– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor
Distrugerea prin ardere a deşeurilor, resturilor menajere şi vegetaţiei uscate se efectuează cu respectarea prevederilor Legii nr.265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului, care se referă la obligativitatea obţinerii acceptului Agenţiei de Protecţia Mediului şi informarea în prealabil a SVSU în cazul arderii miriştilor, stufului sau vegetaţiei ierboase, respectiv interzicerea folosirii focului deschis pe teritoriul ariilor naturale protejate.
Pe timpul arderii resturilor vegetale cetăţenii sunt obligaţi:
- să menţină focul în perimetrul aprobat şi asigurat;
- să supravegheze permanent zona în care efectuează arderea resturilor vegetale
- să asigure dotarea minimă cu mijloace de primă intervenţie;
- să anunţe imediat SVSU al localităţii, primăria şi pompierii militari, în situaţia în care există pericolul extinderii focului în afara perimetrului aprobat.
SANCŢIUNI PENTRU CEI CARE ARD ILEGAL MIRIŞTILEAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la nerespectarea Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) 5 şi 8, prin care nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Referitor la GAEC 5 precizăm că nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, iar obiectivul acestei condiţii este menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor. Agricultorul care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare. Agricultorilor care nu respectă acest GAEC, li se vor aplica reduceri la suma totală de plată, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea GAEC. Conformitatea sau după caz neconformitatea cu GAEC 5 se constată la controlul pe teren, în timpul campaniei de vară, unde se observă dacă miriştea sau resturile vegetale au fost sau nu arse. Gravitatea nerespectării GAEC 5 se evaluează în funcţie de suprafaţa parcelelor cu mirişti sau resturi vegetale arse, raportată la tolalul suprafeţei arabile determinate din exploataţie. Referitor la GAEC 8 precizăm că nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente, iar obiectivul acestei condiţii este menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente.Agricultorul care utilizează pajişti permanente nu trebuie să ardă vegetaţia, inclusiv iarba rămasă după cositul pajiştilor. În cazul în care arderea a fost provocată de cauze necunoscute, iar agricultorul prezintă sesizarea înregistrată la poliţie sau la inspectoratul general pentru situaţii de urgenţă privind acest fapt – GAEC 8 este respectat. Neconformitatea cu GAEC 8 se constată în timpul campaniei de vară, la faţa locului, de către inspector, care a găsit pe teren parcele de pajişti permanente arse. Agricultorilor care nu respectă această condiţie li se vor aplica reduceri la suma totală de plată, conform modului de aplicare a reducerilor şi excluderilor pentru nerespectarea GAEC.