Spectacol extraordinar la Centrul Cultural Deta!
Duminică, 10 decembrie, de la ora 17, sunteți așteptați la Centrul Cultural pentru un spectacol susținut de Ansamblul de Cântece și Dansuri Românești!
Intrarea este liberă!
Cultura
Informații utile pentru participanții la Competiția Olimpiada Multiculturalității
ETNII DIN ORAȘUL DETA
GERMANII
Prima atestare documentară a localității Deta datează din anul 1360, localitatea având
denumirea de DED, fiind posesie a nobilului Ioan de Deed, de la care probabil derivă
numele actual. Denumirea localității Ded sau Dedul Mic ori Ghedu, se transformă,
însă, în Deta, în anul 1724, atunci când localitatea a fost reconstruită datorită celor 7
familii de coloniști germani care au populat atunci orașul. Deta și-a păstrat caracterul
prepoderent german timp de 200de ani, până la jumătatea secolului XX pentru că
germanii au reprezentat majoritatea populației orașului până după cel de-al doilea
război mondial.
Una dintre cele mai reprezentative sărbători tradiționale ale șvabilor din orașul Deta a
fost Kirvaiul, care se ținea la hramul Bisericii Romano-catolice, de Sfânta Ana,
biserică construită la inițiativa preotului Karl Lichtfuss și sfințită în anul 1900 cu
mare fast.
În ziua hramului mai multe perechi de tineri îmbrăcate în costume populare șvăbești
de sărbătoare, porneau de dimineață spre biserică, acolo unde se ținea slujba dedicată
hramului bisericii, Sfânta Ana. Întâlnirea avea loc la familia cuplului de tineri care
conducea întreg convoiul. Aceștia purtau în brațe un pom de rozmarin împodobit cu
pamblici și o sticlă de vin. Cu toții împreună defilau apoi pe străzile localității,
colindând casele fiecărui cuplu din convoi, dar și alți cetățeni de etnie germană,
fiecare întâmpinând tinerii cu fel de fel de prăjituri și dulciuri alese. După-masă
aceștia se întâlneau în parcul Anton Kratzer, acolo unde avea loc licitația pentru
pomul de rozmarin. Copiii ai căror părinți câștigau licitația era cuplul din următorul
an care purta rozmarinul și conducea convoiul de kirvai. Toate acestea erau
concluzionate cu interpreți de muzică tradițional șvăbească și vals, polka, cu mult
dans… până în zorii zilei.
MAGHIARII
Între anii 1875 și 1877 renumitul poet maghiar Gyula Reviczky a poposit în cochetul
nostru oraș, a lucrat și a creat în Deta, fiind marcat în acest loc de un sentiment
profund pentru tânăra localnică Emma Bakalovich. O femeie minunată, distinsă,
cultă, iubitoare de literatură, artă și muzică. Între cei doi s-a înfiripat o dragoste
platonică, niciodată împlinită. Cu toate acestea Emma Bakalovich a fost muza
poetului maghiar Reviczky Gyula în operele sale de mare valoare.
Popasul lui Gyula Reviczki în orașul Deta a avut loc într-o perioadă în care localitatea
a fost deja ușor populată de etnici maghiari, aceștia au pătruns treptat în satul de altădată și în cursul timpului numărul lor a crescut, mai ales după instaurarea
dualismului austro-ungar.
Ca parte integrantă a istoriei şi civilizaţiei orașului Deta, folclorul maghiar valorificat
în familie, transmis din generaţie în generaţie, şlefuit cu măiestrie de către etnicii
maghiari care au populat orașul încă din vremuri îndepărtate rămâne impregnat în
paginile de aur ale culturii și societății orașului Deta.
Ceea ce pentru unii reprezintă doar câteva sute de ani nesemnificative, pentru
maghiarii din Deta e istorie. O istorie clădită pe rânduială, rigurozitate, credință,
limbă, dragoste și… tradiție.
În a doua zi de Paște, tinerii maghiari care conviețuiesc pe meleagurile Detei încă din
vremuri străvechi, pleacă dis de dimineață de acasă, îmbrăcați in straie de sărbătoare,
cu stropitul. Cetele de stropitori cutreieră străzile și casele Detei pentru a le uda pe
fetele de măritat ori pe tinerele soții cu apă, înainte de toate urându-le în versuri, însă,
să nu se ”ofilească” pentru că ele erau asemuite florilor.
Apoi fetele erau udate cu găleți pline cu apă. Apă de izvor, ca ele să fie frumoase, să
dea naștere unor copii sănătoși și să miroase tot anul ca florile de primăvară.
Întotdeauna prima stropită era cea mai tânără din familie și abia apoi venea rândul
celor măritate.
Drept recompensă, fetele și tinerele căsătorite le ofereau băieților ouă roșii,palincă,
prăjituri, dulciuri și vin. Însă nimic din toate acestea înainte ca udătorii să fie
binecuvântați de către gazde. Ritualul stropitului însă nu se încheia fără o petrecere la
casele fetelor cu mulți udători, petrecere în care cu desăvârșire protagonistă este
veselia adusa de cântecul si jocul străvechi și autentic maghiar.
SÂRBII
Cultura şi arta, obiceiurile şi credinţa, frumuseţea şi înţelepciunea, construiesc tradiţia
unui popor. La mijlocul secolului al XIX-lea în orașul Deta se resimte prezența unei
populații restrânse de sârbi, urmare a migrației sociale, aceștia părăsindu-și satele lor
natale, provenind în deosebi din Soca dar și din Denta Sângeorge, Dejan și Livezile.
Deși, aceștia își trag rădăcinile pe meleagurile orașului Deta încă din anul 1750, abia
după anul 1950 numărul sârbilor crește semnificativ datorită tinerilor care veneau să
învețe diferite meserii. Comunitatea sârbă și-a făcut cunoscută prezența , încă de la
începutul lor în localitate prin cultură, activitatea educațională, prin moștenirea
spirituală, dar mai ales prin trecutul și tradițiile lor, reușind astfel, să se acomodeze și
să se integreze cu ușurință în comunitatea celorlalte naționalități care locuiau în Deta
la aceea perioadă. Pentru că erau apreciați de membrii comunității locale, meseriașii
sârbi erau membrii în Breasla meseriașilor. Și astăzi se vorbește despre talentul și
cinstea babei Anghelina, despre minunile dulci ieșite din mâna ei, precum
bomboanele de zahăr ars sau halvaua. Dar și despre delicioasa înghețată după care
mulți localnici tânjesc și astăzi a domnului cofetar Panici Ranko.
În Deta sârbii de pretutindeni au adus cu ei una dintre cele mai de preț bogății ale
poporului sârb și anume cântecul și jocul popular care, împreună cu portul popular
constituie cea mai de preț comoară dar și o carte de vizită a poporului sârb, care îl face cunoscut peste tot în lume. Cântecul autentic, jocul şi veselia specific sârbești
reprezentau o parte a unei zile obişnuite din viaţa unei persoane. În momentele
importante, în timpul muncii, pe câmp, la petreceri dar în mod special la balurile de
rugi s-a știut întotdeauna cine, ce şi cum joacă ori cântă.
Sârbii din orașul Deta au păstrat de-a lungul timpului particularități specifice
poporului sârb și au valorificat obiceiuri străvechi, bucurându-se, astfel de o tradiţie
bogată şi o comoară de obiceiuri inepuizabilă, Creându-și astfel o identitate
statornică, care să dăinuie în timp.
Sârbii din Deta, de religie ortodoxă prăznuiesc sărbătorile calendaristice pe rit vechi,
adică păstrează calendarul Iulian. Astfel, în data de 7 iulie, an de an aceștia serbează
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, în termeni populari Ivandan. În ajunul acestei
sarbatori capul familiei mergea în câmp împreună cu bărbații familiei și culegea flori
de sânziene și alte flori colorate de câmp pentru ca mai apoi fetele și femeile din casă
să împletească coronițe. În tot acest timp se cântau cântece în cinstea sfântului Jovan.
Dimineața, foarte devreme fetele se trezeau și prin coroniță căutau răsăritul soarelui
pentru a fi rumene în obraji. După răsăritul soarelui, gazda familiei, ca un sârb fălos
aduce coronița pe uliță, o prezintă vecinilor fălindu-se cu minunăția creată de femeile
din familia sa după care o agață la porta casei unde este admirată de toți trecătorii și
este păstrată până în anul următor. Însă totul este în zadar.. daca această sărbătoare,
nu este presărată cu multă iubire, cântec și joc.
BULGARII
După anul 1850 alți veritabili meseriași migrează spre Deta, de această dată din sate
de bulgari, formând astfel o comunitate restrânsă însă veritabilă de pavlicheni. La
venirea lor în Deta, bulgarii pavlicheni, de religie catolică, aveau diverse ocupații,
dintre care cele de bază erau practicarea agriculturii și a grădinăritului. În același timp
aceștia își dedicau activitatea zilnică în păstrarea cu sfințenie a patru lucruri: limba,
credinţa, obiceiurile şi îndeosebi portul popular specific. Toate femeile din familie
lucrau zi de zi la porturile populare pe care le îmbogățeau cu motive florale,
zoomorfe, geometrice făcând din costumul bulgăresc din zona orașului un unicat în
lume. Timp de două ierni coseau bunica, mama și fiica pentru realizarea doar a
cămăşii populare cu diferite motive.
Cârligatca (opregul din faţă) se ţesea la război, iar opregul din spate (vâlnicul)
reprezintă o adevarată opera de artă. Era realizat dintr-o ţesătură din fir subţire de
lână, o pânză lungă de 20 de metri pliată până ajungea la un metru, iar diversele
motive (florale, zoomorfe, geometrice), apar doar când pânza este pliată.
Costumul complet cântăreşte 20-25kg, iar îmbrăcatul fetei durează o oră, deoarece
fiecare piesă a costumului trebuie potrivită şi aşezată la locul ei. Un astfel de costum,
în vremuri străvechi dar niciodată apuse, valora cât o casă.
Însă adevărata valoare pentru etnicii bulgari o reprezintă credința. De fapt, acesta fiind elementul-cheie care a făcut ca tradițiile să nu fie uitate și să fie transmise din
generație în generație pentru a fi perpetuate și păstrate din adâncul sufletului de
paluchenc.
În prima săptămână din postul Crăciunului, de Advent, ulițele orașului Deta îmbiau
trecătorii cu miros de KUCENE, venit din casele paluchencelor, care pregăteau încă
de cu zori porumb fiert și îndulcit pentru a le duce mai apoi feciorilor la care mergeau
în vizită.
Se fierbea porumb alb uscat, special cultivat și păstrat la loc de cinste în cămară
pentru această sărbătoare. Porumbul, bob cu bob era pus în farfurii și presărat cu
zahăr. Farfuriile erau ornate cu diverse dulciuri și bomboane din zahăr ars sau lapte,
iar apoi erau legate cu baticuri specifice portului popular și desfăcute în fața
tânărului preferat care mai apoi era invitat să guste din el.
Gazdele, fiind agricultori, spuneau că porumbul fiert la această zi va face ca la anul
următor porumbul semănat să se umfle, să răsară și să rodească din plin. După degustare tinerii, dacă erau încântați de aspectul porumbului și gustul acestuia,
ofereau daruri însemnate fetelor, cel mai adesea o batistă brodată care reprezenta
motiv pentru a începe jocul Paluchenca și alte dansuri specifice bulgarilor din orașul
Deta.
ROMÂNII
Izvorâte din experienţă şi înţelepciune de viaţă, din bucurie , durere, ori dor, din setea
de linişte sau din dragostea pentru frumos, elementele de cultură şi tradiţiile populare
transmit valori, creează punţi de legătură între generaţii. Folclorul este arta care
reprezintă identitatea sensibilităţii artistice și totodată dovada vie a identității și
existenței unui popor într-o comunitate.
Prima comunitate românească din Deta este menționată în anul 1774 când într-o
statistică apare un număr de 10 români. Migrația românilor din satele românești din
jur spre Deta s-a desfășurat însă, foarte lent, astfel că într-un secol, în perioada 1774-
1874 numărul românilor a crescut de la 10 la 97 de persoane. La începutul sec XX,
numărul românilor din Deta a continuat să crească lent, însă datorită migrației din
satele din jur, în perioada interbelică, populația românească a Detei crește
semnificativ. Astfel că după cel de-al doilea război mondial compoziția etnică a
orașului suferă o schimbare radicală, după doar 2 decenii românii devenind
majoritari. În timpul primului război mondial, poporul român nu avea ziare, în afară
de publicațiile pedagogice și bisericești, de aceea Petru Bizerea preot și primul
învățător cu predare în limba română din orașul Deta, împreună cu alți intelectuali
scoate săptămânalul ”Opinca”, care țintea la ridicarea nivelului cultural și sanitar al
țăranilor români. Din copilărie Petru Bizerea visa ca el să pună bazele unei școli
pentru români, pe care el s-o conducă din prima zi de funcționare a ei, și până la o
dezvoltare înaltă, adică să creeze ceva nou. Ocazia i se ivește acum. În orașul Deta
erau puțini români, și deci, nu aveau școală. Se lovește de greutăți mari, dar nu
cedează până nu obține o sală cu chirie, adună copiii românilor din localitate și astfel înființează prima școală românească în Deta, în septembrie, anul 1920. Modestă, dar
bine condusă, ea va deveni o școală puternică, un focar de cultură la care aleargă să se
adapteze în afară de români și nemți, unguri și sârbi, care căutau sa învețe limba
română. De asemenea Petru Bizerea a înființat prima parohie ortodoxă în orașul Deta,
înzestrându-o cu o capelă și casă parohială asigurându-i tot inventarul necesar unei
bune funcționări.
Din acest punct se construiește totul… Se construiește credință, limbă, tradiție, se
construiește un popor, cel românesc. Parohia ortodoxă cosntruiește prima biserică
românească abia în anul 2009, purtând hramul Pogoraraea Sfantului Duh. De-a lungul
timpului, românii din Deta au contribuit la formarea particularități Câmpiei Timișene,
astfel că aici, la sfârșitul săptămânii, în ziua Sfântă de Duminică jocurile aveau o
importanță deosebită. După Sfânta Liturghie, unde se participa fără excepție, in straie
de sărbătoare, românii din Deta mergeau să prânzească după care tinerii se adunau în
sat la joc, iar cei mai în vârstă la givan. Cel mai adesea întâlnirile aveau loc în satul
Opatița, iar jocul începea întotdeauna cu hora condusă de preotul satului și în care
erau captați toți cei prezenți. Jocurile țineau întotdeauna până la lăsarea serii când
ajungeau animalele de la câmp acasă.
Înscrieri pentru noi membri ai ansamblului de dansuri populare românești
Ansamblul de dansuri populare românești din Deta caută noi membri, atât copii cât și adulți! Înscrierea și activarea în cadrul ansamblului este complet gratuită. Vă așteptăm joi, 26 mai 2022, la întâlnirea cu echipa de coregrafi.
Sfinții apostoli Petru și Pavel
Azi îmi pare că visez când îmi aduc aminte de anii studenției, atunci când am vizitat Veneția Nordului, orașul SANKT PETERSBURG. În timpul zilei am hoinărit pe artera principală a orașului NEVSKY PROSPECT alături de studentul ROSKOLNYIKOV, eroul principal a lui Dostoevsky din romanul Crimă și Pedeapsă, iar seara am admirat pe falezele Nevei, încântătoarele Nopți Albe. Dimineața am fost printre primii vizitatori ai celebrului muzeu ERMITAJ (Palatul de iarnă) cu capodoperele ei – Madonna Litta de Leonardo, întoarcerea fiului risipitor a lui Rembrand alături de fascinanta creație a lui EL GRECO: Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Acum, când în data de 29 Iunie, Biserica îi prăznuiește pe EI, corifeii apostolilor și propovăduitorii EVANGHELIEI LUI CHRISTOS, cu evlavie, mă gândesc la opera artistului cretan admirată în acest muzeu.
Chipul lor duhovnicesc a devenit pentru artist prototip spiritual și iconic. Cele două figuri sunt cuprinse într-un dialog plastic care accentuează caracteristicile lor prin dialogul tăcut al mâinilor uscățive și elegante. Sfântul Petru este în stânga (înainte de apostolie se numea Simion, fiul lui Iona, frate cu Apostolul Andrei, cel întâi chemat să aducă creștinismul în țara noastră) cu capul aplecat ușor și cu fața îndreptată spre apostolul Pavel. Apostolul este surprins într-o atitudine de devoțiune umană, cu privirea lui blândă în opoziție cu atitudinea sigură a Sfântului Pavel (probabil autoportretul artistului).
Chiar dacă Mântuitorul nostru a proclamat „tu ești Petru, pe această piatră voi zidi biserica mea și porțile iadului nu vor birui”, în momente de cumpănă, Petru a cerut ajutorul Lui: „Mântuitorul meu, tu care odată m-ai învățat să pășesc pe valurile mării, condu-mă te rog pe aceste drumuri pline de obstacole”. Ajuns la Roma în anul 57 e.n, în timpul domniei împăratului Nero, printre palate de marmură strălucitoare, nu a găsit altceva decât o viață agitată și o luptă pentru avuție și fericire trecătoare (ca în zilele noastre).
Cu câteva străzi mai încolo, în cartierul evreiesc, a început Petru să predice. El care de trei ori s-a debarasat de Christos, a avut putere să se reîntoarcă la EL când oamenilor oropsiți a transmis învățăturile lui Isus. Prin predicile sale, credincioșii Cetății Eterne au format primele comunități creștine care au devenit dușmanii de moarte ai împăratului Nero. Pentru curajul său a fost arestat și încarcerat în „Carcera Mamertina” situată între Capitoliul și Forul Roman. Din carceră a fost dus în circul lui Caligula, unde a fost răstignit. Ca oricărui cetățean roman i s-a indeplinit ultima dorință și anume să fie răstignit cu capul în jos și nu drept, cinstind astfel pe DOMNUL SĂU care de voie s-a răstignit pe cruce pentru noi, ca să nu semene Aceluia întru răstignire, ci sub picioarele lui să iși plece capul. După răstignire, corpul neînsuflețit a fost dus în afara zidurilor Romei de către frații de suferință, pe terenul numit AGGER VATICANO unde este și astăzi sub altarul principal al Bazilicii San Pietro.
Apostolul Pavel, apostol al neamurilor, este pictat într-o atitudine aclamativă, având mâna dreaptă întinsă spre stânga tabloului, sub cea a Sfântului Petru, iar cealaltă mână sprijinită pe o carte deschisă. El are capul îndreptat spre privitor, dar ochii săi par a fi pierduți înainte într-o căutare meditativă. El, se numea Saul, bărbat învățat, fariseu și rabin în religia evreilor, cel mai înfocat dușman al creștinilor, dar în drumul său către Damasc i s-a arătat Domnul în chip minunat și de atunci a crezut în EL.
Din clipa aceea, Saul – devenit apostolul Pavel, s-a dovedit neînfricat propavăduitor al creștinătății, cel care a dus vestea cea bună a Domnului printre POPOARELE PĂGÂNE, pentru care EL a fost arestat de împăratul Nero la marginea Romei pe VIA OSTIENSIS, șosea care duce către portul OSTIA. O tradiție grecească spune că locul unde a fost executat a fost lângă un pin, unde capul Sfântului a lovit de trei ori pământul, iar din acel loc au tâșnit TREI IZVOARE cu apă dulce din care de atunci până azi își POTOLESC SETEA PESTE UN MILIARD DE CREȘTINI AI LUMII. (Endre Libus)
Lada cu zestre, din nou la Deta
După doi ani consecutivi în care a obținut locul doi la Festivalul Concurs „Lada cu zestre”, Centrul Cultural Deta a impresionat din nou la la categoria „Laureați”, categorie din care fac parte cei mai buni dintre cei mai buni, elitele artistice ale județului. În cadrul celei de-a XIII-a ediții, orașul nostru a fost gazdă pentru localitățile Giarmata și Gătaia, astfel că, începând de la amenajarea sălii pentru spectacol, a spațiului expozitional, a preparatelor gastronomice specifice și până la tabloul scenic, totul a fost pregătit în cele mai mici detalii, organizatorii făcând tot posibilul ca orașul Deta să fie apreciat. Din punct de vedere artistic, Centrul Cultural Deta a pregătit peste trei ore de spectacol și a implicat peste două sute de persoane, copii, tineri, oameni de toate vârstele, membri ai formațiilor care activează în oraș. Pregătirea a fost temeinică, ansamblurile, formațiile și corurile reușind să atragă deopotrivă atenția juriului și aplauzele publicului.
Doresc să-i felicit pe toți cei implicați și să le mulțumesc pentru felul în care au participat la organizarea acestui eveniment cultural important care promovează conservarea, valorificarea și promovarea culturii bănățene prin intermediul artelor tradiționale. (Ovidiu Ivancea, Directorul Centrului Cultural Deta)
LA POMUL VIEȚII DIN OAZA NUBIANĂ (VI)
Întâlnisem deșertul în dialog cu Nilul. Acolo el se uita îndelung în spațiu. L-am întâlnit apoi în dialog cu piramidele la Gizeh. Acolo deșertul se uita în timp. L-am văzut de asemenea lângă Sfinx, mirându-se de propriile lui himere. Nici una dintre aceste ipostaze nu a însemnat pentru mine ceva deosebit până când nu m-am întâlnit într-o oază singuratică și fascinantă în imensitatea deșertului Nubian cu POMUL-COPACUL VIEȚII mele (de pe tabloul meu din papirus atât de maiestos executat).
Înălțător și solitar, în inima deșertului, pomul meu și-ar fi întins foarte adânc rădăcinile în pământ, ajungând la surse de ape neștiute de nimeni. Pentru mine acest arbore a marcat GRĂDINA EDENULUI, poate pentru alții ar fi fost binecuvântat de Nephtys, zeul egiptean al apei. Copacul – Pomul vieții mele (alor noastre) este simbolul nemuririi și vindecării sufletului, mistic și magnific, cunoscut de asemenea și în alte culturi.
Fiecare popor a atribuit diverse nume propriilor copaci ai vieții pentru ca semnificația să rămână una și aceeași: sursă de viață în cultură, o hrănire atât la nivel fizic cât și spiritual. Rădăcinile copacului vieții noastre sapă adânc în sufletul pământului pe care îl recunoaște ca pe o mamă care îi dă viață, trunchiul lui devine fundația existenței sale, iar ramurile se întind către soare ca să se hrănească cu energia vieții, ca frunzele lui miraculoase sau fructele lui gustoase să devină dătătoare de viață. În frunze este adunată hrana care se transformă în mâncare iar fructele sale sunt dătătoare de viață. Pe crengile copacului maiestos sunt păsări încântătoare, cele de jos, mai vârstnice, sunt ocupate cu problemele și bucuriile lor, iar cele de sus parcă acum ar vrea să-și ia zborul către zodii necunoscute, fiindcă așa este în viața noastră atât de nesigură. Pomul-Copacul vieții pentru noi toți simbolizează aspecte de hrănirea vieții, atât la nivel fizic cât și spiritual. Așa că acesta aduce pentru noi o energie benefică, reprezentând o călăuză către cunoaștere și vindecare și fiind un simbol al CONȘTIINȚEI NOASTRE.
În apropierea SĂRBĂTORILOR PASCALE nu pot să nu mă gândesc că Pomul-Copacul vieții este un SIMBOL ȘI ÎN RELIGIA CREȘTINĂ. Pomul-Copacul vieții este reprezentat de HRISTOS. El este pomul care interferează cu acel arbore care întruchipează COMUNITATEA CREȘTINILOR pentru că ISUS este acela care ne-a unit pe toți într-o CREDINȚĂ COMUNĂ. Arborele cosmic, copacul cu axul vertical al lumii, simbolizează în tradiția creștină CRUCEA-RĂSTIGNIREA LUI HRISTOS. Dar să nu uităm niciodată că și crucea e făcută din lemnul Binelui și al Răului, din lemnul copacului. Crucea lui Hristos ne ajută să facem legătura, îmbinarea dintre cer și pământ.
Să știți dragii mei concetățeni că noi toți venim din cer, ca să ne manifestăm pe pământ, dar tot ai cerului rămânem, dacă trăim o viață decentă cu frica lui Dumnezeu, chiar dacă lutul – corpul nostru uman se întoarce în pământ. Pentru aceasta vă rog ca prin pioșeniile și rugăciunile noastre să ne întâlnim în fața Crucifixului lui Hristos de pe Golgota, cu CRUCILE noastre, în ZIUA ÎNVIERII și să constatăm că noi toți aparținem aceleiași AXE A LUMII CA SCARĂ. Mântuitorul nostru a coborât ca să ne urcăm la cer prin sacrificiul lui. El înlesnește accesul nostru spre nemurire și dumnezeire, El este scara către noi și Dumnezeu, un ARBORE PE CARE URCĂM ÎN(SPRE) VEȘNICIE. (Endre Libuș)
SEARĂ DE FOLCLOR
Joi, în data de 4 aprilie, Deta a fost gazda unui spectacol de folclor autentic oferit de Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timișoara. Pe scena Centrului Cultural, orchestra condusă de profesorul Sebastian Roșca, împreună cu interpreții de muzică populară Georgiana Necșa, Cristian Pop, Stana Stepanescu, Mihaela Petrovici și dansatorii profesioniști ai ansamblului, au prezentat publicului numeroase cântece și dansuri populare tradiționale, atât din zona de munte cât și din zona câmpiei banatice. (Ovidiu Ivancea, Directorul Centrului Cultural Deta)
Croaziera pe Nilul Mitologic (V)
Cum aș putea uita croaziera de pe NILUL MITOLOGIC cărora anticii i-au atribuit lacrimile zeiței ISIS cea cu ochii verzi și fosforescenți, apoi tot ei l-au socotit întruparea lui AMON, Jupiterul egiptean și credeau că vine din PARADIS. Legendele lor povesteau că pescarii aruncau seară plasele în apa și găseau dimineața la răsăritul soarelui rădăcini aromatice și insulițe întinse de nuferi de toată frumusețea provenind dintr-o naivă grădină cerească. Secole și chiar milenii mai târziu, când interesul vechilor mituri se pierduse, într-o hartă din 1502, cele șapte izvoare ale Nilului țâșneau încă din ‘’Muntele Lunii’’. Nilul Albastru își câștiga cam tot pe atunci faima de a fi între ape ceea ce e șampania între vinuri de vreme ce de aici se trimitea la Constantinopol, sultanului și vizirului, apă minerală.
Înaintând pe acest fluviu miraculos , deodată, între coline thebane au apărut cele mai vechi și cele mai mari orașe ale antichității-LUXOR și KARNAK, iar mai apoi palatul HATSHEPSUT al primei mari personalități feminine din întreaga istorie care a domnit între 1507 i.Hr – 1458 i.Hr, fiind una dintre puținele regine ale Egiptului. Inteligența, maturizarea timpurie și ambiția sunt principalele trăsături de carater care au cizelat personalitatea femeii care a guvernat Cele Două Țări timp de 22 de ani. Dar pe mine m-au fascinat nespus gemenii de piatră, COLOȘII LUI MEMNON, imensele statui de pe malul Nilului care, în trecut, le-ar fi “cantat” oamenilor. Statuile gemene îl reprezintă pe faraon într-o poziție așezată cu mâinile pe genunchi și privirea îndreptată spre est spre râu. Aceasta era de fapt poarta de intrare a templului memorial a lui AMENHOTEP, o construcție masivă realizată în timpul vieții faraonului, unde era UN ZEU venit pe pământ. În timpul construcției era cel mai venerat templu din Egipt .
Există o legendă interesantă în spatele numelui acestui monument. În anul 27 i.Hr un cutremur a dărâmat colosul nordic, după ruptură, jumătatea inferioară rămasă a acestei statui a început să producă un sunet muzical ciudat, de obicei în zori, fenomen cauzat cel mai probabil de temperaturile ridicate care sfărâmau bucățile de piatră rămase în interior. Stabon pretinde ca a auzit cu urechile lui glasul statuii, iar Hadrian și soția sa, Sabina, au venit special să-I asculte înduioșați de plânsul lor. Totuși grecii care au auzit sunetul au dat numele statuii de ‘’MEMNON’’, eroul lor în războiul Troian care a fost în cele din urmă ucis de AHILE. El a fost fiul lui EOS, zeița zorilor care după moartea fiului vărsa lacrimi sau picături de rouă în fiecare dimineață. CÂNTUL a fost atribuit mamei pentru fiul ei. Mulți vizitatori timpurii nu știau nici măcar că aceste statui reprezentau un faraon egiptean vechi.
Admirând statuile, am constatat cu părere de rău că au rămas izolate în câmp pe malului Nilului mitologic departe de orice construcție care să le justifice prezența lor. Doi paznici care nu mai păzesc nimic, poate doar propria lor singurătate și inutilitate. (Endre Libuș)
Fărșang la Deta
Fărșangul (sau carnavalul) este un amestec foarte apreciat de tradiție, distracție și istorie. Există în tradiția populară o serie de sărbători legate de Postul Paștelui, în special în prima săptămână a postului sau de „lăsata secului” – ultima sărbătoare pentru comunitatea creștină înainte de Postul Paștelui. Această sărbătoare este un hotar între o perioadă “de dulce”, propice mai ales pentru distracții, și o perioadă mai sobră, destinată în special reculegerii și a muncii. „Lăsata secului” cade întotdeauna în luna februarie sau în prima parte a lunii martie și păstrează anumite influențe păgâne, de exemplu gospodinele de la sat spală toate vasele cu leșie ca să nu mai rămână urme de dulce pe ele.
Pentru comunitatea maghiară din Deta, obiceiul simbolizează încetarea tuturor distracțiilor și începerea Postului Paștelui, dar și sfârșitul iernii. Deși nu au defilat în costume și măști pe stradă, organizatorii au pus la punct un spectacol de comedie și balul tradițional. În acest an, printr-o colaborare de succes a corului Galaj și a formației de dansuri Margaretta al Asociației Reviczky Gyula, publicul a savurat o seară de divertisment, cântec, joc și voie bună cu participarea tuturor categoriilor sociale și de vârstă care o dată pe an au fost egali într-un amalgam de diversitate și creativitate. (Clara Stanciu)
Tainele reginei Nefertiti IV
”Moștenitoarea aleasă de vază, cea plină de farmec, doamna gingășiei și a dragostei, Stăpâna Sudului și a Nordului, frumoasă la chip, împodobit cu două panasuri, îndrăgostită de AMON cel viu, regele Soarelui, Marea doamnă soția dintâi a regelui care o iubește în toate dulce vorbitoare care liniștește inima Faraonului, Suverana celor Două Țări măreață prin dragoste, NEFERTITI în veci nepieritoare.”
Iată cum caracterizează egiptologul Robert Cohen pe regina Egiptului Antic. După Cleopatra, Nefertiti a ajuns sa fie regina egipteană cea mai renumita în conștiința occidentală, ca sa fie considerată „cea mai frumoasă femeie din lume”.
În cursul călătoriilor mele prin lume ca medicinist Targu-Mureșean, prima oara m-am întâlnit cu EA la Neues Museum din Berlin. Bustul său realizat din calcar în anul 1347 Î.Hr, considerat o capodoperă a artei egiptene, pentru mine a devenit GIOCONDA (Mona Lisa) lumii antice. Amândouă sunt la fel de celebre și admirate, emanând un aer de frumusețe și mister feminin de neegalat. După atâția ani, cu același surâs fermecător și enigmatic m-a întâmpinat la Muzeul de Egiptologie din Cairo și parcă ar fi vrut să îmi destăinuie despre TAINELE vieții sale. Mi-a mărturisit că alături de faraonul AMENHOTEP, ca și cuplu inseparabil timp de 17 ani (1352-1336 Î.Hr) a domnit în Egiptul antic. La 15 ani și-au unit destinele și au dat viață celor șase fete. Dintre ele, cea mai mică a devenit aleasa inimii faraonului TUTANKHAMON. În cursul domniei sale a efectuat mari reforme politice și religioase promovând cultul monoteist al regelui ATON discului solar. Tot privind-o, parcă am auzit-o spunându-mi:
„Dacă cumva ajungi în legendarul oraș THEBA, pe pereții templelor poți admira BASORELIEFURILE artiștilor noștri care ne-au reprezentat intr-un stil neobișnuit de naturalist și individualizat. Capetele noastre (câteodată și ale fiicelor noastre) ne prezintă călătorind în CARE DE RĂZBOI și chiar SĂRUTÂNDU-NE ÎN PUBLIC. Noi doi am avut o relație romantică autentică, care nu se găsește în general în reprezentările faraonilor. La o vizualizarea mai atentă, pe un basorelief, EU apar luptând cu un dușman în fața regelui soare ATON și purtând coroana faraonului. Astfel de imagini erau în mod tradițional rezervate doar faraonilor, dar iată că am beneficiat și eu de o astfel de reprezentare. Ție ca iubitor de frumos iți recomand cu căldură să vizitezi Valea Regilor, MAUSOLEUL LUI TUTANKHAMON care inițial mi-a fost destinat, pentru ca mai apoi, trupul meu neînsuflețit să fie mutat în spatele unui zid despărțitor unde și astăzi mă odihnesc.”
Da, REGINA MEA FRUMOASĂ am sa trec pe la tine ca sa-ți dăruiesc o ROZĂ ALBĂ, simbol al purității feminine, la fel cum, de 8 martie, dragii mei concetățeni din orașul Deta vor oferi o floare și prețuirea lor nemărginită, reginelor sufletelor lor – mame, soții, fiice, iubite sau prietene. (Libuș Endre)
