Constituită anul trecut, Asociaţia Seniorilor din oraşul Deta a început să arate cât de importantă este organizarea şi ce rezultate se pot obţine atunci când există colaborare şi înţelegere.
În data de 16 decembrie 2011 în sala de conferinţe din Parcul oraşului Deta a avut loc adunarea generală a asociaţiei, urmată de un program artistic: fanfară, ansambluri de dansuri româneşti şi sârbeşti şi un program al copiilor de la grădiniţă,care a adus în sufletul pensionarilor multă bucurie. Invitaţi speciali la acest eveniment au fost primarul Petru Roman şi deputatul colegiului 10 Deta, Gheorghe Ciobanu.
Cei doi invitaţi, primiţi cu aplauze de către pensionari le-au spus celor prezenţi cât de important este pentru ei faptul că s-au constituit într-o asociaţie putând astfel să obţină mult mai multe avantaje. „Sunteţi foarte bine reprezentaţi iar vocea voastră se aude acum mult mai bine. Vă asigur că uşa mea vă este permanent deschisă şi ştiu că şi domnul primar vă ajută să vă duceţi la bun sfărşit proiectele. Sunteţi un exemplu de unitate pentru noi toţi şi vă asigur de tot sprijinul meu”, le-a spus deputatul Gheorghe Ciobanu celor peste 100 de pensionari prezenţi la această acţiune.
Asociaţia Seniorilor din oraşul Deta este o organizaţie la nivel naţional cu personalitate juridică, constituită în temeiul art.40 aliniatul 1 din Constituţia României, a Legii nr.246/2005 şi prevederile din Dreptul internaţional al omului. Organizaţia Seniorilor din oraşul Deta, este persoană juridică autonomă, non-guvernamentală, fără scopuri politice, având ca principală atribuţiune apărarea drepturilor, intereselor, a demnităţii pensionarilor şi a tuturor membrilor acesteia.
Membrii fondatori ai acestei asociaţii sunt: Duţă Gheorghe- preşedinte, Voiculescu Alexandru-vicepreşedinte, Magdău Dumitru-vicepreşedinte. În cadrul aceleiaşi acţiuni au fost aleşi şi membrii noii conduceri a asociaţiei. Voiculescu Alexandru a fost ales preşedinte, Magdău Dumitru, vicepreşedinte şi Virag Alexandru totvicepreşedinte.
La adunare au fost prezenţi un număr de 167 de pensionari, membrii noii conduceri fiind votaţi de cei prezenţi cu majoritate de voturi. În cadrul şedinţei au fost alese şi comisiile pe domenii.
Comisia Organizatorică va fi condusă de Frunţeanu Ioan, preşedinte, Ursulescu Emil, Pârvulescu Gheorghe, Făgeţean Ioan, Stoica Alexandru, membrii. Comisia Economic, financiar şi patrimoniu va fi coordonată de Palici Elisabeta, preşedinte, Rujan Nicolae şi Tuşineanu Maricica, membrii. Comisia de Cultură, sport şi agrement va fi condusă de Trâmbaci Gina, preşedinte, Mihard Ana, Vesici Zvesdlana, Potyecs Aneta, Ciocan Antoniu membrii. Comisia Juridic, Secretariat, cotizaţie îi va avea la conducere pe Susa Virgil, preşedinte, Bistriceanu Petru şi Gruiescu Aurel, membrii. Comisia Social, sănătate va fi coordonată de Sculean Dorina,preşedinte, Braicu Edith şi Mogoş Niculina, membrii. Comisia de Investigaţii, protocol îi va avea în conducere pe Tânjălău Nicolae, preşedinte, Drăgan Nicolae şi Ghiţuică Dumitru, membrii. Comisia de Monitorizare relaţii cu alte instituţii va fi condusă de Duţă Gheorghe, preşedinte şi Veronica Iosif, membru. Nu în ultimul rând, Comisia de cenzori va fi coordonată de Neda Ivanca, preşedinte, Puiu Georgeta şi Lungu Florica-Maria membrii.

Asociaţia Seniorilor din oraşul Deta este înregistrată la Judecătoria Deta, finanţe, notariat urmând a se înregistra şi la Registrul Comerţului. În prezent asociaţia are un număr de 220 de mebrii cotizanţi cu legitimaţii, iar înscrierile continuă. Cotizaţia pentru anul 2012 este de 3 lei/lună, care se va plăti în ultimile două săptămâni din lună la d-nul Bistriceanu Petru, marţi şi joi între orele 16-18 la Primăria oraşului Deta, biroul informaţii.
Din încasările realizate din plata cotizaţiei, suma de 3.200 lei, fiecare membru al asociaţiei a primit un pachet, care a fost îmbunătăţit în conţinut cu sprijinul sponsorilor: Luchici Ana, Rotaru Veronica, Vertopan Zoran şi Primăria oraşului Deta.
Membrii asociaţiei doresc să îi mulţumească domnului Roman Petru, primarul oraşului Deta pentru sprijinul acordat în constituirea asociaţiei şi d-lui deputat Ciobanu Gheorghe, rugându-i ca şi în viitor să sprijine activităţile asociaţiei în 2012, adică excursii, două baluri de Paşte şi Crăciun, activităţi culturale, vizite medicale şi ajutorarea bătrânilor nevoiaşi.