Muzica, fie că a fost vorba despre cea cu specific popular, sau cea uşoară, a fost apreciată în mod egal de către public. Alături de fanfara din Coştei, în prima zi a sărbătorii, pe scena din parcul central, au evoluat ansambluri folclorice din Ulma, Suşara, Izbiştea, Coştei, ansamblul din Veliko Srediste (Serbia), ansamblul folcloric din Bordany, ansamblul Bujorul din Timişoara precum şi soliştii Codruţa Moldovan, Roxana Mircea, Maria Tirean, Luminiţa Jucu Pascu şi Tinu Vereşezan. O prezentare cu adevărat deosebită, a fost cea a Ramonei Mercescu, solistă de muzică populară şi învăţătoare de la Grupul Şcolar Forestier Deta. Deşi nu s-au putut bucura de mult aşteptatul concert al artistului Connect-R, care a suferit un accident rutier în drum spre Deta, tinerii prezenţi sâmbătă, au dansat şi au fredonat melodiile cunoscute ale lui David DJ, Mossano şi DJ Doni. Duminică dimineaţă, copiii au fost prezenţi la spectacolul pregătit de Clubul Piticilor şi de Grădiniţa cu program Normal din Deta, iar după mai multe momente de muzică populară, iar apoi distracţie cu Altfel – Art, a venit şi finalul celor trei zile, marcat de un concert Compact şi urmat de un foc de artificii.

Campionatul de minifotbal seniori s-a desfăşurat în perioada 16 – 24 iulie şi a constituit deopotrivă, o şansă de afirmare pentru unii şi ocazie de a demonstra lipsa de fairplay pentru alţii
Campionatul Maracana este o tradiţie a oraşului, acesta fiind organizat în fiecare an de către Consiliul local al oraşului Deta, Primăria oraşului Deta şi Casa de cultură orăşenească Deta. De această dată au participat 8 echipe, 7 echipe din Deta şi o echipă din satul aparţinător Opatiţa. Primele trei locuri au fost ocupate de echipele: locul I – FORESTA; locul II – MESERIAŞILOR şi locul III – MEHALA, titlul de golgeter fiind atribuit lui Kremer Ionuţ de la echipa Opatiţa. Premiile au constat în diplome, cupe, tricouri şi mingi de fotbal, oferite de Consiliul Local al oraşului Deta, care a alocat 1500 lei din bugetul local acestui eveniment. Atmosfera la campionat ar fi fost una cu adevărat sportivă, dacă nu ar fi existat altercaţii şi conflicte între jucătorii unor echipe, care au uitat că se află într-o competite sportivă şi nu la lupte de stradă. Organizatorii au fost extrem de dezamăgiţi de astfel de comportamente şi au promis că pe viitor vor impune reguli mai stricte şi pedepse mai aspre pentru jucătorii care au nici o legătură cu fairplay-ul. Campionatul Maracana este destinat selecţiei unor talente sportive şi nu unor jucători care dovedesc o totală lipsă de respect pentru regulile unei competiţii. Informaţiile au fost furnizate de Iuliana Komsa preşedintele Comisiei Sociale, Cultură, Sport a Consiliului local al oraşului Deta.

Oraşul Deta se poate mândri cu o sală nouă pentru conferinţe sau spectacole, chiar în mijlocul parcului, pe locul vechii hale de proiecţii, unde acum 100 de ani, a avut loc prima proiecţie cinematografică din localitatea noastră. Înainte de a redeveni un spaţiu destinat culturii, fosta hală de proiecţii a îndeplinit rolul de sală de sport, până când a fost inaugurată actuala sală de sport a oraşului. Pentru transformarea locului în sală multifuncţională, primăria a investit 1,25 miliarde lei, deoarece locuitorii din Deta simţeau nevoia unui spaţiu închis pentru spectacole, până în momentul în care se va reuşi finalizarea Casei de cultură a oraşului. A.L.

Scurgerea sângelui din nas, cum ajutăm bolnavul?
Sângerarea nazală sau epistaxisul, aşa cum este denumit în termeni medicali, poate apărea în urma unei scărpinări intense în zona nasului, a unor traumatisme sau a unor procese inflamatorii. Uneori, în cazul bolnavilor cu hipertensiune arterială, o sângerarea spontană şi abundentă a bolnavului, poate fi salvatoare, deoarece pierderea unei cantităţi de sânge echilibrează tensiunea şi în acelaşi timp, avertizează asupra unei viitoare creşteri tensionale care, de obicei, determină un accident vascular cerebral.
ATITUDINE IMEDIATĂ
În faţa unui bolnav căruia îi curge sânge din nas, trebuie luată următoarea atitudine:
Se întreabă persoana în cauză dacă a suferit un traumatism, dacă a inhalat un corp străin, sau dacă sufera de hipertensiune, apoi se va măsura tensiunea şi se va analiza, în raport cu istoricul tensional al bolnavului:
– tensiune între 150 (cea mare) şi 90 (cea mică), arată că alta este cauza epistaxisului;
– tensiune de peste 150-160, indică clar saltul tensional şi cere tratament alarmarea 112;
– o tensiune de 120 la un bolnav hipertensiv cu valori obişnuite de 180-200, poate fi considerată o hipotensiune arterială de moment, eventual datorată pierderii mari de sânge;
– o tensiune sub 90 (cea mare), arată posibilitatea crescută a unui şoc circulator şi necesită alarmarea imediată a 112
Dacă bolnavul este conştient, se pune în poziţie şezândă cu capul aplecat înainte (pentru ca sângele să nu-i curgă în gât şi să-l înece), i se scoate cravata şi i se deschide gulerul de la cămaşă. Persoana care acordă primul ajutor, strânge nasul cu două degete, la limita părţii moi cu partea dură a piramidei nazale, timp de 5-10 minute. Între degetele salvatorului şi nasul bolnavului se pot interpune „obiecte” reci: cuburi de gheaţă sau batiste udate cu apă rece.
Dacă sângerarea nu se opreşte, se va introduce, prin pliere, în fosa nazală din care se scurge sângele, o bandă de material textil de 30-40 cm lungime şi 2-3 cm lăţime (faşă de tifon pliată pe lung, o bucată de pânză) încercându-se oprirea sângerării. Se va alarma 112 şi se va trimite bolnavul la un serviciu ORL. Dacă sângerarea s-a oprit după introducerea tamponului, se poate transporta bolnavul şi cu mijloace proprii. Dacă nu se poate realiza un tampon, de teamă sau daca nu este cu ce, se va menţine strângerea nasului, pe aripile nazale până ce soseşte salvarea sau se ajunge la spital.
Nu plasaţi bolnavul întins pe spate, deoarece sângele scurs din nas poate inunda faringele şi căile respiratorii superioare.
Pe curând! Dr. CIF

Dioş Aritina, 80 de ani, decedată la data de 10 iulie 2010
Popi Mărie, 67 de ani, decedată la data de 19 iulie 2010
Cijof Emilian, 61 de ani, decedat la data de 21 iulie 2010
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Aflată la prima ediţie, sărbătoarea oraşului Deta promite 3 zile pline, cu muzică, dans şi momente vesele. Organizatorii vor împăca toate gusturile locuitorilor din Deta, deoarece la spectacol vor veni atât artişti renumiţi de muzică populară, cât şi formaţii tinere, obişnuite să ridice în picioare şi cel mai amorţit public. Amatorii de petreceri cu muzică populară vor fi încântaţi de Ansamblul de muzică populară “Bujorul”, iar solistul Tinu Vereşezan şi formaţia sa vor interpreta cele mai de succes cântece. Tinerii care iubesc muzica modernă, vor avea ocazia să îl urmărească pe cunoscutul artist CONECT-R, alături de colegii săi de scenă. Atunci când a stabilit programul sărbătorii, primăria nu a uitat nici de nostalgicii muzicii uşoare româneşti. Formaţia Compact va cânta duminică, în încheierea spectacolului, chiar înainte de spectacolul de artificii pregătit în detaliu de organizatori. Însă, dincolo de distracţie şi voie bună, Zilele oraşului Deta înseamnă o bună ocazie de îmbunătăţire a colaborării între românii şi maghiarii de lângă graniţă. Cele trei zile de sărbătoare sunt sprijinite cu bani europeni, deoarece sunt prevăzute ca activităţi în proiectul european “Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta şi Bordany”. Finanţatorii europeni au înţeles că relaţiile de succes la nivel de instituţii şi la nivel de locuitori, pot fi stabilite mai uşor dacă localităţile de lângă graniţă sunt încurajate să îşi cunoască tradiţiile şi să îşi respecte obiceiurile. La Zilele oraşului Deta, alături de oaspeţii din Bordany, care sunt parteneri în proiect, au fost invitaţi reprezentaţi din Recaş şi Becicherecul Mic, precum şi reprezentanţi ai localităţilor Coka, Coşteiu, Şuşara, Izbiştea şi Ulma, din Serbia.

Primăria Deta anunţă aprobarea a două cereri de finanţare depuse în anul 2009 în cadrul programului european IPA
În zona Deta, cooperarea transfrontalieră între români şi sârbi, a fost mereu de actualitate.În ultima perioadă, autorităţile locale din cele două ţări, au realizat oportunităţile pe care le prezintă finanţările europene şi au decis să se mobilizeze pentru atragerea a cât mai mulţi bani europeni. Primăria Deta a jucat un rol cheie în depunerea celor două proiecte, reuşind astfel să obţină fonduri pentru iluminatul arhitectural în scop turistic al Bisericii Ortodoxe Române Deta, al Bisericii Catolice Deta, al Bisericii Ortodoxe Opatiţa şi al Turnului Pompierilor. În cazul primului proiect aprobat, valoarea finanţării pentru oraşul Deta este 260.000 euro. Cea de-a doua cerere de finanţare vizează realizarea studiilor necesare în vederea construirii unui parc industrial în oraşul Deta şi dezvoltarea sectorului IMM în comuna Plandişte, din Serbia. Valoarea finanţării pentru oraşul Deta este de 140.000 euro. Banii europeni, cei 400.000 de euro, obţinuţi pentru oraşul nostru, prin intermediul celor două proiecte, fac dovada competenţei echipei din primărie. Ioan Iovan

Începutul lunii iulie a constituit pentru angajaţii primăriilor din Deta şi Bordany, o ocazie bună să schimbe experienţă cu privire la modul de organizare al instituţiilor, dotările de care dispun şi volumul de muncă depus. De această dată, gazde au fost angajaţii primăriei din Deta, care au impresionat prin ospitalitatea şi grija faţă de oaspeţi. “Astfel de întâlniri sunt foarte importante pentru angajaţii din primărie.Nu putem să ne închidem într-un glob de sticlă, trebuie să fim receptivi la ce este în jur. Deşi noi, cei care lucrăm în administraţie, trecem prin momente grele, ne gândim cum putem să ne îmbunătăţim activitatea pe care o prestăm în favoarea cetăţeanului şi suntem dispuşi să învăţam din experienţa colegilor din Ungaria” ne-a spus unul dintre participanţii la proiect. Dincolo de discuţiile tehnice, oaspeţii maghiari s-au bucurat de o vizită turistică atât în oraşul nostru cât şi în Timişoara. Următoarea activitate derulată în cadrul proiectului “Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta şi Bordany”, va fi sărbătoarea “Zilele oraşului Deta – prima ediţie”, eveniment care se va derula în perioada 30 iulie – 1 august 2010, ocazie cu care 50 de locuitori ai comunei Bordany vor fi prezenţi în oraşul Deta. Ioan Iovan
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support