Ruga Bănățeană de la Deta

În acest an, Ruga Bănățeană de la Deta i-a adus în fața publicului pe soliștii de muzică populară Carmen Popovici, Alina Trastau, Florin Pistrila și Maria Didraga alături de  formația condusă de renumitul saxofonist Marcel Duduma, artiști care au reușit să transforme o seară de duminică într-un regal al cântecului și jocului popular. Ruga de la Deta a avut loc de Rusalii, atunci când are hramul Biserica Ortodoxă din orașul nostru. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Deta alături de Centrul Cultural Deta. Ansamblurile de dansuri populare românești și sârbești ale Centrului Cultural Deta, prin costumele purtate, prin ținuta de dans și prin numărul mare de dansatori, au stârnit admirație și apreciere atât din partea publicului cât și din partea interpreților vocali. Televiziune Europa Nova a surprins și a redat cele mai importante momente ale acestei seri minunate. Sâmbătă, cu o zi înainte de Rugă, în deschiderea sărbătorii, publicul i-a putut asculta pe Manu Seculin și Liliana Todea care au susținut recitaluri de excepție spre încântarea publicului.

În ambele zile, programul artistic a fost conceput pentru toate gusturile și toate vârstele. Obosiți de la joc, toți cei prezenți s-au putut delecta cu bere, mici și grătare puse la dispoziție de diferite societăți comerciale prezente cu standuri la acest eveniment. (Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)

Tinerii fotbaliști de la ASO Deta au trecut cu brio testul primului turneu internațional

Echipa de Fotbal  Juniori Under 11 2008-2009 din cadrul ASO Deta a reprezentat orașul nostru la turneul de fotbal internațional ”Milenko Jerković” desfășurat în perioada 7-9 iulie în localitatea Livana din Croația. Aflată la primul turneu din cariera lor fotbalistică, echipa pregătită de antrenorul Călin Drăguț a dat tot cea a avut mai bun pe teren fără teamă că a intrat în competiție cu mult mai experimentatele echipe MTK Budapesta – Ungaria, FK Spartak Subotica – Serbia și  NK Cepin – Croația. Juniorii au fost însoțiți de antrenorul Călin Drăguț, de Corneliu Pluștea și de Călin Roman, președintele ASO Deta.

”Nu am urmărit obținerea de rezultate în cadrul acestei competiții, ci ne-am dorit în primul rând o experiență benefică pentru copii, din punct de vedere sportiv și personal. Scopul nostru a fost să sudăm relațiile de joc și să închegăm cât mai bine echipa. Mulțumesc deopotrivă părinților și conducerii ASO Deta, ajutorul lor financiar a fost la fel de important ca și cel moral, datorită lor am putut derula cu succes toate activitățile desfășurate în cadrul echipei” a spus antrenorul Călin Drăguț.

Juniorii s-au antrenat intens încă de la înființare, iar aprecierile pentru munca lor nu au întârziat să apară. După fiecare meci jucat, echipa a fost lăudată, felul în care s-au prezentat făcând cinste orașul Deta.

„Deși se află la început de drum, atunci când i-am urmărit pe juniorii ASO Deta jucând pentru orașul nostru, al lor, pe lângă respect, disciplină și devotament, am văzut multă emoție și pasiune pentru sport. Îi multumesc lui Popescu Lucian pentru facilitarea înscrierii la turneu, astfel ni s-a confirmat potențialul copiilor noștri. Auzim mai mereu faptul că sportul este benefic pentru copii, că dezvoltă trupul și mintea într-un fel armonios. Dar trebuie să fim conștienți că rutina unui sport începe în copilărie, acesta fiind unul dintre principalele obiective ale ASO Deta, să deschidă tinerilor calea către sport, iar acolo unde există șanse, să sprijine performanța” a spus Călin Roman, președintele ASO Deta.

Pentru a complete aventura participării la turneu, la întoarcerea spre casă, micii fotbaliști au vizitat grădina zoologică din Belgrad și cetatea Kalemegdan.

Ziua Eroilor

Ziua Eroilor a fist comemorată atât la Deta cât și la Opatița, în cadrul unui eveniment organizată de Primăria si Consiliul Local Deta alături de Centrul Cultural al orașului. La Opatița, după slujba de pomenire a eroilor căzuti în luptă oficiată de părintele paroh Ionel Rujan, au fost depuse coroane din partea: Primăriei Deta, Veteranilor de război, Poliției de frontieră Deta,  Asociației Seniorilor din Deta, Partidului Național Liberal Deta, Partidului Social Democrat Deta, Partidului România Mare, Partidului Uniunea Salvați România, Partidului România Mare și din partea domnului Ioțcov Lucian, consilier independent și jerbe de flori din partea elevilor de la școala din localitate.

La Deta,  deschiderea manifestării a fost realizată de primarul oraşului Deta, Petru Roman, iar slujba de pomenire a fost oficiată de către protopopul Ioan Prisăcean și preotul paroh Ciprian Blagoe. Corul Mixt al Centrului Cultural Deta a fost prezent atât în Deta cât și la Opatița pentru a intona imnul de stat și imnul eroilor, sub bagheta dirijorului Dan Oroșan. La Deta au depus coroane: Primăria oraşului Deta, Asociația veteranilor de război, Biserica ortodoxă română, Poliţia oraşului, Poliţia de frontieră , Unitatea de pompieri militari,Unitatea de Jandarmi Deta, Liceul Tehnologic Sfântu Nicolae, Spitalul orășenesc, Grădinița Deta, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, ALDE, Forumul Democrat German, consilierul independent Ioțcov Lucian, Uniunea Democrată Maghiară, Asociatia Seniorilor, UDMR Deta, Uniunea Bulgară, Partidul Uniunea Salvați România, Partidul România Mare. (Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)

Asociația Seniorilor din Deta bifează noi activități și evenimente

  • Sâmbătă, 8 iunie, la Centrul Cultural al orașului Deta, peste 200 de pensionari s-au reunit la balul organizat de Asociația Seniorilor din Deta. Președintele asociației, Alexandru Voiculescu, a trecut in revistă activitățile desfășurate și calendarul de acțiuni viitoare, iar primarul Petru Roman a felicitat organizatorii și i-a asigurat de susținerea sa. La eveniment a fost prezent și Ovidiu Ivancea, directorul Casei de Cultură Deta. Ca de obicei, atmosfera a fost una de sărbătoare, cu muzică bună de demult și multă socializare, așa cum le place seniorilor. „Mulțumesc Primăriei, Consiliului Local dar mai ales domnului Petru Roman care a avut o contribuție semnificativă la reușita evenimentului. Gânduri de mulțumire se îndreaptă de asemenea către membrii Comitetului ASD și tuturor celor care și-au adus aportul la buna desfășurare a balului” a spus Alexandru Voiculescu, președintele Asociației Seniorilor din Deta.

 

  • Seniorii înzestrați cu talent muzical care sunt parte a Corului Centrului Cultural al orașului Deta au asigurat deschiderea Galei Laureaților Festivalului Concurs „Lada cu zestre, la Muzeul Satului din Timișoara. ASD a fost reprezentată de asemenea de către Lia Ujj care a obținut locul I la subsecțiunea interpreți – rapsozi.

 

Asociația Seniorilor Deta este o organizație cu personalitate juridică constituită în temeiul art.40 din Constituția României și în temeiul Legii nr. 246/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și are ca scop principal apărarea drepturilor, intereselor, a demnității pensionarilor și a tuturor membrilor acesteia.

Măsuri pentru combaterea ambroziei

Potrivit unui act normativ care se aplică din luna martie 2018, orice persoană care are un teren în România este obligată să ia măsuri pentru a distruge ambrozia, o buruiană ce crește de obicei pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină.

Concret, documentul prevede că „proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”.

În acest sens, persoanele fizice și firmele trebuie să desfășoare anual, până la data de 30 iunie, lucrări de întreținere a terenurilor precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea ambroziei. Dacă această obligație este neglijată, autoritățile vor da mai întâi o sancțiune sub formă de avertisment. Apoi, ignorarea avertismentului va putea duce la aplicarea unei amenzi între 750 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, sau între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor.

De 1 iunie, copiii din Deta s-au distrat la un concurs de pescuit

Și în acest an, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor, Asociaţia Pescarilor Sportivi „Ţiparul” a organizat tradiționalul concurs de pescuit pentru copii, pe Balta Ţiparul din oraşul nostru. După desfășurarea probei de pescuit sportiv, toți copiii au primit diplome de participare, iar cei mai norocoși au fost premiați cu obiecte pentru pescuit și cupe, bucurându-se alături de membrii asociaţiei de un mini picnic în natură. Felicitări tuturor participanților! Vă mai aşteptăm cu drag și la anul. (Tiberiu Szelei)

Câștigătorii concursului din acest an sunt:

La categoria copii cu vârsta până la 12 ani, inclusiv:

Loc.I – Ursache Marius

Loc.II – Ivănesei Cosmin

Loc.III – Drăgan Fabian

La categoria copii cu vârsta peste 12 ani:

Loc.I – Ghilezan Mădălin

Loc.II – Ghilezan Valentin

Loc.III – Bistriceanu Denis

Lucrări de infrastructură

Anunțăm finalizarea lucrării „Amenajare străzi în Opatița – Ds 15, Ds19 și Ds20 (parțial) – Oraș Deta, județul Timiș”, sursa investiției fiind bugetul local. În cadrul lucrării, au fost asfaltați 675 m, a fost amenajată o alee de 147 m și au fost montate rigole carosabile.

Declarația primarului Petru Roman despre situația Spitalului din Deta

“Punctul de vedere prezentat de conducerea Spitalului Deta cu privire la restructurarea a trei compartimente a stârnit o serie de discuții aprinse în spațiul public, în special în mediul online, ajungându-se din păcate la exprimări destul de violente. Ce cred că este foarte important de precizat, încă de la început, este faptul că soarta spitalului constituie o problemă a întregii comunități și apreciez că cetățenii se implică și reacționează. Totuși, vă rog să păstrăm un nivel civilizat al dezbaterii, să ne bazăm pe argumente. Primăria Deta vă invită la dialog, iar în calitate de primar doresc să ascult toate punctele de vedere, ale tuturor factorilor implicați, astfel încât oricare ar fi decizia luată, să ne asigurăm că este cea potrivită. Infirm orice zvon care vorbeste despre o închidere a Spitalului din Deta. În discuție se află doar 3 secții, care, conform spuselor managementului spitalului, ar avea rulaj deficitar și ar fi vizate pentru închidere de către Ministerului Sănătății. Vă reamintesc că, fiind în subordinea Primăriei și Consiliului Local Deta, spitalul a fost susținut în permanență de către administrația locală și chiar a fost dezvoltat prin investiții consistente. Primăria s-a achitat cu brio de toate obligațiile, lucru care mă aștept să se întâmple și de cealaltă parte. Spitalul trebuie să se autofinanțeze, trebuie să asigure dreptul tuturor cetățenilor la servicii medicale și să desfășoare un act medical corect, fără influențe din zona intereselor private sau financiare. Indiferent de venitul pe care îl au, cetățenii au dreptul de a-și îngriji sănătatea, iar acum, în contextul creșterilor salariale ale personalului medical, nu există scuză pentru comportamente nepotrivite. Serviciile private își au locul lor, pentru o anumită categorie de populație care și le permite, dar nu este corect să împingem în zona privată, servicii medicale de bază, care ar trebui să fie accesibile tuturor.

În condițiile în care mai multe voci au vorbit despre un management defectuos, voi solicita o analiză amănunțită a motivelor și contextului în care cele 3 secții au ajuns în situația de a fi închise, precum și o evaluare a impactului pe care o eventuală închidere l-ar avea asupra sănătății locuitorilor din Deta. Sunt alături de cetățeni și sunt sigur că împreună vom identifica cele mai înțelepte soluții pentru comunitate.”

Mesaje Pascale 2019

Mesaj din partea  protopopului Ioan Prisăcean – Biserica Ortodoxă Română

În faţa evenimentelor extraordinare, la primirea unei veşti neaşteptate sau a ceva care iasă din ordinea firească a lucrurilor, sufletul omenesc trece printr-o gamă multiplă de sentimente şi gânduri, de la uimire la admiraţie, de la îndoială la certitudine, de la temere la bucurie şi fericire.

Minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a trezit în sufletele femeilor mironosiţe, a apostolilor şi a ucenicilor care au fost „martorii” ei, asemenea  gânduri și simțăminte despre care ne vorbesc  Sfintele Evanghelii. Sfântul  Evanghelist Matei, de o parte ne relatează zbuciumul femeilor mironosiţe, care s-au dus la mormânt în dimineaţa Învierii să ungă trupul lui Iisus cu miresme şi să tămâieze mormântul, după rânduiala Legii Vechi. Pe de altă parte, Sfântul Evanghelist Luca descrie convorbirea celor doi ucenici, Luca şi Cleopa, de la Ierusalim la Emaus. Ei mergeau pe drum, erau trişti şi se întrebau ce se va întâmpla cu Iisus. Ştiau doar că a fost batjocorit, răstignit şi îngropat. Deocamdată ştiau atât. Călătorul care îi ajunsese din urmă le istorisea cele scrise în Scriptură despre Iisus, cele ce profeţiseră proorocii. Îl auzeau, Îl vedeau, dar nu-L cunoşteau. Inima lor era tot îndoită şi tristă până ce au ajuns către seară la Emaus.  Aici, Iisus, căci El era, frânsese pâinea şi le-a dat să mănânce cum făcuse la Cina cea de Taină. Evanghelistul  încheie relatarea: „Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut că El este”(Luca 24,31).

La rândul lor, femeile purtătoare de mir au venit în dimineaţa Învierii la mormânt, nu cu gândul să-L întâlnească viu. Ele au venit să împlinească o rânduială prescrisă  de Lege pentru cei morţi. Grija lor era „cine le va prăvăli piatra de pe uşa mormântului, că era foarte mare”. Nu s-au aşteptat să vadă mormântul gol. Spaima şi temerea  lor a fost mai mare când au văzut mormântul gol, fără trupul lui Iisus. Ele s-au dus la mormânt cum se duce o mamă la mormântul unui copil îngropat de curând, ca să trăiască câteva clipe de meditaţie, în comuniune cu cel drag, chiar dacă cu ochii trupeşti nu-l mai poate vedea. S-au dus pentru câteva momente de contemplare. În faţa mormântului se înlătură pentru o clipă paravanul despărţirii. Încă nu ştiau că prin învierea lui Iisus, această despărţire va fi înlăturată definitiv, că „ori de trăim ori de murim, ai Domnului suntem” precum spune Sf. Apostol Pavel. Iisus Hristos a surpat  zidul despărţitor dintre om şi Dumnezeu şi a luat morţii puterea de a ţine pentru totdeauna în braţele ei pe cei ce îi cuprinde pentru un timp.

După cuvintele îngerului care le-a spus că Iisus cel răstignit „nu este aici, căci s-a sculat precum a zis, veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut”(Matei,28,5-8), mironosiţele au plecat în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare să vestească ucenicilor, Învierea. După cuvintele îngerului, bucuria avea să le însoţească toată viaţa. Împreună cu apostolii, ele vor spune: „ceea ce noi am văzut şi ceea ce am auzit, ceea ce am pipăit cu mâinile noastre, aceasta o vestim vouă.”

Învierea lui Hristos este un adevăr atât de evident şi de mărturisit în lume, încât a devenit izvorul unei bucurii care nu se poate lua de la oameni. Un  înger a vestit celor dintâi oameni pierderea fericirii veşnice, un înger vesteşte la Paşti că avem dreptul să ne întoarcem acasă la Tatăl ceresc. Sărbătoarea Învierii Domnului este sărbătoarea bucuriei. Împreună cu Psalmistul David, cântăm  la Paşti: „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps.117,24).

„Bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10,20) ne spune şi nouă Domnul când ne silim să trăim în lumina învierii şi să vieţuim ca nişte „fii ai învierii”. Din inimă vă doresc ca praznicul Învierii Domnului să vă fie izvor de bucurii. Domnul să  vă ajute să dobândiţi bucurii alese şi curate în viaţă. Îndemnându-vă cu apostolul: „bucuraţi-vă pururea în Domnul!” (Filipeni IV,4) vă adresez creştinescul „HRISTOS A ÎNVIAT!”.

 

Mesaj din partea preotului paroh Lokodi Attila – Biserica Catolică

„Cristos a înviat din morţi şi a eliberat lumea”.

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti doresc tuturor credincioşilor din Deta Sărbători Fericite.

Krisztus feltámadt a halálból és megszabadította a világot.”

Minden kedves dettai hívőnek kívánok Boldog Húsvéti Ünnepeket.

„Christ ist erstanden und hat die Welt befreit.”

Wünche allen Gläubigen aus Detta Frohe Osterfeiertage und einen schönen Frühling.

 

Mesaj din partea preotului paroh Boghicevici Liubodrag – Biserica Ortodoxă Sârbă

În aceste zile sfinte de sărbătoare, întâmpinând Învierea Domnului Nostru Isus Hristos, ne rugăm să coboare liniștea și pacea printre noi. Hristos care a înviat din morți, ne aduce nouă oamenilor pe pământ mântuire și speranța de mâine. În El ne încredem, Lui ne rugăm și ne închinăm învierii Lui din morți. Minunea Învierii să dăinuie în inimile noastre, să ne lumineze viața, și să ne aducă credința și bucuria în viețile noastre. Sărbătorile Pascale să le petrecem sănătoși și fericiți alături de cei dragi! HRISTOS A ÎNVIAT! PAȘTE FERICIT!

 

Mesaj din partea pastorului Ghiţă Sporea – Biserica Baptistă Beraca

Eroul care a învins Moartea

Istoria noastră se încheie cu crucea și noua noastră istorie începe cu Învierea. După 6 ore de chin teribil pe cruce, Domnul Isus a strigat “s-a isprăvit”si atunci a murit. Să fi fost acela finalul Celui care nu are nici început și nici sfârșit? Sunt fericit să te anunț că a treia zi a Înviat din morți ca să dea mântuire și viață veșnică tuturor celor care cred acest măreț adevăr. Astfel, Învierea Domnului Isus a devenit inima mesajului creștin. Îl celebrăm pe Eroul vieții și credinței noastre spunând “Hristos a înviat”! Moartea, păcatul și vrăjmașul sufletelor noastre au fost învinse. Victoria incontestabilă îi aparține. Are putere nu de reformare ci de transformare. Are putere să ierte păcatele și să le arunce în marea uitării. Are potențial să te ajute în problemele vieții de zi cu zi. Are potențial să te vindece de îndoielile tale. Are potențial să te binecuvânteze și să-ți dea moștenirea veșnică. Totul depinde de ține. La diplomatul francez Charles Maurice Talleyrand a venit un om care s-a decis să înființeze o nouă religie. Problema lui era că nu a putut să convertească pe nimeni. L-a întrebat pe Charles ce îi sugerează să facă, iar Charles a replicat: “aș putea să îți recomand ca tu însuți să te crucifici și apoi să mori dar să fi sigur că a treia zi vei învia din morți!”. Paște Fericit vă dorim,noi, credincioșii baptiști din Deta.

 

Mesaj din partea directorului Centrului Cultural Deta, Ovidiu Ivancea

„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet liniște, pace și bucuria de a petrece această sărbătoare alături de cei dragi.”

Lada cu zestre, din nou la Deta

După doi ani consecutivi în care a obținut locul doi la Festivalul Concurs „Lada cu zestre”, Centrul Cultural Deta a impresionat din nou la la categoria „Laureați”, categorie din care fac parte cei mai buni dintre cei mai buni, elitele artistice ale județului. În cadrul celei de-a XIII-a ediții, orașul nostru a fost gazdă pentru localitățile Giarmata și Gătaia, astfel că, începând de la amenajarea sălii pentru spectacol, a spațiului expozitional, a preparatelor gastronomice specifice și până la tabloul scenic, totul a fost pregătit în cele mai mici detalii, organizatorii făcând tot posibilul ca orașul Deta să fie apreciat. Din punct de vedere artistic, Centrul Cultural Deta a pregătit peste trei ore de spectacol și a implicat peste două sute de persoane, copii, tineri, oameni de toate vârstele, membri ai formațiilor care activează în oraș. Pregătirea a fost temeinică, ansamblurile, formațiile și corurile reușind să atragă deopotrivă atenția juriului și aplauzele publicului.

Doresc să-i felicit pe toți cei implicați și să le mulțumesc pentru felul în care au participat la organizarea acestui eveniment cultural important care promovează conservarea, valorificarea și promovarea culturii bănățene prin intermediul artelor tradiționale. (Ovidiu Ivancea, Directorul Centrului Cultural Deta)

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support