Sărbătoarea sărbătorilor
Iată-ne din nou înaintea celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor. Este momentul ca împreună să ne așezăm și să ne gândim la aproapele nostru. Să îi ajutăm pe cei în nevoie, să îi sprijinim pe cei bolnavi și să ne gândim cum putem să facem bine în jurul nostru. Noi, cei care muncim pentru comunitate în cadrul Primăriei, am făcut toate eforturile pentru a întâmpina așa cum se cuvine această sărbătoare a sărbătorilor. Dar pe lângă curățenia de pe străzi, mult mai importantă este curățenia sufletească a fiecăruia dintre noi. Vă doresc să reușiți cu toții să treceți peste greutățile de zi cu zi și să sărbătoriți cu sufletul curat și deschis minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Să aveți un Paște fericit alături de cei dragi, să aveți parte numai de bine și de sănătate și să vă bucurați în liniște de vestea minunată a Învierii. Paște Fericit tuturor locuitorilor din Deta și Opatița.