Activitatea Asociației Seniorilor din Deta

Balul Seniorilor din Deta
În 2013, Asociaţia Seniorilor din Deta are în derulare proiectul „Şi noi suntem activi” prin care sunt organizate conform unui calendar bine stabilit, mai multe activităţi precum excursii în ţară şi străinătate, concursuri de şah şi table, concurs de gătit „Ceaunul şi grătarul”, sprijinirea unor membrii ai asociaţiei și a unor persoane nevoiaşe, alături de organizarea a două baluri ale seniorilor. În acest context, în data de 24 august, s-a desfășurat Balul seniorilor, primul din acest an, cel de-al doilea urmând a avea loc în luna octombrie, de Ziua Pensionarilor. 
Balul a fost organizat la sala multifuncţională din parcul oraşului și s-a bucurat de participarea a 227 dintre membrii asociaţiei. Seniorii au apreciat atmosfera de sărbătoare și s-au distrat pe o muzică deosebită, care a mulțumit gusturile tutor celor prezenți, demonstrând astfel că vârsta nu contează atunci când ai spiritul tânăr. Doresc să aduc mulţumiri d-lui primar Roman Petru, d-lui viceprimar Şămanţu Gerhart pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment, firmei S.C. INDROM S.R.L care a asigurat cateringul şi firmei S.C. StyleDj S.R.L pentru muzica de calitate, adaptată vârstei participanţilor. Alexandru Voiculescu, Preşedinte Asociaţia Seniorilor din Deta.
***
Felicitări echipei de seniori bucătari!
Asociaţia Seniorilor din Deta felicită echipa formată din Magdău Dumitru, Spâng Cornel, Lungu Florica, Sculean Dorina şi Potiesz Aneta, care prin participarea la concursul de gătit tocăniţă din localitatea Plandiste, Serbia, a reuşit să impresioneze juriul extrem de titrat și să obţină locul III pe podiumul premianților. Echipa noastre câștigătoare a primit din partea organizatorilor o plachetă care atestă locul ocupat pe podium şi un ceaun cu care să ducă mai departe tradiţiile gastronomice în concursurile care vor urma.
***
Acțiuni viitoare ale Asociației Seniorilor din Deta

Cu ocazia organizării viitoarelor activităţi din cadrul proiectului „Şi noi suntem activi”, atât locuitorii oraşului cât și pensionarii, vor fi informați asupra acțiunilor desfăşurate de Asociația Seniorilor din Deta. Totodată, pensionarii din oraş care nu sunt membrii asociaţiei, sunt așteptați să se înscrie în această formă de organizare pentru a deveni seniori activi şi pentru a putea participa la acţiuni de calitate.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support