Și în 2014, de Rusalii, Biserica ortodoxă română din Deta și-a serbat hramul bisericesc, ocazie cu care, Primăria orașului Deta, Consiliul Local și Casa de cultură orășenească Deta au organizat mult așteptata Rugă Bănățeană.
Pe platoul și scena amenajată în parcul orașului, duminică 8 iunie, a avut loc jocul și balul tradițional, în compania apreciatei interprete de muzică populară, Ramona Vita. Sărbătoarea a început cu o zi înainte cu spectacolul oferit de soliștii vocali Carmen Ienci și Cristian Gagea. Pe lângă muzica bună si dans, publicul, fie că a fost format din familii, copii sau tineri, a petrecut momente de neuitat, la un grătar, la jocurile instalate special pentru acest eveniment sau alegând o mică amintire de pe tarabele colorate. Ovidiu Ivancea.