Dezvoltarea spitalului din orașul nostru este blocată de noile condiții de finanțare impuse de la București. Managerul spitalului, dr Codruța Bungău atrage atenția asupra subfinanțării cronice cu care unitatea sanitară va trebui să se lupte în 2013

Bani puțini, dezinteres mare

Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări au publicat condițiile de finanțare a spitalelor în 2013, iar veștile pentru unitățile spitalicești precum cea din orașul nostru, sunt devastatoare. Deși conducerea spitalului din Deta a făcut eforturi uriașe pentru diversificarea serviciilor medicale și creșterea calității actului medical, în 2013, spitalul nostru va primi mai puțini bani decât ar fi trebuit, respectiv 18 miliarde de lei, în loc de 26 miliarde. “Contractul cu Casa de Națională de Asigurări se semnează în bază unor reguli stabilite în principal de către Ministerul Sănătății. Deși spitalele se confruntă cu o subfinanțare acută de mai mulți ani de zile, Ministerul nu este interesat să rezolve problema, ci pare mai degrabă hotărât să închidă unitățile spitalicești din provincie. Deși nu își asumă public această strategie, prin măsurile pe care le ia, ministrul Eugen Nicolăescu, urmărește transformarea spitalelor orășenesti  în azile sau chiar desființarea lor definitivă” explică dr Codruța Bungău, managerul spitalului din Deta.

Reguli arbitrare, sursa falimentării spitalelor

Unitățile spitalicești sunt finanțate în funcție de numărul de cazuri contracte, de indicele complexității actului medical și de tariful pe caz ponderat stabilit de către Ministerul Sănătății. În 2012, conducerea spitalului din Deta și-a bazat întreaga strategie de managenent pe dezvoltarea spitalului și pe creșterea complexității actului medical, cu scopul clar de a atrage o finanțare mai mare de la Casa de Asigurări, conform grilei stabilite de Ministerul Sănătății. Fără nicio explicație și fără vreun avertisment prealabil, Ministerul Sănătății a decis că în acest an nu se iau în considerare realizările din 2012, iar banii se vor da în funcție de complexitatea actului medical aferentă anului 2011. “Decizia Ministerului este nedreaptă și anulează toate eforturile și sacrificiile făcute în ultimul an  de către conducerea și personalul medical din spitalul nostru. Până în 2011, inclusiv, cei care au condus această unitate medicală  au fost lipsiți de perspectivă, iar acum vom plăti amarnic și pentru incapacitatea lor. Creșterea spitalului nostru a început din 2012, indicele complexității actului medical aproape s-a dublat, dar acest lucru este ignorat de către Ministerul Sănătății” a precizat  dr Codruța Bungău, managerul spitalului din Deta. O altă lovitură puternică dată spitalelor mici este scadererea tarifului decontat pe caz ponderat, de la 1.440 lei la 1380 lei. Practic, spitalele orășenesti nu vor avea cum să supraviețuiască doar din banii primiți de la Casa Națională de Asigurări.

Banii de Casă abia dacă vor ajunge pentru plata salariilor

De curând, spitalul din Deta, a fost clasificat definitiv în categoria 4, ceea ce presupune asigurarea a două linii de gardă și funcționarea a patru specialități de bază. Standardele sunt înalte, dar finanțarea mică. În 2012, managerul spitalului, dr Codruța Bungău a făcut performanță chiar și în condițiile unui buget deficitar, însă pentru lunile care vin, previziunile sunt extrem de pesimiste. “Am făcut economii din toate punctele de vedere, dar banii sunt insuficienți. Am redus la maximum costurile pentru utilități, personalul medical face voluntariat, am redus normele de lucru și am obținut donații pentru cantina spitalului, pe care, din respect și grijă pentru pacienți, am refuzat să o închidem, însă oricât de bun ar fi managementul, nu poți supraviețui fără bani” ne-a spus dr Codruța Bungău. Situația Spitalului din Deta este incertă, mai ales că, din cele 18 miliarde lei așteptate, peste 4 miliarde au fost cheltuite în trimestrul I din 2013, în baza actului adițional la contractul cu Casa pe 2012.

Ministerul decide, pacienții suportă consecințele

Întrebată cum va administra spitalul în continuare, dr Codruța Bungău ne-a răspuns: “Până acum, deși niciodată nu am avut atâția bani câți am avut nevoie, am protejat pacienții de lipsurile materiale cu care ne-am confruntat. Deși finanțarea de la Casa de Asigurări a fost întotdeauna deficitară, am făcut sacrificii mari să evităm disfuncționalitățile în efectuarea investigațiilor medicale și am făcut tot posibilul să avem cât mai multe medicamente și materiale sanitare. Dacă de la Casă vor veni doar cele 18 miliarde lei, vom fi obligați să facem reduceri de personal prin restructurarea posturilor și vom reduce activitățile care presupun costuri mari, în special activitățile chirurgicale deoarece implică resurse mari pentru materiale sanitare și costuri de regie”. Decizia Ministerului de a scădea tariful pe caz ponderat și de a nu lua în considerare creșterea indicelui de complexitate medicală întoarce spitalul din Deta la nivelul anului 2011, îi blochează în totalitate planurile de dezvoltare și îl împinge la limita subzistenței. Primăria orașului Deta s-a implicat deja în plata arieratelor și asigură cheltuielile de funcționare și infrastructură, însă fără banii de la bugetul național, spitalul nostru riscă să devină un fel de azil medical, fără unitate de primire urgențe și fără medici specialiști. 
Realizările spitalului din Deta în 2012, muncă pusă în pericol de Minister

– 76 de operații (premieră: cezariană cu recoltare de celule stem)
– utilarea blocului operator cu  un aparat nou de anestezie generală și angajarea unui medic anestezist, specialitate inexistentă în spitalul din Deta în ultimii 10 ani
– colaborare cu medic ginecolog recunoscut pentru performanțele profesionale
– reactivarea punctului de transfuzii și reluarea activității  în acest domeniu, după ani de zile de pauză; pentru buna desfășurare a activităţii, au fost şcolarizate 2 asistente medicale la Centrul de Transfuzii Timişoara
– stabilirea unei relații de sprijin şi colaborare cu  Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Timiș, şi atragerea unor tineri medici formaţi în această instituţie, care efecuează deja gărzi la Spitalul Deta și sunt apreciați pentru calitatea muncii lor
– asigurarea a 2 linii de gardă
– creșterea cu 30% a numărului de prezentări la Centrul de primiri urgențe Deta față de anul trecut și scăderea numărului de transferuri către alte spitale superioare, fapt care dovedește încrederea pacienților în serviciile Spitalului din Deta

Biblioteca Orăşenească Deta din str. Victoriei nr. 16, s-a mutat într-un spaţiu nou amenajat în str. Victoriei nr. 36, unde pasionații de lectură sunt așteptați într-o sală de lectură modernă și au la dispoziție peste 32.000 volume, 10 abonamente la ziare şi reviste şi 4 calculatoare conectate la internet, primite cu ocazia implementării proiectului Biblionet şi în oraşul Deta. Biblionet este un proiect care le facilitează românilor accesul la informație prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România, dotate cu tehnologie de ultimă generație.

Luni, 6 martie, între orele 17 :00 și 19:00, locuitorii orașului nostru sunt așteptați să se alăture marșului “Drumul Crucii”, o reprezentare dramatică a patimilor lui Iisus Hristos. Evenimentul, ajuns la cea de-a X-a ediție, este organizat de un grup de credincioși din mai multe confesiuni religioase, ca o încercare de a demonstra că în creștinism nu sunt granițe. În acest an, “Drumul Crucii” va fi prezent și în orașul nostru, după următorul traseu: Zona Târgul Mare (plecare), str. Victoriei (în faţa Bisericii ortodoxe-române va avea loc condamnarea lui Isus) , Parcul oraşului (scena răstignirii Domnului Iisus). 

“Credem că această dramatizare este importantă din două perspective: pentru comunitate creează cadrul pentru sărbătorirea învierii Domnului Iisus Hristos, iar pentru fiecare dintre noi poate fi premisa înțelegerii scopului lui Dumnezeu pentru noi” ne-a mărturisit unul dintre credincioșii care organizează „Drumul Crucii”.


Locuitorii orașului Deta nu mai sunt obligați să facă drumuri la Timișoara pentru a obține un pașaport. Marți, 16 aprilie, în sediul Primăriei din Deta, s-a deschis un birou al Serviciului de Pașapoarte Timiș. Amplasat la parterul primăriei, biroul funcționează din patru în patru săptămâni, în ziua de marți între orele 10 și 15. Biroul va prelua actele necesare emiterii pașapoartelor și va elibera apoi documentele de călătorie atât la sediul din Timișoara cât și la cel din Deta, în funcție de dorința solicitantului. La deschiderea oficială a biroului de la Deta a participat prefectul de Timiș, Eugen Dogaru, și șeful Serviciului Pașapoarte Timiș, Ionel Cojocaru, alături de reprezentanții autorităților locale.

 “Deschiderea acestui birou face parte din strategia noastră de apropiere de cetățean. Vrem să oferim un acces cât mai rapid și comod la obținerea unui pașaport pentru toți locuitorii din județ”, ne-a declarat șeful Serviciului pașapoarte, Ionel Cojocaru. 

“Este important ca toți locuitorii din Deta, dar și cei din localitățile învecinate, să afle că au la dispoziție acest serviciu și nu mai sunt nevoiți să facă drumuri la Timișoara. Prin acest demers venim mai aproape de cetățeni și în același timp descongestionăm biroul de la Timișoara”, a spus prefectul de Timiș Eugen Dogaru. 

“Deschiderea acestui birou este importantă deoarece, interesul nostru, ca administrație locală este să sprijinim toate inițiativele care servesc cetățenii. Acum, locuitorii din Deta care au nevoie de pașaport nu vor mai pierde timp și bani cu un drum până la Timișoara, au acest serviciu, chiar aici în orașul nostru. Noi am pus la dispoziție spațiul pentru acest birou și ne ocupăm de o parte din cheltuieli, dar efortul este al celor de la Serviciul de Pașapoarte și vreau să le mulțumesc pentru că s-au gândit și la orașul nostru”, ne-a spus Petru Roman, primarul orașului Deta. 

Primul client al noului birou a fost o fetiță de 8 ani, însoțită de părinți care au depus actele pentru obținerea unui pașaport, în primele minute după deschidere. Chiar în prima zi de funcționare, biroul din Deta a înregistrat 3 cereri de pașapoarte noi.

 Programul biroului de pașapoarte: 

– 16 aprilie
– 14 mai
– 11 iunie
– 9 iulie
– 6 august
– 3 septembrie
– 1 octombrie
– 29 octombrie
– 26 noiembrie
– 24 decembrie

În luminata noapte a Paştilor, credincioşii cântă imnul biruinţei aduse în lume de crucea Mântuitorului  Hristos: ,,Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea ! “ 
În spiritul acestei cântări purtătoare de bucurie noi toţi avem nădejde că ,,Acela care L-a înviat pe Domnul Iisus, ne va învia si pe noi împreună cu El” (II Cor.4,14).
Această încredere că învierea lui Hristos este garanţia învierii noastre, trebuie vestită cu multă putere tuturor celor din jur. Fiecare creştin are misiunea ca prin cuvânt, viaţă curată şi iubire jertfelnică pentru toţi oamenii, şi mai ales pentru cel in suferinţă sufletească şi trupească, să fie un apostol al Învierii lui Hristos.
Lumina Sfintelor Paşti să strălucească în fiecare dintre noi cu mai multă putere şi prin noi Hristos Cel Înviat să propovăduiască lumii vestea cea bună a biruinţei definitive asupra morţii: ,,Înviat-a Hristos şi iadul a fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte!” Nădăjduind că această viaţă va stăpâni cugetele şi faptele noastre, doresc tuturor sărbători binecuvântate şi vă adresez salutarea pascală: Hristos a înviat!

În preajma Sărbătorilor de Paști, sunt zile când trebuie să fim plini de dragoste, cu inimă mai caldă şi mai deschisă către toţi semenii noştri. De Paști, când Lumina Sfântă coboară din cer şi îngerii vestesc învierea Fiului lui Dumnezeu, să fim mai buni şi să ne bucurăm de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. PAȘTE FERICIT ! HRISTOS A ÎNVIAT !

HRISTOS A-NVIAT!
„Căci dragostea Lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării;” ( 2 Corinteni 5: 14,15,17,18).
Domnul Isus a fost răstignit pe dealul Golgota. Toată răutatea omenească s-a arătat în întregime la cruce. Golgota ne aduce aminte că acolo s-a arătat cea mai grozavă ură din partea omului, dar şi cea mai mare iubire din partea Lui Dumnezeu. Pe când omul, cu ura lui nesăbuită, îşi adunase toate puterile pentru a ţintui pe cruce pe singurul Fiu al lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, Dumnezeu, prin această jertfă, a pregătit pentru om mijlocul de scăpare şi iertare de păcate.
Pentru a putea duce la îndeplinire voia Lui Dumnezeu, Domnul Isus a luat un chip de rob. Dar în acceptarea înjosirii sale, Domnul a coborât atât de mult, încât a devenit ascultător până la moarte de cruce.
Cine înţelege dragostea Lui Dumnezeu, care s-a descoperit astfel la Golgota? Cine înţelege dragostea Lui Dumnezeu, care a lăsat să treacă ocara omului asupra Sa?
Da, pe cruce s-a arătat o dragoste „tare ca moartea”. Preţuirea şi lauda dragostei Lui este privilegiul celor care şi-au recunoscut vinovăţia. Ei ştiu că păcatele lor au pricinuit suferinţele Domnului. Aceasta îi determină să se plece în adorare în faţa Lui.
Dar, la cruce nu s-a sfârşit totul. După răstignire Domnul Isus a fost pus într-un mormânt, iar a treia zi a înviat „după Scripturi”.
Toţi cei care cred în El nu vor mai muri niciodată ci vor trece din moarte la viaţă.
Cel care şi-a dat viaţa pentru noi, a înviat dintre cei morţi şi are puterea să mântuiască pe cei păcătoşi, să vă binecuvinteze viaţa şi familia şi să-şi reverse dragostea Lui peste voi.
Biserica Creştină Baptistă „BERACA” din Deta vă doreşte ca la aceste sărbători să-l sărbătoriţi pe Acela care ne-a iubit şi şi-a dat viaţa pentru noi.

Ora Pământului este un eveniment care doreşte să atragă atenţia asupra consumului excesiv de energie şi a pericolului pe care îl reprezintă pentru mediu şi pentru climă acţiunile oamenilor.

Milioane de oameni din diferite colțuri ale lumii au petrecut cel puţin 60 de minute pe întuneric în data de 23 martie 2013 , între orele 20,30 -21,30. Din Sydney şi până în New York, aproximativ şapte mii de localităţi din peste 150 de ţări au stins luminile pentru o oră. Evenimentul nu a fost uitat nici în Deta.

La apelul asociației TEAM 4 LIFE, o organizație care susține acest eveniment încă din anul 2009, au răspuns peste 250 de locuitori ai orașului, care au stins luminile în locuințele proprii și au ieșit în parcarea din fața Complexului pentru a sărbători evenimentul. Timp de o oră, cerul a fost luminat de cele 200 de lampioane lansate de participanți, chiar dacă această misiune a fost uneori îngreunată de vântul care a suflat. Poate că totul ar fi fost mai spectaculos dacă și orașul nostru, între orele 20,30-21,30,  ar fi rămas în beznă… Cu toate acestea suntem mândri că și la Deta s-a marcat momentul.

Faptul că, din an în an numărul celor care susțin și participă la eveniment este în continuă creștere, ne dă certitudinea că sloganul ”Schimbarea suntem noi!” nu mai reprezintă doar un slogan. Este un angajament pentru un comportament mai responsabil care nu trebuie să fie valabil doar o oră sau o zi, ci trebuie să facă parte din modul nostru de a fi, pentru că o schimbare reală și durabilă începe cu fiecare dintre noi. Așadar, schimbarea suntem noi! Fiecare: eu, tu, noi împreună!

Această acțiune face parte dintr-un program mai vast de educare a tinerilor pentru un comportament  ”verde” și ”prietenos” față de mediul înconjurător care este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune. Acest comunicat reflectă numai punctul de vedere al autorului și Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține. (Tanko Mariapreședinte Team 4 Life)

În ultima perioadă de timp, în ciuda activităţilor şi eforturilor desfăşurate de cadrele Poliţiei oraşului Deta, delincvenţa juvenilă are un trend ascendent la care contribuie şi conduita unora dintre părinţi. Lipsa de supraveghere şi îndrumare a copiilor în cadrul familiei, absenţa ataşamentului, alături de slaba colaborare între familie și şcoală determină implicarea tot mai mare a tinerilor în săvârşirea de infracţiuni. În Deta au fost deja înregistrate fapte infracţionale cu un caracter de pericol social ridicat înfăptuite de minori, astfel că Poliția orașului Deta recomandă o colaborare mai strânsă între părinţi și cadrele didactice cu scopul de a preveni infracţiunile săvârşite de tineri, dar şi a reducerii riscului de victimizare a acestora. Șeful Poliției orașului Deta, comisar șef poliție, Glăvan Cornel.

Sfaturi practice pentru tineri
Chiar dacă nu aţi împlinit încă vârsta de 18 ani trebuie să aveţi în vedere faptul că:
– minorii care au împlinit vârsta de 14 ani răspund penal; aceştia pot fi sancţionaţi chiar şi cu închisoarea;
– comiterea de infracțiuni reprezintă o sursă sigură de probleme, care vă vor afecta într-un mod negativ şi distructiv viaţa;
– toate planurile şi visele tale de viitor se pot nărui într-o secundă dacă urmezi calea delincvenţei juvenile

Primele două luni ale anului 2013 au adus o creștere a numărului de intervenţii realizate la secția de Chirurgie a Spitalului din Deta, dovadă clară că locuitorii orașului nostru și cei din împrejuri au din ce în ce mai multă încredere în medicii de la Deta, dar și în condițiile din spital. Pe lângă performanța și dedicarea personalului medical, o contribuție importantă la îmbunătățirea imaginii spitalului a avut și Primăria Deta care a susținut și a încurajat atât investițiile în infrastructură cât și stabilirea unor standarde înalte pentru asigurarea actului medical. Începând cu data de 1 februarie 2013 spitalul stă la dispoziţia comunităţii cu două linii de gardă, una în specialităţi medicale şi a doua în specialităţi chirurgicale. Manager spital dr. Codruţa Bungău.
Premieră la Spitalul Orășenesc Deta
Cu concursul dr. Ovidiu Bonţe, medic primar obstetrică –ginecologie, în cadrul Spitalului din Deta s-a efectuat prima operaţie de cezariană cu recoltare de celule stem, ceea ce reprezintă un pas important către diversificarea serviciilor medicale oferite de spital.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support