceva mai dificil, din cauza condiţiilor meteo, Zilele Oraşului din acest an s-au bucurat de o participare bună din partea locuitorilor oraşului, şi nu numai, pentru că la manifestările organizate în perioada 29 -31 iulie au participat şi mulţi invitaţi şi spectatori din comunele apropiate de Deta, dar şi din localităţile înfrăţite cu oraşul nostru.

Programul variat, care s-a dovedit a fi pe gustul tuturor, a fost secretul acestui adevărat succes. Tineri sau bătrâni, amatori de folclor sau de muzică modernă, toţi au avut momentul lor în timpul celor trei zile de sărbătoare. Manifestările au debutat vineri 29 iulie cu un concert al orchestrei Pro-Amiciţia, dirijată de profesorul Adrian Scorobete. Din cauza vremii ploioase parada portului popular programată în deschiderea sărbătorii a fost anulată. Spectacolul de folclor a fost deschis de Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultură a Oraşului Deta, iar apoi pe scena din parcul oraşului au urcat Ansamblul de dansuri bulgăreşti „VINCE”(Coroniţa) din Deta, Ansamblul de dansuri sârbeşti „SVETI NIKOLA” din Deta, Ansamblul de dansuri maghiare „BA ZAVIRAG” din Deta şi Ansamblul de dansuri nemţeşti „Cavaleria traditiilor” din comuna Becicherecu Mic, iar la final Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultură a Oraşului Deta a prezentat o serie de dansuri ţigăneşti extrem de gustate de spectatorii care au înfruntat ploaia din prima zi. Seara s-a încheiat cu formaţia şi solistul Lucian Drăgan, care au încălzit atmosfera cu un spectacol de excepţie.

A doua zi a fost deschisă de Ansamblul folcloric „LAZA NANCICI” din Vrsac – Serbia, după care pe scenă a urcat trupa VMC, urmată de cei de la Daggu Project FT KLEO. Cel mai important moment al zilei a fost însă recitalul de zile mari al celor de la Direcţia 5. Tinerii care au gustat din plin concertul celebrei trupe s-au mutat apoi la balul la care a cântat formaţia Pink. Ultima zi a sărbătorii oraşului a fost deschisă de o manifestare sportivă foarte apreciată de tineri. Sub genericul „cros la Deta” peste o sută de locuitori din Deta şi Bordany s-au întrecut pe străzile oraşului. Ansamblul folcloric „BRANKO RADICEVICI” din Ulma – Vrsac a deschis seara de spectacole, iar cei de la Kraft – Cover Project au pregătit momentul cel mai aşteptat, concertul timişorenilor de la Cargo. Muzica rock a fost întrecută doar de superbul foc de artificii din finalul manifestărilor.

Putem spune că Zilele oraşului Deta din acest an au fost o reuşită din punct de vedere organizatoric. Cele trei zile au fost pe placul locuitorilor din Deta şi de aceea Primăria va face eforturi pentru a menţine acest nivel ridicat şi în anii care vin.


Marele Festival Folcloric al Românilor din Voivodina -Serbia, a fost organizat în acest an în perioada 4 – 7 august, la Coştei.

La manifestările din cadrul festivalului au participat peste 1800 de artişti din România şi Serbia, anul 2011 fiind pentru Coştei un an foarte important, un an al aniversărilor. În acest an la Coştei s-au sărbătorit 650 de ani de atestare documentară a satului, deasemenea, s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea primei Şcoli săteşti cu 8 clase, cu predare în limba română în Banatul Sârbesc şi 100 de ani de la ridicarea Căminului Cultural din Coştei.

Programul artistic al festivalului a reunit interpreţi, coruri, grupuri vocale, ansambluri folclorice şi orchestre din această regiune a Serbiei, invitaţi fiind ansamblurile folclorice din Oţelu Roşu, Reşiţa, Timişoara şi Deta, dar şi un ansamblu din Vrsac (Serbia). Deschiderea festivă a avut loc joi 4 august, iar delegaţia din cadrul Primăriei oraşului Deta, condusă de primarul Petru Roman, a participat la toate evenimentele din acea zi de sărbătoare. Sâmbătă 6 august, Casa de cultură orăşenească Deta, a fost invitată să încheie seria de programe artistice din acea seară. Formaţia de dansuri populare a prezentat trei suite de dansuri populare specifice Banatului de câmpie dar şi de munte, coregrafia Voicu Cătălin, ambianţa muzicală fiind asigurată de Taraful Casei de cultură orăşenesti Deta compus din două saxofoane, orgă electronică şi acordeon, condusă de directorul instituţiei. „Ne putem mândri cu participarea a două interprete de muzică populară cunoscute şi îndrăgite atât în zona Deta, în ţara, dar şi în străinătate, şi anume Otilia Tîrcovnicu şi Ramona Mercescu. Prin cântecul lor, prin măiestria interpretării, cu vocea lor minunată, acompaniate de un taraf de excepţie, au prezentat melodii originale româneşti din Banat, fiind aplaudate la scenă deschisă în nenumărate rânduri”, ne-a spus directorul Casei de Cultură, Ovidiu Ivancea. Atât dansatorii, interpretele de muzică populară cât şi orchestra, au reuşit să impresioneze prin portul popular autentic, prin originalitatea şi autenticitatea celor prezentate, dând dovadă de foarte multă experienţă şi profesionalism. Contrar celor prezentate în ultima perioadă de unele posturi de televiziune, Deta are copii şi tineri minunaţi, cu preocupări deosebite, fiind o mândrie pentru noi toţi, un exemplu demn de urmat pentru cei mici, ambasadori ai oraşului oriunde ar prezenta cântecul şi dânsul bănăţan. Participarea oraşului Deta la Festivalul de la Coştei nu se limitează doar la cele menţionate mai sus. Duminică, în ultima zi a festivalului a avut loc un campionat amical de mini fotbal, un concurs gastronomic si întreceri cu parapanta. Echipa de fotbal din Deta, precum şi echipa de bucătari au reuşit să ne reprezinte cu succes în probele la care au participat. „Tinerii din oraşul nostru, şi nu numai tinerii, toţi cei care au participat la acest festival au reprezentat cu succes si mândrie oraşul Deta”, a mai spus directorul Casei de Cultură, Ovidiu Ivancea.


În perioada 29 iulie – 1 august a.c., copiii de etnie sârbă din oraşul Deta, talentaţi la pictură, conduşi de dl. Milutin Goicov, preşedintele Organizaţiei orăşeneşti a Uniunii Sârbilor din România, au participat în localitatea Iabuka, Serbia, la o tabără internaţională de pictură. Lucrările copiilor din Deta au fost apreciate de către directoarea proiectului d-na Leonora Karamfilovici şi de profesorii de arte frumoase, fiind răsplătiţi cu diplome. Lucrarea cu temă impusă, creată de Maria Ene s-a bucurat de aprecierile juriului. Aici s-au legat prietenii cu copii participanţi din Macedonia, Ungaria şi Serbia.

Între numeroasele acţiuni cultural-artistice prilejuite de „Zilele oraşului”, a avut loc şi o acţiune de înaltă ţinută ştiinţifică. Domnul Miodrag Milin, concitadin de-al nostru, reputat istoric, specialist în istorie contemporană a ţinut să-şi lanseze ultima lui carte în oraşul în care s-a născut şi a învăţat. Volumul a apărut la editura Triton din Vîrşeţ, în excelente condiţii grafice. La lansarea cărţii, în sala de şedinţe a Primăriei, au participat alături de autor, doamna academician a Republicii Serbia Grozdanca Goicov şi istoricul Mircea Măran de la Vîrşeţ, istoricul timişorean Andrei Milin şi scriitorul şi editorul timişorean Viorel Marineasa. Cartea tratează secvenţe din istoria trecută a sârbilor din România pe baza documentelor din arhivele de la Belgrad. Despre carte şi autor au vorbit pe rând toate personalităţile prezente şi toţi au subliniat efortul de documentare a autorului precum şi importanţa cărţii pentru minoritatea sârbă din România. Acţiunea a fost urmărită cu multă atenţie de publicul din sală care în final au adresat întrebări autorului şi astfel ea a devenit o acţiune interactivă din care toţi cei prezenţi au avut, câte ceva de învăţat. (Prof. Ionel Ilian)

Zilele oraşului Deta se desfăşoară în acest an în perioada 29-31 iulie 2011. Primăria a pregătit un program diversificat care să fie pe placul tuturor locuitorilor oraşului. Pe parcursul celor trei zile vor fi spectacole de muzică populară, dansuri, fanfare şi muzică modernă, spectacole pentru copii dar şi parade ale portului popular şi reprezentanţii ale formaţiilor invitate din Serbia şi din Ungaria.

VINERI – 29 IULIE



Orele 17:00 – 18:00

– DESCHIDEREA SERBARILOR ZILELOR ORASULUI DETA

– PARADA PORTULUI POPULAR

– FANFARA DIN COSTEIU (SERBIA)

Orele 18:00 – 23:00

– PRO–AMICITIA –Orchestra condusa de dirijor profesor ADRIAN SCOROBETE

Solisti vocali:

– ZORICA SAVU

– DUMITRU TELEAGA

– STANA STEPANESCU

– DORIANA TALPES

– MITRU STOICANESCU

– CODRUTA MOLDOVAN

ANSAMBLURI DE DANSURI:

– Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultura a Orasului Deta

– Ansamblul de dansuri bulgaresti – “VINCE”(CORONITA) din Deta

– Ansamblul de dansuri sarbesti – “SVETI NIKOLA” din Deta

– Ansamblul de dansuri maghiare – “BÚZAVIRÁG” din Deta.

– Ansamblul de dansuri nemtesti –“Cavaleria traditiilor” din comuna Becicherecu Mic

– Dansuri tiganesti prezentate de Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultura a

Orasului Deta

23:00 – 1:00 – LUCIAN DRAGAN si formatia.

SAMBATA – 30 IULIE

Orele 19:00 – 20:00 – Ansamblul folcloric “LAZA NANCICI” din VRSAC – Serbia

20:00 – 21:00 – Trupa VMC

21:00 – 22:00 – Daggu Project FT KLEO

22:00 – 23:00 – Directia 5

23:00 – BAL – Canta – Formatia “PINK”

DUMINICA – 31 IULIE

Orele 9:00 – 11:00 – CROS LA DETA – participa locuitori din Deta si din Bordany

11:00 – 12:00 – Lansare de carte – “Sarbii din Romania” , editor prof. MIODRAG MILIN

17:00 – 18:00 – Spectacol prezentat de Gradinita PN Deta

18:00 – 18:30 – Spectacol musical interactiv “Praslea cel Voinic si merele de aur”.

18:00 – 18:45 – ALL DANCE

18:45 – 19:45 – Spectacol prezentat de comuna Bordany (Ungaria)

19:45 – 20:00 – ALL DANCE

20:00 – 21:00 – Ansamblul folcloric “BRANKO RADICEVICI” din Ulma – Vrsac

21:00 – 22:00 – Kraft – Cover Project

22:00 – 23:00 – Cover Band

23:00 – 24:00 – CARGO

24:00 – Foc de artificii

Zilele Orasului Deta, editia a II-a, se desfasoara în perioada 29-31 iulie 2011. Programul pregatit este unul diversificat care sa fie pe placul tuturor locuitorilor orasului. Pe parcursul celor trei zile vor fi spectacole de muzica populara, dansuri, muzica de fanfara, muzicã moderna, spectacole pentru copii dar si parade ale portului popular si reprezentatii ale formatiilor invitate din Serbia si din Ungaria.

                                                          

 

                                                      P R O G R A M 

                                      ZILELE ORASULUI DETA 29-31 iulie 2011

 

VINERI –  29 IULIE

 

Orele 1700 – 1800   – DESCHIDEREA SERBARILOR  ZILELOR ORASULUI  DETA

     – PARADA  PORTULUI POPULAR

     – FANFARA DIN COSTEIU (SERBIA)

 

          1800    2300 – PRO–AMICITIA –Orchestra condusa de dirijor profesor ADRIAN SCOROBETE

        Solisti vocali:

                              – ZORICA  SAVU

                              – DUMITRU  TELEAGA

                              – STANA  STEPANESCU

                              – DORIANA  TALPES

                              – MITRU STOICANESCU

                              – CODRUTA  MOLDOVAN

 

ANSAMBLURI DE DANSURI:

– Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultura a Orasului Deta

– Ansamblul de dansuri bulgaresti – “VINCE”(CORONITA) din Deta

– Ansamblul de dansuri sarbesti – “SVETI NIKOLA”  din Deta

– Ansamblul de dansuri maghiare – “BÚZAVIRÁG” din Deta.

– Ansamblul de dansuri nemtesti –“Cavaleria traditiilor” din comuna Becicherecu Mic

– Dansuri tiganesti prezentate de Ansamblul de dansuri populare al Casei  de Cultura a

  Orasului Deta

 

2300 – 100 – LUCIAN  DRAGAN si formatia.

 

SAMBATA – 30 IULIE

 

Orele

            1830 1850 – Formatia de dansuri “VOITEGIANA” Voiteg

            1850 – 1900  – Dansuri si grup vocal “BANLOJANA” din Banloc           

            1900   2000 – Ansamblul folcloric “LAZA  NANCICI” din VRSAC – Serbia

            2000 2100 – Trupa  VMC

            2100 2200 – Daggu Project  FT  KLEO

            2200 2300 – Directia 5

            2300 BAL –  Canta – Formatia “PINK”

 

DUMINICA – 31 IULIE

 

Orele

              900 – 1100 – CROS  LA  DETA  – participa locuitori din Deta si din Bordany

 

            1100 – 1200 – Lansare de carte –  “Sarbii din Romania” , editor prof.  MIODRAG MILIN

 

1700 – 1800 – Spectacol prezentat de Gradinita  PN  Deta

1800 – 1830 – Spectacol musical interactiv  “Praslea cel Voinic si merele de aur”.

1800 1845 – ALL  DANCE

1845 – 1945  Spectacol prezentat de comuna Bordany (Ungaria)

1945   2000 – ALL DANCE

2000 – 2100  Ansamblul folcloric “BRANKO  RADICEVICI”  din Ulma – Vrsac

            2100 – 2200 – Kraft – Cover Project

2200 – 2300 – Cover  Band

2300 – 2400 – CARGO

2400 – Foc de artificii

 

 

Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului Românesc, sărbătorită anul acesta pe 2 iunie, în toată ţara, a fost marcată şi atât în oraşul Deta, cât si în localitatea Opatiţa printr-un ceremonial religios, evocarea evenimentului şi depuneri de coroane.

În prezenţa oficialităţilor locale şi a reprezentanţilor principalelor instituţii şi partide politice, ceremonia a fost deschisă de primarul oraşului, domnul Petru Roman care a subliniat importanţa acestei zile. Aceşti oameni şi-au dat viaţa cu certitudinea că jertfa lor nu va fi în zadar. Au luptat pentru o cauză şi acest lucru ar trebui să fie o lecţie pentru noi toţi. Dar poate cea mai importantă lecţie pe care ne-au dat-o eroii acestei ţări este cea a unirii. Nimic nu s-a făcut prin dezbinare, în schimb totul s-a făcut prin unire. Toţi paşii importanţi făcuţi de ţara noastră spre progres şi spre libertate s-au făcut atunci când oamenii din această ţară au fost uniţi, atunci când s-au pus toţi împreună şi au luptat pentru o cauză. Dezbinarea a fost cea care ne-a ţinut în loc sau chiar ne-a întors în timp”, a spus primarul Petru Roman. Slujba de pomenire a eroilor căzuţi în lupte pentru apărarea ţării, a fost oficiată de către protopopul Ion Prisăceanu şi părintele paroh Ciprian Blagoe la Deta, iar la Opatiţa de către părintele Ioan Rujan. După acest impresionant moment, a urmat o scurtă evocare a importantei acestei zile, susţinută de Diana Tătăruşanu. În încheiere, rând pe rând, reprezentanţi din partea Primăriei, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Poliţiei din Deta, ai Poliţiei de frontieră, ai Unităţii de pompieri militari, ai Grupului Şcolar ,,Sfântul Nicolae,, ai Asociaţiei veteranilor de război, au depus coroane pentru cinstirea şi pomenirea veşnică a celor care s-au jertfit pentru neamul românesc. Partidele politice din Deta, nu au rămas indiferente în faţă unui astfel de eveniment, la ceremonia comemorativă participând de asemenea Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat, Uniunea Democrată Maghiară, Partidul Conservator, Uniunea Sârbă, Forumul Democrat German si consilierul independent Ioţcov Lucian. „Noi românii, popor creştin prin tradiţie, am legat comemorarea eroilor neamului de una din marile sărbători ale creştinismului şi anume, de Ziua Înălţării la cer a Domnului nostru Isus Hristos. De Ziua Eroilor sunt comemoraţi soldaţii căzuţi în cele două războaie mondiale şi în războiul de independenţă”, a punctat directorul Casei de Cultură, Ovidiu Ivancea. Ziua Eroilor a fost organizată de către Primărie şi Consiliul Local, alături de Casa de cultură orăşenească din Deta.



Folclorul sârbesc a fost apreciat de cetăţenii oraşului nostru sâmbătă, 18 iunie, într-un spectacol realizat în urma colaborării Primăriei Deta cu Uniunea Sârbilor din România. Iubitorii de folclor din Deta au avut prilejul de a urmări un ansamblu cu renume, emblema şi imaginea comunităţii sârbe din România pentru întreaga Europă. Prin cântec şi dans Ansamblul profesionist „Mladost” a transpus pe scena sălii de spectacole din parcul oraşului Deta valori autentice ale obiceiurilor şi datinilor sârbeşti, stârnind bucuria de a-i urmări şi entuziasmul tuturor celor prezenţi. Alt oaspete cu renume a fost şi orchestra de tamburaşi din Sânnicolau Mare, „Batini Becari”, care ne-a adus în dar melodii autentice din Banatul sârbesc. Nu putea lipsi nici Ansamblul folcloric sârbesc al oraşului nostru „Sveti Nikola”, care a sărbătorit împlinirea unui an de activitate, membrii acestuia fiind foarte apreciaţi pentru evoluţia lor.

Diana Tătăruşanu

Asociaţia Filantropia ortodoxă Alba Iulia a inaugurat la Deta un centru educaţional în care peste 20 de copii din oraş vor beneficia de sprijin pentru prevenirea abandonului şcolar. Copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani provin din familii cu posibilităţi materiale reduse şi cu risc major de abandon şcolar. Proiectul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă este finanţat din FSE-POSDRU pe axa prioritară 2. Prin acest proiect s-a constituit o reţea de 16 centre educaţionale care răspund nevoilor sociale din această perioadă, în care România se confruntă cu grave probleme sociale şi economice. Contextul dificil crează dificultăţi în procesul de învăţământ. Biserica Ortodoxă propune prin acest proiect o soluţie la această criză, promovând un model de prevenire a abandonului şcolar şi de dezvoltare personală a elevilor prin îmbinarea celor trei elemente de bază ale sistemului de educaţie, biserică, şcoală şi familie. În implementarea proiectului s-au implicat şi Arhiepiscopia Timişoarei, Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţie a Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Timiş şi Inspectoratul Şcolar Timiş. Valoarea totală a proiectului este de peste 20 de milioane de lei şi se derulează pe o perioadă de 36 de luni. La deschiderea centrului din Deta preotul Cristian Pavel a ţinut să mulţumească Primăriei din Deta care a pus la dispoziţie gratuit spaţiul în care îşi va desfăşura activitatea Centrul Educaţional Iosif cel Nou de la Partoş. La deschiderea oficială au participat alături de organizatori, directoarea GGSAPC Timiş, Rodica Negrea, primarul oraşului Deta, Petru Roman şi funcţionari din compartimentul social al Primăriei. Centrul a fost sfinţit de protopopul Ioan Prisăcean şi de preotul Ciprian Blagoe. Copiii au fost primiţi apoi în acest centru, care le va oferi câte o masă, un loc în care să îşi facă lecţiile, dar unde vor găsi şi consiliere şcolară sau spirituală.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support