De curând orașul Deta se poate mândri cu o nouă sală de forță și fitness unde se poate face mișcare sau, după caz, antrenamente profesioniste la standarde europene. Tinerii, dar și persoanele ajunse la vârsta maturității sunt așteptați cu toții în cadrul Clubului BKL Residence pentru activități sportive menite să consolideze sănătatea. Pe lângă sala de sport, Clubul BKL Residence pune la dispoziția publicului locuri de relaxare, un bar unde se pot savura băuturi răcoritoare și o sală pentru evenimente copii, în special zile onomastice.
Punem accentul pe calitate și vrem să ne ridicăm la înălțimea exigențelor celui mai rafinat public. Produsele și serviciile pe care le oferim sunt premium, fapt confirmat de furnizori și partenerii noștri. Suntem bucuroși că am adus SEGAFREDO în Deta și suntem convinși că locuitorii din Deta vor aprecia serviciile noastre, fie că vorbim de sala de sport, de terasă, de serviciile cosmetice sau de cele destinate copiilor” a spus managerul societății Gabriel Florea.

Însă vestea cea ma bună pentru familiile cu micuți este că, la vară, vor fi inaugurate o piscină pentru copii şi un loc lor de joacă cu tobogan şi trambulină. Tot pe perioada verii, va fi amenajată o terasă unde pe lângă servirea adulților, vor fi organizate şi diferite activităţi destinate copiilor. Clubul îşi desfăşoară activitatea în str. Ştefan cel Mare nr. 6 vis a vis de Cabinetul Notarial, cu intrare în curte şi deţine o parcare privată unde clienţii îşi pot parca autoturismele.
CLUB BKL RESIDENCE deţine un salon de cosmetică unde se pot relaxa şi întreţine corporal doamnele şi domnişoarele și pot beneficia de tratamente cosmetice, masaj şi alte proceduri.


La sfârșitul lunii ianuarie, în localitatea Opatiţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “BANAT” al Judeţului Timiş, împreună cu membrii Staţiei de Pompieri a oraşului Deta si membrii SVSU DETA, a derulat o acţiune de informare a populaţiei privind pericolul exploatării necorespunzătoare a sobelor cu combustibil solid, lemne, cărbuni, rumeguş precum şi a utilizării buteliilor de aragaz.

Statistica incendiilor arată că, anual, în medie, 14% din incendiile care se produc în România la gospodării cetăţeneşti au loc ca urmare a coşurilor de fum defecte sau necurăţate, respectiv 6% ca urmare a mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Din păcate, majoritatea acestor incendii se soldează adesea cu tragedii, astfel că se impun cât mai multe activități de informare și conștientizare a populației” a precizat unul dintre reprezentanții autorităților prezente la acțiune. Insp. P.C. VLAD GHEORGHE.

Cutiile cadou SHOEBOX 2014 care au fost pregatite prin grija voluntarilor HANS NIESINK, BENNIE HENDRIKSEN, ANDRE NIBBELINK și MARJON NIESINK-GERRITSEN, conduși de catre FRANK NIESINK. Echipa menționată mai sus a primit ajutor prețios din partea domnului TON EIKELENBOOM în ceea ce privește transportul cutiilor cadou, iar pe plan local, voluntarii olandezi au fost sprijiniți de prof. Ioana Lazau. Cutiile cadou au fost pregătite prin grija cadrelor didactice și a mai multor voluntari din localitățile GAANDEREN și LOCHEM Olanda. De cele 250 pachete cadou au beneficiat copiii de la Grădinița PP Deta, Grădinița PN Deta, Grădinița PN Opatița, Creșa orașului Deta şi Centrul educațional Sfântul Iosif de la Partoș.

Festivitatea dedicată Sfintei sărbători a Nașterii Domnului, devenită tradiţie pentru F.D.G. din Deta, s-a desfăşurat în cea de-a doua zi de Crăciun, de această dată într-o locaţie complet renovată. Astfel, sala de spectacol a Centrului Cultural Deta a primit laolaltă membrii F.D.G. din Deta, pe domnul primarul Petru Roman și invitaţi din Ba­natul Montan – Reşiţa, domnul Erwin Josef Ţigla – preşedintele F.D.G din Caraş-Severin, doamna Astrid Weisz – Radio Timisoara, Ansamblul de dansuri germane și Grupul vocal-instrumental “Edelweiss” din Deta, alături de părinţii, bunicii și rudele micuților artiști. Programul a debutat cu un moment artistic, prezentat de Formaţia instrumen­tală ”Banater Bergland Trio” a F.D.G. din Banatul Montan – Reşiţa, după care au intrat în scenă Ansamblul de dansuri germane și Grupul vocal-instrumental ”Edelweiss” din Deta. Evenimentul a reuşit să reînvie atmosfera culturală germană, dându-i o nouă speranţă în păstrarea și promovarea tradiţiilor și culturii germane în oraşul nostru. Pe lângă spectacolul oferit, conducerea F.D.G. a dăruit cadouri copiilor și tuturor membrilor, iar invitaţii s-au putut bucura de numeroase bunatăţi culinare, alături de un pahar cu vin fiert. Spectacolul realizat a fost unul de excepţie, iar momentele petrecute împreună după spectacol au fost deosebite. Urăm pe aceasta cale, tuturor locuitorilor oraşului nostru un an nou cu sănătate şi împliniri! La mulţi ani! Wir wunsche allen ein erfolgreiches Neues Jahr mit viel Gesundheit und Freude! Kirsch Matei, F.D.G. din Deta.

Asumându-şi sarcina de reprezentant al artei şi culturii etniei sârbe dar şi a oraşului Deta, Ansamblul Sveti Nikola, duce mai departe tradiţiile şi obiceiurile etniei sârbe, astfel că, şi în 2014 a deschis larg porţile tradiţionalului spectacol anual prilejuit cu ocazia prăznuirii Sfântului Nicolae.
Evenimentul mult așteptat a avut loc în data de 19 decembrie când membrii ansamblului au tăiat colacul la biserica ortodoxă sârbă din localitate alături de preotul paroh, conform tradiţiei sârbe, pentru sănătate şi prosperitate. Duminică, 21 decembrie s-a desfășurat spectacolul aniversar al ansamblului Sveti Nikola la Casa de Cultură a oraşului, unde în faţa publicului numeros şi cald, printre care şi primarul oraşului Deta, domnulPetru Roman, preşedintele Uniunii Sârbilor în România, domnul Ognean Cârstici, preotul paroh a bisericii sârbe din Deta, Liubodrag Bogicevici, directorul Casei de Cultură Deta, alături de invitaţii săi şi-au prezentat roadele muncii din anul care a trecut. Cele trei grupe, de la cei mai micuţi, până la cei mari, au prezentat coregrafii din zona Gruja, Banat, Srem, Backa şi zona centrală a Serbiei. Printre prietenii care s-au alăturat spectacolului din 2014 se numără ansamblul “Jisel” din localitatea Omoljiţa, Serbia, Ansamblul “Kruna” din Sânmartinul Sârbesc alaturi de orchestra OK Band şi orchestra de tamburaşi ale acestui ansamblu. După reuşita spectacolului, seara a continuat cu o petrecere caracteristică stilului sârbesc, cu multă, distracţie, dans şi muzică de calitate.
Acest eveniment are o însemnătate spirituală deosebită pentru membrii ansamblului Sveti Nikola şi este o mare bucurie pentru aceştia faptul că au ajuns şi la sufletul cetăţenilor oraşului nostru, împreună reuşind a-l transforma într-o frumoasă şi însemnată tradiţie. Diana Tătăruşanu.

Ca în fiecare an, pe data de 1 decembrie, Ziua Națională a României a fost sărbătorită și în orașul nostru într-o atmosferă de respect și considerație față de cei care au contribuit la formarea și consolidarea statului național.

Primăria Deta, alături de Consiliul Local și Centrul Cultural Deta, a organizat o ceremonie specială dedicată Zilei Naționale a României. Începând cu orele 11.00, la Monumentul Eroilor din fata Muzeului, salutând tricolorul românesc, primarul Petru Roman a deschis manifestarea închinată tuturor celor care au apărat granițele statului România și celor care au căzut la datorie pentru ca noi să putem trăi astăzi într-un stat democratic și european. Tedeumul şi slujba de pomenire a eroilor a fost oficiată de către părintele paroh al Bisericii Ortodoxe Romane, Ciprian Blagoe, iar evocarea evenimentului, a fost expusă, așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, de către Diana Tătăruşanu. Cei prezenți au avut ocazia să rememoreze datele şi mărturiile istorice care au făcut din data de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.La finalul ceremoniei, reprezentanţii principalelor instituţii de stat, a partidelor politice, a asociaţilor si a uniunilor, au depus coroane de flori in memoria celor care s-au jertfit pentru România. Un gând pios și câte o jerbă de flori au fost aduse de: Primăria oraşului Deta, Asociaţia veteranilor de război, Poliţia oraşului Deta, Poliţia de frontieră a oraşului Deta, Unitatea de jandarmi Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Spitalul orăşenesc Deta, Liceul Tehnologic „Sfântul Nicolae” Deta, Partidul National Liberal, Partidul Social Democrat, Uniunea Democrată Maghiară din România filiala Deta, Uniunea Sârbilor, Uniunea Bulgară, UNPR, Partidul Conservator, Asociaţia Seniorilor Deta, Asociaţia Naţionala a cadrelor militare în rezerva şi retragere din MAI zona Deta, Forumul German șidomnul Mercioiu Ioan. Articol realizat de Ovidiu Ivancea, director Centrul cultural al oraşului Deta.

Miercuri, 24 decembrie, începând cu orele 17.00, toți locuitorii din Deta, de la cel mai mic la cel mai mare, sunt așteptați la Sărbătoare Pomului de Crăciun care va avea loc în fața Muzeului oraşului Deta. Colindele vor aduce bucurie în sufletele celor care cred în Nașterea Mântuitorului, iar pentru cei mici, Moș Crăciun a pregătit o mică supriză!

Decembrie este luna în care toată lumea așteaptă sărbătorile indiferent de religie sau etnie, este luna în care trebuie să devenim cu toții mai buni, cu sufletul deschis, să dăruim din ce avem și celorlalți semeni ai noștri. Un astfel de cadou a fost oferit cetățenilor de etnie maghiară din Deta de către corul de amatori „Șovirag” din comuna Coka, Serbia, ansamblu înființat în anul 2010. În 29 noiembrie, la Centrul cultural al orașului Deta, aceștia au prezentat un program artistic care a cuprins scenete si cântece în limba maghiară specifice sărbătorii de Advent. Toți cei prezenți s-au detașat de problemele curente, intrând pentru o ora în mirajul și farmecul sărbătorilor de iarnă. Program cultural-artistic a fost încă o dovadă a bunei colaborări transfrontaliere și a relațiilor de prietenie și colaborare cu localitatea Coka din Serbia, cu care orașul nostru este înfrățit. Ovidiu Ivancea, director Centrul cultural al orașului Deta.

Interviu cu Dr Codruța Bungău, managerul Spitalului din Deta
Cum ați putea caracteriza anul care tocmai se încheie din perspectiva managerului Spitalului din Deta?
Am avut un an dificil, dar cu efort și consecvență, am reușit să-l finalizăm cu bine. Ni se pare firesc ca la sfârșit de an să aducem la cunoștința cetățenilor orașului Deta principalii indicatori ai activității noastre, atât calitativi, cât și cantitativi -valorici. Astfel, în anul 2014, am tratat de la începutul anului și până în prezent, 11.000 pacienți, dintre care 3.043 în regim de spitalizare continuă, 4.083 prin spitalizare de zi, 144 spitalizare cronici, restul fiind prezentări la camera de gardă. Segmentul internărilor de zi și compartimentul de cronici reprezintă noutăți pentru spitalul nostru, aceste compartimente noi fiind date în folosință și contractate cu Casa de Asigurări Timiș la jumătatea acestui an, odată cu intrarea în vigoare a noului contract cadru pe anul 2014.

Ce noutăți au apărut în acest an?
Tot în anul 2014 am reluat, după ani buni de pauză, activitatea ambulatoriului de specialitate integrat, care funcționează în toate cele patru specialități de bază: interne, chirurgie, pediatrie și obstetrică ginecologie. Ne-am bucurat pe tot parcursul anului de o mare adresabilitate din partea pacienților noștri, atât din orașul Deta, cât și din comunele și satele din jur. Ne-am străduit să le onorăm încrederea cu profesionalism și dăruire.

Cum puteți caracteriza colaborarea cu instituțiile și autoritățile locale?
Avem în continuare o bună colaborare cu medicii de familie din zonă, cu serviciul de ambulanță și SMURD Deta, cât și cu unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Timișoara. Anul 2014 a însemnat și debutul unei acțiuni concertate a autorităților locale în sprijinul spitalului Deta. Astfel, primăriile și consiliile locale din Gătaia, Voiteg, Birda, Moravița, Livezile, Giera, Jamul Mare și Denta au alocat spitalului fonduri în valoare totală de 135.000 lei, care s-au alăturat sumei de 110.000 lei din partea Primăriei orașului Deta. Aceste sume au reprezentat 10% din bugetul total al spitalului, ajutându-ne să completăm finanțarea actului medical.
De ce a fost nevoie de această mobilizare de forțe? Ce se întâmplă cu contractul cu Casa de Sănătate?
Contractul cu Casa de Asigurări a acoperit 85% din internările continue (ne-au fost decontate 2.574 cazuri față de 3.043 realizate). Cu toate acestea, noi am continuat să deservim toată nevoia de sănătate a populației, practic nerefuzând acordarea asistenței medicale nici unui pacient care ni s-a adresat. Concret, dintr-o finanțare totală de 2.410.265 lei în anul 2014, 65% din sumă o reprezintă fondul de salarii al personalului medical și administrativ-auxiliar. Restul de 35% au reprezentat cheltuieli de funcționare, dintre care 10% consum de medicamente, 7% materiale sanitare și de curățenie și doar 1,5% cheltuială cu alimentele. La acest ultim capitol ne-am bucurat de sprijinul permanent al unor oameni inimoși care au înțeles eforturile pe care le depunem și care s-au alăturat personalului spitalului, și chiar unor pacienți care la rândul lor au contribuit prin donații la aprovizionarea cu alimente. Dorim să mulțumim pe această cale d-rei Roxana Valcan, d-nei Adina Mateescu, d-nei Maria Ștef, familiilor Rotariu Mirco și Lazăr Ștefan, d-lui Luncz pentru că ne-au fost alături în momente dificile. Ca și pondere a cheltuielior, în secțiile spitalului, din total cheltuieli, 27% (339.840 lei) au fost alocați compartimentului interne cu un număr de 1.671 pacienți internați, astfel că per pacient, costul mediu direct, per episod internare, a fost de 203 lei. Un procent de 39% (491.781 lei) au fost alocați compartimentului chirurgie-ATI, care a tratat prin spitalizare continuă 346 pacienți, cu un cost mediu per pacient, per episod internare de 1421 lei. Un procent de 16% din fonduri a consumat secția de ginecologie care a tratat 334 pacienți cu 206.194 lei, costul mediu per pacient, per episod internare fiind de 617 lei. Un procent de 21% din fonduri au fost alocate pediatriei, cu 470 cazuri, un cost total de 268.144 lei și un cost mediu per pacient de 570 lei. Nu în ultimul rând, 12% au fost alocați laboratorului de analize medicale și 5% au fost costuri cu radiologia.

Ce reprezintă aceste sume din punct de vedere bugetar?
Aceste costuri reprezintă costurile directe cu salariile, cât și cu medicamente și materiale sanitare, aparatură utilizată, investigații de laborator și imagistice. Nu sunt cuprinse costurile indirecte legate de regie, utilități sau alimente, care se contabilizează separat. Se observă din aceste cifre că, în continuare, am alocat un buget considerabil activității chirurgicale, pentru a susține activitatea intensă din acest sector, cu care de altfel ne mândrim. Ne-am străduit ca în condiții de finanțare modestă să asigurăm o asistență medicală de calitate într-o zonă de confort locativ, optimizând indicatorii cost-eficiență și cost eficacitate și prioritizand activitatea în funcție de nevoile reale de sănătate ale populației pe care o deservim.
Cum încheiați acest an și ce gânduri doriți să transmiteți colaboratorilor și pacienților?
Printr-o judicioasă administrare a fondurilor, am reușit să încheiem anul fără arierate. Mulțumim pe această cale tuturor factorilor decizionali locali, domnilor primari, membrilor consiliilor locale și îndeosebi domnului primar Roman Petru, pentru toată susținerea acordată. Mulțumim de asemenea personalului spitalului, care printr-un efort deosebit și o excepțională dăruire au completat de multe ori neajunsurile materiale și au contribuit la bunul mers al activității. Dar cele mai frumoase gânduri ale noastre se îndreaptă și la acest sfârșit de an, către pacienții noștrii, cărora le mulțumim pentru încrederea acordată și le dorim un an nou fericit, plin de realizări, bucurii și sănătate.

Recent s-au încheiat lucrările la proiectul „Modernizare şi reamenajarea Parcului Anton Kratzer din oraşul Deta – Pistă de biciclete vestică şi pista de legătură”. Noua pistă pentru biciclete are o lungime totală de 781 metri, are o lățime de 2 metri cu două sensuri de mers și este realizată din asfalt colorat. Lucrarez a fost realizată de S.C. STELARIS LTD S.R.L. din Strehaia și a costat 358.893,68 lei, sumă suportată integral din bugetul local. Acesta este înca un obiectiv realizat pentru modernizarea orașului și pentru a oferi condiții cât mai bune cetățenilor din Deta.  
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support