ETNII DIN ORAȘUL DETA

GERMANII
Prima atestare documentară a localității Deta datează din anul 1360, localitatea având
denumirea de DED, fiind posesie a nobilului Ioan de Deed, de la care probabil derivă
numele actual. Denumirea localității Ded sau Dedul Mic ori Ghedu, se transformă,
însă, în Deta, în anul 1724, atunci când localitatea a fost reconstruită datorită celor 7
familii de coloniști germani care au populat atunci orașul. Deta și-a păstrat caracterul
prepoderent german timp de 200de ani, până la jumătatea secolului XX pentru că
germanii au reprezentat majoritatea populației orașului până după cel de-al doilea
război mondial.

Una dintre cele mai reprezentative sărbători tradiționale ale șvabilor din orașul Deta a
fost Kirvaiul, care se ținea la hramul Bisericii Romano-catolice, de Sfânta Ana,
biserică construită la inițiativa preotului Karl Lichtfuss și sfințită în anul 1900 cu
mare fast.

În ziua hramului mai multe perechi de tineri îmbrăcate în costume populare șvăbești
de sărbătoare, porneau de dimineață spre biserică, acolo unde se ținea slujba dedicată
hramului bisericii, Sfânta Ana. Întâlnirea avea loc la familia cuplului de tineri care
conducea întreg convoiul. Aceștia purtau în brațe un pom de rozmarin împodobit cu
pamblici și o sticlă de vin. Cu toții împreună defilau apoi pe străzile localității,
colindând casele fiecărui cuplu din convoi, dar și alți cetățeni de etnie germană,
fiecare întâmpinând tinerii cu fel de fel de prăjituri și dulciuri alese. După-masă
aceștia se întâlneau în parcul Anton Kratzer, acolo unde avea loc licitația pentru
pomul de rozmarin. Copiii ai căror părinți câștigau licitația era cuplul din următorul
an care purta rozmarinul și conducea convoiul de kirvai. Toate acestea erau
concluzionate cu interpreți de muzică tradițional șvăbească și vals, polka, cu mult
dans… până în zorii zilei.

MAGHIARII
Între anii 1875 și 1877 renumitul poet maghiar Gyula Reviczky a poposit în cochetul
nostru oraș, a lucrat și a creat în Deta, fiind marcat în acest loc de un sentiment
profund pentru tânăra localnică Emma Bakalovich. O femeie minunată, distinsă,
cultă, iubitoare de literatură, artă și muzică. Între cei doi s-a înfiripat o dragoste
platonică, niciodată împlinită. Cu toate acestea Emma Bakalovich a fost muza
poetului maghiar Reviczky Gyula în operele sale de mare valoare.
Popasul lui Gyula Reviczki în orașul Deta a avut loc într-o perioadă în care localitatea
a fost deja ușor populată de etnici maghiari, aceștia au pătruns treptat în satul de altădată și în cursul timpului numărul lor a crescut, mai ales după instaurarea
dualismului austro-ungar.

Ca parte integrantă a istoriei şi civilizaţiei orașului Deta, folclorul maghiar valorificat
în familie, transmis din generaţie în generaţie, şlefuit cu măiestrie de către etnicii
maghiari care au populat orașul încă din vremuri îndepărtate rămâne impregnat în
paginile de aur ale culturii și societății orașului Deta.

Ceea ce pentru unii reprezintă doar câteva sute de ani nesemnificative, pentru
maghiarii din Deta e istorie. O istorie clădită pe rânduială, rigurozitate, credință,
limbă, dragoste și… tradiție.

În a doua zi de Paște, tinerii maghiari care conviețuiesc pe meleagurile Detei încă din
vremuri străvechi, pleacă dis de dimineață de acasă, îmbrăcați in straie de sărbătoare,
cu stropitul. Cetele de stropitori cutreieră străzile și casele Detei pentru a le uda pe
fetele de măritat ori pe tinerele soții cu apă, înainte de toate urându-le în versuri, însă,
să nu se ”ofilească” pentru că ele erau asemuite florilor.

Apoi fetele erau udate cu găleți pline cu apă. Apă de izvor, ca ele să fie frumoase, să
dea naștere unor copii sănătoși și să miroase tot anul ca florile de primăvară.
Întotdeauna prima stropită era cea mai tânără din familie și abia apoi venea rândul
celor măritate.

Drept recompensă, fetele și tinerele căsătorite le ofereau băieților ouă roșii,palincă,
prăjituri, dulciuri și vin. Însă nimic din toate acestea înainte ca udătorii să fie
binecuvântați de către gazde. Ritualul stropitului însă nu se încheia fără o petrecere la
casele fetelor cu mulți udători, petrecere în care cu desăvârșire protagonistă este
veselia adusa de cântecul si jocul străvechi și autentic maghiar.

SÂRBII

Cultura şi arta, obiceiurile şi credinţa, frumuseţea şi înţelepciunea, construiesc tradiţia
unui popor. La mijlocul secolului al XIX-lea în orașul Deta se resimte prezența unei
populații restrânse de sârbi, urmare a migrației sociale, aceștia părăsindu-și satele lor
natale, provenind în deosebi din Soca dar și din Denta Sângeorge, Dejan și Livezile.
Deși, aceștia își trag rădăcinile pe meleagurile orașului Deta încă din anul 1750, abia
după anul 1950 numărul sârbilor crește semnificativ datorită tinerilor care veneau să
învețe diferite meserii. Comunitatea sârbă și-a făcut cunoscută prezența , încă de la
începutul lor în localitate prin cultură, activitatea educațională, prin moștenirea
spirituală, dar mai ales prin trecutul și tradițiile lor, reușind astfel, să se acomodeze și
să se integreze cu ușurință în comunitatea celorlalte naționalități care locuiau în Deta
la aceea perioadă. Pentru că erau apreciați de membrii comunității locale, meseriașii
sârbi erau membrii în Breasla meseriașilor. Și astăzi se vorbește despre talentul și
cinstea babei Anghelina, despre minunile dulci ieșite din mâna ei, precum
bomboanele de zahăr ars sau halvaua. Dar și despre delicioasa înghețată după care
mulți localnici tânjesc și astăzi a domnului cofetar Panici Ranko.

În Deta sârbii de pretutindeni au adus cu ei una dintre cele mai de preț bogății ale
poporului sârb și anume cântecul și jocul popular care, împreună cu portul popular
constituie cea mai de preț comoară dar și o carte de vizită a poporului sârb, care îl face cunoscut peste tot în lume. Cântecul autentic, jocul şi veselia specific sârbești
reprezentau o parte a unei zile obişnuite din viaţa unei persoane. În momentele
importante, în timpul muncii, pe câmp, la petreceri dar în mod special la balurile de
rugi s-a știut întotdeauna cine, ce şi cum joacă ori cântă.

Sârbii din orașul Deta au păstrat de-a lungul timpului particularități specifice
poporului sârb și au valorificat obiceiuri străvechi, bucurându-se, astfel de o tradiţie
bogată şi o comoară de obiceiuri inepuizabilă, Creându-și astfel o identitate
statornică, care să dăinuie în timp.

Sârbii din Deta, de religie ortodoxă prăznuiesc sărbătorile calendaristice pe rit vechi,
adică păstrează calendarul Iulian. Astfel, în data de 7 iulie, an de an aceștia serbează
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, în termeni populari Ivandan. În ajunul acestei
sarbatori capul familiei mergea în câmp împreună cu bărbații familiei și culegea flori
de sânziene și alte flori colorate de câmp pentru ca mai apoi fetele și femeile din casă
să împletească coronițe. În tot acest timp se cântau cântece în cinstea sfântului Jovan.
Dimineața, foarte devreme fetele se trezeau și prin coroniță căutau răsăritul soarelui
pentru a fi rumene în obraji. După răsăritul soarelui, gazda familiei, ca un sârb fălos
aduce coronița pe uliță, o prezintă vecinilor fălindu-se cu minunăția creată de femeile
din familia sa după care o agață la porta casei unde este admirată de toți trecătorii și
este păstrată până în anul următor. Însă totul este în zadar.. daca această sărbătoare,
nu este presărată cu multă iubire, cântec și joc.

BULGARII

După anul 1850 alți veritabili meseriași migrează spre Deta, de această dată din sate
de bulgari, formând astfel o comunitate restrânsă însă veritabilă de pavlicheni. La
venirea lor în Deta, bulgarii pavlicheni, de religie catolică, aveau diverse ocupații,
dintre care cele de bază erau practicarea agriculturii și a grădinăritului. În același timp
aceștia își dedicau activitatea zilnică în păstrarea cu sfințenie a patru lucruri: limba,
credinţa, obiceiurile şi îndeosebi portul popular specific. Toate femeile din familie
lucrau zi de zi la porturile populare pe care le îmbogățeau cu motive florale,
zoomorfe, geometrice făcând din costumul bulgăresc din zona orașului un unicat în
lume. Timp de două ierni coseau bunica, mama și fiica pentru realizarea doar a
cămăşii populare cu diferite motive.

Cârligatca (opregul din faţă) se ţesea la război, iar opregul din spate (vâlnicul)
reprezintă o adevarată opera de artă. Era realizat dintr-o ţesătură din fir subţire de
lână, o pânză lungă de 20 de metri pliată până ajungea la un metru, iar diversele
motive (florale, zoomorfe, geometrice), apar doar când pânza este pliată.

Costumul complet cântăreşte 20-25kg, iar îmbrăcatul fetei durează o oră, deoarece
fiecare piesă a costumului trebuie potrivită şi aşezată la locul ei. Un astfel de costum,
în vremuri străvechi dar niciodată apuse, valora cât o casă.

Însă adevărata valoare pentru etnicii bulgari o reprezintă credința. De fapt, acesta fiind elementul-cheie care a făcut ca tradițiile să nu fie uitate și să fie transmise din
generație în generație pentru a fi perpetuate și păstrate din adâncul sufletului de
paluchenc.

În prima săptămână din postul Crăciunului, de Advent, ulițele orașului Deta îmbiau
trecătorii cu miros de KUCENE, venit din casele paluchencelor, care pregăteau încă
de cu zori porumb fiert și îndulcit pentru a le duce mai apoi feciorilor la care mergeau
în vizită.

Se fierbea porumb alb uscat, special cultivat și păstrat la loc de cinste în cămară
pentru această sărbătoare. Porumbul, bob cu bob era pus în farfurii și presărat cu
zahăr. Farfuriile erau ornate cu diverse dulciuri și bomboane din zahăr ars sau lapte,
iar apoi erau legate cu baticuri specifice portului popular și desfăcute în fața
tânărului preferat care mai apoi era invitat să guste din el.

Gazdele, fiind agricultori, spuneau că porumbul fiert la această zi va face ca la anul
următor porumbul semănat să se umfle, să răsară și să rodească din plin. După degustare tinerii, dacă erau încântați de aspectul porumbului și gustul acestuia,
ofereau daruri însemnate fetelor, cel mai adesea o batistă brodată care reprezenta
motiv pentru a începe jocul Paluchenca și alte dansuri specifice bulgarilor din orașul
Deta.

ROMÂNII
Izvorâte din experienţă şi înţelepciune de viaţă, din bucurie , durere, ori dor, din setea
de linişte sau din dragostea pentru frumos, elementele de cultură şi tradiţiile populare
transmit valori, creează punţi de legătură între generaţii. Folclorul este arta care
reprezintă identitatea sensibilităţii artistice și totodată dovada vie a identității și
existenței unui popor într-o comunitate.

Prima comunitate românească din Deta este menționată în anul 1774 când într-o
statistică apare un număr de 10 români. Migrația românilor din satele românești din
jur spre Deta s-a desfășurat însă, foarte lent, astfel că într-un secol, în perioada 1774-
1874 numărul românilor a crescut de la 10 la 97 de persoane. La începutul sec XX,
numărul românilor din Deta a continuat să crească lent, însă datorită migrației din
satele din jur, în perioada interbelică, populația românească a Detei crește
semnificativ. Astfel că după cel de-al doilea război mondial compoziția etnică a
orașului suferă o schimbare radicală, după doar 2 decenii românii devenind
majoritari. În timpul primului război mondial, poporul român nu avea ziare, în afară
de publicațiile pedagogice și bisericești, de aceea Petru Bizerea preot și primul
învățător cu predare în limba română din orașul Deta, împreună cu alți intelectuali
scoate săptămânalul ”Opinca”, care țintea la ridicarea nivelului cultural și sanitar al
țăranilor români. Din copilărie Petru Bizerea visa ca el să pună bazele unei școli
pentru români, pe care el s-o conducă din prima zi de funcționare a ei, și până la o
dezvoltare înaltă, adică să creeze ceva nou. Ocazia i se ivește acum. În orașul Deta
erau puțini români, și deci, nu aveau școală. Se lovește de greutăți mari, dar nu
cedează până nu obține o sală cu chirie, adună copiii românilor din localitate și astfel înființează prima școală românească în Deta, în septembrie, anul 1920. Modestă, dar
bine condusă, ea va deveni o școală puternică, un focar de cultură la care aleargă să se
adapteze în afară de români și nemți, unguri și sârbi, care căutau sa învețe limba
română. De asemenea Petru Bizerea a înființat prima parohie ortodoxă în orașul Deta,
înzestrându-o cu o capelă și casă parohială asigurându-i tot inventarul necesar unei
bune funcționări.

Din acest punct se construiește totul… Se construiește credință, limbă, tradiție, se
construiește un popor, cel românesc. Parohia ortodoxă cosntruiește prima biserică
românească abia în anul 2009, purtând hramul Pogoraraea Sfantului Duh. De-a lungul
timpului, românii din Deta au contribuit la formarea particularități Câmpiei Timișene,
astfel că aici, la sfârșitul săptămânii, în ziua Sfântă de Duminică jocurile aveau o
importanță deosebită. După Sfânta Liturghie, unde se participa fără excepție, in straie
de sărbătoare, românii din Deta mergeau să prânzească după care tinerii se adunau în
sat la joc, iar cei mai în vârstă la givan. Cel mai adesea întâlnirile aveau loc în satul
Opatița, iar jocul începea întotdeauna cu hora condusă de preotul satului și în care
erau captați toți cei prezenți. Jocurile țineau întotdeauna până la lăsarea serii când
ajungeau animalele de la câmp acasă.