Pentru istoria mondială a portretului, alături de Gioconda (Mona Lisa), Tânăra cu hermină a lui Leonardo da Vinci reprezintă o importantă etapa în evoluția posibilităților de a vedea pe pânză conținutul sufletului omenesc pe care am avut ocazia să-l admir în celebrul muzeu Czartoryskich din Cracovia, în leagănul istoriei și culturii poloneze. Tânăra cu hermină este portretul Ceciliei Gallerani, în vârstă de 17 ani, muza ducelui de Milano. La numele său face aluzie de fapt hermina (în greacă ‘’galle’’) pe care tânăra o ține în brațe, că acest animal grațios sugerează în mod tradițional candoarea și moderația. Printre altele, într-un sonnet de-al său, poetul de curte Bernardo Bellinciosi îl evoca pe însuși Ludovic Maurul ca „maurul italian alb ca o hermină”. Dacă privim atent această capodoperă, observăm trăsăturile fine ale feței acestei fresci care redă mobilitatea permanentă, curgerea neîntreruptă a stărilor sufletești de o diversitate foarte mare, pe măsura personalității modelului. Cheia misterului cu care Leonardo a reușit să ne fascineze este că, pentru noi, Clipa este în afara timpului. Timpul, pentru noi, ia naștere prin mișcarea momentului, iar momentele sunt puncte finale ale timpului astfel că, zâmbetul tinerei, chipul ei, pare să se situeze la granița dintre bucurie și reflecție. Ochii săi par blânzi și iscoditori în același timp, iar expresia afișată plutește între interogație și cunoaștere. (Endre Libus). Continuarea în numărul următor al Monitorului Primăriei Deta.
