La începutul lunii decembrie, am răspuns invitației Primăriei Jimbolia și am participat cu corul mixt al Centrului Cultural al orașului Deta, la Festivalul Internațional de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „O, brad frumos”, aflat la cea de-a XX-a ediție. Alături de coruri și grupuri vocale din Jimbolia dar și din alte localități, am colindat și noi, corul mixt a Centrului Cultural al orașului Deta, încheind acest program cultural-artistic. Având deja aproape un an de la înființare, sub bagheta domnului profesor Dan Oroșan, corul din Deta s-a prezentat cu strigături și colinde specifice Crăciunului. Intrarea în sunet de tobă și strigături a creat publicului prezent starea necesară pentru ceea ce a urmat, adică interpretarea corală pe trei voci a mai multor colinde printre care: O ce veste minunată, Stea curată, Mărire întru cele înalte, Scoală gazdă din pătuț, ultima fiind cea mai apreciată de public mai ales datorită părții solistice cu acompaniament coral. Ropotele de aplauze, aprecierea și considerația publicului prezent, au fost mulțumirea noastră a tuturor, după multe ore de muncă petrecută în cadrul repetițiilor. O mare bucurie a fost prezența celui care iubește și susține actul cultural din orașul Deta, primarul Petru Roman. Invitat fiind pe scenă de primarul orașului Jimbolia, după urările transmise cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, primarul Petru Roman a încheiat cu lacrimi în ochi spunând „Sunt mândru de voi”, cuvinte care au rămas ca un ecou în sufletele fiecăruia dintre noi. (Ovidiu Ivancea-director Centrul Cultural al orașului Deta)