Iniţiativa Muzeului Satului Bănăţean de a organiza la Deta o expoziţie de port popular a fost primită cu căldură de către Muzeul din Deta şi autorităţile locale.
Unul dintre lucrurile care s-au păstrat de-a lungul istoriei şi care impresionează chiar şi în ziua de astăzi este portul popular românesc. Acesta reprezintă o oglindă vie a tradiţiilor româneşti şi o sursă de inspiraţie pentru generaţiile tinere. Expoziţia găzduită de Muzeul oraşului Deta, mulţumită domnului Ovidiu Ivancea, director al Casei de cultură orăşenesti Deta, a adus împreună admiratori ai tradiţiei populare din zona localităţii noastre. Cuvântul de bun venit l-a rostit în deschidere domnul Petru Român, primarul oraşului. Iubitorilor de folclor li s-a adresat şi Andrei Milin, directorul Muzeului Satului Bănăţean. În ceea ce priveşte detaliile tehnice şi rezumatul cultural al obiectelor expuse, acestea au fost prezentate de muzeografii Ioan Traia şi Marius Matei. Printre piesele de port tradiţional românesc, vizitatorii expoziţiei au putut admira şi două costume bulgăreşti din zona etnografică Brestea. Colaborarea dintre cele două muzee, cel din Deta şi cel din Timişoara s-a dovedit una reuşită şi a pus baza viitoarelor proiecte culturale organizate împreună. Borco Ilin.