Deta îşi îmbunătăţeşte aspectul turistic cu bani europeni
De la stânga la dreapta: preşedintele comunei Vârşeţ, Cedomir Zivkovic, primarul oraşului Deta, Petru Roman, deputatul colegiul 10 Timiş, Gheorghe Ciobanu si Ioan Iovan, responsabil de proiect
Deta va intra în circuitul turistic regional, este promisiunea unui proiect european, derulat de Primăria Deta, împreună cu oraşul Vârşet din Serbia. Finanţarea vine de la Uniunea Europeană şi urmăreşte îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere şi dezvoltarea unei oferte turistice comune a localităţilor Vârşet şi Deta, alături de aplicarea de noi tehnologii în iluminare. De partea română, Parohia Romano Catolică Deta, Parohia Ortodoxă Română Deta, Parohia Ortodoxă Română Opatiţa şi oraşul Deta vor beneficia de 260.000 de euro, din totalul de 865.855 de euro. Pentru Deta, pe lângă iluminarea arhitecturală a celor trei biserici şi a Turnului Pompierilor, în cadrul proiectului este prevăzută construcţia unui brand al localităţii, înregistrat la OSIM, care alături de actuala siglă a oraşului vor sta la baza acţiunilor de promovare turistică. Durata proiectului este de 12 luni, iar implementarea se va face simultan în Deta şi la Vârşet. Prezent la lansare, primarul oraşului, Petru Roman, a declarat: ”Sunt sigur că toate persoanele care ţin la oraşul Deta, apreciază şi înţeleg efortul primăriei de a acoperi cofinantarea pentru acest proiect, deoarece sunt în joc mulţi bani europeni nerambursabili, care dacă nu s-ar fi implicat primăria, ar fi fost pierduţi definitiv. Nu am uitat de celalate priorităţi ale oraşului, şcoala şi spitalul, însă atunci când ni se oferă o ocazie unică, pe care am câştigat-o depunând un proiect complex, pentru care a lucrat o întreagă echipă de oameni, nu pot accepta să renunţ. Uniunea Europeană, ne dă, dar nu ne bagă în traistă”. “Ştiu că au existat cârcotaşi în Deta, care au fost rezervaţi ca primăria să dea vreun ban pentru iluminarea arhitecturală a bisericilor. Trebuie să acceptăm că există şi oameni care nu urmăresc înfrumuseţarea oraşului, chiar dacă este aproape gratuită, cum există şi oameni lipsiţi de valori şi credinţă. Nu vreau să stric bucuria acestui eveniment vorbind despre ei” ne-a spus deputatul colegiul 10, Gheorghe Ciobanu. Lansarea proiectului s-a bucurat de interes în presa judeţeană, iar evenimentul de lansare a fost reflectat în majoritatea ziarelor din judeţul Timiş.