VĂ MULȚUMIM DOMNULE DOCTOR


Profesia de medic obstretician-ginecolog, după părerea multora dintre noi, este una divină deoarece medicul devine părtaşul unei taine de creaţie în fața unei noi vieţi. El are privilegiul dumnezeiesc să fie primul care vede strălucirea ochilor unei mame care îşi îmbrăţişează copilul şi îi dăruieşte primul sărut. Medicul obstretician-ginecolog este primul care ascultă ţipătul de bun venit al copilului în această lume. Tot tot el are misiunea și puterea să diminueze suferinţa multor femei, în momente grele, când afecțiunile de sănătate specifice le pot afecta definitiv viața. Iată de ce, doar o persoană care are har spiritual, pentru care profesia înseamnă totul şi are doar dorinţa de a face bine se poate numi medic adevărat.

Un asemenea medic aţi fost dumneavoastră, domnule doctor MATEI IOAN (1912-1998) de la Spitalul nostru din Deta. Deşi puteaţi alege o carieră administrativo-politică strălucitoare, aţi ales calea mai puţin uşoară căreia de fapt îi eraţi predestinat şi nu o zi, săptămână sau o lună, ci aproape jumătate de secol ca localnic, aţi fost prezent indiferent de ora din zi sau noapte, fără a ţine cont de dumneavoastră, ori de câte ori a fost nevoie să alinaţi boala sau să aduceţi pe lume copiii femeilor din Deta sau din orice colţ al țării ar fi venit.

În nenumărate rânduri aţi dat cea mai frumoasă veste pe care o poate trăi o femeie în viaţa ei spunându-i ca va deveni mamă. Ați oferit îngrijire medicală şi sufletească pentru mii de mame pe perioada aşteptării micilor suflețele și ați fost alături de ele din momentul împlinirii miracolului şi până la pregătirea bebelușilor pentru plecarea acasă. Pentru dumneavoastră, medicina s-a transformat cu adevărat într-o artă deoarece ați știut să vă apropiaţi de sufletul oamenilor, iar vindecându-le sufletele aţi vindecat de fapt jumătate din boala şi durerea lor. Dumnezeu nu s-a oprit aici pentru dumneavoastră ci v-a înzestrat și cu harul de a învăţa noi generaţii de tineri care au dorit să urmeze calea nobilă a medicinei. Cu dăruirea insuflată de dumneavoastră, mulți tineri au devenit buni medici, asistenţi, farmacişti şi chiar profesori. Primul medic care l-aţi oferit acestei lumi a fost propriul dumneavoastră fiu, Radu, care cu aceeaşi dăruire a avut grijă de „gencenii nostri”.

În aceste zile de 1 şi 8 noiembrie, în drumul către îngerii care au plecat de lângă noi, să ne oprim şi la domnul doctor, să îi lăsăm un trandafir sau o candelă pentru a ne arăta stima pentru dăruirea şi nobleţea lui și spunându-i doar atât: „VĂ MULŢUMIM DIN SUFLET DOMNULE DOCTOR CĂ AŢI FĂCUT PARTE DIN VIAŢA NOASTRA.” (Endre Libus)

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support