Avem soluții
A devenit o obișnuință pentru noi, cei care ne ocupam de administrarea orașului, ca Deta să fie în coada listei atunci când vine vorba de fonduri guvernamentale sau județene. Nici măcar nu mai e vorba de o discriminare politică pentru că diferențe prea mari între guvernări nu au fost. Dacă în anii trecuți mai primeam câte ceva de la Consiliul Județean, acum am fost șterși și de pe această listă. Am văzut că actualul ministru al finanțelor a anunțat public că a descoperit modalitatea prin care toate primăriile din România vor primi bani. Nu știm cum a aplicat această soluție pentru că dacă până acum, în județul Timiș, erau cam 5 localități care nu primeau bani, în acest an, numărul acestora a juns la 35. Nu ne bucurăm de necazul caprei vecinului, dar constatăm cu regret că situația nu se rezolvă odată cu trecerea anilor ci chiar se agravează. Nevoia însă ne-a făcut să găsim soluții și spun acest lucru fără cea mai mică umbră de regret. Chiar mă bucur că am fost puși în această situație pentru că am învățat să ne gospodărim mai bine, știm să folosim fiecare leu și am descoperit faptul că mai există bani și în alte parte decât în pixul unor baroni. Finanțările europene au fost pentru noi una dintre soluțiile salvatoare, dar cea mai importantă salvare a venit de la dumneavoastră, de la cetățenii și de la investitorii din oraș. Faptul că ați achitat la timp taxele și impozitele către bugetul local ne-a ajutat enorm și de aceea vă rog să rămânem în continuare aceeași comunitate unită care știe să rămână împreună la greu și să își rezolve problemele cu mândrie, fără să plece fruntea unor oameni care astăzi sunt și mâine nu mai sunt.