În 22 septembrie, timp de 2 ore, circulaţia autovehiculelor a fost oprită şi au fost organizate concursuri de cross, ciclism şi role
Săptămâna Mobilităţii Europene a fost sărbătorită în oraşul Deta de către elevii Grupului Şcolar „Sfântu Nicolae” care s-au implicat în 3 concursuri menite să atragă atenţia adulţilor asupra nevoii de aer curat şi asupra nevoii de a folosi alte mijloace de transport decât maşinile personale. Săptămâna Mobilităţii Europene încurajează eforturile administraţiilor locale de a combate schimbările climatice şi a îmbunătăţi calitatea vieţii. „Vorbim deseori despre mediul înconjurător însă de puţine ori suntem dispuşi să renunţăm la maşina personală în favoarea bicicletei sau a mersului pe jos. Dacă respectăm mediul, în mod implicit avem grijă de sănătatea noastră şi sporim calitatea vieţii în general. Cei peste o sută de elevi de la Grupul Şcolar „Sfântu Nicolae” ne-au dat o lecţie despre ce înseamnă să te comporţi responsabil şi să gândeşti pe termen lung” a declarat primarul Petru Roman. La eveniment, au participat alături de primar, viceprimarul Gerhart Şămanţu, reprezentanţi ai Poliţiei oraşului Deta şi ai comunităţii locale. A.L.
Cei mai activi elevi care au participat la concursurile de cross, ciclism şi role, s-au bucurat de binemeritatele premii constând intr-o bicicletă, 3 skateboard-uri, căşti de protecţie, seturi de genunchere, mănuşi şi cotiere, mingi de fotbal, handbal şi baschet, diplome şi dulciuri. Câştigătorii au fost:: Cros – locul I Pantiş Cristian, locul II Novac Alexandru, locul III Burov Robert, toţi elevi în cls a VII-a. S-a remarcat si eleva Băduceanu Alexandra, cls. a VI-a care a sosit pe locul IV. Role – locul I Rujan Loredana cls.a VI-a, locul II Raciv Eduard cls. a VIII-a, locul III Adam Ancuţa cls. a VI-a. Biciclete – locul I Bană Bogdan cls. a VIII-a, locul II Barcă Ionuţ cls. a VIII-a şi locul III Cîrlea Cosmin cls. a VII-a
Mesajul evenimentului, a fost cel al Comisarului European pentru Mediu, domnul Stavros Dimas, care a spus:
„Maşinile private sunt surse importante de gaze cu efect de seră care contribuie la schimbările climatice. Ele afectează grav calitatea vieţii urbane. Prin urmare, este important pentru autorităţile publice şi cetăţenii din întreaga Uniune Europeană să adopte mijloace de transport mai durabile de transport. Făcând astfel, ar contribui la reducerea impactului schimbărilor climatice şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în oraşele noastre”.