Învierea Fiului lui Dumnezeu Întrupat constitue adevărul fundamental al întregii noastre credinţe creştine şi anume că “Hristos a înviat din morţi, fiind incepatura celor adormiţi”, după încredinţarea dată nouă de Sfântul Apostol Pavel (I Cor.15,20). Prin aceasta ni se descoperă valoarea noastră ca persoane create după chipul lui Dumnezeu şi chemate la asemănarea cu El,”fiind fii ai învierii”, aşa cum ne numeşte Însuşi Mântuitorul Hristos. (Luca 20,36).
Acest adevăr al credinţei noastre ne este, mai cu seamă, în vremurile de acum, un ajutor nepreţuit în încercările prin care trecem. Hristos Domnul ne încredinţează de dragostea Sa nesfârşită alegând să treacă pentru noi prin moarte şi încă prin moarte pe cruce. Marea noutate adusă de Fiul lui Dumnezeu Întrupat a fost tocmai aceea că viaţa nu se mai sfârşeste în moarte, ci că aceasta iese biruitoare prin Înviere, ceea ce pentru înţelegerea
omenească va rămâne pentru veşnicie o taină de nepătruns.
Ca şi “iconomi”ai tainelor lui Dumnezeu, noi, slujitorii Săi, suntem îndatoraţi să aducem tuturor oamenilor acest mesaj de speranţă, devenit certitudine odată cu vestirea îngerului de la mormântul gol: ”Nu vă înspăimântaţi! Iisus […] a înviat! Nu este aici”. (Marcu 16,6). Acum când sărbătorim cu toţii Învierea Domnului, să ne rugăm fierbinte lui Dumnezeu ca împreună să biruim răul, cu puterea ce izvorăşte de la Hristos Cel Înviat. Să fim încredinţaţi că in toate suferinţele şi lipsurile, în toate necazurile şi în toata strâmtorarea “suntem biruitori, prin Acela Care ne-a iubit” (Rom.8,37). Cu aceste gânduri aducem laudă lui Hristos Domnul ”Cel ce a murit şi mai ales Cel ce a înviat” (Rom.8,34). “Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi şi ne-a dat, prin har, vesnică mângâiere şi buna nădejde, să mângâie inimile voastre şi să vă întărească la tot lucrul şi cuvântul bun”(II Tes.2,16,17). Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Mesaj pascal din partea preotului paroh Boghicevici Liubodrag
Luminoasa sărbătoare a Sfintelor Paşti să ne aducă multă sănătate, bucurie, pace sufletească şi bună înţelegere între oameni. De Învierea lui Hristos să ne bucurăm cu toţii, iar în noaptea învierii, când clopotele bat, cu lumânări aprinse şi sufletul curat, să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT ! PAŞTE FERICIT !
Mesaj pascal din partea lui Lokodi Attila – Plebános – Paroh – Pfarrer
Nu căutaţi pe Cristos în copacii de pe marginile drumului! El este în voi! Lăsaţi-L să învie! Astfel veţi avea viaţă! Paşte Fericit! Cristos a înviat!Ne keressétek Krisztust az útszéli fákban! Ő ott van bennetek! Hagyjátok, hogy feltámadjon szívetekben és így életetek lesz Benne. Boldog Húsvéti ünnepeket kívánok mindenkinek.
Frohe Osterfest für alles.
Mesaj pascal din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc
„Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă un moment trăit cu bucurie şi emoţie, alături de cei dragi. În fiecare an, Sfintele Paşti ne readuc în suflet speranţe şi încredere în viitor. Fie ca lumina Învierii Mântuitorului sa vă pătrundă în casa și să vă aducă numai armonie, fericire și multă iubire. Sărbători Fericite! Hristos a înviat !”
Mesaj pascal din partea deputatului colegiul 10 Deta, Gheorghe Ciobanu
Sfintele Paşti au fost dintotdeauna, pentru noi, creştinii, una dintre cele mai importante sărbători ale anului. Pe lângă lumina adusă în suflet de postul şi rugăciunile dinainte de Paşti, această sărbatoare minunată corespunde unei luni a primăverii, care ne aduce căldură şi bucurie. Prin bunătatea si generozitatea la care ne îndeamnă, Paştile sunt o primăvară a sufletului. Vă urez să întâmpinaţi Sfintele Paşti cu pace, sănatate şi mulţumiri.
Cum se cuvine să întâmpinăm Sfintele Paşti
Când ne pregătim pentru Sărbătoarea Învierii, în timpul Postului Sfintelor Paşti, ne pocăim de faptele noastre cele rele prin Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii păcatelor, judecându-ne pe noi înşine şi cerând iertare pentru răul pe care l-am săvârşit cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Totodată, încercăm să ne înnoim şi să ne sfinţim viaţa, să iubim mai mult pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în fapte bune, să iertăm şi să ajutăm. De aceea, în noaptea Sfintelor Paşti, Biserica ne îndeamnă „să iertăm toate pentru Înviere şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi”