REABILITAREA ȘCOLII DIN DETA

La început de an şcolar, domnul Szabo Francisc, director adjunct al Grupului Şcolar Sfântul Nicolae din Deta, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări care suntem siguri că se aflau pe buzele majorităţii părinţilor. Domnul Szabo Francisc, răspunde de învăţământul primar şi gimnazial, astfel că răspunsurile sale s-au referit la clasele I – VIII.
Reporter: Cum a început anul şcolar 2010 – 2011? S-a schimbat ceva de anul trecut?
Szabo Francisc:
Cu siguranţă s-a schimbat. S-au efectuat lucrări întreaga vară, astfel încât, în anul şcolar 2010 – 2011 să putem asigura elevilor noştri condiţii mai bune. Ne-am propus trei obiective mari pe care am reuşit să le aducem la îndeplinire. Am reabilitat etajul 3 al clădirii de pe Victoriei nr 50, în sensul că am înlocuit vechea pardoseală şi am refăcut toată partea de zugrăveală, am schimbat acoperişul clădirii şi nu în cele din urmă, am mărit şi asfaltat terenul de sport din curtea şcolii.
R: Părinţii şi cadrele didactice sunt mulţumite de lucrări? Consideraţi şcoala renovată?
S.F:
Atât eu, cât şi profesorii, dar mai ales părinţii, oricât de multe lucrări s-ar face, niciodată nu vom spune, acum e gata, şcoala nu mai are nevoie de nimic. Întotdeauna se poate mai bine, mai ales când vine vorba despre şcoală. Lucrările de reabilitare nu sunt încă finalizate în totalitate. În momentul de faţă se munceşte la izolarea termică şi zugrăveala exterioară. După încheierea lucrărilor ne propunem să reabilitam electric ambele clădiri, să înlocuim pardoseala şi să zugrăvim clasele situate la parter, etajul 1 şi 2.
R: Spuneaţi că aţi mărit şi aţi asfaltat terenul de sport, cât de important este acesta pentru elevi? S.F.: Sportul este definitoriu pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, dar nu se poate realiza fără o bază materială adecvată. De aceea, am considerat necesară mărirea şi asfaltarea terenului de sport deoarece numărul mare al orelor de educaţie fizică şi sport impunea acest lucru. Acest teren permite şi desfăşurarea regulamentară a unor competiţii sportive. Şcoala, biserica, primăria, bazele sportive reprezintă, în opinia mea, emblema comunităţii.
R: Dacă ar fi să judecaţi oraşul Deta, după criteriile de mai sus, ce notă i-aţi acorda?
S.F.:
I-aş da nota opt, pentru că sunt mulţumit de oraş, dar cred că urmăm o tendinţă de dezvoltare, astfel că Deta, în câţiva ani, se va ridica la adevărata ei valoare, pe care a cunoscut-o înainte de primul război mondial.
R: Înţeleg că s-au făcut multe pentru şcoală, în ultima perioadă, iar dumneavoastră în calitate de director adjunct aţi făcut tot posibilul să o ridicaţi la standarde europene. Însă, să fim realişti, nemulţumiri aveţi?
S.F.:
Nu pot vorbi de nemulţumiri, ci de lucruri care se vor schimba în bine. Mobilierul şcolar pe care îl avem acum, este clar depăşit şi vechi, în stare avansată de uzură. În clădirea de pe Ştefan cel Mare avem nevoie de un grup sanitar interior. Există deja un proiect în acest sens, însă trebuie făcute estimările de cost.
R: Părinţii se implică în amenajarea şcolii sau a sălilor de clasă?
S.F:
Da, ne bucurăm de sprijinul părinţilor în amenajarea sălilor de clasă, repararea mobilierului şcolar, zugravirea sălilor de clasă. La nivelul şcolii părinţii sunt constituiţi într-o asociaţie cu personalitate juridică care sprijină iniţiativa şcolii. Conducerea şcolii apreciază munca părinţilor şi le mulţumeşte pentru implicarea de care au dat dovadă.
R: Per ansamblu, cum apreciaţi condiţiile de şcolarizare din Deta?
S.F:
Eu cred că ne putem compara cu orice şcoală din oricare oraş mare din România. Mai avem de lucru la infrastructură, dar să nu uităm că în ultimii trei ani s-au înlocuit geamurile vechi cu termopan, s-a schimbat centrala, acum avem instalaţie de încălzire nouă şi s-a izolat termic clădirea. Şcoala are autorizaţie sanitară de funcţionare.
R: Vorbind de resurse financiare, ce relaţie aveţi cu primăria, care practic virează banii pentru întreţinerea şi amenajarea şcolii?
S.Z.:
Personal sunt familiarizat cu administraţia locală, cunosc mersul lucrurilor într-o primărie. În calitate de director adjunct am o relaţie bună şi eficientă cu primarul şi cu instituţia pe care o conduce. Înţeleg că doar cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului local putem asigura condiţii mai bune elevilor noştri. Uneori am avut şi discuţii în contradictoriu, dar acestea au fost constructive. R: Vă mulţumesc domnule director adjunct şi vă urez mult succes în continuare.
S.Z.:
Şi eu vă mulţumesc şi doresc să le transmit toate cele bune cadrelor didactice din şcoală şi părinţilor care ne-au sprijinit şi ni s-au alăturat în demersul de a îmbunătăţi imaginea şcolii.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support