Trecut și viitor
Am avut și în acest an bucuria să particip la Balul Pensionarilor organizat de Asociația Seniorilor din Deta. A fost un bun prilej de mă reîntâlni cu pensionarii din oraș și de a afla de la ei ce îi preocupă, ce bucurii și ce necazuri au. Iată că acest eveniment a devenit deja tradiție și seniorii orașului se întâlnesc la acest bal, unde uită de greutățile inerente ale vieții. Poate că a fost doar o coincidență, deși eu nu cred în coincidențe și sunt convins că cineva acolo sus le aranjează așa cum trebuie, dar, la interval de câteva zile, m-am întâlnit atât cu pensionarii cât și cu cei mai mici locuitori ai orașului. Copilașii de la grădiniță mi-au făcut o vizită la primărie împreună cu educatoarele lor. De la curiozitatea și entuziasmul micuților de la grădiniță am trecut într-un interval foarte scurt la înțelepciunea și maturitatea seniorilor din oraș. Întâlnirile cu cele două generații ale orașului Deta mi-au dat speranță și încredere deoarece am văzut că avem un trecut de care putem fi mândri, avem oameni cu experiență care ne pot ajuta cu un sfat, dar avem și un viitor plin de energie și veselie. Combinația dintre trecut și viitor îmi dau încredere pentru un prezent plin de speranță și după discuțiile purtate cu seniorii și cu micuții locuitori ai orașului, am garanția că direcția în care merge comunitatea noastră este cea corectă și nu trebuie să facem altceva decât să continuăm și să muncim pentru binele orașului.