Deta se află la moment aniversar. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la absolvirea primei promoții de elevi ai Liceului Teoretic Deta. Primăria Deta și Liceul Tehnologic Sfântul Nicolae Deta s-au pregătit pentru eveniment.

Întâlnirea de 50 ani a avut loc la Biserica Ortodoxă Română unde s-a ținut o slujbă de pomenire în memoria celor 11 colegi care nu mai sunt printre noi. A urmat deplasarea la școala unde, actualii elevi, cadrele didactice, directorul școlii și primarul Petru Roman, le-au făcut o primire călduroasă și emoționantă. La primire au participat de asemenea și foștii elevi care au sărbătorit 30 de ani de la absolvire. După festivitatea de la școală, la masa “aducerilor aminte”,  foștii absolvenți de acum 50 de ani s-au simțit atât de bine încât și-au amânat plecarea cu o zi, pentru a petrece împreună la o serbare câmpenească. Impresionați de ceea ce au văzut că s-a realizat în orașul Deta, toți ce prezenți au promis că vor reveni cu plăcere. Dragi colegi, Deta vă așteaptă cu drag. Crăciun Buhaș.

Și în 2014, de Rusalii, Biserica ortodoxă română din Deta și-a serbat hramul bisericesc, ocazie cu care, Primăria orașului Deta, Consiliul Local și Casa de cultură orășenească Deta au organizat mult așteptata Rugă Bănățeană.
Pe platoul și scena amenajată în parcul orașului, duminică 8 iunie, a avut loc jocul și balul tradițional, în compania apreciatei interprete de muzică populară, Ramona Vita. Sărbătoarea a început cu o zi înainte cu spectacolul oferit de soliștii vocali Carmen Ienci și Cristian Gagea. Pe lângă muzica bună si dans, publicul, fie că a fost format din familii, copii sau tineri, a petrecut momente de neuitat, la un grătar, la jocurile instalate special pentru acest eveniment sau alegând o mică amintire de pe tarabele colorate. Ovidiu Ivancea.


Încheierea celor două proiecte cu finanțare europeană implementate de orașul Deta și comuna Bordany din Ungaria nu a însemnat sfârșitul colaborării dintre cele două comunități. Majoritatea activităților desfășurate în proiecte continuă și în prezent,  nu doar datorită cerințelor finanțatorului ci datorită legăturilor existente între locuitorii celor două localități. De curând, Zilele comunei Bordany, au constituit un prilej perfect de întâlnire în Ungaria, pentru a participa la activitățile organizate de gazde. Orașul Deta s-a prezentat la eveniment cu echipa de handbal fete a Liceului Tehnologic Sfântul Nicolae la competiția de handbal și cu grup de locuitori ai orașului Deta la crosul Comunei  Bordany. Participanții din Deta au avut o participare meritorie și au obținut rezultate bune atât la competiția de handbal, dar mai ales la cros, unde una dintre reprezentantele orașului nostru, eleva Semeniuc Geta, a dominat întrecerea feminină, ocupând locul I. Mulțumim pe această cale gazdelor pentru primirea făcută și îi așteptăm la Deta cu ocazia activităților care se vor desfășura de Zilele orașului Deta în perioada 1-3 august 2014. Ioan Iovan.

Luna iunie a adus orașului Deta calificarea la faza județeană a festivalului folcloric „Lada cu zestre a neamului”, eveniment organizat de Consiliul Județean Timiș și Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. Casa de cultură din orașul nostru s-a prezentat cu Formația de dansuri populare sârbești și Formația de dansuri populare românești. Aceasta din urmă, mult întinerită cu noii membri din componență, în mare parte absolvenți ai ciclului gimnazial, a prezentat o suită de dansuri populare din zona de pustă a Banatului, coregrafia fiind realizată, ca de obicei, de către instructorul coregraf Cătălin Voicu. Formația de dansuri populare sârbești a impresionat juriul și publicul cu un dans tradițional, cu o coregrafie pusă la punctde către Diana Tătărusanu. Ovidiu Ivancea.

Asociaţia Pescarilor Sportivi, Grupa Deta, a organizat de Ziua copilului un concurs destinat tinerilor pescari. Deşi vremea a fost nefavorabilă, pescarii aspiranți au aşteptat cu răbdare marea captură și s-au ridicat la înălțimea așteptărilor pescarilor cu experiență. Juriul format din dl. Frăţilă Constantin din partea Consiliului Judeţean Timiş, dl Lazu Dorel din partea A.P.S Timişoara şi Velyacsek Mihai, Grupa Deta, alături de arbitrii Szabo Petru, Văran Eusebio, Pop Victor, Salman Francisc, Berg Kurt şi Drăgoescu Constantin au condus şi au supravegheat cei 28 de participanţi, băieţi şi fete, cu vârste între 4 şi 18 ani. După trei ore de concurs s-a trecut la cântărirea peştelui prins. Concursul a fost sponsorizat de Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria oraşului Deta. La eveniment a participat din partea Primăriei oraşului Deta, primarul Petru Roman, care a şi înmânat mult așteptatele premii tinerilor pescari. Mulţumim Poliţiei oraşului Deta, Poliţiei de Frontieră Deta şi Spitalului Orăşenesc Deta pentru sprijinul acordat pe parcursul desfăşurării concursului. Toţi tinerii pescari au fost răsplătiţi cu diplome şi premii constând în ustensile de pescuit. Mihai Velyacsek.

Clasament                               
Locul I Ursache Marius   -0,340 kg peşte
Locul II Pavel Alexandra -0,260 kg peşte
Locul III Artucov Slagian -0,180 kg peşte



Primăria Oraşului Deta în colaborare cu elevii au arătat că le pasă de protecția mediului

La începutul lunii iunie, cu ocazia Zilei Mediului înconjurător, Primăria Oraşului Deta a iniţiat o acţiune de ecologizare împreună cu elevii clasei a VII-a A. Copiii au fost coordonaţi de d-na prof. Maria Şimon şi de dirigintele clasei, prof. Lavinia Bot. Elevii au colectat deşeuri, igienizând astfel strada Victoriei dintr-un capăt în celălalt, precum şi parcul oraşului. Pentru această acţiune, primăria a distribuit micilor ecologişti mănuşi de protecţie şi saci pentru colectarea gunoaielor. Salutăm astfel de iniţiative, care contribuie la protejarea mediului, la menţinerea curăţeniei în oraş, dar şi la dezvoltarea simţului civic al cetăţenilor. Prof. Lavinia Boţ şi prof. Maria Şimon.

Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului Românesc, sărbătorită anul acesta pe 29 mai, în toată ţara, a fost marcată şi în localitatea noastră, atât la Deta, cât si în Opatița. Oficialitățile locale, invitații sau simpli cetățeni care au dorit să aducă un omagiu eroilor români au participat la ceremonialul religios şi la depunerea de coroane.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut primarului Petru Roman, iar la Deta, slujba de pomenire a eroilor a fost oficiată de către protopopul Ion Prisăceanu şi părintele paroh Ciprian Blagoe. La Opatiţa, slujba a fost ținută de către părintele paroh Ioan Rujan. Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Deta, alături de Casa de cultură orășenească a reunit reprezentanți ai veteranilor de război, ai Poliţiei orașului Deta, ai Poliţiei de frontieră Deta, ai Unităţii de pompieri militari, ai Secției de jandarmi Deta, ai Liceului Tehnologic Sfântul Nicolae, ai Asociației Seniorilor din orașul nostru precum și o grupă de copii de la Grădinița cu program prelungit Deta. Ziua Eroilor a fost un prilej de cinstire și de aducere aminte a istoriei țării noastre și pentru liderii politici locali, care la fel ca reprezentanții comunității locale, au venit să depună flori. La ceremonia comemorativă au participat Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată Maghiară, Partidul Conservator, UNPR, Uniunea Sârbă și Forumul Democrat German. Ovidiu Ivancea.



În fiecare an, pe data de 9 mai, România evocă 3 momente definitorii pentru istoria noastră ca popor: proclamarea independenței de stat la 9 mai 1877, victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 și Ziua Europei.


În orașul nostru, fastul sărbătorii a fost lăsat deoparte în favoarea solemnității, astfel că, persoanele care încă îi poartă în suflet și în minte pe cei care au contribuit la croirea destinului României ca stat național, au putut depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din fața Muzeului. 


Ceremonia a fost deschisă de primarul orașului, Petru Roman, care a subliniat tripla semnificație a datei de 9 mai și a insistat pe vocația europeană a poporului român: În 9 mai 1950, acum 64 de ani, ministrul de externe francez de la acea vreme, Robert Schuman, prezenta într-o declarație care a rămas celebră, viziunea sa despre comunitatea europeană. Fără astfel de oameni, Europa nu doar că nu și-ar fi revenit după cel de-al doilea război mondial, dar acum, în zilele noastre, mobilitatea europeană, fondurile de dezvoltare, pacea și unitatea, ar fi rămas niște vise îndepărtate. În afara Uniunii Europene, România ar fi avut un destin frânt și o soartă ratată deoarece noi ca popor, avem vocație europeană prin excelență

Slujba de pomenire a eroilor căzuţi în lupte pentru apărarea ţării a fost oficiată de către protopopul Ion Prisăceanu şi părintele paroh Ciprian Blagoe, iar momentul emoționant creat de fețele bisericești a fosturmat de evocarea zilei de 9 mai, expunere realizată de Diana Tătărusanu. După intonarea Imnului Național, au depus coroane, rând pe rând, reprezentanții principalelor instituții din Deta: Primăria orașului Deta, Poliţia orașului Deta, Poliţia de frontieră a orașului Deta,Unitatea de Jandarmi Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Asociaţia veteranilor de război, Liceul Tehnologic“Sfântul Nicolae”, Asociația Seniorilor din Deta și Spitalul orășenesc Deta. Nici reprezentanții partidelor politice din Deta nu au rămas indiferenți față de cei care au servit și au adus cinste statului român, astfel că, au participat la ceremonie și au depus coroane, reprezentanții Partidului Democrat-Liberal, ai Partidului Social Democrat, ai Partidul Național Liberal, alături de Uniunea Democrată Maghiară, Partidul Conservator, Uniunea Sârbă, Uniunea Bulgară și Forumul Democrat German. Ovidiu Ivancea, director al Casei de cultură Deta.

Sâmbătă, 10 mai, în sala de sport a orașului Deta s-a desfășurat prima ediție a galei de kickboxing “Luptă Pentru Viață!”. Douăzeci și șase sportivi de la cluburi precum Respect Gym Bucuresti, Dragon Târgu Jiu,Tamashiy Timișoara, Giony Fight Timișoara, Drobeta Turnu-Severin și A.S.O. Deta, au oferit un adevarat spectacol publicului venit în numar impresionant de mare.


Mă bucur că am reușit să oferim publicului prezent o competiție de valoare. Sala de sport a fost plină până la refuz, iar asta demonstrează încă o dată succesul acestui proiect. 


Aș dori să le mulțumesc din suflet celor prezenți pentru gestul de solidaritate pe care l-au făcut față de micuțul băiețel din orașul Deta care luptă cu o boală necruțătoare. Din donațiile acestora, am strâns suma de 900 RON care vor fi direcționați către familia acestuia. Mulțumesc de asemenea tuturor celor care au dat dovadă de implicare și ajutor, colegilor din conducerea A.S.O. Deta, Primăriei și Consiliului Local Deta, oamenilor de afaceri, lui Florin Ilie pentru prezența sa, și, nu în ultimul rând, sportivilor și antrenorilor care au știut să îmbine la perfecție competiția și spectacolul. Radu Telbisz vicepresedinte A.S.O. Deta.

Emoționată de gestul organizatorilor, mama micuțului bolnav de anemie aplastică a acceptat cu lacrimi în ochi suma strânsă în cadrul galei. Anemia aplastică este un sindrom caracteristic insuficienței medulare, iar copilul are nevoie de un transplant de maduvă hematogenă. Persoanele care pot și doresc să contribuie financiar sau să sprijine în orice fel familia băiețelului bolnav, pot lua legătura cu A.S.O Deta

Ca în fiecare an, şi în 2014, Grupa Deta a Asociaţiei Pescarilor Sportivi a organizat în data de 26 aprilie, concursul de pescuit staţionar pe Balta Termal din oraşul Deta. Deşi cerul a fost înnorat, la concurs s-au înscris 28 de participanţi. După tragerea la sorţi pentru ocuparea locurilor, la ora 8 s-a dat startul de începerea a concursului. Pescarii au aşteptat cu răbdare marea captură, iar după patru ore de concurs s-a trecut la cântărirea peştelui pentru ocuparea locurilor câştigătoare. Comisia a fost formată din membrii grupei: Veljacsek Mihai, Szabo Petru, Rotaru Nelu, Salman Feri şi Văran Eusebio. Câştigătorii au fost premiaţi de Şămanţu Gerhart, viceprimarul oraşului Deta, iar ocupanții podiumului s-au arătat extrem de încântați de premiile pregătite de Primăria Deta: lansete, mulinete şi minciocuri. Mulţumim pe această cale Consiliului local al oraşului Deta, Primăriei oraşului Deta şi Poliţiei Oraşului Deta pentru sprijinul acordat în desfăşurarea în bune condiţii a acestui concurs. Şef grupă Deta A.P.S, Veljacsek Mihai.


Câştigătorii concursului:
Locul I – Hoch Manfred – 0,88 kg peşte
Locul II – Bodzar Ionică – 0,86 kg
Locul III – Ghertner Rafael – 0,64 kg.
Menţiuni: I Steti Ioan – 0,62 kg.
               II – Goga Adrian – 0,52 kg.
               III – Artucov Milivoi 0,36 kg.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support