Melodii celebre de la inceputul anilor `90, formatii locale consacrate in aceeasi perioada si o provocare lansata catre tineretul din Deta de a participa la o seara in stil disco. Acestea au fost ingredientele care au transformat o idee nascuta la un pahar de bere intr-un eveniment reusit apreciat de catre toti cei prezenti, indiferent de varsta.
 
Dupa modelul Punkotecii de la “Bomba” restaurantului “Parc” din Deta, Cristian Gheorghe si Gheorghe Katona s-au gandit ca orasului Deta i-ar prinde bine si o seara in stil “Disco”. Iar ca orice eveniment care se respecta, Intalnirea Generatiilor, avea sa cuprinda si o expozitie, cea a echipamentelor care au fost folosite de DJ in anii `80, alaturi de instrumente muzicale vechi si un patefon adus chiar de domnul dr.Libus.
 
In deschidere a cantat formatia condusa candva de d-nul Nagy, prin Nagy Julis néni, voce, Nagy Petru (Pitici) si Czifra József, chitara, Kubik Gábor, vioara, Mandela Gerbner (Bocskor), tobe si Badea la acordeon. Muzica populara si de petrecere in limba maghiara i-a incantat pe cei prezenti, putini fiind cei care nu au batut ritmul pe muzica atat de draga generatiilor trecute.
 
Fosta formatie Orion, formata din Czifra Julianna, Czifra József, Nagy Péter si Mandela Gerbner nu s-a lasat mai prejos, muzica usoara ungureasca cucerind usor publicul, in special melodia compusa de sotii Czifra, care a fost in prima auditie la Deta. Intreaga suita de DJ formata din DJ Gyuri (Gheorghe Katona) si Mircea Oprea, DJ Cristi (Christian Carstea), DJ Adi (Adrian Purtan), DJ Sandu (Alexandru Voiculescu), DJ  Malande (Mandela Gerbner jr.) si DJ Kit Chiteala, care s-a ocupat de toate instalatiile, sonorizare si organizare, a depasit asteptarile publicului si s-au facut responsabili de una dintre cele mai reusite seri disco de la Deta. Formatia Attis din Resita, invitata speciala, cu sonorizarea  asigurata de Cristi  Giurgev (Einstein) cu a ridicat toti rockerii  in picioare, inclusiv tinerii care s-au declarat fascinati de ritmul muzicii. Nelu Zgardea a incantat publicul cu muzica populara banateana si olteneasca, iar punctul culminant al serii a fost Formatia Phoebus formata din Livi Farago, Nagy Petru, Goicov Zoran si Doru Cocea.
 
Intalnirea Generatiilor la seara in stil disco a fost un succes de proportii, organizatorii fiind convinsi ca tocmai s-a stabilit o noua traditie la Deta. In asteptarea editiei urmatoare, echipa organizatoare transmite multumiri administratorului restaurantului “Parc” Sorin Catana, atat pentru locatie cat si pentru servirea ireprosabila. László Edit

Traditionala ruga sarbeasca, binecunoscuta locuitorilor din orasul nostru s-a slavit si in acest an, in 9 septembrie, in Biserica Ortodoxa Sarba din Deta, purtand hramul “Soborul Sfintilor Sarbi”. Dimineata a fost oficiata Sfanta Liturghie de catre preotul paroh Ljubodrag Bogicevic, iar dupa-amiaza, conform traditiei sarbesti a avut loc taierea colacului. La festivitate au participat 4 preoti, primarul Petru Roman, presedintele Uninunii Sarbilor din Romania, Ognjan Krstic, alaturi de numerosi cetateni ai orasului nostru, ceea ce a dovedit inca o data intelegerea si respectul intre comunitatile din orasul Deta. In pastrarea traditiilor, foclorul a avut din nou un cuvant important de spus, ansamblul Sveti Nikola, oferind publicului prezent 3 coregrafii, urmate de cadoul oferit de catre nasii rugii, familia Rotariu. Muzica orchestrei aduse de nasii rugii i-a ridicat la dans pe toti cei prezenti, horele specifice sarbesti tinandu-i departe de scaune chiar si pe cei mai rezervati invitati. Ruga sarbeasca la Deta a constituit un prilej de mare bucurie si in acest an pentru comunitatea sarba, marcand, astfel trecutul si traditiile pastrate cu sfintenie, precum si pretuirea mostenirii spirituale. Diana Tatarusanu.

Desi vara aduce celor mai multi dintre noi un binemeritat concediu, formatia de dansuri populare romanesti a Casei de cultura orasenesti Deta a refuzat vacanta, alegand sa se pregateasca intens pentru evenimentele importante din toamna acestui an. Chiar in luna septembrie, dansatorii talentati din orasul nostru au participat la Festivalul international de folclor ,”Busuiocul Remetean”, eveniment ajuns deja la cea de-a IV-a editie. Dupa traditionala parada a portului popular, in aplauzele publicului, formatia noastra a prezentat doua suite de dansuri specifice zonei de campie a Banatului, o suita din zona de munte si o suita de dansuri specifice zonei Oravita. Alaturi de sapte formatii prezente, Formatia de dansuri populare a Casei de cultura orasenesti Deta s-a facut remarcata, reprezentandu-ne orasul cu cinste si onoare.
Dragostea dansatorilor nostri pentru traditia romaneasca a fost pusa inca o data la incercare in cadrul unui alt eveniment deosebit la care formatia a participat pentru a sasea oara. Pe scena festivalului international al tobosarilor „DAJE SE NA ZNANJE”  din comuna Coka, Serbia, formatia noastra a covins publicul de peste granita ca romanii nu si-au pierdut nici portul nici traditiile. La invitatia speciala a organizatorilor, Casa de cultura oraseneasca Deta, a participat doua zile la festival, ocazie cu care membrii formatiei de dansuri populare romanesti au urmarit cu sufletul la gura concursurile gastronomice specifice: specialitati din carne de oaie, cel  mai bun si cel mai mare dobos. In ultima zi organizatorii au prevazut o prezentare a fiecarui tobosar, context in care Hausler Dorian Cozma, membru al Formatiei de dansuri populare romanesti a atras atentia publicului cu talentul sau si a obtinut aprecierea neconditionata a celor prezenti la eveniment.  Ovidiu Ivancea.

Tradiţia celebrării Zilei de 9 Mai a fost respectată şi anul acesta în oraşul nostru. Cu această ocazie, Primăria şi Consiliul Local Deta, Casa de cultură orăşenească Deta şi Grupul Şcolar „Sfântul Nicolae” au pregătit două manifestări distincte dedicate acestei zile.
Miercuri 9 mai, începând cu orele 11, la Monumentul Eroilor din faţa Muzeului oraşului Deta, au fost comemoraţi eroii căzuţi în luptele pentru apărarea patriei. Manifestarea a început cu discursul domnului primar Petru Roman, tedeumul şi slujba de pomenire oficiată de către protopopul Ioan Prisăceanu şi preotul paroh Ciprian Blagoe, evocarea evenimentului realizată şi expusă de domnişoara Diana Tătăruşanu, după care au urmat intonarea Imnului National al României şi depunerea de coroane din partea principalelor instituţii prezente: Primăria oraşului Deta, Asociaţia Veteranilor de război, Politia oraşului Deta, Poliţia de frontieră a oraşului Deta, Unitatea de jandarmi Deta, Unitatea de pompierii militari Deta, Grupul Şcolar ,,Sfântul Nicolae,, Deta, precum şi de organizaţiile locale ale partidelor politice: Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat, Uniunea Democrată Maghiară, Partidul Conservator, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Bulgară din Banat, UNPR, Partidul Poporului, Asociaţia pensionarilor şi Partida Romilor.
A doua manifestare culturală din această zi, a fost dedicată Zilei Europei celebrată printr-un spectacol care a avut loc în sala festivă a Grupului Şcolar „Sfântul Nicolae” începând cu orele 12.00. Programul a început cu intonarea imnului de stat al României „Deşteaptă-te române” şi al imnului Europei, de către corul scolii.
După această deschidere solemnă, pentru a păstra acelaşi ton, au urmat câteva cuvinte despre Uniunea Europeană, cât şi despre semnificaţiile zilei de 9 Mai în ţara noastră. Programul a continuat cu dansuri şi cântece populare ale minorităţilor etnice: maghiari, sârbi, bulgari. Un grup de dansatori ai Formaţiei de dansuri populare româneşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta, a prezentat o suită cu dansuri din mai multe zone folclorice, reprezentând totodată şi etnia romă printr-un dans ţigănesc. În cadrul programului am putut asculta cântece corale, precum şi cântece populare interpretate de către elevi ai şcolii.

În încheiere, doamna director, prof. Simon Mariana a mulţumit pentru participare tuturor celor prezenţi precum şi copiilor şi cadrelor didactice care s-au implicat în organizarea acestui spectacol.În calitate de director al Casei de cultură orăşeneşti Deta, doresc să mulţumesc conducerii Primăriei oraşului Deta, Consiliului Local Deta, precum şi tuturor celor care s-au implicat şi au participat la aceste evenimente deosebite. (Ovidiu Ivancea)

Luna mai, luna lui florar, a adus în viaţa culturală a oraşului nostru un eveniment deosebit. Formaţia de dansuri populare româneşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta, a fost oaspete de onoare a localităţii Barita care aparţine de comuna Plandişte din Serbia, unde a avut loc inaugurarea Casei Naţionale din localitate. Manifestarea a început cu un discurs al autorităţilor locale, după care a urmat un spectacol folcloric deosebit. Dintr-un buchet, metaforic spus de folclor, formaţia noastră a avut deosebita onoare de a deschide acest program cu două suite de dansuri populare româneşti, din zona Banatului de câmpie. Programul a continuat cu formaţia de dansuri populare româneşti din Plandişte, taraful şi formaţia de dansuri romaneşti şi sârbeşti din Barita, iar în încheiere din nou tinerii noştrii din Deta, au încheiat cu alte două suite dansuri din zona de munte a Banatului. Şi de această dată, Formaţia de dansuri populare româneşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta, a reprezentat oraşul nostru cu cinste şi mândrie peste hotarele patriei. „Întotdeauna spun că oriunde şi pe orişice scenă ar evolua, această formaţie este cartea de vizită a oraşului, o floare dint-un buchet, de care suntem cu toţii mândrii”, ne-a spus Ovidiu Ivancea, directorul Casei de cultură orăşeneşti din Deta.

Duminica 1 aprilie 2012 ora 16,00 în sala de Conferinţe a oraşului Deta s-a desfăşurat o frumoasă după amiază de creaţie denumită “Încondeierea oului de paşte”. Acţiunea fost organizată de Asociaţia Culturală Bakalovich Emma, organizaţia femeilor maghiare din Deta. La acest eveniment au participat copiii şi mamele acestora din oraşul nostru. Invitata surpriza a fost Renner Margit, care a bucurat copiii cu picturile ei deosebite pe feţele copiilor cunoscute sub numele de “facepainting”. O altă surpriză care i-a bucurat pe participanţii la acest eveniment a fost primarul Petru Roman care s-a simţit foarte bine printre cei mici. Evenimentul a fost coordonat de preşedinta asociaţiei, Komsa Iuliana şi membrii acestei asociaţii. Copiii au fost răsplătiţi pentru munca lor cu diplome şi premii.

Duminică, 11 martie, Formaţia de dansuri populare a Casei de cultură orăşeneşti Deta, a fost invitată şi a participat în direct, la emisiunea „Cântecul de acasă”, de la TVR 2 Timişoara, transmisiune moderată de cunoscuţii interpreţi de muzică populară Tiberiu Ceia şi Felicia Stoian. Formaţia noastră a evoluat la începutul emisiunii, în deschidere cu o suită de dansuri populare din zona de şes a Banatului după care a prezentat diferite dansuri alături de apreciaţi solişti de muzică populară din Banat cât şi din zona Olteniei şi a Bihorului. În primul rând aş dori să menţionez participarea solistei vocale Ramona Mercescu din Deta, Otilia Duma precum şi a cunoscutului saxofonist Marius Cîrnu. La fel ca întotdeauna, aceste tinere vlăstare ale oraşului Deta, au reprezentat oraşul nostru cu cinste, mândrie şi devotament, prin portul popular original, prin ţinuta de excepţie şi coregrafia autentică a suitei de dansuri prezentată. Intrând în casele dumneavoastră prin intermediul media, formaţia de dansuri populare a Casei de cultură, cred că a adus o rază de lumină şi zâmbet, făcându-vă să uitaţi pentru moment de problemele cotidiene. Doresc să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local al oraşului Deta pentru sprijinul acordat în tot ceea ce înseamnă folclor şi cultură în oraşul nostru. Ovidiu Ivancea, director al Casei de cultură orăşeneşti Deta

Ziua de 24 Ianuarie este momentul în care sărbătorim în fiecare an Unirea Principatelor Române. Moldova si Tara Românească s-au unit la 24 ianuarie 1859 sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Pe această temelie s-a înălţat apoi, întreg edificiul unităţii noastre naţionale, consfinţit în 1918 la Alba Iulia.
Anul acesta, ziua unirii a fost sărbătorită la Deta cu mare fast, printr-un spectacol folcloric extraordinar, de o mare anvergură, organizat de către Primăria și Consiliul Local Deta cât și de Casa de cultură orășenească Deta, care a avut loc în Sala Multifuncțională din parcul orașului, în data de 24 ianuarie, începând cu orele 18.00.
Programul închinat acestei zile a început cu evocarea evenimentului realizat de cinci fete minunate din orașul nostru, după care ne-am putut bucura de formațiile artistice ale Casei de cultură orășenești Deta și anume Formația de dansuri populare românești și Formația de dansuri populare sârbești „Sf.Nikola”, fiecare prezentând câte trei suite de dansuri populare din diferite zone folclorice ale țării noastre. Pe lângă dansurile populare, am putut urmări și alți copii de diferite vârste din Deta, care ne-au prezentat câteva dansuri de societate.
Pentru acestă seară deosebită am avut ca invitați Formatia de muzică populară Proamiciția din Timișoara. Orchestra de muzică populară a fost condusă de profesorul Adrian Scorobete, același care de doi ani de zile conduce orchestra de muzică populară la Zilele orașului. Alături de orchestră au participat interpreți de muzică populară care ne-au încălzit sufletele prin modul lor de interpretare, prin vocea lor și prin ceea ce au transmis prin cânt pentru fiecare din cei prezenți.
Iustina Span a interpretat cântece din zona Ardealului, Luminița Istodor, realizator emisiuni tv la TVT89, a interpretat cântece din zona Olteniei, Codruța Moldovan, director adjunct al Centrului de cultură și artă a județului Timiș, care a prezentat cele două ediții ale Zilelor orașului Deta, prin repertoriul său bogat și bine ales ne-a făcut să ne simțim cu adevărat bănățeni și să nu uităm că „Tot Banatu-i fruncea”. Mariana Susca a interpretat cântece din zona Maramureșului iar Doru Moldovan, o voce superbă specifică zonei pe care a reprezentat-o prin cântec-Ardealul a încântat publicul.
Prezentarea programului a fost realizată de către Diana Tătărușanu. Doresc să mulțumesc tuturor pentru eforturile depuse în realizarea acestui program artistic de amploare, membriilor formațiilor de dansuri, instructorilor, părinților, și tuturor celor care și-au făcut timp să fie alături de noi în această seară minunată. Nimic din cele menționate nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul primarului orașului Deta, Petru Roman, întotdeuna deschis la tot ce înseamnă cultură, sprijind și animând totodată viața culturală din oraș. (OVIDIU IVANCEA-director al Casei de cultură orăsenesti Deta)

Ultima lună a anului trecut a adus un cadou frumos pentru oraşul nostru. Forumul Democrat al Germanilor din România a cedat către Primărie clădirea de pe strada Ştefan cel Mare, în care funcţionează Casa de Cultură a oraşului.

În imobilul, care a aparţinut iniţial Fabricii de placaj, funcţiona un cenaclu literar. Clădirea a fost atribuită Forumului German în 1999 printr-o hotărâre de guvern, chiar dacă în acel moment nu s-a putut face o legătură directă între cenaclul literar şi FDGR. După mai multe serii de discuţii dintre primarul oraşului Deta şi conducerea Forumului German, la finalul anului trecut s-a ajuns la o înţelegere. Reprezentanţii FDGR au fost de acord să cedeze gratuit clădirea în favoarea primăriei, urmând că activităţile membrilor forumului să se desfăşoare în două încăperi care vor rămâne în folosinţa lor. Primăria a primit dreptul de administrare pentru clădirea care va funcţiona ca un aşezământ cultural, aici urmând să se desfăşoare serbări, spactacole şi alte evenimente culturale destinate tuturor locuitorilor oraşului. „Avem deja un proiect de reabilitare şi reparaţii pentru această clădire, iar acum încercăm să găsim fonduri guvernamentale pentru a finanţa acest proiect. Oricum lucrările vor începe chiar în acest an pentru că am convingerea că vom avea înţelegerea consilierilor locali pentru a aloca fonduri din bugetul local în acest scop. Vreau să le mulţumesc celor din Forumul German pentru acest cadou oferit tuturor locuitorilor oraşului nostru”, spune primarul Petru Roman.



Oraşul Deta se poate mândri cu încă o participare a Formaţiei de dansuri populare româneşti si a Formaţiei de dansuri populare sârbeşti Sveti Sava a Casei de cultură orăşeneşti Deta la un festival de folclor.

Cele două formaţii au participat recent la festivalul de emulaţie folclorică “Lada cu zestre a neamului” faza judeţeană, ediţia a 5-a, manifestare cultural – artistică de mare amploare organizată de către Consiliul Judeţean Timiş prin Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş. Cele două formaţii au prezentat dansuri populare tradiţionale, autentice din zona Banatului, dând dovadă de profesionalism. Portul popular autentic si interpretarea de excepţie au stârnit ropote de aplauze de la cei prezenţi în sala de spectacole de la Casa Armatei din Timişoara, unde a avut loc acest spectacol concurs. Aşteptăm cu nerăbdare „roadele toamnei” adică rezultatele obţinute la acest concurs de anvergură.

Un alt eveniment deosebit, a fost Festivalul internaţional al toboşarilor din comuna Coka, republica Serbia „DAJE CE NA ZNANJE!”, care a avut loc în data de 9 octombrie. Casa de cultură orăşenească Deta a participat si la această manifestare artistică cu doi membrii ai formaţiei de dansuri populare româneşti si-anume Cozma Hausler Dorian si Olaru Cătălin. Cei doi au reprezentat oraşul nostru cu mândrie, ridicându-se atat la nivelul participanţilor din Coka cât si din împrejurimi întreaga zonă având o veche tradiţie în ceea ce priveşte „bătutul tobei”. Anul acesta nu a mai fost o competiţie între participanţi, toţi cei prezenţi fiind felicitaţi de către primarul localităţii si organizatori. Toţi participanţii au primit câte un cadou simbolic.(Ovidiu Ivancea)

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support