La sfârșitul lunii octombrie, Ansamblul de dansuri populare românești – tineret din cadrul Casei de Cultură Deta a participat la filmarea emisiunii „Un cântec pentru tine”, program realizat și prezentat de Luminița Istodor la televiziunea locală Europa Nova.
„Nu toate emisiunile sunt transmise în direct, sau nu în totalitate. Pentru a realiza acest program preferat al publicului, o întreagă echipa nevăzută pe micile ecrane, echipa tehnică, se ocupa de filmări cu interpreți vocali și soliști instrumentiști consacrați, care abia apoi sunt redate publicului”, a explicat Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta.
În cadrul emisiunii filmate la Muzeul Satului Bănățean, ansamblul nostru de dansuri populare românești – tineret a prezentat o suită de dansuri populare românești din zona de pustă și o suită din zona de munte a Banatului. Alături de fiecare interpret, cu o coregrafie adecvată și o regie bine pusă la punct, artiștii din Deta au asigurat ilustrația coregrafică a pieselor filmate.