EXCURSIE ÎN SERBIA

15 copii de etnie sârbă din Deta au fost, pentru o zi, mai aproape de rădăcinile culturii sârbe.
Organizatorii excursiei, membrii ai Uniunii Sârbilor din România, filiala Deta, au stabilit programul în aşa fel încât copiii să viziteze obiective istorice dar în acelaşi timp să surprindă fragmente din viaţa de zi cu zi a vecinilor de peste graniţă. La mănăstirea din Mesici copiii au fost binecuvântaţi de preot, fiind primul grup de vizitatori din diasporă. Cu aceeaşi bucurie au fost întâmpinaţi şi la Palatul Episcopal din Vârşeţ, unde Preasfinţitul Nikanor, Episcop de Banat le-a urat bun venit şi a discutat cu ei despre viaţa comunităţii sârbe din Deta. Copiii au fost încântaţi de interiorul palatului episcopal şi de explicaţiile primite de la persoana care i-a însoţit. Înainte de întoarcerea în ţară, micuţii au vizitat localitatea Alibunar, aşezare cu populaţie preponderant românească. Excursia copiilor a fost posibilă datorită sprijinului acordat de domnul Slavomir Gozdenovici, preşedintele Uniunii Sârbilor din România, care a pus la dispoziţia organizatorilor microbusul cu care s-a deplasat grupul.
Obiectivele vizitate de copii
Mănăstirea Mesici
Mănăstirea Mesici este cea mai veche mănăstire din Banat, datând din secolul al XIII-lea, având hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Mănăstirea a fost ctitorită în stil bizantin,în timpul Arhiepiscopului Arsenie Bogdanovici al II-lea. În timpul invaziei turce, mănăstirea a fost incendiată, iar ulterior, în secolul al XVIII-lea, odată cu retragerea turcilor, este renovată în stil bizantin târziu. Mănăstirea deţine icoana Fecioarei Maria Făcătoare de minuni cu o vechime de peste 200 de ani, copie a unei icoane dintr-o biserică de pe muntele Athos. Hramul mănăstirii este Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele), 24 iunie.
Palatul Episcopal din Vârşet
Clădit între anii 1757-1759 în stil de baroc. În interiorul palatului este amplasată capela închinată Soborului Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril.
Alibunar
Este o localitate în districtul Banatul de Sud din Voievodina (Serbia). Aici se află cea mai mare comunitate de romani din Voivodina, comunitate care numără 6.076 locuitori.
GOICOV MILUTIN

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support