Prietenia dintre sârbi şi români este binecunoscută în oraşul nostru, de această dată, buna colaborare a luat forma unui eveniment important pentru copii de naţionalitate sârbă din oraşul Deta care au primit ca donaţie manuale pentru învăţarea limbii sârbe. Directoarea Şcolii superioare de studii pentru instruirea educatorilor din Vrsac, prof. dr. Grozdanka Goicov a înmânat manualele preşedintelui Organizaţiei orăşeneşti Deta a U.S.R, Milutin Goicov, dânsul fiind persoana care se ocupă de predarea limbii sârbe pentru copii comunităţii sârbe. Întâlnirea a avut loc la Grupul Şcolar „Sfântul Nicolae” Deta în prezenţa profesorului Ion Jinaru, directorul acestei instituţii, a profesorului dr. Milin Miodrag de la Universitatea de Vest Timişoara şi a reporterului Borko Ilin, de la „Informatorul”, publicaţie în limba sârbă şi la Radio Timişoara-secţia sârbă. Directoarea Şcolii din Serbia, Grozdanka Goicov, s-a arătat bucuroasă să ofere elevilor de naţionalitate sârbă din Deta, manualele care urmează să le îndrume paşii în învăţarea limbii lor materne. „Cred în colaborarea dintre oraşul Vrsac şi oraşul Deta. Donaţia de carte din partea Şcolii superioare de studii din Vrsac, este dincolo de toate un semnal că sârbii de peste graniţă sunt interesaţi de Deta şi de copiii din comunitatea sârbă de aici. Dorim o colaborare între Şcoala din Vrsac şi Grupul Şcolar Sf. Nicolae din Deta şi sunt convinsă că vom face multe acţiuni transfrontaliere împreună” a declarat Grozdanka Goicov, directoarea Şcolii superioare din Vrsac, Serbia. Milutin Goicov