Primăria Deta
Model de adeverință angajator și declarație pe propria răspundere
Pentru circulația în timpul pandemiei Covid-19, publicăm modelul de adeverință angajator și declarație pe propria răspundere. Puteți vizualiza și descărca documentele aici și aici.
Sprijin pentru bătrâni în perioada izolării la domiciliu
Având în vedere necesitatea protejării persoanelor vârstnice de pe raza localităţii Deta, inclusiv sat Opatiţa, persoanele în vârstă de peste 65 ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, sunt rugate să sune la numerele de telefon 0256 390 466 sau 0256 390 606 -Compartimentul Asistenţă Socială şi Relaţii cu Publicul, pentru luarea în evidență și sprijinirea acestora în vederea minimalizarii expunerii lor în afara locuinței.
De asemenea, orice persoană care are cunoștință de persoane vârstnice, de peste 65 ani și fără susținători sau altă formă de ajutor, sunt rugate să sune la numerele de telefon afișate.
Vă mulțumim!
Activitatea de colectare deșeuri Zona 3- Deta
Pentru vizualizarea sau descărcarea Raportului de constatare activitate colectare deșeuri Zona 3 Deta – Luna Februarie 2020, va rugăm click aici.
Evenimente publice si private sistate și piața agroalimentră închisă
În vederea prevenirii apariției riscului de îmbolnăvire cu Coronavirus (Covid 19), Comitetul local pentru Situații de Urgență Deta întrunit astăzi, 13 martie 2020, a dispus sistarea desfășurării tuturor evenimentelor publice sau private în incinte sau în aer liber în orașul Deta și Opatița până în data de 31 martie 2020. Până la aceeași data, cu posibilitatea de prelungire, a fost închisă Piața Agroalimentară. Atașat găsiți întreaga hotărâre a Comitetului Local, cu toate măsurile de urgență dispuse.
Cupa Deta la Tenis de masă se amână
Cupa Orașului Deta la Tenis de Masă se amână din cauza măsurilor de prevenire a epidemiei de Coronavirus. „Regretăm că trebuie să facem acest pas, însă este necesar pentru sănătatea cetățenilor. Preocuparea pentru siguranța locuitorilor și respectarea deciziilor în situații de criză pot face o diferență majoră” au spus reprezentanții echipei de organizatori.
Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și a celor periculoase
Locuitorii din Deta au posibilitatea de a scăpa de deșeurile voluminoase și de cele periculoase din gospodării. Operatorul de salubritate Brai-Cata a stabilit graficul de colectare petru acest tip de deșeuri. Astfel în luna martie în datele de 4 și 5 toți cei care vor să scape de aceste deșeuri vor avea posibilitatea de a face acest lucru în cele două zile programate, în următoarele locații:
– Str. Revoluției (Piața veche)
– Piața Libertății (lângă cele două module de colectare a deșeurilor)
– Elena Ghenescu (spațiul verde de lângă sala de sport)
– Ștefan cel Mare (vizavi de gară)
– Târgu Mare (lângă modulele de colectare a deșeurilor)
– Calea Banlocului (în fața Uzinei de apă)
– ANL (lângă modulul de colectare a deșeurilor)
PROCES VERBAL DE AFIȘARE DEBITORI – 26 FEBRUARIE 2020
Publicăm Procesul Verbal de Afișare a tabelului cu adresele de înființare a propririi debitorilor care nu au fost găsiți la domiciliu. Pentru vizualizarea sau descărcarea documentului vă rugăm click aici.
CUM PREVENIM BOALA DETERMINATĂ DE CORONA VIRUS
În vederea informării corecte a cetățenilor privind măsurile de prevenție și de limitare a răspândirii unor boli respiratorii, inclusiv boala determinată de noul Corona Virus, punem la dispoziție sfaturi de utilizare a măștilor precum și cele mai frecvente întrebări și răspunsuri, cu recomandarea generală de a parcurge informația și a o urma în activitățile zilnice.
Pregătirea Cupei “Mihai Mărgineanțu” 2020
Delegații echipelor care doresc să participe la Cupa “Mihai Mărgineanțu” la fotbal de sală sunt rugați să fie prezenți în sala de ședințe a Consiliului Local în data de 4 februarie, de la ora 18:30. Cupa se va desfășura în perioada 15 – 16 februarie 2020.