În locul sărbătoririi tradiţionale a Zilei internaţionale a Femeii, doamnele şi domnişoarele din Deta s-au luptat în cadrul unei competiţii sportive
Pe lângă semnificaţia specifică zilei mămicilor, 8 martie, a însemnat pentru oraşul Deta, desfăşurarea campionatului orăşenesc de handbal feminin, ediţia 2010. Iniţiativa i-a aparţinut Iulianei Komşa, consilieră UDMR. Spre bucuria organizatorilor, la Cupa 8 martie s-au înscris cinci echipe, trei echipe din localitatea noastră şi două echipe din judeţ. Primăria oraşului nu a trecut cu vederea modul inedit de sărbătorire a doamnelor şi domnişoarelor din Deta, motiv pentru care a sprijinit evenimentul cu suma de 800 ron, bani din care s-au cumpărat cupe, medalii şi premii. “Mă bucur că am participat la această competiţie, e ceva inedit şi sper să se bucure de o lungă tradiţie, aşa cum este cazul campionatelor de fotbal Maracana şi Mihai Mărgineanţu. Sportul este foarte important, ne modelează fizic dar şi psihic”, ne-a spus una dintre participantele la eveniment. Cupa 8 Martie a fost câştigată de Liceul Teoretic TRAIAN VUIA din Făget; locul doi i-a revenit echipei Femina Deta, locul trei a fost adjudecat de Grupul Şcolar Sf. Nicolae Deta, iar diplome de participare au primit echipele Remember Deta si Liceul PECIUL NOU. Cea mai tehnică jucătoare a fost desemnată PELIN ADELINA, de la Grup Şcolar Sf. Nicolae Deta, iar MISS CUPA 8 MARTIE i-a revenit lui ŞTEFAN SIMONA, de la Femina Deta. La bunul mers al competiţiei au constribuit viceprimarul Gerhardt Sămanţu, consilierul Radu Rotar şi profesorii Lenuţa Galamboş şi Francisc Szabo. Pe aceasta cale, organizatorii îi mulţumesc în mod deosebit lui Erich Galamboş pentru sprijinul acordat în formarea şi antrenarea celor două echipe, Femina şi Remember Deta.