„După sânge sunt aromână-albaneză, iar după cetățenie indiană. După credință sunt călugăriță catolică, după chemare aparțin lumii, iar în ceea ce privește inima mea, aparțin în întregime lumii lui Hristos” parcă mi-a mărturisit Maica Tereza (1910-1997), născută în Skopje, capitala Macedoniei, din tată aromân și mamă albaneză, o persoană foarte pioasă, plină de compasiune față de semenii săi, care i-a insuflat din fragedă pruncie credința catolică în Hristos. La 18 ani, Maica Tereza simte prima chemare către viața religioasă și pleacă la călugărițele irlandeze de la Loretho unde primește numele de sora Maria Terezia, iar mai apoi pleacă în India unde înființează Misionarele Carității din Calcutta. Maica s-a atașat de oamenii care nu dețineau absolut nimic, cei care nu erau doriți de nimeni, cei pe care societatea îi privea ca pe o povară, acei oameni care uitaseră ce înseamnă dragostea și mângâierea sufletească.
Cu ocazia vizitei mele la casa părintească a Maicii, din Skopje, în odăile simple, împodobite doar de fotografii, am descoperit personalitatea emblematică a acesteia, am descoperit omul care a fost respectat și admirat de cei mai de seamă oameni ai lumii. Activitatea și dăruirea ei au fost răsplătite cu umile daruri pământești, Maica Tereza primind Premiul Nobel pentru pace, beatificată de papa Ioan Paul al II-lea si canonizată de papa Francisc .
Retrăgându-mă în liniștea angelică din capelă mi-am imaginat-o șoptindu-mi cuvinte blajine:
„Știu că în fiecare an sărbătoriți Zilele orașului Deta. Foarte bine faceți. O comunitate care nu are trecut, nu are nici prezent. Voi aveți trecutul vostru cu care vă puteți mândri, iar inaugurarea bustului lui Anton Kratzer va sta mărturie în acest sens. E un om care a făcut atât de mult pentru comunitatea voastră, care prin crearea parcului v-a lăsat de fapt un adevărat plămân ecologic, un izvor de aer pentru posteritate și pentru voi.
Aveți și prezent, de 8 ani încoace, prin străduința primarului Petru Roman și a Consiliului orășenesc, aduceți pentru 3 zile, în mijlocul vostru, cultura și sportul. Toate acestea le-ați realizat voi înșive, prin dăruirea propriilor cetățeni.
Dar aveți și viitor prin contribuția copiilor și nepoților voștri talentați la toate acestea. Vă doresc din tot sufletul meu să fiți buni și milostivi, să deveniți expresie vie a bunătății lui Dumnezeu, bunătate care să se citească pe fețele voastre și radieze în fiecare zâmbet.” (Endre Libus)
