SEARĂ DE FOLCLOR

Joi, în data de 4 aprilie, Deta a fost gazda unui spectacol de folclor autentic oferit de Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timișoara. Pe scena Centrului Cultural, orchestra condusă de profesorul Sebastian Roșca, împreună cu interpreții de muzică populară Georgiana Necșa, Cristian Pop,  Stana Stepanescu, Mihaela Petrovici și dansatorii profesioniști ai ansamblului, au prezentat publicului numeroase cântece și dansuri populare tradiționale, atât din zona de munte cât și din zona câmpiei banatice. (Ovidiu Ivancea, Directorul Centrului Cultural Deta)

Orașul Deta va avea gaz în continuare!

În urmă cu puțin timp s-a încheiat ședința de la Ministerul Energiei în cadrul cărei s-a hotărât obligația OMV Petrom de a licenția conducta de gaz pentru ca mai apoi să o predea la TransGaz, toate demersurile urmând a fi desfășurate fără întreruperea livrării furnizării de gaze în zona Deta. În paralel, Consiliul Județean Timiș și primăriile din zona Deta vor dezvolta infrastructura pentru a construi o nouă conductă de gaz care o va înlocui pe cea de la Foeni.

„Mă bucur că au fost luate în considerare toate adresele noastre oficiale și am fost ascultați atât formal cât și informal cu privire la riscurile uriașe care ar fi decurs din oprirea alimentării cu gaz a zonei Deta. Am făcut tot posibilul pentru orașul Deta, am participat la zeci de întâlniri, am explicat și am convins factorii de decizie. Iată că eforturile mele nu au fost inutile. Un mare mulțumesc domnului secretar de stat Doru Vișan care a dat dovada de profesionalism și o atitudine impecabilă pe parcursul soluționării crizei gazului” a spus primarul Petru Roman, prezent la ședința de astăzi de la Ministerul Energiei.

La discuțiile de astăzi au participat reprezentanți ai TransGaz, ai OMV Petrom, ai ANRE, ai Prefecturii Timiș, ai Consiliului Județean Timiș și ai Primăriilor din zona Deta.

Drum reabilitat între Deta și Birda sau Opatița

Locuitorii care folosesc drumul de acces dintre Deta și Birda sau Opatița au motiv de bucurie: aproape 8 km de șosea au fost reabilitați, astfel că legătura între oraș și localitățile învecinate se face acum pe un tronson neted, cu o lățimea a părții carosabile de 6,50 m și acostamente de 2X0,75 m. Pentru reglementarea circulației și siguranță în trafic, au fost executate lucrari de semnalizare rutieră verticală și orizontală prin intermediul indicatoarelor de circulație si a marcajelor pe partea carosabilă.

Ca în fiecare an, rectificarea bugetară făcută de Consiliul Județean Timiș a lăsat orașul nostru pe ultimele locuri la împărțirea fondurilor. Banii de la județ se dau pe criterii politice fără să se țină cont de proiectele autorităților locale sau de nevoile din teritoriu. 
În acest an rectificarea bugetară a fost axată în principal pe satisfacerea localităților ale căror primari au profitat de ordonanța de Guvern care le-a permis să treacă la alt partid. Incurajându-se traseismul politic, toți cei care au trecut la PSD au fost recompensați cu diferite sume la rectificarea de buget făcută în ședința din 10 octombrie a Consiliului Județean. De exemplu, la repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale, orașul Recaș, al cărui primar a trecut de la PNL la PSD a primit 40 de mii de lei, în timp ce Deta a primit doar 30 de mii. La capitolul sume de echilibrare pentru drumuri, Deta a primit 50 de mii de lei în timp ce Recașul a primit 275 de mii de lei. Chiar și comune mai mici au fost favorizate pentru a recompensa adeziunea primarilor la PSD. Variașul a primit 225 de mii de lei, Șandra 200 de mii de lei, Periam 200 de mii de lei și Criciova 150 de mii de lei. 

“Chiar dacă am învățat și reușim să ne gospodărim singuri, fără bani de la Consiliul Județean sau de la Guvern, consider că nu e normal ca trădarea să fie recompensată, iar banii publici să fie la cheremul unui politician care să poată decidă soarta unor comunități. Administrația ar trebui să se curețe de factorul politic, iar banii publici să fie alocați și gestionați în funcție de prioritățile oamenilor, de proiectele și de planurile de dezvoltare derulate în concordanță cu strategiile de dezvoltare din fiecare localitate. Orașul nostru a fost întotdeauna pe ultimele locuri atunci când a venit vorba de alocarea de fonduri așa că știm să găsim surse de finanțare în altă parte. Accesăm fonduri europene și apelăm la surse de finanțare care nu au legătură cu politicul și am dovedit că putem să obținem acești bani. Acest lucru ne arată că proiectele noastre sunt bune, viabile, bine fundamentate economic și cel mai important, în folosul cetățenilor”, a spus primarul orașului Deta, Petru Roman.

Cum s-a constituit bugetul orașului nostru
Consilierii locali au aprobat în unanimitate bugetul orașului Deta în ședința din 31 ianuarie. Bugetul pe acest an se ridică la aproape 11 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 2,4 milioane de euro. Veniturile pe acest an provin din 4 surse importante. Este vorba în principal de sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivel de orașe în valoare de 4,07 milioane lei, bani virați prin Direcția Generală de Finanțe Publice Timiș. În al doilea rând, sunt sumele alocate din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale în valoare de 566 mii lei, bani care vin din două direcții, 400 de mii lei de la Consiliul Județean și 166 mii lei de la Direcția de Finanțe. O a treia categorie de sume sunt cele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, în valoare de 140 de mii lei dintre care 100 de mii de la CJT și 400 de mii de la Direcția de Finanțe. A patra categorie de venituri este reprezentată de veniturile proprii ale primăriei care vor fi similare cu cele din 2013.
Probleme cu fondurile pentru salarizare
În privința cheltuielilor s-a stabilit o scădere cu aproximativ 10%  față de nivelul cheltuielilor din 2013, așa cum este impus de lege. Un Ordin al Guvernului emis în acest an, în 14 ianuarie, impune ca nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferente bugetului centralizat pe 2014 să fie de 6,85 milioane de lei, această sumă fiind mai mică decât necesarul pe 2014 în cazul orașului nostru. Astfel fondul de salarii la nivelul Primărie nu este acoperit de buget urmând ca pe parcursul anului să fie găsite soluții prin rectificări bugetare. În schimb, salariile de la școli și de la spital sunt asigurate pe tot anul. Din păcate și în acest an, Consiliul Județean a distribuit fondurile pe criterii strict politice, fără să țină cont de prioritățile și de proiectelor localităților din județ. Deta a fost din nou în coada listei la distribuirea banilor.
Repartizarea banilor pe criterii politice de la C.J.Timiş
Denumirea localităţii
 Sume alocate – mii lei
Apartenenţa politică a primarului
Deta
500
PDL
Ciacova
500
PDL
Gătaia
530
PDL
Livezile
530
PNL
Giera
530
PNL
Voiteni
550
PSD
Denta
550
PSD
Moraviţa
640
PSD
Jamul Mare
640
PSD
Birda
640
PSD
Banloc
640
PSD
Jebel
640
PSD
Buziaş
1100
PSD
Recaş
1000
PSD
Planul de investiții

La capitolul investiții sunt alocate pentru acest an peste 2 milioane de lei. Acești bani vor fi direcționați spre principalele lucrări din oraș și anume finalizarea bazinului de la ștrandul termal, finalizarea Centrului Cultural Ștefan cel Mare, înlocuirea conductei de gaz pe Calea Banlocului și pe străzile Înfrățirii, Ștefan cel Mare și Victoriei. Vor fi continuate lucrările din cadrul proiectului cu Aquatim, se va asfalta strada Termal, se va amenaja șanțul pluvial pe strada Parcului, vor fi modernizate trotuarele pe străzile Titulescu, Avram Iancu și 1 Mai, alături de amenajarea aleilor din parcul orașului și reabilitarea termică a școlii și grădiniței din Opatița. În privința fondurilor europene, în 2014, se va implementa proiectul transfrontalier cu partenerii sârbi Luminile verzi pentru siguranța și durabilitatea drumurilor” în valoare de 797.867 euro, dintre care 342.100 euro vor fi alocați orașului nostru .  

Aceasta este viziunea consilierului local PSD Daniela Nicoleta Orsos
Consiliul local Deta a votat în această lună bugetul pentru anul 2013. Prin eforturile depuse de conducerea Primăriei, bugetul pe acest an va fi mai mare la capitolul venituri proprii față de anul trecut. Veniturile din sumele de echilibrare împărțite de Consiliul Județean sunt însă mai mici în comparație cu celelalte orașe din județ sau chiar față de comune mult mai mici decât Deta. Împărțirea acestor fonduri de către CJT s-a făcut numai pe criterii politice, fără să se țină cont de proiectele autorităților locale sau de necesitățile administrative. 

Dintre localitățile din colegiul 10, Deta a primit cea mai mică sumă, 300 de mii de lei, asta în timp ce comune mult mai mici, dar care sunt conduse de primari PSD, au primit și 1 400 de mii de lei. Din tabelul cu sumele alocate de CJT se vede foarte clar că localitățile cu primari PDL au primit sumele cele mai mici, cele conduse de primari PNL au beneficiat de sume ceva mai mari, iar localitățile conduse de primari PSD s-au bucurat de dărnicia politicienilor de la județ, fiindu-le alocate cele mai mari sume. Orașe similare ca dimensiuni cu Deta, cum ar fi Buziaș sau Recaș, conduse de primari USL au primit 10 și respectiv 11 milioane de lei.

“Nu vreau să se creadă că mă plâng din cauză că bugetul județean nu s-a împărțit corect. E problema celor din USL cum înțeleg să gestioneze banii publici. Vreau doar să atrag atenția că alocarea fondurilor s-a făcut strict politic, fără să se țină cont de criterii administrative sau legale. Nu e normal ca după mai bine de 20 de ani de democrație să ne aflăm în același stadiu al împărțelii politice”, ne-a spus primarul orașului Deta, Petru Roman.

Localitate
Suma alocata de CJT (RON)
Apartenența politică a primarului
Deta
300 000
PDL
Foeni
350 000
PDL
Gătaia
370 000
PDL
Peciu Nou
400 000
PDL
Ciacova
400 000
PDL
Checea
490 000
PNL
Ghilad
500 000
PNL
Giera
500 000
PNL
Livezile
520 000
PNL
Cenei
590 000
PNL
Voiteg
550 000
PSD
Banloc
600 000
PSD
Denta
600 000
PSD
Jamu Mare
650 000
PSD
Moravița
650 000
PSD
Giulvăz
650 000
PSD
Birda
680 000
PSD
Jebel
1 400 000
PSD

“Consider că ar fi nevoie ca la nivelul CJT să se stabilească o serie de criterii administrative pe baza cărora să se împartă bugetul. În Deta locuiesc oameni care au votat cu PDL, cu PNL, cu PSD, cu UDMR sau cu alte partide. Nu e normal să îi dezavantajăm doar pentru că au votat într-un anume fel. Eu sunt un om corect și vreau să menționez că cei 300 de mii de lei alocați orașului nostru au fost inițial 250 de mii, consilierul județean Nicolae Bitea fiind cel care a cerut suplimentarea cu 50 de mii, iar domnul președinte Titu Bojin a fost de acord cu această majorare. Eu țin să le mulțumesc celor doi pentru acest gest care, în final, este în avantajul cetățenilor din orașul Deta”, mai spune primarul Petru Roman. 


Proiecte locale merg mai departe 

Chiar dacă orașul Deta a fost nedreptățit la nivelul Consiliului Județean, proiectele pregătite de administrația locală merg mai departe, existând suficiente fonduri pentru a duce la bun sfârșit aceste proiecte. Legat de acest subiect, consilierul local PSD, Daniela Nicoleta Orsos, a avut o ieșire nedemnă pentru un consilier local, spunând că, dacă ar fi votat cu USL,  Deta ar fi avut acum  de la CJT probabil 10 miliarde de lei ca și Buziașul și Făgetul. Viziunea totalitaristă a doamnei consilier nu a fost susținută de cei prezenți la discuție, situație care ar fi trebuit să-i amintească faptul că vremea partidului unic a trecut. 

Cu banii prevăzuți în bugetul pe acest an vor continua lucrările începute de Aquatim la rețele de apă și canal care au termen de finalizare anul 2014. Cu sprijinul Eon Gaz se vor face înlocuiri de conducte de gaz pe Calea Banlocului și pe străzile Înfrățirii, Ștefan cel Mare și Victoriei. Vor fi continuate lucrările la Centrul Cultural, estimările privind finalizarea execuției fiind pentru anul 2014. O altă lucrare importantă se referă la asfaltarea unei străzi și amenajarea de locuri de parcare în zona Elena Ghenescu. De asemenea sunt prevăzute sume în buget pentru realizarea șanțului pluvial în zona Kecsketelep, pentru bazinul semiolimpic de la ștrandul termal, pentru reparația clădirii în care funcționează Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pentru realizarea a două locuri de joacă pentru copii și pentru forajul de la două fântâni din Opatița.

“Toate aceste lucrări se vor face cu banii de la buget și putem spune că orașul continuă să se dezvolte. Am fi putut face poate mai multe dacă administrația nu ar fi fost politizată excesiv și dacă la județ am fi avut criterii obiective de distribuție a bugetului. Eu unul m-aș fi bucurat să văd consilierii PSD și PNL din Deta cerând bani mai mulți pentru oraș. Puteau să apeleze la șefii lor de la partid și să le explice că banii sunt pentru locuitorii care i-au ales și pe ei să îi reprezinte. Nu au făcut nimic, dar sincer să fiu, pentru mine nu e o mare surpriză mai ales după ce am văzut cum s-au comportat la dezbaterea publică”, a mai spus primarul Petru Roman. 

Indiferent de cine conduce Consiliul Județean Timiș, USL ia banii
Deta nu a fost favorizată din acest punct de vedere al banilor de la Consiliul Judetean nici în ultimii 3 ani când, deoarece, chiar și cu președinte de la PDL, majoritatea care vota era tot USL. Având în vedere că distribuirea banilor se face doar pe criterii politice, PDL se gândește să atace în contencios hotărârea Consiliului Județean prin care s-au împărțit fondurile pentru echilibrarea bugetelor locale. 

O altă problemă cu care se confruntă administrația locală din Deta este legată de sumele de bani repartizate de Guvern prin intermediul Ministerului Finanțelor. Aceste fonduri nu ajung pentru a achita salariile funcționarilor din primărie în trimestrul 4, iar pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități, există bani doar pentru 8 luni. S.M.

Consiliul Judeţean Timiş a făcut zilele trecute o nouă rectificare de buget şi a repartizat fonduri către primării. Din păcate Deta a fost din nou pe ultimele locuri la alocarea acestor bani. Oraşul nostru a primit 4500 de lei (ceva mai puţin de o mie de euro), sumă ce nu poate fi considerată serioasă pentru o localitate ca Deta. Pentru a putea face o comparaţie şi pentru a înţelege respectul pe care majoritatea din Consiliul Judeţean o are faţă de locuitorii oraşului nostru, vă informăm că la aceeaşi rectificare Banlocul a primit 441 372 de lei (aproape 100 de mii de euro), Ghiladul 330 000 lei, Jebelul 401 000 lei, iar Comloşul Mare a fost recompensat cu jumătate de milion de lei. Criteriile după care s-a făcut această repartizare nu sunt foarte clare, dar judecând după apartenenţa politică a primarilor este foarte vizibil că toţi cei care au culoarea politică a majorităţii din CJT au primit sume mari de bani. Nu s-a ţinut cont de dimensiunea localităţii, de numărul de locuitori, de proiectele aflate în derulare, sau de priorităţile locale. 
Cu câteva luni în urmă, la penultima rectificare, Deta a primit de la CJT 2000 de lei, adică mai puţin de 500 de euro. Dacă oraşul nostru ar avea la dispoziţie întregul buget fără să fim nevoiţi să trimitem la Bucureşti banii colectaţi din taxe şi impozite nu ar mai trebui să aşteptăm rectificări şi repartizări de bani de la judeţ sau de la Bucureşti. Acest lucru se poate întâmpla dacă în România va apărea o lege a administraţiei locale care să garanteze o descentralizare reală şi care să ofere administraţiilor locale posibilitatea de a decide singure felul în care îşi gospodăresc resursele. Până atunci însă suntem nevoiţi să aşteptăm repartizările făcute de politicieni cărora nu le păsa de locuitorii unor localităţi.

La Deta oamenii nu au votat pentru un singur partid pentru ca politicienii care conduc deocamdată judeţul să îi pedepsească tăindu-le fondurile. La noi în oraş s-a votat pentru întregul eşichier politic astfel încât aceste decizii îi afectează şi pe simpatizanţii majorităţii judeţene. Aceşti politicieni nu înţeleg că administraţia nu ar trebui să aibă culoare politică iar deciziile se iau ţinând cont de câteva reguli. Majoritatea din Consiliul Judeţean care a votat această rectificare şi conducerea executivă a CJT care a propus-o au pierdut ocazia de a arăta că se pricep la administraţie şi ne-au demonstrat că ştiu să facă doar aranjamente politice fără valoare“, spune primarul oraşului Deta, Petru Roman. 

Consiliul Judeţean Timiş a făcut eforturi şi în acest an pentru a sprijini proiectele şi investiţiile din Deta. Sumele nu sunt mari, însă este posibil ca la rectificarea din partea a doua a anului, oraşul nostru să mai beneficieze de sprijin din partea autorităţii judeţene. Primăria Deta a primit 100 de mii de lei pentru sistemul de evacuare a apelor pluviale de pe strada Mihai Eminescu, 300 mii lei pentru modernizarea străzilor Târgu Mare, Trandafirilor şi zona Elena Ghenescu, împreună cu alte 45 mii lei pentru lucrări la drumuri. “Ştiu că nu sunt sume foarte mari, însă trecem printr-o perioadă destul grea şi trebuie să limităm cheltuielile. Sunt convins că oraşul Deta va reuşi să treacă peste această perioadă, deoarce aveţi un primar destoinic şi foarte muncitor, care a găsit şi va mai găsi surse de finanţare pentru proiectele oraşului. Eu sunt sigur că la rectificarea bugetului din partea a doua a anului, vom mai găsi bani şi vom rezolva în primul rând plata salariilor pentru tot anul, dar se vor mai găsi fonduri şi pentru proiecte de investiţii”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc. S.M.

Oraşul Deta va beneficia de 9 milioane de euro pentru extinderea şi modernizarea reţelei de apă şi de canalizare.
Programul face parte dintr-un amplu proiect al Consiliului Judeţean Timiş, prin care s-au obţinut, din fondul de coeziune, 118 milioane de euro pentru mai multe oraşe din judeţ. În urma acestei investiţii importante, putem spune că la Deta, problema canalizării şi a apei curente va fi rezolvată. În acest moment, în 86% din oraş există reţele de apă curentă, iar după implementarea proiectului procentul va ajunge la 99%. În privinţa canalizării, avem 80% din oraş acoperit de reţele de canalizare, însă după finalizarea proiectului vom ajunge la 99%. Din cele 9 milioane de euro se vor reechipa şi se vor testa cele două foraje existe şi se va mai face un foraj nou. Vor fi înlocuite ţevile de aducţiune pe o lungime de 11,1 km. Se va construi o staţie de epurare nouă şi se vor înlocui actualele reţele de apa şi canalizare în porţiunile uzate (aproximativ 4,22 km la apa şi 1,17 km la canalizare). Reţeaua de apă se va extinde o lungime de 4,95 km iar cea de canalizare pe 6,64 km. De asemenea vor fi reabilitate actualele staţii de tratare şi pompare. “Este cel mai mare proiect la nivelul judeţului Timiş şi mă bucur că am reuşit să includem şi oraşul Deta în cadrul acestui program important de modernizare a judeţului. Deta merită pe deplin această sumă de 9 milioane de euro, bani care vor face ca aceste facilităţi minimale cum sunt apa curentă şi canalizarea să fie disponibile practic în tot oraşul. Vă asigur că vom mai avea astfel de proiecte şi în alte domenii şi nu vom uita să includem şi oraşul Deta în acestea”, ne-a delarat preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc. L.L.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support