Directorul Iosif Florin Cobzariu şi conducerea Spitalului orăşenesc Deta, multumesc Asociaţiei CARITAS BANAT SANCTUS GERHARDUS CIACOVA şi SANCT CLEMENS HOSPITAL OBERHAUSEN Germania pentru donaţiile făcute.

Sprijin pentru investitori
Aşa cum probabil mulţi dintre dumneavoastră au văzut deja, la Deta s-a deschis o nouă fabrică. Am făcut eforturi pentru a ajuta la realizarea acestei investiţii importante pentru oraşul nostru. Pentru mine, orice fabrică, orice firmă care alege să funcţioneze în Deta, înseamnă foarte mult şi mă străduiesc să ofer tot sprijinul investitorilor, respectând evident cadrul legal. Eu cred că un primar responsabil trebuie să fie preocupat şi de aceste aspecte, nu se poate limita doar la problemele legate de reparaţii, curăţenie sau întreţinere. Am fost foarte atent la situaţia şcolilor şi a spitalului, am sprijinit ridicarea bisericii ortodoxe şi nu în ultimul rand, am sprijinit orice investiţie care a dus la crearea de locuri de munca în oraş. Orice firmă nouă care se deschide în Deta înseamnă pe lângă unul, zece sau câteva sute de locuri de muncă şi taxe la bugetul local. Toate acestea se regăsesc în lucrările pe care primăria le face în oraş. Aceste investiţii ne ajută enorm şi de aceea voi continua să îi sprijin pe investitorii care sunt tot mai atraşi de oraşul nostru, tocmai pentru că în ultimii ani am acordat o atenţie deosebită dezvoltării infrastructurii.

Colindele şi magia sărbătorilor de iarnă au fost prezente la Deta şi în 2010
Mult aşteptata sărbătoare a pomului de Crăciun, a adunat şi de această dată, în Piaţa Pompierilor, o mulţime de copii şi părinţi. Întreaga seară de Ajun, a adus bucurie celor prezenţi, mai ales copiilor care au fost încântaţi să primească dulciurile de la Moş Crăciun. Concertul de colinde în aer liber a fost susţinut de reprezentanţii Bisericii ortodoxe române din Opatiţa, ai Bisericii ortodoxe sârbe, ai Bisericii romano-catolice, ai Uniunii Bulgare, şi nu în ultimul rând, de reprezentanţii Bisericii penticostale şi ai Bisericii “Casa Tatălui”. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al oraşului Deta, alături de Casa de cultură orăşenească Deta. Ovidiu Ivancea, director al Casei de cultură orăşeneşti Deta.

Copiii din Deta care învaţă limba sârbă, au vizitat locurile unde a luat naştere primul stat sârb
Uniunea Sârbilor din România şi Ministerul pentru Dispora din Belgrad, au organizat la sfârşitul anului trecut o excursie didactică, la care au participat tineri din diferite localităţi bănăţene în care trăiesc sârbii. Printre norocoşii care au vizitat Serbia, s-au aflat şi copii din Deta, care urmează cursuri de învăţare a limbii sârbe. Elevii au avut ocazia să-şi reamintească orele de istorie, atunci când au călcat pe pamântul localităţilor Oplemat şi Topola, aceasta din urmă fiind şi capitala primului stat sârb creat cu regele Karagiorgie. După multe lecţii de istorie, învăţate cu plăcere, în timp ce mergeau spre Belgrad, copiii au fost primiţi la Ministerul pentru diaspora, chiar de către ministrul-secretar de stat domnul Toici. „Ne-a plăcut ce am văzut, iar cum spun profesorii noştri, ne-am întors mai bogaţi sufleteşte” a spus unul dintre tinerii participanţi la vizita de studiu din Serbia. Milutin Goicov, preşedintele Organizaţiei Deta a Uniunii Sârbilor.

Elevii clasei a VI-a B, de la Grupul Şcolar „Sfântul Nicolae” au demonstrat ca bătrâneţea nu este sinonimă cu tristeţea. Douăzeci şi cinci de tineri voluntari, timp de două luni, şi-au concentrat atenţia asupra celor care le-ar fi putut fi bunici. Pentru a face o surpriză de Crăciun bătrânilor de la căminul din Ciacova, elevii au pregătit un program de colinde tradiţionale, au confecţionat felicitări şi au colectat fonduri din donaţii proprii sau sponsorizări, pentru achizitionarea de mici cadouri. Elevii inimoşi nu au uitat nici de cei şase tineri de la Casa de copii Ciacova, care traiesc lipsiţi de dragostea părintească. Tinereţea şi bucuria voluntarilor au adus un zâmbet pe buzele batrânilor, care s-au declarat fericiţi că astfel de elevi minunaţi le-au trecut pragul căminului. Speranţa noastră este ca această acţiune să continue, iar tinerii să-şi găsească mereu timp pentru cei care suferă în tăcere. Adresăm mulţumiri celor care, prin donaţiile lor, au făcut posibilă derularea acestui proiect: Ana – Ştefania Ciobanu, Gheorghe Robu, Petru Roman, Afrodita Abrudan, Ioan Prisăcean, S.C. Petunix S.R.L., S.C. M – Nicola S.R.L., S.C. Optirox S.R.L şi TRW. Prof. Tanko Maria.

Izolaţi în case de bătrâni, neglijaţi de societate şi uneori de propriile familii, invizibili pentru cei tineri şi sănătoşi, foarte mulţi dintre bătrânii noştri se confruntă zi de zi cu sentimentul dureros al singurătăţii.

Noul an a venit cu veşti bune pentru părinţii care au depus cerere de înscriere a copiilor la creşa oraşului Deta. Începând cu luna februarie, locurile la creşă vor fi suplimentate cu mai bine de 50%, păstrând în acelaşi timp standardele înalte cu care părinţii şi copiii au fost obişnuiţi. Acest lucru a fost posibil datorită intervenţiei primarului Petru Roman, care s-a implicat personal pentru soluţionarea problemei. “Am făcut lucrări de amenajare a claselor astfel încât, din luna februarie, încă 8 copii să poată beneficia de creşă, în nişte condiţii deosebite, care sunt greu de găsit chiar în oraşele mari sau la instituţii particulare” ne-a spus primarul Petru Roman. De aceeaşi părere sunt şi părinţi şi cadrele didactice, astfel că micuţilor nu le rămâne decât să înveţe şi să demonstreze că din oraşul nostru se pot ridica oameni de valoare, care să facă cinste oraşului. Loredana Vecso.

Creşa din Deta asigură serviciul de îngrijire şi supraveghere al copiilor, prin personal specializat, oferă un program de educaţie timpurie, supraveghează starea de sănătate şi de igienă a micuţilor şi nu în ultimul rând, asigură consiliere şi sprijin pentru părinţi, păstrând în permanenţă o relaţie de colaborare şi respect.

La sfârşitul anului trecut, oraşul Deta a primit un ajutor financiar din partea guvernului. Fondurile au fost repartizate la Deta cu sprijinul deputatului colegiului 10, Gheorghe Ciobanu. Prin hotărârea de Guvern privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară, la dispoziţia Guvernului, s-au suplimentat sumele destinate echilibrării bugetelor locale din mai multe localităţi din România printre care şi Deta. Oraşului nostru i-au fost alocaţi o sută de mii de lei noi. “Ştiam de la domnul primar Petru Roman că oraşul Deta are nevoie de bani pentru cofinanţarea proiectului transfrontalier cu Serbia, privind iluminarea unor obiective importante din Deta şi Vrsac. Când am avut ocazia să stabilesc priorităţile pentru distribuirea acestor fonduri de echilibrare, am discutat imediat cu domnul primar şi am direcţionat aceşti bani spre Deta. Am făcut acest lucru deoarece proiectele de infrastructură derulate de autorităţile locale din colegiu, reprezintă pentru mine o prioritate permanentă, astfel că, în anii următori, voi continua să îi sprijin pe primarii care promoveaza asemenea proiecte”, ne-a spus deputatul Gheorghe Ciobanu.

Emoţie, agitaţie, ţinute elegante şi probe care au stârnit o sumedenie de aplauze din partea publicului, astfel poate fi descrisă atmosfera din seara Balului Bobocilor de la Grupul Şcolar “Sfântul Nicolae”. Tinerii au pus suflet în organizarea evenimentului, au pregătit dansuri care de care mai spectaculoase, însă momentul culminant al serii a fost apariţia pe scenă a cunoscutelor vedete Kamelia şi George Hora. Nelipsitul concurs de miss şi mister a fost primit cu mare entuziasm de către public, câstigatorii Denisa Pintilie şi Alexandru Szabo fiind răsfăţaţi cu ropote de aplauze. Grupul Şcolar”Sfântul Nicolae” găzduieşte astfel de evenimente de mai bine de 30 de ani, iar profesorii dedicaţi care se implică în organizarea balurilor promit să ducă mai departe această frumoasă tradiţie.

Ca în fiecare an, Primăria şi Casa de Cultură din Deta au pus pe hârtie propuneri de evenimente şi le-au înaintat spre finanţare, Consiliului Judeţean Timiş. Suma cerută la judeţ nu este foarte mare, însă dacă vor fi obţinuţi, cei 26.000 de lei noi, vor ajuta formaţia de dansuri populare şi vor rotunji bugetul Zilelor Sportului şi chiar al Zilelor oraşului. Nu a fost uitat nici muzeul oraşului Deta unde se va organiza un seminar despre spaţiul românesc, creator de istorie şi cultură. Tot din cofinanţarea de la Consiliul Judeţean, vor fi alocaţi bani pentru activităţi culturale şi sportive realizate în colaborare cu Coka sau Bordany, şi pentru susţinerea formaţiei de dansuri sârbeşti. Deşi suntem abia la începutul anului şi încă ne gândim la Crăciunul din 2010, Primăria Deta a fost prevăzătoare şi a cerut de la judeţ suma de 2.000 lei noi pentru Sărbătoarea Pomului de Crăciun. Dacă cererile de finanţare vor fi aprobate, Consiliul Judeţean va contribui cu 26.000 de lei, sumă care se adaugă bugetului de 68.000 lei, stabilit deja de către primărie, pentru evenimentele de mai sus. R.T.

Cei mai merituoşi cetăţeni au fost premiaţi într-o şedinţă festivă desfăşurată la sfârşitul anului trecut. Domnul ing. Iancu Mircea Braicu a primit titlul de cetăţean de onoare pentru efortul său de a face cunoscut numele oraşului în care s-a realizat. Cunoscut de toţi vânătorii din Timiş, inginerul Braicu este autorul unor cărţi de vânătoare care s-au bucurat de un imens succes. La cei 80 de ani, Iancu Braicu surprinde prin harul de povestitor şi prin pasiunea pentru vânătoare, care de altfel i-a marcat întreaga viaţă. Experienţa de peste jumătate de secol a domnului inginer Braicu, a născut o operă matură, care ridică probleme actuale legate de natură. Al doilea titlu de cetăţean de onoare a fost acordat post mortem, profesorului Mihai Mărgineanţu. Titlul acordat cunoscutului profesor de sport din Deta a fost ridicat de profesorul de sport Eugen Iovan, nepotul profesorului Mărgineanţu. Cel mai bun sportiv al anului 2010, Adrian Cionca a fost premiat cu suma de 2000 de lei. Tânărul Adrian Cionca, născut şi crescut în oraşul Deta este în prezent elev în clasa a XI-a la Grupul Şcolar C.F.R Timişoara. Ajuns la Timişoara, ca elev în clasa a IX-a, a fost selecţionat pentru lotul de canotaj academic al Şcolii sportive şi după doi ani de pregătire, în 2009 au apărut primele rezultate în concursuri interne şi internaţionale. “Am făcut un efort pentru a le arăta celor mai merituoşi locuitori din Deta că eforturile lor sunt importante pentru noi. Ei sunt cei care duc faimă oraşului nostru în lume şi pentru acest lucru le suntem recunoscători”, a spus primarul Petru Roman.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support