O idee de succes
Și în acest an conducerea firmei Prevent din Deta a organizat ziua angajatului. M-am bucurat să văd că această tradiție se păstrează și se bucură de succes. În perioada în care fabrica se deschidea la Deta, se numea Eybl pe atunci, nu cred că cineva se gândea că vom trăi ziua în care se vor organiza astfel de evenimente. Pe atunci ne bucuram că avem locuri de muncă și nu aveam nici timp și nici chef să ne gândim la distracție. De atunci Eybl a devenit Prevent, condițiile de muncă s-au îmbunătățit, salariile au mai crescut, poate nu atât că ne-o dorim dar cu siguranță suntem pe un drum bun și, mai mult, iată că se găsesc resurse și pentru a organiza momente de relaxare și distracție. Poate că unii vor spune că nu e mare lucru, dar eu sunt convins că acest tip de întâlniri reprezintă un mare pas înainte și un semnal că suntem pe calea cea corectă. Evenimentul organizat de Prevent demonstrează că la această firmă s-a depășit faza de echipă și s-a ajuns în etapa de familie. Avem la Deta o parte din marea familie Prevent, o familie cu mii de membrii pe tot globul, o familie muncitoare, serioasă și competentă dar în același timp o familie care știe ce să facă în timpul liber și știe cum să se distreze de sărbători. Sunt mândru că în orașul al cărui primar sunt se întâmplă astfel de evenimente și mi-aș dori ca și ceilalți angajatori din Deta să ia exemplul managmentului de la Prevent.