Conducerea spitalului din Deta creşte asistenţa medicală de calitate şi îşi diversifică serviciile pentru pacienţi, în condiţiile în care spitalele din alte oraşe se află în pragul încetării activităţii sau supravieţuiesc sub limita standardelor acceptabile Ecografii performante şi intervenţii chirurgicale sigure Dacă există voinţă puternică şi perseverenţă, se poate. Acesta este principiul după care îşi ghidează activitatea medicală, directorul Spitalului din Deta, Iosif Florin Cobzariu. Deşi au existat persoane rezervate în faţa entuziasmului doctorului CIF, aşa cum este cunoscut de către cititorii Monitorului, medicul a dovedit că promisiunile făcute la preluarea funcţiei, nu au fost vorbe goale. Condiţiile din spitalul oraşului Deta s-au schimbat semnificativ, iar standardele continuă să crească. Angajarea medicului primar, medicina internă, Codruţa Bungău, cu competenţe în ecografia generală şi a doctorului Vidosav Mihailovici, medic primar obstetrică-ginecologie, a readus pacienţii în cabinetele spitalului din Deta. „Invităm populaţia arondată spitalului nostru să se adreseze cu cea mai mare încredere compartimentului de medicină internă şi celui de obstetrică-ginecologie. Dr. Codruţa Bungău este un medic cu experienţă, recunoscută la nivel de Timişoara, iar dr. Vidosav Mihailovici a reuşit performanţe deja notabile pentru spitalul nostru: primele histerectomii după 24 de ani, şi o naştere prin operaţie cezariană, după 22 de ani” ne-a spus directorul spitalului, dr. Iosif Florin Cobzariu.
Program de vizite şi noi analize de laborator
Buna desfăşurare a activităţii medicale din spital şi interesul pacienţilor este pe primul loc, astfel că s-a introdus un program de vizite pentru rudele şi cunoştinţele persoanelor internate. Vizitatorii au acces în spital de luni până vineri între orele 10:00 şi 12:00, respectiv între orele 14:30 şi 17:00. Sâmbăta şi duminica, pacienţii se pot bucura cu o oră în plus, de prezenţa vizitatorilor, între orele 09:00 şi 12:00, respectiv între 14:30 şi 17:00. Extinderea analizelor de laborator este o altă veste bună de la spitalul nostru, lista serviciilor oferite este afişată la intrarea în spital.