Anunţ depunere dosare ANL

Pentru întocmirea listelor de priorităţi privind repartizarea locuinţelor disponibile, destinate închirierii specialiştilor din sănătate, blocul „ANL”, dosarele se depun la Primăria oraşului Deta, până la data de 15 septembrie 2021 (inclusiv).

Desfășurarea competiței MARACANA 2021

Anunțăm grupele și programul competiției MARACANA 2021:

GRUPA A:

VULTURII MEHALA

PORTOCALA MECANICĂ

DETA

GRUPA B:

KILLER WASPS

AVÂNTUL M. VITEAZU

OPATIȚA

LUNI 16.08.2021

18.30-19.30 : PORTOCALA MECANICĂ – DETA

19.30-20.30 : AVÂNTUL M.VITEAZU – OPATIȚA

MARȚI 17.08.2021

18.30-19.30 : VULTURII MEHALA – DETA

19.30-20.30 : KILLER WASPS – OPATIȚA

MIERCURI 18.08.2021

18.30-19.30 : VULTURII MEHALA – PORTOCALA MECANICĂ

19.30-20.30 : KILLER WASPS – AVÂNTUL M.VITEAZU

VINERI 20.08.2021

18.00-19.00 : Locul I grupa A – Locul II grupa B

19.00-20.00 : Locul I grupa B – Locul II grupa A

SÂMBĂTĂ 21.08.2021

18.00-19.00 : FINALA MICĂ locul III-IV

19.00-20.00 : FINALA locul I-II

FESTIVITATE DE PREMIERE

Curățenia înseamnă sănătate! Colectare gratuită DEEE-uri

Vineri, 6 august 2021, între orele 10:00 și 15:00, se ridică gratuir aparate electrice și electrocasnice vechi și nefolositoare de la locuitorii din Deta și Opatița. Dacă ai deșeuri electrice mari și grele, EcoArena, împreună cu Primăria Deta îți pun la dispoziție serviciul de preluare a DEEE-urilor voluminoase direct de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituție.

Pentru ridicare de la domiciliu, informații și programări, sună zilnic între 09:00 și 17:00 la 0751 302 120!

Anunț Maracana 2021

Anunțăm cu bucurie ediția 2021 a Campionatului de minifotbal “Maracana”! Acesta se va desfășura începând cu data de 16 august, delegații echipelor fiind invitați marți, 3 august, ora 19, în sala de ședințe a Primăriei să ridice tabelele nominale pentru viza medicală și stabilirea ordinii meciurilor.

NOUL PROGRAM DE COLECTARE AL DEȘEURILOR

VA ADUCEM IN ATENTIE NOUL PROGRAM DE COLECTARE AL URMĂTOARELOR CATEGORII DE DEȘEURI RIDICATE DE CĂTRE SERVICIUL DE GOSPODĂRIRE A ORAȘULUI DETA.
 
· Deșeuri voluminoase, în fiecare MARȚI
Exemple: mobilier, covoare, obiecte mari de folosință îndelungată (altele decât deșeuri din echipamente electrice si electronice) precum : calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși, geamuri, tocuri de geamuri , comode, mese de cafea, toalete, obiecte decorative, mese de scris pentru copii, birouri, rafturi, etajere, canapele, paturi, scaune, banchete, oale, ceasuri de perete, perdele, draperii, dulapuri de baie, suporturi prosoape, lustre, tablouri, obiecte sanitare, căzi, vase de toaleta, rezervoare de apă pentru vase de toaletă, carpete, preșuri.
 
· Deșeuri vegetale, în fiecare LUNI și MIERCURI
Exemple: iarbă, frunze, nuiele și crengi.
 
· Deșeuri rezultate din construcții, în fiecare MIERCURI și JOI
Exemple: moloz, cărămidă, tencuială.
ANUNŢ DE PARTICIPARE – finanțare nerambursabilă din bugetul local

 Publicat în Monitorul Oficial nr. 83 din data 29.04.20201, Partea a VI-a

 Orașul Deta invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.350/2005, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură, sport și recreere, educație și dezvoltare comunitară, culte, social.

  1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniile cultură, sport și recreere, educație și dezvoltare comunitară, culte, social, pe anul 2021 este prevăzută de art. 6 din Legea nr.350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes local.
  2. Sursa de finanțare a contractului și valoarea : bugetul local 125.000 lei, defalcat pe domeniul asociaţii şi fundaţii nonprofit 35.000 lei, culte religioase 90.000 lei.
  3. Durata proiectelor : anul 2021.
  4. Data-limită pentru depunerea propunerilor de proiect : Conform art.20 alin. (2) din Legea nr.350/2005 este 17 mai 2021, ora 10.00. Se motivează folosirea procedurii accelerate datorită faptului că bugetul a fost aprobat târziu și sunt activități care necesită finanțare.
  5. Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect : Primăria Orașului Deta, oraș Deta, Strada Victoriei nr.32, județ Timiș.
  6. Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către comisia de evaluare în perioada 18-20 mai 2021.

 

Documentaţia de proiect poate fi obținută la sediul Primăriei oraşului Deta.

 

Pot aplica cultele religioase și organizaţiile nonprofit (a căror sedii sau activități se desfășoară  în orașul Deta) înregistrate în baza O.G. nr. 26/2000 şi a legii de funcţionare a cultelor religioase.

Mai jos puteți descărca formularul de aplicare alături de întreg pachetul de documente necesar obținerii finanțării.

Anexa 1 Cheltuieli eligibile si neeligibile 2021

Anexa 2 Formular de aplicatie 2021

Anexa 3 Buget proiect 2021

Anexa 4 Declaratie pe propria raspundere 2021

Anexa 5 Declaratia de impartialiate a beneficiarului 2021

Anexa 6 Declaratie de impartialitate membrii 2021

Anexa 7 Raport Tehnic 2021

Anexa 8 Raport Financiar 2021

Anexa 9 Procedura de conformitate, evaluare si selectie 2021

Anexa 10 Cerere de plata 2021 REGULAMENT 2021

 

WiFi gratuit

A fost finalizată instalarea, în diferite locuri din oraș, a  punctelor de acces la internet prin WiFi – pe care cetățenii le pot folosi gratuit chiar de azi. Primăria Deta a beneficiat de finanțare europeană în valoare de 15.000 euro pentru implementarea acestui proiect, prin programul WiFi4EU al Comisiei Europene.

Concurs de Paște, fără limită de vârstă

Vă provocăm să dați frâu liber imaginației, creației și a artei într-un nou concurs fără limită de vârstă! În perioada 29 martie – 18 aprilie, Primăria Orașului Deta vă invită să vă exprimați gândurile și sentimentele prin culoare, călăuziți de lumina Învierii Mântuitorului nostru și însoțiți de dorința de a îl găsi pe năzdrăvanul Iepurilă.
Tot ce trebuie să faceți este să fotografiați creația voastră și să trimiteți fotografia pe e-mailul diana.tatarusanu@yahoo.com. Așteptați apoi invitația noastră la Primăria Orașului Deta pentru a prezenta lucrările voastre. Noi ne vom ocupa să îl ademenim pe misteriosul Iepurilă cu mult așteptatele voastre lucrări și vom negocia cu el, bineînțeles cadoul vostru! Așadar să pornim din nou la drum! De această dată în căutarea lui Iepurilă! Depinde doar de frumusețea creațiilor voastre dacă reușim să îl cucerim pe faimosul iepuraș de Paște.
Tema concursului este ” Învierea Domnului – Tradiție, Lumină și culoare”, iar categoriile la care puteți participa sunt următoarele:
• Ouă încondeiate
• Desene în culoare, creion
• Picturi pe hârtie, pânză, icoane pe sticlă
• Creație literară (poezie sau compunere)
Odată cu pandemia, viețile noastre au suferit o întorsătura la 180 de grade. Și nu ne-a rămas altceva de făcut decât să ne străduim în a respecta măsurile de prevenire a răspândirii virusului pentru a-l alunga de lângă noi cât mai curând posibil. Astfel, am fost nevoiți să ne adaptăm tuturor situațiilor impuse. În acest fel am sărbătorit orașul nostru de ziua lui prin artă lansând un concurs online, iar de Crăciun am pornit în căutarea lui Moș Crăciun împreună. Și cum nu doar pandemia a pus stăpânire pe orașul nostru, ci și talentul, Moșu` a fost cucerit de îndată de multiculturalitatea și diversitatea localității noastre, astfel că a venit cu multe cadouri pentru toți copiii mici și mari din orașul nostru.
Stabilirea noii taxe de salubritate

În perioada 09.03.2021-19.03.2021 Primăria Deta a demarat procedura de inventariere a numărului de persoane beneficiare a serviciului de salubritate, ca urmare a contractării unui nou prestator (PEJ Company S.R.L.). Ca atare se impune stabilirea unei noi taxe de salubritate, taxă a cărei fundamentare de preț se face și în funcție de numărul de persoane beneficiare. Vă atragem atenția că, cu cât numărul acestora este mai mic, cu atât taxa practicată va avea o valoare mai mare. Avem cunoștință de faptul că foarte multe persoane au refuzat completarea declarațiilor din considerentul că nu știu care este valoarea taxei.

Reiterăm și vă aducem la cunoștință faptul că taxa se va stabili, prin H.C.L., după ce avem numarul total de beneficiari. Vă adresăm astfel rugămintea, celor care nu ați fost găsiți la domiciliu sau ați refuzat completarea declarației, de a vă prezenta de urgență la casieria unității noastre în vederea depunerii acesteia. Totodată vă înștințăm că ulterior vom procede la impunerea din oficiu a celor care nu se conformează prevederilor legale.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support