Apel la înțelegere
Se apropie o perioadă tensionată pentru comunitatea noastră și mă refer aici la alegerile locale care vor avea loc în data de 10 iunie, când dumneavoastră, locuitorii orașului Deta, veți fi chemați să vă alegeți reprezentanții în administrația locală, la Primărie și la Consiliul Județean. Lupta pentru aceste alegeri a început mult mai devreme prin lansarea unor atacuri murdare din partea unor persoane care nu acceptă o luptă corectă bazată pe realizări și pe calități. Au ales să folosească atacuri la persoană și se folosesc de orice ocazie pentru a lansa tot felul de acuzații. Nu vreau să intru în acest joc care nu ne poate aduce nimic bun și de aceea nu voi răspunde atacurilor nedrepte la care am fost, și sunt convins că voi mai fi supus. Eu consider că nu trebuie să transformăm un proces democratic, cel al alegerilor locale, într-o bălăcăreală generală și într-un moment în care să ne aruncăm unii altora jigniri și înjurături. Fac apel pentru o campanie de alegeri decentă și sunt convins că oamenii de bună credință se vor alătura acestui demers, iar candidații care sunt cu adevărat membrii ai comunității noastre nu se vor lăsa atrași în capcana defăimării. Nu trebuie să uităm că vom trăi împreună și după 10 iunie, iar obligația noastră este să păstrăm atmosfera de pace și înțelegere cu care ne-am obișnuit în comunitatea noastră.