Formaţia de dansuri populare a Casei de cultură orăşeneşti Deta, a fost invitată şi a participat în direct, la emisiunea „Cântecul de acasă”, de la TVR 2 Timişoara. Emisiunea de la începutul lunii februarie a fost moderată de cunoscuţii interpreţi de muzică populară, Tiberiu Ceia şi Felicia Stoian. Formaţia noastră a evoluat chiar în deschiderea emisiunii, cu o suită de dansuri populare din zona de şes a Banatului, după care a prezentat diferite dansuri alături de apreciaţi solişti de muzică populară din Banat. Solista vocală Ramona Mercescu din Deta, a fost extrem de apreciată şi a arătat din nou, că aici la noi, cântecul popular, folclorul, tradiţiile şi cultura au un rol important în viata comunităţii. La emisiune au mai participat soliştii vocali Mircea Mioc, Stana Izbaşa, Petrică Pasca şi alţii. La fel ca întotdeuna, membrii formaţiei noastre de dansuri, ne-au reprezentat oraşul cu cinste, mândrie şi devotament. „Intrând în casele dumneavoastră prin intermediul televiziunii, formaţia de dansuri populare a Casei de cultură a adus o rază de lumină si zâmbet, făcându-vă să uitaţi pentru moment de problemele cotidiene”, ne-a spus Ovidiu Ivancea, directorul Casei de cultură orăsenesti Deta. „Doresc să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local al oraşului Deta pentru sprijinul acordat în tot ceea ce înseamnă folclor şi cultură în oraşul nostru”, a mai spus directorul Ovidiu Ivancea. S.M.

O nouă ediţie a Cupei “Mihai Mărgineanţu” la fotbal de sală s-a desfăşurat în oraşul nostru în perioada 5 – 6 februarie. Organizată de Consiliul Local şi Primăria oraşului Deta, prin Comisia de Sport şi cultură, competiţia devenită deja o tradiţie s-a bucurat de un real succes. La turneu au participat 15 echipe din diferite localităţi ale judeţului: Max Agro Gătaia, AEK Deta, Iuli Dar Denta, Birda 1, Viola Mănăstire, Mihai Viteazul Deta, Mihai Eminescu Deta, Antitutun Deta, Unirea Banloc, Foresta Deta, F.C. Butin, Ştiinţa 2007, Opatiţa, Skol Soca şi F.C. Deta. După două zile de dispute aprige, marele trofeu, Cupa “Mihai Mărgineanţu”, a revenit echipei Ştiinţa 2007, locul 2 a fost ocupat de echipa F.C. Deta, iar pe locul 3 s-a clasat echipa Antitutun. Golgeterul turneului a fost Ciucă Cătălin de la Foresta Deta cu 12 goluri marcate. Premiile au constat în cupe, mingi şi tricouri, pentru care a fost alocată suma de 1000 lei din bugetul local. Iuliana Komşa

Ziua de 24 ianuarie a fost marcată la Deta printr-un spectacol cultural artistic, care s-a desfăşurat la sala festivă a Grupului Şcolar “Sfântul Nicolae”. Foarte bine organizat, programul a cuprins o varietate de momente, pe toate gusturile. De la cântecele corului şcolii şi prezentarea însemnătăţii zilei de 24 ianuarie, la cântece populare şi moderne, până la dansuri de toate genurile, spectacolul s-a bucurat de aplauzele şi aprecierea publicului. Momentul cel mai aşteptat al evenimentului, a fost susţinut de formaţia de dansuri populare româneşti a Casei de cultură orăşenesti Deta, care a prezentat două suite de dansuri populare din zona de câmpie şi de munte a Banatului. Formaţia de dansuri populare sârbeşti a inaugurat cu această ocazie cele şase costume populare noi. Spectacolul s-a încheiat cu Hora Unirii, moment la care au participat toţi cei prezenţi în sală. Ovidiu Ivancea

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Timișoara are ca obiectiv principal de activitate întrajutorarea membrilor prin asigurarea de servicii, sprijin material și organizarea de activități pentru petrecerea timpului liber:
* acordarea de împrumuri rambursabile, cu dobânzi avantajoase
* acordarea de ajutoare nerambursabile și de deces
* prestarea de servicii medicale gratuite sau cu tarife reduse
* acțiuni sociale: cote de compensare la biletelor de tratament și prestații medicale , ajutor la spitalizare
* organizarea de activități cultural- artistice: cor, cenaclu, ansamblu folcloric, jocuri, transport (cu microbuz propriu și prețuri reduse) în excursii în țară și străinătate
* cazare gratuită pe 6 zile în vila din Buziaș, o singură dată pe an (pentru cei care au plătit cotizația la zi). Pentru perioade mai lungi se percep tarife reduse.
Informații suplimentare se pot afla de la agenții CARP din localitățile: Deta, Buziaș, Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, Recaș, Gătaia, Ciacova. Săcălaz, Șag, Jebel, Dudeștii Vechi, Becicherecu Mic, Giroc sau la telefoanele: 0256/242665; 0256/294.870 și pe site-ul www.carptimisoara.ro

Vă prezentăm câteva dintre cele mai importante semne care necesită solicitarea Serviciului de ambulanţă, pentru transportarea bolnavului (victimei) la un spital de urgenţă. Lista semnelor de alarma va fi completată în numarul următor.
* simptomele unui infarct miocardic care durează mai mult de 2 minute: durere intensă în centrul pieptului, senzaţie de presiune în piept, strângere (gheară) în spatele sternului, arsură în spatele pieptului, ameţeală, lipsă de aer;
*semnele unui accident vascular cerebral (AVC): amorţeală sau slăbiciune subită a feţei, braţului sau piciorului, pe o parte a corpului; pierdere bruscă a vederii normale, de obicei la un singur ochi; tulburări în vorbire sau dificultatea de a înţelege cuvintele celorlalţi; durere de cap; ameteală puternică şi inexplicabilă şi pierderea echilibrului;
* dureri toracice intense, care survin brusc – pot semnaliza un infarct miocardic;
* durerile de cap violente (cefalee acută), instalate brusc – atunci când sunt insoţite de greaţă, vomă, tulburări de vedere sau de rigiditatea (înţepenirea) cefei, pot fi indica o meningită, encefalită, AVC, sau tumoră cerebrală care se exprimă.
Sunt situaţii în care apelul dumneavoastră la Serviviul de ambulanţă este absolut necesar şi, poate, salvator! Cu respect, pe data viitoare! Dr. CIF.
Ce trebuie să ştim atunci când chemăm Salvarea?
Este important ca atunci când solicităm Servicii Medicale de Urgenţă (SMU) să putem furniza informaţii despre starea bolnavului în cauză. Când solicitaţi Serviciul de ambulanţă, trebuie să puteţi oferi următoarele date (eventual notate pe o bucăţică de hârtie):
* locul în care vă aflaţi;
* ce anume s-a întâmplat (natura urgenţei);
* semnele, simptomele pe care le prezintă bolnavul (victima);
* leziunile ce pot fi observate (dacă este cazul);
* cand s-au manifestat primele semne;
* tratamentul medicamentos pe care îl urmează bolnavul;
* în cazul unei otrăviri, ce anume a fost ingerat şi în urmă cu cât timp;
* numele dumneavoastră şi numărul de telefon;
* ce puteţi (sau ce trebuie) să faceţi în continuare !
Important
Nu închideţi telefonul până când nu vă spune operatorul să faceţi acest lucru. Aşteptaţi instrucţiunile medicului sau ale personalului calificat şi urmaţi-le întocmai. Măsurile de prim ajutor pe care le acordaţi pot salva secunde preţioase sau pot însemna chiar salvarea vietii victimei. Rămâneţi calm. Indiferent de natura urgenţei, trebuie să vă păstraţi calmul pentru a nu speria inutil bolnavul.

În ultima lună, noua conducere a Spitalului orăşenesc a făcut eforturi pentru a creşte calitatea actului medical. A fost redeschisă bucătăria spitalului care funcţionează acum la întreaga capacitate, iar liftul funcţionează pentru transportul cazurilor grave. De asemenea blocul operator este funcţional, un aparat mobil pentru oxigenarea pacienţilor la pat a fost pus în funcţiune, iar medicii de familie din zona arondată spitalului, au primit lista cu analizele şi examinările care se pot face în laboratoarele spitalului. “Mă bucur să vă anunţ că am reuşit să aducem medici noi la spital”, ne-a spus directorul dr. Iosif Florin Cobzariu. “La interne, doamna doctor Codruţa Bungău, iar la obstetrică-ginecologie, domnul doctor Vidosav Mihailovici, au deja un program de consultaţii. Pe zona de farmacie l-am angajat pe domnul Sebastian Peczka, farmacist cu studii superioare. O altă noutate importantă este faptul că se efectuează intervenţii chirurgicale generale şi în domeniul ginecologiei”, a mai adăugat dr. Iosif Florin Cobzariu. L.L.

Atunci când folosiţi sau instalaţi un coş sau un burlan, protejaţi-vă familia si proprietatea, ţinând cont de următoarele reguli:
* coşurile de zid vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor astfel:
– la trecere prin planşeu, prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor la 25 cm. În spaţiul dintre coş şi planşeu se introduc un strat de azbest sau două straturi de pâslă îmbibate cu argilă ;
– la trecerea prin acoperiş, prin lăsarea unei distanţe de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele acoperişului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă;

* nu este permis ca în coşuri să fie zidite elemente combustibile ale acoperişului, planşeului, etc.;

* coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;

* coşurile de zid vor fi permanent întreţinute fără crăpături şi curaţate. Este interzis a se folosi coşurile de zid netencuite ;

* burlanele din metal nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură sau paiantă.

Novacovici Alexandru şi Stanca Argentina, căsătoriţi la data de 22 decembrie 2010.
Lőrincz Ioan şi Lőrincz Carmen-Elena, căsătoriţi la data de 29 decembrie 2010.
Căldăraş David şi Ursachi Corina-Manuela, căsătoriţi la data de 20 ianuarie 2011.
Primăria oraşului Deta urează casă de piatră proaspeţilor căsătoriţi.

Turi Andrei, 84 de ani, decedat la data de 20 decembrie 2010.
Căldăraş Francisc, 76 de ani, decedat la data de 25 decembrie 2010.
Jarcalete Alexandru, 84 de ani, decedat la data de 26 decembrie 2010.
Ronea Alexandru-Octavian, 65 de ani, decedat la data de 7 ianuarie 2011.
Toth Iosif, 83 de ani, decedat la data de 7 ianuarie 2011.
Danciu Anita, 80 de ani, decedată la data de 9 ianuarie 2011.
Toma Iancu, 90 de ani, decedat la data de 23 ianuarie 2011.
Hartmann Maria, 66 de ani, decedat la data de 9 februarie 2011.
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

E de părere dl. Grasso Giuseppe, director general SC Alu Metall Guss SRL Deta

Sala de consiliu a SC Alu Metall Guss SRL Deta este una inedită, un perete al acesteia este format din ferestre prin care se poate vedea întreaga turnătorie de aluminiu. În această sală a dorit directorul general Grasso Giuseppe să vorbească cu redactorul Monitorului primăriei Deta și cu primarul Petru Roman despre cea mai importantă investiție din orașul nostru din 2010, despre prezentul și viitorul turnătoriei de aluminiu.
D-le director general, de ce Alu Metall Guss în Deta?
Compania pe care o reprezint a dorit să deschidă o capacitate de producție în Banat. S-a ales această zonă deoarece există o tradiție în turnătorie, aș aminti doar de turnătoriile din Reșița ori Lugoj, și sunt oameni bine pregătiți profesional. Am avut și alte propuneri de la diverse administrații locale din România de a investi în localitățile lor. Am optat pentru județul Timiș comunicând intențiile noastre, strategia de dezvoltare la mai multe primării: Lugoj, Jimbolia, Giarmata, Deta. Dintre toate, primăria Deta a fost cea care ne-a asigurat cele mai convenabile condiții pentru a investi. De aceea suntem aici și nu în altă parte.
La cât se ridică investiția și ce capacitate de producție este stabilită?
Per ansamblu, investiția de la Deta depășește 10 milioane de euro. În prezent, noi am bugetat activitatea și deținem utilajele necesare pentru o capacitate de 1500 tone de aluminiu turnat pe an. Aceasta se va face cu 180 de angajați. Vom începe efectiv producția în luna februarie, moment în care vom primi vizita primilor clienți.
Care sunt planurile de viitor ?
Ne-am gândit la extinderea capacităților de producție, blocuri în limbajul branșei. Concret, noi avem acum în procesul tehnologic trei astfel de blocuri care pot produce 1500 de tone piese turnate pe an. Luna viitoare vom primi vizita primilor clienți. Dacă cu această capacitate de producție, produsele noastre vor corespunde calitativ vom avea nevoie de alte capacități. Vom mai construi alte două blocuri astfel că în total vom deține o capacitate de producție de 3500 tone pe an la care vor contribui un număr total de 450 de angajați.
Cum a decurs colaborarea cu administrația locală și cum o vedeți pe viitor?
Să vă spun ceva. Din ziua în care am venit la primărie până s-a construit investiția au trecut șase luni.Timp în care s-au rezolvat tot felul de acte, avize, memorii etc. Cred că am spus totul despre buna colaborare cu primăria Deta. Eu doresc să continuăm tot așa și pe viitor și am convingerea că acest lucru se va întâmpla.

Cine este Alu Metall Guss (AMG)?
AMG a luat ființă în 1903, în localitatea elvețiană Gonteschwil, fiind cea mai veche turnătorie de aluminiu din lume. În prezent, compania produce piese de aluminiu pentru domeniul energetic și a distribuției de energie și piese pentru domeniu medical (tomografe, aparatură cu rezonanță magnetică). După investiția de la Deta, compania intenționează să deschidă o capacitate de producție în China.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support