Corul Mixt al Centrului Cultural al oraşului Deta a participat în data de 9 octombrie la Festivalul Coral „Rapsodiile Neamului”, ediţia a II-a, care s-a desfăşurat în comuna Dudeştii Noi din județul Timiș. Alături de alte 11 formaţii corale şi trei grupuri vocale, Corul Mixt, sub directa îndrumare a profesorului Dan Oroşan, a interpretat două prelucrări corale pe trei voci. Prima melodie adusă în atenția publicului a fost piesa religioasă „Pentru Tine, Doamne” de Chiril Popescu, iar cea de-a doua a fost lucrarea inspirată din folclorul românesc bănăţean „Nu mă călca, mândro, pe picior” de Nicolae Ursu. Ambele piese, atent pregătite în zecile de ore petrecute la repetiţii, au făcut ca glasul Detei să fie cunoscut şi admirat de toți cei prezenți la eveniment. (Ovidiu Ivancea – directorul Centrului Cultural al oraşului Deta)