Examenul de bacalaureat nu a fost un prilej de bucurie pentru elevii şi părinţii din Deta. Ca şi la examenele din anii precedenţi, Grupul Şcolar Sfântul Nicolae din Deta s-a clasat pe ultimele locuri în clasamentul judeţean al promovabilităţii la bacalaureat cu un procent de 29,37% față de media județeană de 60%. Dintre cei 143 de absolvenţi înscrişi la bac în acest an, doar 42 au obţinut notă de trecere, un procent mult sub media pe judeţ şi cea naţională. Din păcate ne-am obişnuit cu aceste rezultate şi cu explicaţiile oferite de conducerea liceului. Pe tema rezultatelor slabe, obţinute de elevi, au avut loc discuţii şi în consiliul local. Profesorii, care sunt şi consilieri, au oferit o serie de explicaţii, găsind vinovaţi în toate părţile şi mai puţin în rândul cadrelor didactice şi a conducerii şcolii..
Doamna consilier PSD și învățătoare, Daniela Orșoș, consideră că sistemul este vinovat pentru aceste rezultate extrem de slabe.
„Cei care fac programele de învățământ sunt vinovați, aceste programe sunt prea încărcate pentru copii. Părinții au și ei partea lor de vină pentru că cer prea mult de la copii, se așteaptă să vadă la copiii lor tot ce nu au reușit ei. Nu pot ieși copii geniali din părinți mediocri” este de părere doamna învățătoare, consilier Daniela Orșoș.
Doamna consilier PDL, Maria Șimon, explică aceste rezultate dezastruoase prin lipsa de interes a elevilor.
„Sunt niște generații mai slabe. Copiii nu au motivație și știu că vor merge mai departe și cu note mai slabe, pentru că sunt locuri destule. Nu vin la meditații și nu își dau interesul”, opinează consilierul profesor Maria Șimon.
Directorul liceului care este si el consilier local PSD, Ion Jinaru, consideră că un fost ministru al învățământului poartă întreaga vină.
„Cea care a încurcat întreg sistemul de învățământ a fost Abramburica (fosta ministră PSD a învățămîntului, Ecaterina Andronescu – nn). Elevii sunt foarte slabi, iar părinții nu se ocupă de copii”, apreciază consilierul PSD, director al liceului, Ion Jinaru.
Din toate aceste explicații rezultă că toată lumea este de vină, mai puțin profesorii si conducerea școlii.
Rezultate mult mai bune la Peciu Nou și la Gătaia
Justificările nu ţin însă loc de rezultate, iar problema devine tot mai gravă de la an la an. Incompetenţa conducerii liceului distruge generaţii întregi de elevi din Deta. Nu putem să îi facem răspunzători de aceste rezultate pe elevi sau pe părinţi, în condiţiile în care, liceele din Gătaia sau din Peciu Nou au obţinut procente de promovabilitate mult mai mari. Procentul de promovabilitate de 52% obținut de Liceul din Gătaia și cel de 62% obținut de Liceul din Peciu Nou arată că acolo unde profesorii îşi dau interesul şi unde conducerile şcolilor lucrează în favoarea elevilor, rezultatele pot fi bune.
În acest an, la Liceul din Deta, șase clase de elevi au terminat clasa a XII-a. În cazul a trei dintre aceste clase, două cu profil tehnologic și una de seral, niciun elev nu a luat bacalaureatul. Chiar dacă unii vor spune că problema este a profesorilor şi că este treaba lor cum fac pentru a o rezolva, în realitate problema este a întregului oraş. Comunitatea din Deta este afectată de această criză a învăţământului din oraş. Cu toţii suntem afectaţi de aceste rezultate slabe de la bacalaureatul care arată că elevii de la liceul din oraşul nostru cad an de an victime nivelului slab al procesului educaţional.
500 de milioane anual de la Primărie pentru profesorii navetiști
Bugetul alocat anual școlilor din Deta reprezintă aproximativ 40% din bugetul total al orașului și este normal ca educația să fie prioritară pentru o comunitate. Felul în care sunt cheltuiți însă acești bani lasă de dorit.
Primăria şi-a făcut în fiecare an datoria faţă de instituţiile de învăţământ din oraş. Anual se alocă peste 500 de milioane de lei pentru profesorii navetiști, în condițiile în care, conducerea școlii apelează în mare măsură la profesori suplinitori care sunt schimbați de la an la an și chiar în decursul aceluiași an școlar. Au mai fost alocate în acest an aproximativ 4 miliarde de lei pentru investiții și alte cheltuieli obligatorii, reabilitându-se în acest fel școala și grădinița din Opatița, iar în acest moment se află în curs de mutare atelierul școalar în incinta liceului. Au mai fost alocate alte 300 de milioane de lei pentru cheltuieli obligatorii care revin, conform legii, Primăriei. La dispoziția directorului au fost puși aproximativ 5 miliarde de lei pentru bunuri și servicii, fonduri de care managerul școlii a dispus după bunul său plac. introduce Cu toate acestea iarba din curtea şcolii ajunge la brâul elevilor.
Deși are peste 15 ani de experiență, cu o pauză de 4 luni, managerul școlii nu a reușit să demonstreze că știe să gestioneze banii astfel încât să obțină rezultate. În domeniul învățământului, eficiența și profesionalismul unei conduceri înseamnă cât mai mulți elevi care obțin rezultate bune și care merg mai departe și fac cinste orașului nostru. Primăria nu poate controla modul în care sunt cheltuiţi banii alocaţi şcolilor, dar rezultatele şcolare arată foarte clar că investiţiile nu s-au făcut în folosul elevilor. Părinții sunt cei mai afectați de această situație gravă și ar fi bine ca tot mai mulți să ceară socoteală conducerii învățământului din Deta, pentru că în joc este viitorul copiilor, dar în același timp și viitorul comunității noastre. Fără o educație serioasă, fără un învățământ de calitate, toate eforturile noastre pe plan administrativ nu mai au valoare.