Codul rutier a fost modificat iar cele mai importante schimbări îi vizează pe conducătorii de mopede.
Poliţia informează că pentru a  conduce un moped pe drumurile publice, conform OUG 195/2002 modificată de Legea 203/2012 trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
          Conform art. 6 mopedele sunt considerate autovehicule.
          Mopedul să fie înregistrat sau înmatriculat şi totodată omologat
          Conducătorul mopedului trebuie să posede permis de conducere categoria AM sau altă categorie valabilă
          Pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorul şi persoanele transportate au obligaţia să poarte cască de protecţie omologată.
          Este obligatorie îmbrăcămintea cu elemente fluorescente reflectorizante de la lăsarea serii şi până în zorii zilei, sau atunci când vizibilitatea este redusă.

Ambele echipe de handbal fete antrenate de profesorul Szabo Francisc au câștigat titlul de campioane județene pe 2013. Atât echipa gimnazială cât și echipa liceului din Deta au dominat competiția sportivă, impunându-se printr-o tactică superioară și o condiție fizică de invidiat. 
În picioare: Prof. Szabo Francisc, Mitan Anda, Ghervan Cătălina, Zsak Manuela, Marcu Daiana, Brumar Ancuţa
Jos: Marcu Alexandra, Paraschiv Isabela, Stanoievici Sorina, Teliceac Andreea
În drumul spre titlu, echipa noastră gimnazială de handbal fete și-a dovedit superioritatea în fața jucătoarelor de la Handbal Club Jimbolia cu o diferență de 5 goluri, după ce, prin calități sportive și atitudine, au reușit să depășească toate cele 8 echipe calificate în finală. Competiția sportivă care a adus fetelor noastre titlul de campioane județene a reunit echipe participante din peste 600 de şcoli, iar în urma rezultatelor remarcabile obţinute, patru fete dintre fetele noastre au fost legitimate şi transferate la Liceul cu program sportiv Banatul, secţia de handbal.
Prof. Szabo Francisc, Indrias Stefania, Pelin Adelina, Groza Maria, Baldovin Claudia, Petrican Sonia, Marcu Alexandra, Olaru Catalina, Ulmeanu Cosmina, Telbisz Loredana
Nici echipa liceului de handbal fete nu s-a lăsat mai prejos, tinerele născute în 1994 făcându-se remarcate prin energia jocului și lejeritatea cu care au depășit echipe puternice precum Liceul Peciu Nou, Liceul Traian Vuia Făget sau Liceul Mihai Eminescu Jimbolia. Concursul a avut caracter oficial fiind trecut în Olimpiada Națională a Sportului Școlar.

Echipa de vis are nevoie de susținere

În formula reunită, echipa oraşului la handbal fete, se compune din toate sportivele de toate vârstele, iar în momentul de față, aceasta se afla pe locul doi în campionatul de senioare al judeţului.  Ultima etapă a campionatului se va desfăşura în luna mai, la Deta, astfel că jucătoarele noastre vor avea nevoie de întreg sprijinul publicului și de tot interesul autorităților locale. “Așteptăm părinții și iubitorii de handbal să ne fie aproape, deoarece prezența suporterilor este extrem de importantă pentru moralul fetelor” ne-a spus antrenorul sportivelor, profesorul Szabo Francisc. “Fetele au muncit extrem de mult pentru rezultatele de până acum, iar victoriile le aparțin în totalitate. Avem jucătoare de mare valoare și m-aș bucura să găsim finanțatorul care ar putea să le sprijine performanța pentru a obține chiar mai mult din parcursul lor sportiv” a subliniat profesorul Szabo Francisc.

Asociaţia Seniorilor din Deta a organizat prima acţiune din programul activităţilor pentru 2013, un concurs de şah şi table la care au putut participa cetăţeni ai oraşului, fără limită de vârstă. Concursul s-a desfăşurat în data de 16 martie şi s-a bucurat de un interes deosebit atât în rândul tinerilor cât şi a persoanelor vârstnice. Asociaţia Seniorilor are pregătite pentru acest an mai multe activităţi pentru petrecerea timpului liber la care vor fi invitaţi să participe, în special membrii asociaţiei, dar şi ceilalţi pensionari din oraşul Deta. Alexandru Voiculescu.

REZULTATE CONCURS:
Şah:    Locul I – Katona Ioan
           Locul II – Iordac Neboişa
           Locul III – Cijof Florin
Table: Locul I – Kovacs Tiberiu
           Locul II – Baniaş Neculai
           Locul III – Balint Ştefan

În prima etapă a returului Diviziei D Timiș, disputată sâmbătă 2 martie,  FC Deta a fost învinsă la limită (1-0)  pe teren  propriu de către Loading ... Loading …CFR Timişoara. Meciul a fost disputat, la pauză scorul fiind alb. Golul oaspeților a venit în minutul 70 la o fază fixă, respectiv un corner. FC Deta a aliniat următorul ”11” Marta – Picioruş, Mioc, Paraschiv, Kremer – Gheorghiţă (Pantiş; Anca), Stan, Pripas, Marcu – Duga (Mihalache), Rujan (Pau). De menționat faptul că după primirea golului mijlocașul echipei din Deta, Pripas, a fost eliminat de pe teren după un fault asupra unuia dintre jucătorii ceferiști. Deta putea obține un egal, însă Marcu a fost blocat în ultima clipă de fundașii adverși. 

Verificările ISU Banat continuă și în luna aprilie. Până în data de 05.04.2013 se vor efectua controale în teritoriu pentru prevenirea incendiilor care pot produce pagube materiale, dar care, mai presus de toate, pot pune în primejdie vieți nevinovate. Printre cele mai frecvente cauze ale izbucnirii unui incendiu se numără improvizaţiile la instalaţiile electrice. Pentru prevenirea unor incendii devastatoare, refuzați în mod categoric folosirea conductorilor sau cablurilor electrice defecte, a conductorilor sau cablurilor electrice neizolate corespunzător faţă de materiale combustibile sau suprasolicitarea instalaţiilor electrice prin folosirea de consumatori  (reşouri, radiatoare, frigidere, maşini de spălat, aparatură electronică) cu putere care depăşeşte puterea nominală stabilită pentru reţelele respective.

Acceptarea unor instalaţii electrice îmbătrânite sau cu improvizaţii executate de persoane neautorizate, înlocuirea siguranţelor fuzibile originale cu altele supradimensionate şi improvizate, împreună cu nesupravegherea aparatelor electrice aflate sub tensiune sau amplasarea acestora în apropierea materialelor combustibile, reprezintă principalele cauze ale celor mai mistuitoare incendii. Gheorghe Vlad.
Important
Odată cu începerea lucrărilor agricole de primăvară se interzice proprietarilor şi deţinătorilor de teren, cu titlu sau fără titlu, arderea miriştilor, a stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţilor competente pentru Protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

Bucurie și speranță, acestea au fost sentimentele pe care copii de la Grădiniţa cu program prelungit Deta le-au adus în sufletele doamnelor de la Spitalul orășenesc Deta
În cadrul proiectului educaţional local ,,Un strop de credinţă”, educatoarele Mariana Vertopan şi Rodica Bundaş au încurajat copiii să confecționeze mărțișoare, iar mai apoi să le împartă tuturor doamnelor aflate în Spitalul din Deta, fie că acestea erau parte a personalului medical sau paciente. „Am considerat că un gest simplu, acela de a oferi un mărţişor, este o bună modalitate de a învăța micuții să-și exprime respectul şi recunoştinţa faţă de munca personalului medical din spital,” ne-a spus Mariana Vertopan, directoarea Grădiniţei cu program prelungit din Deta. „Am oferit simbolul primăverii şi al noului început – mărţişorul – în semn de mulțumire pentru eforturile pe care doamnele doctor si doamnele asistente le fac pentru sănătatea noastră. Totodată am vrut să aducem un zâmbet pe chipul pacientelor și să le urăm o însănătoșire grabnică” a adăugat Rodica Bundaş, educatoare la Grădiniţa cu program prelungit din Deta. Copiii s-au arătat încântați de experiența trăită și au promis că se vor întoarce și anul viitor. L.L.

      
Învățați de educatoare că primăvara nu vine doar în natură, ci şi în sufletele noastre, preşcolarii grupei mici de la Grădiniţa cu Program Prelungit Deta s-au bucurat de a doua lor serbare de 8 Martie organizată la grădiniţă. Prin poezii, cântece şi dansuri, copiii pregătiţi de educatoarele Ileana Despi și Nicoleta Goicov și-au convins mamele să lase primăvara să le pătrundă în suflet, urările sincere rostite de micuți impresionând până la lacrimi toți invitații. „Nu a fost greu să ne convingă de talentul lor” a spus mândră una dintre mămicile prezente la serbare. „Experienţă în ale serbărilor au, că doar şi de Crăciun au pus în scenă un spectacol la fel de bun” a completat aceeași mămică. Mariana Vertopan.

  • BAKOŞ IOANA-IOSEFINA, 74 ani, decedată la data de 25.02.2013.
  • BREDICEANU GHEORGHE, 68 ani, decedat la data de 27.02.2013.
  • KOCZI IOAN, 70 ani, decedat la data de 7.03.2013.
  • VERMEŞAN MIHAI, 66 ani, decedat la data de 9.03.2013.
  • CINTEAN ECATERINA, 92 ani, decedată la data de 11.03.2013.
Primăria orașului Deta transmite sincere condoleanțe familiilor îndoliate.

Ca în fiecare an, și în 2013, Primăria Deta va sprijini mai multe evenimente, concursuri și activități culturale dedicate tuturor locuitorilor orașului nostru, de la cei mai tineri până la cei vârstnici. Primele acțiuni au fost deja desfășurate în luna ianuarie, urmând ca pe parcursul anului să fie implicate persoanele preocupate de folclor, tradiții, competiții sportive sau culinare. 
Agenda Cultural – Sportiva si de Tineret 2013
  •  Ziua curăţeniei
  • Spectacole de teatru, operetă, muzică clasică și simfonică în colaborare cu instituții de cultură
  • Perfecţionarea continuă şi dotarea formaţiilor de dansuri populare
  • Seri și evenimente culturale
  • Activități destinate promovării interculturalității
  • Activităţi culturale şi sportive realizate în colaborare cu localităţi din Serbia şi Ungaria,  Coka şi Bordany
  • Acțiuni pentru copii
  • Ceaunul și grătarul – concurs internaţional culinar, ediția a șasea
  • Zilele sportului pentru toţi
  • Ziua Europei
  • Concurs de pescuit sportiv-juniori şi seniori
  • Hramul Bisericilor
  • Zilele clubului orăşenesc
  • Maracana-campionat de fotbal
  • Zilele culturale ale oraşului Deta, ediția a patra
  •  Ziua Naţională a României
  • Sărbătoarea Pomului de Crăciun
  • Concurs automobilistic si de carting

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support