ZIUA POMPIERILOR LA DETA

13 septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din istoria pompierilor, indiferent de epocile istorice şi regimurile politice prin care a trecut România. La data de 13 Septembrie, românii cinstesc memoria, curajul şi devotamentul celor care şi-au dat viaţa în Bătălia de la Dealul Spirii, ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Ţării Româneşti şi un corp de armată otoman. Compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu a înfruntat cu prețul vietii trupele otomane venite să înăbușe Revoluția Pașoptistă.        
Stația de Pompieri Deta a organizat cu această ocazie o festivitate la care au participat Serviciile voluntare pentru situații de urgență din raionul de intervenții al subunității, reprezentanți ai administrației locale și a principalelor instituții din orașul nostru. Evenimentul a fost deschis de marșul a trei plutoane de pompieri militari, de la sediul subunității până în parcul Anton Kratzer, urmat de slujba religioasă oficiată de către preotul paroh al Bisericii Ortodoxe Române din Deta, Ciprian Blagoe.

Maiorul Herișanu Ioniță a transmis mesajul inspectorului general al IGSU, general Dan Paul Iamandi și a felicitat toți pompierii prezenți pentru activitatea desfășurată. Letiția Morariu, director al Liceului Tehnologic Sf. Nicolae, a mulțumit pompierilor pentru strânsa colaborare cu instituția de învățământ, iar primarul orașului, Petru Roman, a evidențiat importanța și aportul pompierilor în viața comunității. Unul dintre cele mai apreciate momente al festivității a fost prezentarea tehnicii de intervenție: autospeciale de stingere a incendiilor de către pompierii militari și civili, autospeciala SMURD și alte autospeciale și motoutilaje destinate intervenției la inundații Întreaga activitate din această zi de sărbătoare a fost organizată și coordonată de către Maior Herișanu Ioniță, comandantul Stației de Pompieri Deta. (Ovidiu Ivancea – director, Centrul Cultural Deta)

RUGA SÂRBEASCĂ

La fel ca în fiecare an, comunitatea sârbă din Deta, în a doua duminică a lunii septembrie, a sărbătorit Soborul Tuturor Sfinților Sârbi, Hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Cu sprijinul Primăriei Deta și a Uniunii Sârbilor din România evenimentul a fost organizat în mod tradițional, păstrând obiceiurile lăsate de generațiile dinaintea noastră. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie oficiată de Ljubodrag Boghcievici, preotul paroh al Bisericii Ortdoxe Sârbe din Deta și protopopul Bransialv Stankov din Timișoara. După-amiaza, la slujba Sfintei Vecernii, a fost respectat obiceiul străvechi al sârbilor de peste graniță, păstrat și de către etnia sârbă din România și localitatea Deta, și anume tăierea colacului. Nașii rugii din 2018, familia Ene, au pregătit tradiționalul și vestitul colac al rugii, coliva și fel de fel de specialități dulci și sărate, specifice bucătăriei tradițioanle sârbești. Iar cum orice sărbătoare tradițional sârbească este presărată cu muzică și joc de calitate, nici Ruga sârbilor la Deta nu a fost o excepție. După ceremonia tăierii colacului, toți membrii Ansamblului Sveti Nikola din Deta, de la mic la mare, împreună cu invitații lor din Ansamablul Kolo Arad au încins în fața bisericii cunoscutul ”malo kolo”,  iar mai apoi, alături de toți enoriașii prezenți la biserică au plecat în parada portului popular către pacul orașului, unde cele două ansambluri și acordeonistul Deian Giurgiev au oferit un spectacol folcloric autentic sârbesc. Evenimentul s-a bucurat de prezența a înaltele fețe bisericești care au oficat slujba de tăiere a colacului, primarul orașului Deta, Petru Roman, precum și președintele Uniunii Sârbilor din România, Ognean Cîrstici. Seara a adus Balul Rugii cu interpreții Ana Beta, Rale Filipović și orchestra de excepție condusă de maestrul în acordeon, Aca Cirković din orașul Vârșeț, Serbia. Pe lângă atmosfera plăcută și voia bună create de artiștii care au urcat pe scena parcului din orașul nostru, Ruga Sârbească a fost un prilej de mare bucurie pentru comunitatea sârbă din Deta, tradiția fiind continuată către 2019, cu nășia rugii preluată de către familia Vertopan Zoran. (Diana Tătărușanu)

• MORUZ STELU, decedat la data de 07.08.2018 – 57 ani
• MAZILU LILIANA, decedată la data de 24.08.2018 -54 ani
• MILIN FLOAREA, decedată la data de 25.08.2018-74 ani
• LAMPĂ ANA, decedată la data de 29.08.2018- 83 ani
• DIENES ELISAVETA, decedată la data de 06.09.2018-90 ani
• DER IULIANA, decedată la data de 17.09.2018-84 ani
• FIŞTEA FLORICA, decedată la data de 19.09.2018-69 ani

Primăria orașului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

KIRCHWEIH  DETA 2018

Suntem bucuroși și mândri că din anul 2015 am reușit să reînviem una dintre cele mai frumoase tradiții ale etniei germane de la noi, bucuria ne este sporită de faptul că, de la an la an, numărul participanților crește.
 Sărbătoarea din acest an a început cu o paradă a portului popular german și a fost urmată de slujba de binecuvântare a buchetului de rozmarin și licitarea acestuia. Spectacolul artistic din cursul după-amiezii a încântat publicul, iar aplauzele au curs minute în șir pentru ansamblurile de dansuri tradiționale germane din Banatul de munte (Anina, Reșița), din Banatul de câmpie și deal (Arad, Nitchidorf, Satu-Mare) și pentru prima oară la Deta, a urcat pe scenă un ansamblu de dansuri tradiționale săsești din Sibiu. „Traditia nu înseamnă venerarea cenușii ci transmiterea focului” spunea compozitorul  Gustav Mahler. Acest lucru dorim să îl facem și noi, să  transmitem publicului acea bucurie interioară și elanul de a merge mai departe, de a demonstra că de noi depinde dacă vrem să dureze, dacă vrem să ardă. Mulțumim tuturor pentru interesul arătat și pentru faptul că ați venit într-un număr atât de mare. Vă așteptăm cu drag la evenimentele noastre viitoare! (Gerhart Șămanțu – președintele F.D. al Germanilor din Banat- filiala Deta)

„MARACANA” 2018

Considerat deja o tradiție a orașului și așteptat cu interes atât de jucători cât și de public, Campionatul de minifotbal seniori „Maracana” 2018 a atras în acest an 5 echipe foarte bune, care au adus un joc energic, spectaculos dar înainte de toate fair-play. Evenimentul organizat de Consiliul local al orașului Deta și Primăria orașului Deta s-a desfășurat în perioada 4-8 august, meciurile fiind urmărite și încurajate de un public numeros. La încheierea competiției, pe primele trei locuri s-au clasat echipele: Locul I – Opatița, Locul II – Vulturii Mehala și locul III – F.C.K. Titlul de gogheter i-a fost atribuit lui Ion Cosmin de la echipa Opatița. Premiile au constat în diplome, cupe, mingi de fotbal și echipament sportiv oferite de Consiliul orașului Deta, care a alocat 4500 lei din bugetul local pentru acest eveniment. (Adina Mateescu)

RUGA DE LA DENTA

De Sfântă Mărie, în 15 august, vecinii noștri, locuitorii comunei Denta sărbătoresc Hramul Bisericii Ortodoxe Române, ocazie cu care organizează Ruga satului. Centrul Cultural al orașului Deta a fost din nou invitat să participe la această sărbătoare, cu Ansamblul de dansuri populare românești seniori și pensionari. După slujba religioasă, membrii Ansamblului au însoțit alaiul în Parcul comunei unde au avut loc jocul și balul de Rugă. După hora tradițională, primarul comunei a salutat prezența tuturor invitaților și în mod deosebit a dansatorilor de la Deta, mulțumindu-le pentru prezența lor minunată. 

 Programul artistic a început cu un dans al copiilor din localitate și o suită de orchestră, protagoniști fiind copii și tineri din Denta, după care Centrul Cultural din Deta a dat startul petrecerii cu un dans specific zonei de câmpie, prezentat de Formația artistică a pensionarilor. Momentul coregrafic a continuat cu  suite de dansuri populare prezentate de seniori, suite care au pus în evidență pasul moale legănat al jocului popular din câmpia banatică, cu o coregrafie realizată de instructorul coregraf Voicu Cătălin. Publicul și organizatorii au fost urmărit cu mare atenție întrega prestație a dansatorilor noștri și i-au răsplătit cu multe aplauze dar și cu diplome înmânate de către primarul și viceprimarul comunei. Felicit cele două ansambluri pentru aportul adus în promovarea orașului Deta, știu că pe orice scenă ar evolua, atât în țara cât și din străinătate, artiștii din Deta vor avea mereu o prestație la cele mai înalte standarde. Cu riscul să mă repet, e bine de știut că, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul și susținerea Primăriei orașului Deta și al Consiliului Local al orașului Deta.  (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)

Din nou acasă
Ediția din acest an a Zilelor Orașului Deta a constituit un prilej de bucurie pentru noi toți. Participarea dumneavoastră în număr atât de mare m-a făcut să îmi dau seama că eforturile noastre de a organiza acest eveniment nu au fost în zadar și de aceea vreau să le mulțumesc și să vă mulțumesc în numele tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a Zilelelor Orașului. Am avut mulți oaspeți în acest an, atât din țară cât și din străinătate. M-am bucurat să întâlnesc, în aceste zile, mulți locuitori din Deta care au plecat în străinătate să muncească. Au venit acasă în vacanță și au remarcat, poate mai mult decât o facem noi cei care trăim aici zi de zi, schimbările prin care trece comunitatea în care s-au născut. Le-am spus că îmi doresc ca această țara să le ofere mai mult și să îi facă să se întoarcă acasă, iar ei mi-au răspuns că după ce au văzut cum a evoluat orașul, se gândesc serios să revină la Deta. Iată că sărbătorile comunității, dincolo de voie bună, de dans și de muzică ne oferă ocazia de ne revedea cu cei dragi, de a ne apropia mai mult și de a ne înțelege mai bine unii cu alții.

ZILELE  ORAȘULUI  DETA 2018

Cea de-a noua ediție a Zilelor Culturale ale Orașului Deta a delectat publicul cu muzică pentru toate gusturile și cu tradiții autentice, românești, maghiare și sârbești. Evenimentul desfășurat în ultimul weekend al lunii iulie a debutat cu primirea invitaților din țară și din străinătate la sediul Primăriei de către edilul orașului, Petru Roman. Parada portului popular, unul dintre cele mai spectaculoase momente ale evenimentului, a avut loc pe o vreme mai puțin prielnică, dar chiar și așa, nici publicul și nici artiștii nu s-au lăsat impresionați de ploaie și au pornit conform programului, de la Centrul Cultural al orașului Deta în frunte cu Fanfara Mihai Eminescu din Coștei, Serbia. La parada au participat toate Ansamblurile de dansuri populare ale Centrului Cultural Deta, însumând peste 170 de artiști: Ansamblul de dansuri populare românești-copii, tineret, seniori și pensionari, Ansamblul de dansuri populare sârbești copii, grupa mijlocie si tineret, Ansamblul de dansuri populare maghiare, Ansamblul de dansuri tradiționale germane și Ansamblul de dansuri populare bulgare. Alaiul s-a oprit timp de un minut, în fața Primăriei, în semn de salut pentru oficialitățile și oaspeții prezenți. De acolo, cu drapelul orașului în față, purtat de elevi cu rezultate foarte bune la învățătură și alături de toți musafirii, alaiul a înaintat către platoul special amenajat din Parcul Anton Kratzer. Ceremonia a început cu ridicarea drapelului pe catarg, timp în care Fanfara din Coștei a intonat Imnul de Stat al României. Primarul orașului, Petru Roman, a salutat toți oaspeții prezenți, subliniind prezența președintelui Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a reprezentantului Guvernului României, Andrei Cosmin Turcanu – director general ANL și a președintelui Societății cultural istorice „Mihai Viteazul”, Mircea Cosma. De asemenea a fost evidențiată prezența aleșilor în Parlamentul României și a delegațiilor din localitățile înfrățite sau din cele cu care avem o foarte bună colaborare: comuna Bordany din Ungaria, comuna Coka avându-l ca reprezentant pe Ianos Tortei, comuna Plandiste, comuna Coștei avându-l în fruntea delegației chiar pe primarul Viorel Balangean și localitatea Glogoni din Serbia. Un moment încărcat de emoție și mândrie a fost sfințirea de către protopopul Ioan Prisăcean și de către preotul paroh Ciprian Blagoe a bustului Regelui Ferdinand I și dezvelirea acestuia de către primarul orașului împreună cu sculptorul Aurel Ardeleanu. Lucrarea este dedicată sărbătoririi centenarului Marii Uniri. Tot în cadru festiv, au fost oferite diplome de mulțumire și recunoștință pentru activitatea culturală, tuturor ansamblurilor și celor două coruri ale Centrului Cultural Deta. Diplome au primit și elevii cu rezultate foarte bune la învățătură, odată cu ei fiind premiate și cadrele didactice care s-au implicat în pregătirea acestora. Elevii și tinerii cu rezultate bune și foarte bune la activitățile sportive, echipele de fotbal, nu au fost uitate, primind și aceștia o diplomă. Au fost acordate și câteva premii de excelență și distincții persoanelor care și-au adus contribuția de-a lungul anilor în viața socială, culturală și economică a orașului Deta.

Având în vedere că în orașul Deta conviețuiesc în bună înțelegere și armonie un număr semnificativ de minorități, programul artistic a debutat cu un tablou coregrafic multietnic în care toate ansamblurile au dansat câte o suită de dansuri specifice fiecărei etnii. Au urmat apoi recitualuri de calitate, cu artiști consacrați care au făcut deliciul publicului. Pe tot parcursul celor trei zile de sărbătoare, Diana Tătărușanu nu doar a moderat evenimentul ci a vorbit cu sufletul, motiv pentru care o felicit și îi mulțumesc. Mulțumiri speciale se îndreaptă de asemenea către toți cei care au evoluat pe scenă în aceste zile, artiști ai formațiilor aflate sub egida Centrului cultural Deta, și către cei care instruiesc și coordonează aceste formații. Un eveniment de anvergură implică în organizare foarte mulți oameni, angajați din cadrul Primăriei Deta, care și-au sacrificat din timpul liber pentru a face ca totul să decurgă perfect, drept pentru care le mulțumesc și acestora. Mulțumiri pentru sprijinul acordat merită și echipele mobile ale Poliției orașului Deta, Unitatea de Jandarmi Deta precum și Unitatea de pompieri militari Deta care ne-au sprijinit pe toata durata evenimentului. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)

Mulțumim în mod deosebit celor care au ajutat financiar prin sponsorizarea evenimentului:
 CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ
PREVENT IMOBILIEN ROMÂNIA
S.C. TUBULAR TEHNO SISTEM
ROTARU LAURENȚIU
S.C. PROFI ROM FOOD SRL
BIROUL NOTARIAL INDIVIDUAL CIOBANU ANA ȘTEFANIA
BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL LĂCĂTUȘU CAMELIA
TERRA AGRI FARMING S.R.L.
FAMILIA LUNCZ IOAN
DESPI BIO BANAT DETA
FAMILIA NEAMU ILIE
FORMIN SRL
BANAT TRACTOR
OPTICA ENE
MOBILULUS SRL
MAGO SRL
ECO STRUCTURI SRL
P.F.A. VOICULESCU ALEXANDRU
S.C. DORU & MARI KISS SRL
SWEET MADY SRL
TUNDRIC TRANS SRL
VOPSITORIE STOIN SRL
LA BOB SRL
CARMIVET-FARM SRL
CIOBANELI SRL
MIDAS CENTER SRL
COFETĂRIA SAVA
SCOALA EDY SRL
FAMILIA LAZĂR ȘTEFAN
PUI DE CASĂ DETA SRL
PALCO SRL
FLORĂRIA MEL EN CRIS SRL
      I.I. PAPP GYONGYIKE
      M.M.A SWEET HAUSE SRL
      P.F.A MITU RĂZVAN

Ruga catolică

De Sfânta Ana, locuitorii orașului nostru se pot bucura de Ruga catolică, etniile bulgară și maghiară marcând o importantă sărbătoare și un adevărat punct de reper cultural. Evenimentul a debutat cu parada portului popular, apoi a continuat cu participarea la slujba religioasă și desfășurarea programului artistic în fața bisericii. Au încântat publicul cu evoluția lor, Ansamblul de dansuri populare bulgărești din Deta și Vinga alături de Ansamblul de dansuri populare maghiare din Deta și Tormac. Ca în fiecare an, nu a lipsit tradiționalul Bal care a avut loc în parcul Anton Kratzer din Deta. Formația Szinkron din Timișoara a întreținut publicul prezent cu melodii populare pentru toate gusturile, atmosfera fiind una de sărbătoare. Mulțumim Primăriei  şi Consiliul Local al oraşului Deta pentru sprijinul acordat în organizarea acțiunilor necesare pentru buna desfășurare a sărbătorii. (Clara Stanciu)

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support